Doctrine economice

Disciplina universitară DOCTRINE ECONOMICE are ca obiect studierea reflecţiilor cu privire la activitatea economică, respectiv a formării şi evoluţiei gîndirii economice pe fondul dezvoltării economico - sociale, politico - instituţionale şi spirituale, în condiţionare reciprocă cu acestea. Ea prezintă sistematic idei, teorii, doctrine, paradigme, şcoli şi curente de gîndire economică din decursul istoriei, confruntările dintre ele, aşa cum se manifestă acestea în vremea lor, şi influenţele exercitate de ele asupra dezvoltării economico - sociale.

Desigur, disciplina universitară Doctrine economice nu este o simplă prezentare a ideilor, teoriilor, doctrinelor, paradigmelor, şcolilor şi curentelor de gîndire economică, ci o redare şi comentare, în spiritul obiectivitătii cunoaşterii ştiinţifice, a originii, conţinutului, evoluţiei şi funcţiei lor sociale, a schimbărilor esenţiale marcate de ele în explicarea şi soluţionarea problemelor economice şi în metodele de investigaţie.

Totodată, ea nu este şi nu poate fi o istorie completă şi detaliată a gîndirii economice, ci o tratare selectivă, în sens temporal şi tematic. Astfel, după o sumară prezentare a gîndirii economice premoderne, sunt examinate şi redate idei, teorii, doctrine, paradigme, şcoli şi curente de gîndire economică din epoca modernă şi contemporană, cu un accent aparte pus pe acelea care surprind fundamente esenţiale şi durabile ale vieţii economice, conţin elemente perene, cu valabilitate permanentă. Cunoaşterea acestora este de natură să faciliteze înţelegerea mai bună a devenirii istorice a ştiinţei (ştiinţelor) economice, a fundamentării teoretice a politicilor economice şi a rezultatelor acestora, a succsesului sau insuccesului unora dintre ele.

În acelaşi timp, este uşurată înţelegerea modalităţilor în care gîndirea economică reflectă şi influenţează o realitate economică dinamică, realitate care evoluează spre o complexitate tot mai mare şi care, la rîndul ei, generează interpretări noi. Asemenea interpretări constituie, uneori, o continuare, în noi împrejurări, a unora mai vechi. Se va vedea că multe controverse teoretice şi doctrinare din zilele noastre au similitudini cu cele din epoca modernă şi că paradigme economice actuale îşi au originea în construcţii teoretice ale marilor economişti din această epocă.

Cunoaşterea acestor construcţii teoretice ne permite să exminăm starea actuală a teoriei şi practicii economice nu numai în raport cu realităţile economice, ci şi în lumina încercărilor făcute de generaţiile anterioare de economişti pentru explicarea şi soluţionarea problemelor economice. Comparînd punctele de vedere actuale cu realizările din trecut putem dezvălui atît progrese cît şi neajunsuri ale teoriilor actuale, precum şi interpretări care pregătesc devenirea viitoare a ştiinţei (ştiinţelor) economice.

Din studierea gîndirii economice din diverse timpuri şi din variate spaţii, a contribuţiilor diferitelor personalităţi şi şcoli de gîndire economică se mai degajă o concluzie de o deosebită actualitate, anume că numai confruntările libere au reprezentat şi reprezintă climatul favorabil creativităţii. În lumea de azi, aflată în continuă mişcare, adesea în direcţii şi cu scopuri concurente şi nu rareori contradictorii, un asemenea climat este de natură să faciliteze reflecţia profundă, în scopul surprinderii fundamentelor esenţiale şi durabile ale vieţii economice, al descifrării mecanismelor de desfăşurare a aesteia în împrejurări istoriceşte determinate.

Totodată, cunoaşterea istoriei gîndirii economice din diverse timpuri şi din variate spaţii poate contribui la limitarea terenului căutărilor, al diletantismului, al improvizaţiilor în identificarea celor mai potrivite soluţii la problemele cu care se confruntă economiile actuale, soluţii care să vizeze atît termenul scurt, cît şi perspectiva. Asemenea soluţii trebuie să se sprijine pe înţelegerea adevărului pus în lumină de marile controverse teoretice din epoca modernă şi contemporană, anume că în desfăşurarea proceselor şi fenomenelor economice domină regularităţi, denumite adesea " legi economice ", de care oamenii trebuie să ţină seama, dacă doresc să realizeze scopurile propuse.

Pentru studentul economist, Doctrine economice este o disciplină de specialitate, întrucît studierea ei contribuie la lărgirea substanţială a culturii economice, îi oferă modalităţi de cercetare a proceselor şi fenomenlor economice din diverse unghiuri de vedere şi cu un instrumentar analitic diversificat, îi permite înţelegerea mai bună a legăturii dintre teoria economică şi politicile economice practicate, a sensului marilor controverse teoretice din trecut şi din prezent, a temeiurilor obiecţiilor critice la adresa diferitelor reflecţii economice şi contribuie la formarea discernămîntului necesar şi a deprinderilor în examinarea şi aprecierea acestora.

Metoda disciplinei universitare Doctrine economice presupune examinarea şi redarea istorică, interpretarea în contextul realităţii istorice, în cadrul economico - social, politico - instituţional şi spiritual, al ştiinţei şi culturii în general. Prin urmare, punctul de pornire în redarea şi comentarea gîndirii economice îl constituie realitatea istorică însăşi, privită, desigur, prin prisma contemporaneităţii.

Studierea Istoriei gîndirii economice este orientată, deci, spre prezent şi viitor. În mod firesc, prezentarea imaginii de ansamblu a istoriei gîndirii economice, conform cu logica cunoaşterii stiinţifice şi cu exigenţele adevărului istoric, presupune analiză şisinteză, comparaţii şi corelări, viziune sistemică, integratoare etc. Toate acestea pentru a identifica valoarea cognitivă şi rolul practic ale ideilor, teoriilor şi doctrinelor economice, ale contribuţiilor gînditorilor, şcolilor şi curentelor de gîndire economică, altfel spus, pentru a le aprecia, a formula judecăţi de valoare.

Iar aprecierea, formularea judecăţilor de valoare presupune anumite puncte de sprijin sau, cum sunt denumite adesea de specialişti în domeniu, criterii de apreciere. Aceste criterii se referă la originea sau geneza reflecţiilor economice, conţinutul şi rolul lor practic.

Originea sau geneza şi conţinutul reflecţiilor economice sunt deteminate de mediul economico - social, politico - instituţional şi spiritual, respectiv de realitatea istoriceşte determinată, de unde cerinţa de a le analiza şi aprecia în raport cu această realitate aflată în continuă schimbare. De aici criteriul istoricităţii sau al epocii, criteriu care decurge din faptul că realitatea istorică, problematica economică majoră înainte de toate, determină reflecţiile economice. Procesele şi fenomenele economice generează probleme economice pe care economistul le explică şi la care oferă soluţii ori sugestii.

La rîndul lor, acestea din urmă dacă sunt aplicate, prin politica economică, exercită influenţă asupra dezvoltării economice. De aceea, reflecţiile economice trebuie apreciate în contextul epocii în care sunt formulate ori vehiculate, avînd în vedere cum reflectă problematica economică majoră, concordanţa lor cu aceasta. Totodată, reflecţiile economice trebuie privite în stînsă legătură cu cele politice, filosifice, sociologice, psihologice ş.a., cu mediul spiritual, cu dezvoltarea ştiinţei şi culturii în general din epoca în care ele sunt formulate sau vehiculate.

Originea sau geneza şi conţinutul reflecţiilor economice sunt determinate nu numai de timp şi mediul economico - social, politico - instituţional şi spiritual, ci şi de faptul că procesele şi fenomenele economice sunt legate esenţialmente de oameni. Relaţiile care se stabilesc între oameni, în acest cadru, sunt relaţii economice care exprimă, înainte de toate interese economice.

Ca urmare, realitatea economico - socială este interpretată prin prisma unor interese individuale şi / sau de grup, iar sugestiile sau soluţiile la problemele economice poartă şi ele amprenta intereselor, de unde decurge criteriul sistemului de interese. Interesele individuale, de clasă socială, grup socio - profesional, de partid, naţional - statale, ale grupărilor de state şi general umane alcătuiesc un sistem şi ele pot fi identice, se pot suprapune parţial, în unele privinţe pot fi convergente, iar în altele divergente, contradictorii sau chiar antagoniste.

Prin interese se explică apariţia simultană în aceeaşi epocă şi în acelaşi mediu economico-social, politico-institutional şi spiritual a unor reflecţii economice diferite şi chiar antagoniste, precum şi confruntările dintre ele. În aprecierea lor se porneşte de la surprinderea intereselor pe care ele le exprimă şi le apără, a raportului în care se află diferite interese, avînd în vedere în permanenţă interesele general umane, respectul faţă de individ, emanciparea acestuia, democraţia şi rigurozitatea ştiinţifică.

Pluralismul reflecţiilor economice, explicabil prin mediul economico-social, politico-institutional şi spiritual, dar mai ales prin sistemul de interese, presupune examinarea lor cu exigenţa firească, pentru a dezvălui veridicitatea sau falsitatea din punctul de vedere al concordanţei cu realitatea complexă. În acest context, importantă este nu numai surprinderea deosebirilor care particularizează diferite reflecţii economice, ci şi a eventualelor puncte comune care se pot înscrie în rîndul adevărurilor dobîndite în ştiinţa economică.

Receptivitatea faţă de toate punctele de vedere, libertatea în formularea ideilor, teoriilor, doctrinelor economice, în metode de cercetare şi în modalităţi de acţiune pentru realizarea acestora, acceptarea deci a pluralismului reflecţiilor economice. Iar acest pluralism este un stimulent pentru însăşi cercetarea ştinţifică. Intoleranţa, observaţiile critice de natură exclusivă pot afecta deosebit de grav cercetarea ştiinţifică şi deci şi orizontul iniţiativei pe terenul economiei reale. Dialogul, flexibilitatea şi toleranţa, evitarea subiectivismului şi partizanatului în aprecierea reflecţiilor economice sunt indispensabile progresului ştiinţei (ştiinţelor) economice.

Un alt criteriu este cel al veridicităţii sau al valorii de cunoaştere , cu ajutorul căruia este relevantă măsura în care ideea, teoria sau doctrina economică reflectă veridic realităţile economico-sociale, surprinde adevărul obiectiv, avînd în vedere că ele poartă amprenta intereselor care afectează observarea faptelor şi chiar raţionamentul. Trebuie analizate deci originea şi evoluţia ideilor, teoriilor, doctrinelor economice şi, de asemenea, apreciată veridicitatea sau falsitatea lor din unghiul de vedere al concordanţei cu realităţile extrem de complexe.

Reflectarea cu obiectivitate ştiinţifică a realităţiilor economico- sociale, a adevărului obiectiv în ideea, teoria sau doctrina economică facilitată de măsura în care în observarea faptelor şi în raţionament sunt avute în vedere interesele general umane şi cerinţa de a găsi punctele comune sau convergente ale intereselor individuale sau de grup şi, prin aceasta, a posibilităţilor de armonizare a lor. Şi în acest caz, flexibilitatea şi toleranţa, precum şi exigenţa firească faţă de argumentele pe care se sprijină o teorie sau doctrină economică facilitează lărgirea şi aprofundarea domeniului ştiinţei (ştiinţelor) economice, stimulează creativitatea atît în privinţa înţelegerii şi explicării obiective a problemelor economice, a reflecţiilor teoretice şi construcţiilor logice, cît şi în cea a găsirii soluţiilor pertinente în orice împrejurare.

Criteriul raportului dintre teoria economică, politica ecnomicî şi rezultatele acesteia, denumit de unii specialişti în domeniu şi criteriul rolului practic sau al funcţiei sociale, criteriu care decurge din faptul că adesea teoriile sunt însoţite de sugestii sau soluţii de politică economică. În acest caz ele sunt apreciate prin prisma rezultatelor aplicării lor prin politicile conomice, a legăturii dintre teorie şi experienţa practică. Această legătură este însă deosebit de complexă, ea manifestîndu-se printr-un veritabil labirint al acţiunilor oamenilor şi al politicilor economice.

Apoi, situaţiile concrete sunt de o mare diversitate de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta. Ca urmare, rezultatele aplicării teoriilor economice prin politicile economice sunt adesea şi ele diferite de la o ţară la alta şi de la o perioadă la altea, precum şi în diferite orizonturi de timp. De aceea, aprecierea teoriei economice prin prisma experienţei practice implică o deosebită atenţie, pentru a surprinde corect valoarea imanentă a teoriei.

Aprecierea ideilor, teoriilor şi doctrinelor economice presupune şi determinarea locului fiecăreia în istoria gîndirii economice, sub un dublu aspect - al originalităţii şi al gradului de răspîndire (de acceptare) în rîndurile generaţiilor de economişti. Primul aspect implică surprinderea legăturii dintre ideile, teoriile şi doctrinele economice din perioada dată şi cele din perioadele anterioare, respectiv relevarea, pe de o parte, a ceea ce este preluat sau respins de la generaţiile anterioare de economişti, iar pe de altă parte a elementelor de noutate, care conferă originalitate.

Al doilea aspect are în vedere gradul de acceptare de către lumea economiştilor a ideilor, teoriilor şi doctrinelor economice în timpul formulării lor sau, ulterior, restrîngerea ariei de răspîndire ori revenirea lor sub forme noi, legate de mediul economico-social, politico-institutional şi spiritual în permanentă schimbare şi de sistemul de interese exprimate sau apărate.

Aceste criterii de apreciere, la care s-ar putea adăuga desigur şi altele, se află aşa cum rezultă din cele de mai sus, în stînsă interdependenţă şi, de accea, ele trebuie privite ca un sistem. Utilizarea lor cu discernămîntul cuvenit permite analiza şi interpretarea istoriei gîndirii economice cu obiectivitate, evitarea aprecierilor pripite sau unilaterale şi relevarea valorilor durabile ale ştiinţei (ştiinţelor) economice.

Preocupările pentru studierea sistematică a istoriei gîndirii economice se situează în deceniile trei şi patru ale secolului al XIX-lea. Astfel, în 1826 englezul J.R. Mc.Cullock publică lucrarea intitulată " Schiţă istorică asupra creşterii economiei politice", iar în 1937 francezul A. Blanqui publică lucrarea intitulată "Istoria economiei politice în Europa începînd din antichitate pînă în zilele noastre". Preocupările ulterioare s-au concretizat în publicarea a numeroase lucrări, între care se detaşează ca lucrări monumentale "Istoria doctrinelor economice de la fiziocratie pînă azi" a francezilorCh. Gide şi. Ch. Rist, apărută în 1907 şi apoi în mai multe ediţii, şi "Istoria analizei economice" a nordamericanului J.A. Schumpeter, publicată în 1954.

Începînd cu anii '50 preocupările pentru studierea istoriei gîndirii economice au crescut considerabil, atît sub aspectul ariei de cuprindere cît şi sub cel al profunzimii investigaţiilor, şi au deschis noi orizonturi care permit să fie evidenţiate mai bine eforturile făcute de generaţiile de economişti pentru a înţelege şi explica viaţa economică în evoluţie spre o complexitate tot mai mare şi a găsi soluţii la problemele ei. Amplele şi variatele preocurări în acest sens au generat un flux larg de lucrări, multe dintre ele menţionate în bibliografia care însoţeşte fiecare capitol al lucrării de faţă.

Prezentul curs oferă o tratare selectivă în sens temporal şi tematic a principalelor momente şi a celor mai reprezentative opere din istoria gîndirii economice, precum şi repere esenţiale ale metodologiei de interpretare şi apreciere a acesteia. El constituie un punct de pornire în studierea lucrărilor originale ale marilor economişti, ca un complement absolut necesar pentru aprofundarea pregătirii economice şi un prilej de comparare a concluziilor proprii cu comentariile întîlnite în lucrări de exegeză a istoriei gîndirii economice. Cît priveşte comentariile din cursul de faţă menţionăm că ele sunt expresia opiniilor personale ale semnatarului fiecărui capitol.