Doctrine Economice
David Ricardo (1772-1823) se numără printre continuatorii cei mai de seamă ai ideilor Avuţiei naţiunilor a lui Adam Smith. A fost al treilea din cei 17 copii a lui Abraham Israel Ricardo, evreu spaniol, iniţial agent de schimb la Bursa din Amsterdam şi stabililit ulterior, pe la 1760 în Anglia, unde ocupă un loc fruntaş în activitatea bursei londoneze ca şi în viaţa comunităţii evreilor spanioli de aici. La 11 ani tînărul este trimis de părinţi la şcoala Talmud Tora de pe lîngă sinagoga portugheză din Amsterdam spre a-şi ridica instruirea. După doi ani Ricardo revine la Londra unde se lansează în lumea afacerilor.
Robert Thomas Malthus (1776 - 1834), cleric şi profesor de colegiu, îşi desăvîrşeşte studiile la Universiatea Cambrige. În 1798, la 32 de ani publică lucrarea "Eseu asupra principiului populaţiei" iar în 1820 îi apar şi lucrarea intitulată "Principii de economie politică", aceasta din urmă fiind precedată de numeroase studii privitoarea la legea grîului, a rentei şi a săracilor.
Lucrarea care l-a consacrat drept reprezentant marcant al liberalismului clasic este "Eseu asupra principiului populaţiei". Faţă de gînditorii vremii, el are o optică aparte în ceea ce priveşte analiza realităţilor economico-sociale existente la acea dată. Este vorba de faptul că, a urmărit să surprindă impactul pe care-l poate avea asupra societăţii creşterea populaţiei. Teoria malthusiană asupra creşterii populaţiei a avut consecinţe analitice ce au facut-o să devină parte integrantă a economiei clasice, mult timp după ce "viziunea" sub care a fondat-o Malthus a fost lăsată la o parte.
Instituţionalismul s-a dezvoltat în Statele Unite ale Americii la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele trei decenii ale secolului al XX-lea. Format sub influenţa Şcolii istorice germane, el a preluat şi a dezvoltat orientările teoretice şi metodologice ale acesteia, pe care le-a aplicat la problematica social-economică din SUA.
Ca urmare a vicisitudinilor istoriei, dovezile scrise despre începuturile gîndirii economice sunt rare şi destul de sumare. Cele mai vechi scrieri ajunse pînă la noi şi care conţin unele informaţii privitoare la problematica economică a vremii îşi au rădăcinile în: Orientul Apropiat (Egipt, Babilon, Israel); Orientul Mijlociu (Persia) şi Orientul Îndepărtat (India, China, Japonia).
Codul lui Hammurabi (mileniul II î.e.n.), veritabil monument al antichităţii babiloniene ce sintetizează, printre altele şi gîndirea economică a vremii, se prezintă sub forma unei lungi inscripţii cuneiforme. Text de 280 de articole, Codul cuprinde una dintre cele mai vechi legislaţii cunoscute şi oglindeşte procesul de centralizare a statului scalavagist babilonian şi acţiunea sa de consolidare a proprietăţii private.
În sens larg, radicalismul cuprinde ansamblul curentelor şi teoreticienilor de orientare reformistă şi contestatară în raport cu gîndirea economică convenţională modernă şi contemporană.
În sens îngust, radicalismul reprezintă un curent de gîndire economică contemporan, care a luat fiinţă în deceniul al cincilea al secolului al XX-lea şi s-a dezvoltat pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a acestui secol.