Geoeconomia marilor spaţii ale Terrei

Noţiuni şi tendinţe de regionalizare economică.

In literatura economică şi geografică se utilizează astfel de noţiuni apropiate intre ele ca „raion” şi „regiune”. Noţiunea de „raion” a fost utilizat mai mult in literatura ştiinţifică rusă din sec. XIX in sens de raion agricol. Sub noţiunea de „raion” se subinţelege o complexitate de elemente ( naturale, economice ) a unui anumit teritoriu, care il deosebeşte de alt teritoriu din apropiere. Insă in prezent termenul de raion tot mai mult este inlocuit cu termenul de regiune, care are o semnificaţie cu mult mai largă şi se utilizează pentru a evidenţia nu numai teritorii din cadrul ţării, dar şi spaţii cu mult mai mari, care pot cuprinde chiar intregi continente, sau unele părţi ale lor.

Insă divizarea lumii in regiuni poate fi efectuată după diferiţi criterii. Pană in sec. XVI-lea lumea era divizată in două mari regiuni: Lumea Veche, care cuprindea 3 părţi mari ale lumii – Europa, Asia, Africa şi Lumea Nouă – care cuprinde America.

Drept regiuni deosebite pot fi considerate şi teritoriile compacte, populate cu diferite grupări etnice apropiate intre ele. Nu demult lumea era divizată in regiuni mari in conformitate cu criteriul socio – economic – ţări capitaliste şi ţări socialiste. O astfel de divizare a existat pană la destrămarea sistemului socialist ( inceputul anilor 90 a sec. XX- lea). In literatura geografică lumea mai este divizată şi in baza criteriului istorico – geografic in astfel de regiuni cum sant:

Africa
America Latină
Orientul Apropiat
Europa Occidentală( de Vest)

Unitatea regiunilor istorico – geografice depinde de mai mulţi factori, precum sant: cei istorici, tipurile de civilizaţii din trecut, evoluţia proceselor etnice din teritoriul dat, legăturile economice şi reţeaua de transport. Un factor destul de important in formarea regiunilor istorico – geografice este acel care, constituie formarea pieţei interne.

La sfarşitul sec. XX- lea procesul de globalizare in economia mondială era insoţit totodată de intensificarea procesului de regionalizare. Aceste procese au trezit un interes tot mai mare in legătură cu promovarea conceptului de geoeconomie şi geopolitică. După „căderea cortinii de fier” ca consecinţă a destrămării sistemului socialist statele lumii sau pomenit in faţa a două fenomene contradictorii: globalizarea şi regionalizarea. In cazul dat biruie acel proces in urma căruia se creează condiţii mai favorabile de dezvoltare socio – economică. După destrămarea lumii bipolare regionalismul devine factorul prioritar al politicii interne şi externe ce stă la baza formării unei noi geostrategii de dezvoltare economică.

Spaţiul european , care este considerat un leagăn al vechii civilizaţii, este foarte variat din punct de vedere geografic, etnic şi economic. De aceia la rand cu extinderea procesului de integrare in această regiune a apărut necesitatea de a promova o politică regională, care să ţină cont de specificul diferitor teritorii. In acest scop incă in anul 1975 a fost creat Fondul European al Dezvoltării Regionale. In legătură cu aceasta s-a consolidat un concept, care a stat la baza evidenţierii regiunilor corespunzătoare.

In scopul promovării politicii regionale in cadrul continentului in anul 1985 a fost creată Asambleia Regiunilor Europene, care intruneşte 300 de teritorii (regiuni) cu o populaţie de 400 mil. locuitori. La baza promovării politicii regionale in Europa a fost luat principiul concentrării capitalului, finanţarea unor programe şi colaborarea cu organele administraţiei publice locale. In politica regională europeană un loc important revine colaborării transfrontaliere şi formării pe această bază a euroregiunilor.

Primele euroregiuni au fost fondate incă in secolele trecute pe teritoriile leagănului civilizaţiilor europene, care cuprinde „ coridorul istoric” din apropierea r.Rin, ce se intinde din Italia şi pană in Olanda. Acest teritoriu deţine o experienţă de mii de ani in dezvoltarea oraşelor libere (Genova, Veneţia). Pe teritoriul acestor euroregiuni se află şi capitalele Uniunii Europene (UE) - Strasburg şi Mastriht (Olanda), unde s-a pus fundamentul integrării contemporane şi promovării valorilor democratice.

In a doua jumătate a sec. XX- lea procesul de consolidare a unor regiuni mari in diferite zone ale globului au avut loc in baza procesului de integrare. Drept rezultat in diferite perioade s-au format astfel de organizaţii integraţioniste:

Uniunea Europeană (UE).
Acordul Nord - American pentru Comerţ Liber (NAFTA).
Asociaţia Latino - Americană de integrare (LAIA).
Cooperarea Economică Asia - Pacific ( APEC ).
Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud – Est (ASEAN).
Comunitatea economică a statelor din Africa de Vest. (ECOWAS).
Zona de cooperare la M. Neagră.

Noţiunea de mari spaţii geoeconomice

Evoluţia raporturilor geoeconomice regionale

Prin spaţii mari geoeconomice se subanţelege astfel de regiuni mari, care intrunesc mai multe state strans integrate intre ele şi care deţin un mare potenţial economic şi respectiv o pondere ridicată in economia mondială. La sfirşitul sec. XX economia internaţională s-a polarizat in 3 mari spaţii (regiuni) geoeconomice :

America de Nord
Europa de Vest
Asia - Pacific

Insă lumea celor 3 mari centre economice este departe de a fi omogenă . Intre ele există importante deosebiri ce poartă amprenta unor particularităţi istorice, economice şi etnoculturale. In cadrul fiecărei regiuni geoeconomice este promovată o politică geoeconomică bine determinată.

Aceste regiuni la randul lor devin centre economice de atracţie pentru regiunile mai slab dezvoltate. In cadrul acestor spaţii geoeconomice se formează anumite centre (nuclee) economice in jurul cărora gravitează mai multe spaţii economice periferice. Aceste mari centre economice mai poartă denumirea de oraşe mondiale in care viteza de circulaţie a capitalului, tehnologiilor, mărfurilor, schimburilor şi informaţiilor este foarte dinamică. Astfel de oraşe mondiale pot fi considerate:

New York
Londra
Paris
Moscova
Istambul
Singapore

In afară de aceste 3 mari regiuni geoeconomice are loc o polarizare a spaţiului economic internaţional şi după alte criterii. Astfel la ora actuală se divizează Grupul celor 7 state Nordice inalt dezvoltate (SUA, Canada, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Japonia) şi Grupa celor 7 state Sudice (China, Indonezia, Coreea de Sud, Thailanda, India, Brazilia, Mexic). Insă Indonezia şi Thailanda in ultima perioadă sau confruntat cu o criză financiară fără precedent şi in prezent ele numai simbolic mai aparţin acestui grup. Rusia deseori participa in calitate de invitat nominal la Grupa celor 7 (de Nord), in rezolvarea unor probleme majore politice şi economice in formatul 7+1.

Stabilirea raporturilor dintre regiunile mari geoeconomice determină in mare măsură direcţiile de dezvoltare a intregii economii internaţionale. Conform datelor statisticilor internaţionale cele 3 mari regiuni geoeconomice deţin circa 70% din potenţialul uman al Terrei, peste 50% din PIB-ul global, 2/3 din volumul total al exportului mondial şi 90% din potenţialul tehnologic mondial.

Fiecare din aceste 3 mari regiuni geoeconomice promovează diferite strategii de dezvoltare economică. Astfel, ţările din spaţiul Nord - American sunt model de antreprenoriat liber, Europa de Vest a devenit model de integrare economică in hotarele vechii civilizaţii europene, iar statele din spaţiul Asia - Pacific demonstrează utilizarea reuşită a tehnologiilor occidentale in imbinare cu tradiţiile socio-culturale locale.

In cea de a doua jumătate a sec. XX raporturile geoeconomice in dezvoltarea economică şi demografică a acestor centre economice s-a modificat esenţial. Astfel, ponderea populaţiei regiunii Asia - Pacific a sporit de la 55 la 60 %, pe cand in Europa de Vest şi America de Nord indicatorul respectiv s-a redus de la 31 la 22% din totalul mondial. Ponderea regiunii Asia - Pacific in Produsul Naţional Brut a sporit de la 17 la 35%, pecand in Europa de Vest şi America de Nord , acest indicator s-a micşorat de la 72 la 52%.

Ponderea Chinei in numărul populaţiei mondiale s-a păstrat la nivelul de 21%, pe cand indicatorul PIB-ului in perioada respectivă a sporit de la 3 la 10%. Rusiei ii revine 2,5% din numărul populaţiei lumi şi doar numai1% din PIB global. Astfel , putem concluziona că, Rusia ca mărime după teritoriului şi ca forţă militarănucleară deţine un loc important in lume pe cand ca putere economică ei ii revine un loc cu mult mai modest in lumea modernă. Conform datelor statistice economia internaţională a păşit in mileniul 3 cu astfel de lideri economici precum: SUA-21%, Europa de Vest - 20%, China – 12,5%, Japonia – 7,5% din PIB-ul global, care impreună insumează peste 60 la sută din volumul PIB-lui mondial.

Trăsăturile de bază ale regiunilor mari geoeconomice din lume.

Regiunea geoeconomică America de Nord.

Centrul regiunilor date este considerat SUA şi include la fel Canada şi Mexic. Cota acestei regiuni constituie 7% in populaţia lumii, 23% in Produsul Naţional Brut şi 12% in producţia agricolă mondială. Trăsăturile de bază ale acestei regiuni sunt următoarele:

Aşezarea geografică şi geopolitică destul de favorabilă vis-a-vis de restul lumii,
Prezenţa unei mari pieţe de desfacere a mărfurilor;
Nivelul inalt de dezvoltare economică bazat pe tehnologii moderne;
Nivelul tehnic destul de inalt de dezvoltare a industriei, indeosebi in SUA şi Canada;
Prezenţa unui mare potenţial tehnico-ştiinţific;
Este un exemplu de antreprenoriat liber, fiind cel mai liberal sistem economic din lume;
Prezenţa marilor bănci, companii şi concerne americane ce controlează nu numai economiile naţionale, dar şi cele internaţionale.
Prezenţa unui potenţial mare militar inzestrat cu cele mai performate tehnologii;

Cea mai mare putere economică din spaţiul nord-american este SUA, care incă la sfarşitul sec. XIX a intrat in numărul principalelor lideri mondiali, iar după destrămarea URSS (1991) a rămas unica supraputere economică, militară, informaţională şi culturală. Secolul XX pe bună dreptate este considerat ca secolul american. Pe tot parcursul sec. XX şi pană in prezent dezvoltarea economică a acestei ţări se caracterizează printr-o stabilitate social-politică de durată. Iar toate problemele socio – economice in această ţară au fost şi sunt soluţionate pe cale democratică, evitand revoluţiile, răsturnările de stat , nemulţămirile maselor şi alte fenomene nedorite.

Un rol important in formarea societăţii americane l-a jucat factorul geopolitic. Poziţia izolată şi periferică vis-a-vis de Lumea Veche a servit drept factor de consolidare a naţiunii americane fără o influenţă din exterior. Vecinii SUA niciodată n-au ameninţat securitatea lor. Teritoriul mare şi compact cu acces larg la cele 2 oceane a devenit deschis pentru intreaga lume şi a permis formarea unei economii bipolare, fapt ce a creat perspective unicale geostrategice de dezvoltare.

Atat statele de la litoralul Atlanticului, cat şi cele de la litoralul pacificului (California) au devenit mari puteri economice comparabile cu unele state mari din lume. Drept rezultat SUA pot de la egal la egal să concureze şi să interacţioneze atat in Vest, cat şi in Est, fapt ce determină extinderea geopolitică şi geostrategică a acestei ţări in cele mai indepărtate zone de pe glob.

Pentru comparaţie menţionăm faptul că Rusia care dispune de un teritoriu destul de vast (o suprafaţă de 17,1km2 – I loc in lume) n-a reuşit să formeze un potenţial economic in Extremul Orient pentru a crea o economie bipolară de tipul celei americane.

Un alt factor de dezvoltare economică a acestui spaţiu geoeconomic este prezenţa unui teritoriu destul de eficient pentru trai şi activitatea economică, cu excepţia teritoriilor cu condiţii naturale extremale din Nordul Canadei şi peninsula Alasca. Subsolul bogat in cele mai variate resurse minerale, inclusiv cele energetice, asigură o securitate energetică a ţărilor din spaţiul dat şi o bază de materii prime pentru ramurile industriei grele.

SUA joacă un rol deosebit şi in spaţiul socio-cultural al lumii, fiind o ţară a imigraţiei masive din Europa pe parcursul ultimilor secole, cu o practică bogată in lumea afacerilor. Nivelul inalt al democraţiei a contribuit la faptul că libertatea antreprenorială in ţară nu este limitată de nimeni decat numai de lege. Economia SUA este una dintre cele mai competitive din lume, iar bugetul de stat este unul nedificitar. In anii 90 ai sec XX ritmurile dezvoltării economice in SUA erau mai mari decat in astfel de state ca:

Japonia
Germania
Franţa
Marea Britanie

Pe parcursul a 50 de ani volumul producţiei agricole s-a dublat, pe cand numărul celor angajaţi in acest sector s-a redus cu 70 la sută. La sfarşitul sec. XX SUA a devenit prima şi unica ţară din lume, care domină in plan economic, militar-strategic, financiar, tehnologic şi informaţional.

In prezent ia naştere o nouă formulă de dominare a lumii şi anume „Cine dispune de informaţii acela conduce lumea”. Această formulă pe deplin corespunde intereselor SUA.

Din punct de vedere geostrategic SUA predomină in multe organisme internaţionale in temei in ONU şi NATO fapt ce dictează regulile ei in rezolvarea multor conflicte de pe glob. Insă este negativ acel fapt, că in promovarea politicii goestrategice a SUA se simte uneori ideea de predominare asupra altor popoare, fenomen caracteristic multor imperii din trecut.

Dintre alte puteri economice din regiunea America de Nord sunt Canada şi Mexic. Canada (suprafaţa 10 mil.km2, populaţia – 20 mil. locuitori) face parte din grupa statelor inalt dezvoltate economic (G - 7) avand o aşezare geografică destul de favorabilă in spaţiul dat. Prin sistemul navigabil de pe Marele Lacuri şi fluviul Sf. Laurenţiu intreţine cele mai stranse legături cu SUA; prin Oceanul Pacific ea contactează cu statele din Asia, Australia şi cele de pe Coasta Pacificului din America Latină, iar prin Oceanul Atlantic cu centrele mari industriale din SUA, Brazilia, Europa şi Africa.

Canada ocupă un loc de frunte printre ţările lumii după mărimea rezervelor de metale neferoase, minereu de fier, uraniu, petrol şi gaze naturale. In diviziunea geografică a muncii Canada se specializează in producerea şi exportul de materii prime minerale (metale colorat, uraniul, carburanţi), lemn, produse agricole.

Economia ţării date este strans legată complexul economic al SUA fiind strans integrată cu complexul economic al acestei ţări indeosebi referitor la legăturile comerciale şi investiţiile de capital. Impreună cu SUA ea formează o zonă a comerţului liber. Aproximativ . din export şi 2/3 din importul ţării revine SUA.

Dezvoltarea rapidă a economiei Canadei pe parcursul sec. XIX (a doua jumătate) se datorează următorilor factori economici:

lichidarea dependenţei coloniale şi unirea teritoriilor răzleţe intr-un stat unic;
abundenţa resurselor funciare şi numărul redus de populaţie fapt ce a permis de la bun inceput a se crea mari gospodării fermiere inalt productive;
prezenţa imenselor resurse minerale;
imigraţiile masive de forţă de muncă tanără şi calificată din Europa;
introducere pe scară largă a tehnicii şi mecanizarea procesului de producţie in ramurile de bază ale economiei;
investiţiile masive de capital străin in ramurile principale ale economiei;
cheltuielile reduse in domeniul militar.

Mexicul (Statele Unite Mexicane) – este a treia putere economică din regiune. Istoria veche a Mexicului oglindeşte citeva civilizaţii ale amerindienilor, inclusiv maya, toltecă şi aztecă. In 1821 Imperiul Mexican işi declară independenţă. In a doua jumătate a sec. XX ţara dată promovează linia spre industrializarea ţării, iar din 1976 adoptă o linie politică democratică.

Mexicul este o ţară in curs de dezvoltare fiind un mare producător mondial de petrol (principala bogăţie), argint, cupru, metale rare. Industria este diversificată in mai multe ramuri: siderurgică, constructoare de maşini chimică (petrochimie). Agricultura este bazată pe culturile de subzistenţă: porumb, fasole, orez, dar şi culturi pentru export: cafea, cacao, bumbac, lemn preţios, cauciuc. In 1992 Mexicul semnează acordul asupra zonei de liber schimb cu Canada şi SUA.

Regiunea geoeconomică Europa de Vest

Acest spaţiu mai poartă denumirea de Europa integrată (unificată) şi cuprinde 25 de state cu o economie de piaţă inalt dezvoltată. In regiunea dată se deosebesc 3 grupe de state:

cele inalt dezvoltate – Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia.
inalt industrializate - Austria, Belgia, Olanda, Norvegia, Elveţia, Finlanda, Danemarca, Luxemburg, Islanda.
state cu nivel mediu de dezvoltare – Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda.

Europa a fost şi este unul dintre centrele de dezvoltare ale civilizaţiilor mondiale. Ponderea populaţiei regiunii date este cu mult mai mică decit indicatorii producţiei şi constituie aproximativ 7% din totalul mondial. Printre celelalte 3 mari regiuni economice ale lumii Europa de Vest ocupă constant locul II după volumul total al PIB-lui.

Ei ii revine 25% din producţia industrială mondială şi 20% din cea agricolă. Ponderea in volumul total al exportului constituie 19,5%, intrecand indicatorul respectiv al SUA (15%) şi cel al Japoniei (8,5%). După cel de al 2 război mondial Europa de Vest a ales calea spre integrarea economică şi politică, ceea ce a determinat fondarea unui bloc economic integraţionist, cu o stabilitate şi securitate inaltă, contribuind prin aceasta la intărirea păcii pe continent. In cea de a 2 jumătate a sec. XX aici s-a format unul dintre cele 3 mari centre economice mondiale.

Un eveniment major al sec. XX in v iaţa economică şi politică a Europei a fost constituirea Uniunii Europene (1951, la Bruxelles) iar in 1955 Uniunea Europei Occidentale. Inceputul integrării in cadrul UE a fost pus la propunerea Ministerului Afacerilor Interne al Franţei Robert Şuman. UE reprezintă un bloc economic integraţionist, scopul căruia este crearea unei uniuni economice şi vamale, a unei politici unice externe şi a colaborării in cele mai diverse domenii.

Instituţiile UE sunt:

Consiliul Europei
Consiliul de Miniştri
Parlamentul Europei
Congresul Puterilor Regionale
Curtea de Justiţie

Consiliul Europei indeplineşte rolul „ şcolii europene a statului de drept”, care promovează valorile democraţiei şi drepturile omului. Totodată Consiliul Europei contribuie la ajutorarea statelor din Europa Centrală şi de Est după destrămarea sistemului socialist şi realizarea reformelor democratice, constituţionale, legislative şi politice. Particularităţile de bază al acestui spaţiu geoeconomic sunt următoarele:

In structura economiei regiunii predomină ramurile industriei bazate pe tehnologii performante şi o pondere relativ inalt a sectorului terţiar. Mari ritmuri de dezvoltare au inregistrat astfel de ramuri, ca electronica, industria constructoare de maşini precise, cea chimică, care se bazează pe realizările ştiinţifico-tehnice şi pe braţele de muncă inalt calificate. Europa de Vest a devenit cel mai mare producător şi exportator de maşini pe piaţa mondială. Producerea maşinilor destinate complexului militar este concentrată cea mai mare parte in Germania, Marea Britanie şi Franţa.
Agricultura regiunii se deosebeşte printr-o productivitate inaltă. Aici se produce 1/3 din producţia mondială de lapte şi 1/6 din producţia de carne. Politica agrară a acestor state este orientată in mare parte spre protecţia mediului inconjurător şi obţinerea producţiei agricole ecologice pure.
Un rol important in viaţa economică a Europei de Vest revine corporaţiilor transnaţionale ce au menirea de a uni capitolul mai multor state. Iar statul la randul său contribuie activ la stimularea activităţii acestor structuri.
Europa de Vest a devenit un mare centru financiar la scara mondială. Mari centre financiare de talie mondială sunt: Londra, Francfurt, Ţiurih. In această regiune se găsesc şi cele mai mari rezerve de aur din lume.
Statele Europei de Vest se deosebesc printr-un important potenţial tehnicoştiinţific. Principalele state din regiune cheltuiesc pentru cercetările ştiinţifice de la 2 la 2,7% din PIB. Dacă in 1970 aceste ţări cheltuiau in acest scop 37% din nivel respectiv al SUA apoi in anul 2000 acest indicator s-a ridicat la 73%. Regiunea dată aproape că nu cedează SUA şi Japonia după nivelul tehnico-economic de dezvoltare a ramurilor tradiţionale ale industriei, dar mai rămane in urma acestora in astfel de direcţii prioritare precum microelectronica, radiotehnica şi biotehnologia.
In strategia geoeconomică a statelor vest europene accentul principal este pus pe accelerarea PŞT, graţie căruia va spori volumul şi calitatea producţiei industriale. In acelaşi timp aceasta va asigura creşterea eficacităţii investiţiilor şi intensificarea dezvoltării economice prin reducerea producţiei materialofagă, energofagă şi capitalofagă.
Statele vest-europene se caracterizează atat prin legături economice stranse integraţioniste in cadrul regiunii, cat şi prin legături economice cu celelalte regiuni ale Terrei, inclusiv cu marele centre economice ale lumii – America de Nord şi Asia - Pacific. Astfel, volumul exportului calculat la 1 locuitor intrece de 2-3 ori indicatorul respectiv a SUA şi Japoniei.
In dezvoltarea economică şi socială a regiunii un rol important revine statului. Pe seama lui revine controlul asupra realizării celor mai importante programe socio- economice, inclusiv in domeniul protecţia sociale a populaţiei, crearea noilor locuri de muncă şi stimularea dezvoltării ramurilor infrastructurii .
Rolul Europei de Vest in economia mondială va creşte pe viitor ca urmare a intensificării procesului de integrare regională.
La ora actuală uniunea Europeană işi orientează strategia sa geoeconomică in următoarele direcţii:

extinderea şi aprofundarea proceselor integraţioniste,
promovarea unei politici regionale prin mijlocirea formării euroregiunilor.
cooperarea transfrontalieră.
crearea şi perfecţionarea coridoarelor de comunicaţie existente.

Regiunea geoeconomică Asia - Pacific.

In regiunea Asia - Pacific după cel de al 2-lea război mondial s-a pus baza formării unui nou centru geoeconomic mondial, ce dispune de un mare potenţial economic, tehnologic şi demografic. Puterile principale economice şi militare din regiunea dată sunt Japonia şi China, iar dintre statele mai mici:

Coreea de Sud
Thaiwan
Singapore
Australia
Noua Zeelandă

Pe parcursul perioadei postbelice regiunea dată a inregistrat o creştere economică foarte dinamică. La ora actuală ei ii revine 20% din potenţialul economic mondial. Ponderea acestei regiuni in totalul PIB. Global a sporit de la 4% in 1950 la 25% in 1995 şi 40-50% in respectivă (2025) conform datelor prognozului. Despre dezvoltarea dinamică a economiei acestei regiuni ne demonstrează şi astfel de indicatori: pentru dublarea PIB/ 1 locuitor SUA şi Marea Britanie au avut nevoie de o perioadă de 50-60 de ani, pe cand China şi Coreea de Sud – doar de numai 10 ani.

O particularitate de dezvoltare economică a acestei regiuni o constituie procesul de integrare regională, la care participa activ şi SUA. In acest scop au fost fondate două organizaţii: Asociaţia Naţiunilor Asiei de Sud Est (ASEAN) şi Asociaţia Sud - Asiatică pentru cooperare Regională (ASCAR). O problemă majoră geoeconomică in regiune devine cea energetică. Este cunoscut faptul că consumul de energie la scară mondială va spori către anul 2020 de 1,5 ori.

Această tendinţă este caracteristică şi pentru regiunea dată ce se caracterizează printr-o sporire dinamică a consumului de combustibil şi energie. Astfel, conform datelor de prognoză consumul de energie in regiunea Asia - Pacific către anul 2020 va spori, atingind 28% in consumul mondial, pe cand resursele proprii de combustibil in balanţa mondială vor constitui in perioada respectivă numai 4-7%. In acest context statele din regiunea dată vor fi nevoite să recurgă la promovarea unor strategii geoeconomice şi geopolitice in problema energetică.

Dintre regiunile atractive din apropiere bogate resurse energetice sunt:

Marea Caspică
Asia Centrală
Nordul Siberiei(Rusia)

Este posibil ca in viitor Rusia să joace un rol important in procesele integraţioniste din regiunea Asia - Pacific in domeniul energetic. La randul său fără o colaborare integraţionistă cu China, Japonia şi Coreea de Sud va fi imposibil ca Rusia să realizeze dezvoltarea economică a Extremului Orient. Este posibil ca in primele decenii ale sec. XXI să fie realizată construcţia unui traseu energetic intre Japonia şi Rusia prin construcţia tunelului subacvatic care va uni ins. Hocaido cu ins. Sahalin. In cazul dat Japonia va căpăta ieşire la traseul feroviar transsiberian iar mai departe spre Europa.

In majoritatea statelor din această regiune economia are o specializare orientată spre export şi o agricultură inalt productivă. In aceste ţări sunt create condiţii favorabile pentru atragerea investiţiilor străine, fiind determinate la randul său de costul mic pentru arenda pămantului şi forţa de muncă ieftină.

Un alt factor de dezvoltare economică a regiunii este legat de crearea marilor centre financiare in care sunt concentrate un important capital investiţional şi comercial (Hong Kong, Singapore). Formarea acestor centre financiare internaţionale se datorează in mare parte aşezării geografice şi geopolitice a lor la intersecţia căilor de transport de importanţă internaţională.

Unele state din regiunea dată, in primul rand China a mers pe calea formării şi extinderii zonelor economice libere, ca o componentă de bază a economiei de piaţă.

In spaţiul geoeconomic Asia - Pacific se evidenţiază după influenţa lor in dezvoltarea economică 3 lideri: SUA, Japonia şi China, care dispun de o cotă corespunzătoare in formarea PIB global – de 25%; 15%; şi 3%.

In cadrul regiunii Asia - Pacific, Japonia a devenit liderul principal. La sfirşitul sec. XX şi inceputul sec. XXI Japonia rămane a doua supraputere economică din lume. In volumul producţiei mondiale ei ii revine 10%, iar după rezervele de valută ocupă locul I (200 miliar de $). Japonia dispune de un PIB naţional de 4,3 trilioane $ ceea ce constituie 12% din totalul PIB global şi 70% din PIB regiunii Asia – Pacific. In producţia de maşini Japoniei ii revine 10% din producţia mondială. Anual produce 10,5 mil. de autoturisme.

Dezvoltarea cu ritmuri mari a economiei Japoniei după cel de al 2-lea război mondial se datorează promovării unei politici geoeconomici constau in următoarele:

Aplicarea pe larg in economie a tehnologiilor moderne de import, scurtand calea de la invenţie şi pană la producţie. Dezvoltarea informaţiei şi electronicii rămane a fi un element forte al economiei nipone.
Reducerea considerabilă a cheltuielelor din complexul militar (in prezent constituie 1% din PIB) şi introducerea acestor surse eliberate in producţia civilă.
Intervenţia activă a statului in economie prin politica creditelor ieftine in scopul stimulării investiţiilor monopolurilor particulare, reducerea unor impozite asupra corporaţiilor Japoneze. Politica strategică a statului este orientată la susţinerea principiului integraţionist dintre finanţe – ştiinţă – tehnologii.
Stimularea factorului uman. Resursele calificate de muncă imbinate cu astfel de calităţi precum sunt inteligenţa, cultura, deprinderea de a munci cu dragoste, spiritul creativ contribuie in mare măsură la dezvoltarea eficientă a economiei. Datorită stimulării acestui factor Japonia a trecut de la importul de tehnologii străine la crearea propriilor tehnologii străine şi chiar exportul lor pe piaţa mondială.
Reformarea invăţămantului public in vederea pregătirii cadrelor calificate, care să poată folosi eficient tehnica şi procedeele moderne. Pentru dezvoltarea ştiinţei sunt alocate anual 2,7% din PIB.

O altă forţă economică, militară şi politică din regiunea Asia-Pacific este China (Republica Populară Chineză), cu o populaţie de 1,5 miliarde locuitori şi o suprafaţă de 9,6 mil. km2, este o ţară a vehii civilizaţii. Fiind o putere mare economică şi militară din lume China pretinde a fi primită in Grupa celor 7, unde in prezent drept al 8 – lea stat este invitată şi Rusia in cazul discuţiei unor probleme majore de importanţă internaţională.

La unii indicatori economici China ocupă primele locuri in lume. Ea deţine primul loc in lume la producerea oţelului (120 mil. tone), ceea ce constituie 1/3 din producţia mondială. Dispune de cele mai mari resurse de cărbune din lume - 30 la sută din totalul mondial. China ii revine 20% din exportul mondial de imbrăcăminte şi 10% din exportul de radioaparatură.

In politica geoeconomică a Chinei din perioada postbelică sau evidenţiat cateva etape, dintre care unele au fost insoţite de multe greşeli şi erori, care au cauzat la randul său anumit haos in dezvoltare economică şi culturală prin care a trecut China menţionăm: „Marele salt”, „formarea comunelor populare”, „revoluţia culturală” (1966), care a fost insoţită de represii in masă.

Economia Chinei s-a stabilit abia după anul 1978 in rezultatul realizării unei noi reforme economice elaborate de către ilustrul om de stat Deng-Txiao-ping.

Existenţa reformei economice constă in restructurarea cardinală a economiei reale chineze pe baza următoarelor principii:

dirijarea statală chineză;
utilizarea parghiilor şi metodelor economiei de piaţă.
crearea unor zone economice de implementare a creditelor investitorilor străini şi organizarea procesului economic in baza legităţilor economiei de piaţă capitaliste.
reformarea instituţiilor economice şi administrative statale prin crearea unui stat drept.
implementarea proprietăţii private capitaliste in campul reproductiv al economiei socialiste chineze.

In rezultatul realizării noii reforme economice din anul 1978 economia Chinei a inregistrat anumite succese. Timp de 25 de ani (1978-2003) economia reală a ei a sporit cu 8% anual, iar PIB a inregistrat o creştere de 26, 5 ori in perioada indicată. La ora actuală cursul geostrategic al Chinei este orientat in următoarele direcţii:

A promova şi mai departe dezvoltarea unei economii deschise (de piaţă) in care rolul principal va reveni organizării şi perfecţionării ZEL in zona de litoral;
Susţinerea pe toate căile a climatului investiţional. Datorită promovării, acestei politici China a reuşit să atragă mai mult de 25 la sută din totalul investiţiilor statelor asiatice. Mari investiţii au venit de la mafia chineză internaţională numită „triadă”, care a fost nimicită de către regimul comunist de pană la reformă.
Un scop geostrategic major al Chinei este de a crea, „China Mare”, care presupune să includă nu numai fostele provincii istorice, dar şi intreaga diasporă chineză, care numără aproximativ 55 mil. oameni.
Un alt obiectiv geostrategic al Chinei este de a rezolva problema alipirii definitivepe baza legitimă a Taiwanului.

China ar putea deveni pe viitor o putere economică mare din lume cu condiţia dacă va reuşi să depăşească unele contradicţii de caracter intern:

crearea unei stabilităţi politice in ţară;
micşorarea contrazicerilor mari, care există dintre sat şi oraş;
minimalizarea disproporţiei foarte mari in indicatorii socio-economici regionali dintre teritoriile de litoral şi cele din interiorul ţării.

Un rol tot mai mare in regiunea Asia-Pacific revine unor state mai mici după suprafaţă şi numărul de locuitori, dar care au un nivel relativ inalt de dezvoltare economică. La ele se referă Coreea de Sud, Taiwani, Singapore, Malayzia, Thailanda, care mai poartă denumirea de state noi industrializate numiţi „ dragonii asiatici”. Toate aceste state in ultimele decenii destul de activ au pătruns cu mărfurile sale pe piaţa mondială. Cota acestor state in comerţul mondial cu mărfuri industriale a sporit de la 4% in anul 1975 la 13% către mijlocul anilor 90 ai sec. XX-lea.

Succesul dezvoltării economice a acestor state se datorează următoarelor imprejurări.

Ele au reuşit să cucerească piaţa externă la unele mărfuri şi să sporească brusc producţia de export.
La baza competivităţii producţia acestor state au stat tehnologiile performante, braţele calificate de muncă, disciplina inaltă de producţie spiritul inovativ, capacitatea de a produce mărfuri de calitate inaltă cu cheltuieli minime.
Creşterea economică rapidă a acestor state se datorează şi utilizării pe larg a investiţiilor străine, crearea intreprinderilor cu capital mixt şi a zonelor economice libere.

Unele din aceste state au şi un „secret” propriu a lor in promovarea politicii geoeconomice. Astfel Taiwanul a ales modelul de dezvoltare economică bazat pe businessul de familie, care asigură un grad inalt de concurenţă in cadrul ţării. Totodată unele „secrete” ale modelului Taiwanez de dezvoltare se mai datorează şi tradiţiilor secular ale religiei confuţioniste.