Clasificarea plantelor legumicole, pomilor si a viţei de vie

Clasificarea speciilor legumicole

Clasificarea legumelor după originea geografică se bazează pe localizarea genezei speciilor şi răspândirea lor în mai multe genocentre dintre care 9 sunt specifice plantelor legumicole:

• Mediteranean (ceapa, morcovul, pătrunjelul, sfecla, mazărea, etc.),
• Asiatic (usturoiul, spanacul, bobul, pepenii galbeni, varza, etc.),
• Chino-Japonez (fasole, ridichi),
• America Centrală şi de Sud (dovlecelul, tomatele, ardeii), Hindustan (vinetele, castraveţii) şi altele

Tabelu 1 Centrele genice iniţiale şi secundare de evoluţie a plantelor legumicole (după Zeven A. şi Jukovski P., 1975)

Clasificarea botanică a plantelor legumicole

Clasificarea botanică grupează speciile de legume în trei clase:

• Basidiomycetes (Agaricum şi Pleurotus);
• Dicotiledonatae (Beta, Spinacia, Phaseolus, Pisum, Vicia, Daucus, Petroselinum, Apium, Coriandrum, Anethum, Brassica, Cucumis, Cucurbita, Lycopersicum, Capsicum, Solanum, Cicorium)
• Monocotiledonatae (Allium, Asparagus), cu sutele de specii şi zeci de mii de soiuri, din care numai unele se cultivă pe suprafeţe mari şi au importanţă tehnico-economică

Tabelu 2 Clasificarea botanică a plantelor legumicole

Clasificarea legumelor după durata de viaţă se face în: legume anuale (castraveţi, tomate, mazăre, fasole etc.) specii de legume bienale (pătrunjel, morcov, varză, ceapă ceaclama etc.), specii de legume trienale (ceapa din arpagic), specii de legume perene (hreanul, sparanghelul, leuşteanul etc.). Speciile bienale îşi formează în primul an părţile vegetative şi în al doilea an tulpinile florale, fructele şi seminţele.

Tabelu 3 Clasificarea legumelor după organele comestibile (după N. Stan, 1992)

Clasificarea speciilor şi soiurilor de viţă de vie

Speciile şi soiurile de viţă de vie cultivate în podgorii se clasifică după trei criterii principale : -în funcţie de apartenenţa lor botanică în cadrul genului Vitis şi - în funcţie de originea lor geobotanică, criterii care ne indică cerinţele lor faţă de condiţiile ecologice şi în special rezistenţa lor la temperaturi negative extreme în perioada de repaus. - Direcţia de producţie a recoltelor soiurilor şi hibrizilor cultivaţi constituie al treilea criteriu de clasificare.

Clasificarea botanică a speciilor şi soiurilor de viţă de vie le încadrează în familia Vitaceae, ordinul Rhamnalis, subîncrengătura Angiospermae, genul Vitis. Genul Vitis cuprinde specii americane adaptate la climatul temperat şi cale adaptate la climatul tropical, specii asiatice rezistente sau sensibile la frig şi specii euroasiatice adaptate la climatul temperat şi mediteranian.

Speciile subgenului Euvitis se grupează ecologic în funcţie de originea lor geografică: în specii euro-asiatice ( Vitis silvestris şi Vitis vinifera), specii americane (28 de specii, din care speciile Vitis riparia, Vitis rupestris şi Vitis berlandieri sunt utilizate pentru producerea de coarde portaltoi), 2 specii mexicane şi specii asiatice ( Vitis amurensis, Vitis thumbergii)

Tabelul 4 Sistematica genului Vitis

Speciile subgenului Euvitis se grupează după criteriul ecologic în funcţie de originea lor geografică: în specii euro-asiatice (Vitis silvestris şiVitis vinifera), specii americane (28 de specii, din care speciile Vitis riparia, Vitis rupestris şi Vitis berlandieri sunt utilizate pentru producerea de coarde portaltoi), 2 specii mexicane şi specii asiatice (Vitis amurensis, Vitis thumbergii)

Tabelul 5 Clasificarea ecologogeografică (după A.M. Negrul)

Viţa de vie se clasifică în funcţie de direcţia de producţie , în: specii şi hibrizi pentru producerea butaşilor portaltoi folosiţi în lucrările de altoire executate în fermele producătoare de material săditor viticol (Riparia Gloire, Rupestris du Lot ,Berlandieri x Riparia Kober 5 BB), soiuri roditoare nobile altoite sau pe rădăcini proprii, care ne asigură producţia de struguri de calitate, hibrizi direct producători proveniţi din speciile americane V. labrusca, V. aestivalis, V. lincecumii (h.p.d) şi hibrizi cu rezistenţă biologică sporită la filoxeră, boli criptogamice şi la ger, numiţi şi soiuri rezistente.

Clasificarea soiurilor după criteriile tehnologice cuprinde: soiuri pentru struguri de masă (extratimpurii, timpurii, mijlocii, târzii, foarte târzii); soiuri apirene pentru stafide şi consum în stare proaspătă; soiuri pentru struguri de vin (vinuri albe, roze sau roşii, vinuri aromate, vinuri speciale); soiuri pentru sucuri de struguri.

Tabelul 6 Clasificarea viţelor cultivate (dupa Ţârdea C. şi L. Dejeu)

Clasificarea speciilor de pomi şi arbuşti fructiferi

Speciile pomicole clasificate după habitus

Pomi propriu-zişi , care au trunchi şi coroană formată din ax şi ramificaţii de ordinul 1, 2 şi 3 (ramuri de schelet sau şarpante, ramuri de semischelet sau subşarpante, ramuri de garnisire cu muguri vegetativi şi de rod). Fenomenul de polaritate se manifestă în mod evident: la unele specii apare etajarea naturală, la altele axul se abate de la creşterea verticală (cais, nuc). Pomii se caracterizează prin longevitate mare (40-100 ani) şi creşteri viguroase. Înălţimea lor variază de la 2-4 m piersici în sistem de cultură superintensiv la 10 m la nuc şi castan comestibil în sistem de cultură clasic, agropomicol. Pomii se înmulţesc pe cale vegetativă prin altoire

Arbustoizii au două-trei trunchiuri, coroana este neuniformă, cu simetria mai mult sau mai puţin evidenţiată, iar manifestarea fenomenului de polaritate descreşte în intensitate. Arbustoizii manifestă o creştere bazală prin formarea de numeroşi lăstari la baza tulpinilor. Durata de viaţă este de 15-20 ani, ajung la înălţimi de 3-4 m şi intră pe rod mai repede. Arbustoizii se înmulţesc uşor pe cale vegetativă. În plantaţii se remarcă vişinul arbustoid, tipuri de nuc, alun, gutui arbustoid;

Arbuştii fructiferi se caracterizează printr-un habitus redus de 1-1,5 m, sub formă de tufă, cu lăstari în jurul coletului. Ei au o durată de viaţă de 10-15 ani, în plantaţie existând în cadrul tufei 10-15 tulpini cu vârste de 1-6 ani. Soiurile se caracterizează printr-o fructificare precoce. În cultura arbuştilor fructiferi sunt plantaţii de coacăz negru, coacăz roşu, de agriş şi de afin;

Semiarbuştii sunt specii care prezintă o durată scurtă de viaţă a tulpinilor. Acestea se formează în primul an ca lăstari pe care se diferenţiază mugurii de rod, la sfârşitul perioadei de vegetaţie se lignifică, iar în anul următor apar florile şi fructele. Tulpinile care au fructificat se usucă. Tufele de zmeur şi mur, reprezentanţi ai acestor semiarbuşti se refac cu ajutorul drajonilor. Drajonii sunt lăstari care se formează din muguri aflaţi pe rădăcini, mod de înmulţire vegetativă folosit la aceste specii;

Plantele semiierboase se caracterizează prin formarea de tulpini secundare numite stoloni, care se ramifică din tulpina scurtă, verticală, în contact cu solul. Pe tulpinile acestor plante apar rozete cu 3-4 frunze şi rădăcini la noduri. Căpşunul şi fragul sunt speciile care se încadrează în această grupă de plante pomicole.

Plantele liane Actinidia (kiwi) culturi în curs de aclimatizarea la noi în ţară prin hibrizi mai rezistenţi la climat continental creaţi în Italia.

Plante subtropicale lămâiul şi smochinul cultivate la noi ca plante de apartament.

Tabelul 6 Clasificarea botanică a speciilor pomicole din ţara noastră

Speciile pomicole clasificate în funcţie de fruct

Specii pomacee (seminţoase) cu pseudofruct: măr, păr, gutui, moşmon, specii care se caracterizează prin o durată mare de viaţă (60-70 ani). Pomii sunt altoiţi pe portaltoi generativi tip franc (din soiuri locale) sau sălbatec.

Pomii prezintă o vigoare mare şi coroana înaltă are ramuri de schelet puternice. Pomii în livezi înfiinţate în sistem de cultură intensiv sau sistem superintensiv sunt altoiţi pe portaltoi vegetativi de vigoare mijlocie şi respectiv portaltoi vegetativi de vigoare slabă. Speciile seminţoase sunt foarte rezistente la ger şi pretenţioase faţă de umiditatea şi fertilitatea solului. Ele preferă cultura în cadrul plantaţiilor din zone de dealuri.

Pomii prezintă o vigoare de creştere medie sau mică, predominând la coroanele de volum redus ramurile de garnisire. Ramurile de rod la aceste specii au mugurii dispuşi solitari. În vârful ramurilor sunt situaţi muguri micşti, iar mugurii vegetativi sunt dispuşi lateral. Astfel este împiedicată apariţia fenomenului de degarnisire a ramurilor de rod. Rozeta de frunze care se formează la măr şi păr din mugurele mixt apare prima, urmată de o inflorescenţă. Repausul biologic al soiurilor de pomacee este lung. Ele înfloresc în lunile aprilie-mai, iar consecinţa este un procent mic de muguri care îşi pierd viabilitatea primăvara.

Drupacee (sâmburoase) prezintă fructul ca o drupă: prun, cais, cireş, vişin, piersic. Aceste specii sunt mai puţin rezistente la ger şi unele sunt cultivate în zone mai calde. Pomii au o creştere mai accentuată prin lăstari anticipaţi, cu două-trei valuri de creştere anuală. Lăstarii anticipaţi din muguri axilari apar frecvent la speciile cais şi piersic. Mugurii de rod sunt situaţi pe ramurile de rod lateral altern. Mugurii sunt solitari la cireş şi vişin şi grupaţi la cais şi piersic. Această dispunere duce la degarnisirea ramurilor de rod după fructificare. Dispunerea mugurilor de rod în grupuri asigură fructificarea şi ramificarea.

Pomii înfloresc primăvara timpuriu, în unii ani florile fiind distruse de îngheţurilor târzii de primăvară. Majoritatea sunt specii relativ rezistente la secetă. În cadrul speciilor sâmburoase longevitate mare prezintă speciile cireş şi prun, iar piersicul şi caisul au o longevitate mică. Majoritatea soiurilor sunt autofertile. Speciile cais şi piersic sunt termofile. Pomii se caracterizează prin creşteri rapide, care epuizează pomul după 15-20 de ani. Mugurii de rod se formează la aceste specii axial pe ramură, iar în vârful ramurii se găseşte un mugure vegetativ. Fenomenul de degarnisire apare la baza ramurii;

Nucifere, care prezintă un habitus variabil de 5-10 m: nucul, castanul, alunul. Aceste specii sunt pretenţioase faţă de lumină şi căldură. Repausul lor biologic are durate diferite în zone cu climă blândă. Coroana pomilor este rară, frunzele sunt mari, florile sunt dioice. Aceste specii prezintă o longevitate diferită, de la 15-20 ani la alun, la 100-200 de ani la castanul comestibil. Polenizarea lor este anemofilă;

Baciforme sunt specii la care fructul este o bacă, bacă falsă sau polinucule: coacăz negru, coacăz roşu, agriş, căpşun, mur, zmeur. Aceste specii se caracterizează printr-un habitus redus, în formă de tufă. Speciile fructifică numai pe tulpini tinere. Se înmulţesc prin drajoni, stoloni şi butaşi. Au o perioadă de viaţă de 10-15 ani.