Cultura legumelor

Legumele sau zarzavaturile prezintă o importanţă economică deosebită.  Ele sunt produse de origine vegetală cu rol important în alimentaţia omului datorită însuşirilor senzoriale deosebite şi a elementelor nutritive valoroase pe care le conţin (glucide, enzime, acizi organici, vitamine, săruri minerale).

Din punct de vedere economic, legumele contribuie la realizarea unor venituri băneşti importante pentru cultivatori, iar din punct de vedere social, legunmicultura oferă posibilităţi de folosire a forţei de muncă pe tot parcursul anului.

Clasificarea plantelor legumicole

Plantele legumicole se pot clasifica după criteriul botanic, după durata de viaţă, în funcţie de organele care se folosesc în consum, în funcţie de tehnologia aplicată, cea mai uzuală în activitatea de producţie şi economico-financiară.

Tabelul 11. 1. Clasificarea plantelor legumicole după agrotehnica aplicată în culturi

Înmulţirea legumelor

Înmulţirea este funcţia biologică a tuturor organsimelor vii prin care se sporeşte numărul de indivizi. Cunoaşteres biologiei acestui fenomen, deosebit de complex, este de mare importanţă atât în lşucrările de ameliorare, pentru îmbunătăţirea soiurilor aflate în cultură şi creearea de forme noi, cu însuşiri superioare, cât şi în procesul tehnologic de producere a seminţelor şi materialului săditor.

Legumele se pot înmulţi pe două căi: sexuat, adică prin seminţe şi asexuat, adică pe cale vegetativă.

Înmulţirea pe cale sexuată se realizează prin organe specializate, având ca principale momente polenizarea şi fecundarea. Prin contopirea celor doi gameţi de sex opus rezultă zigotul, care reprezintă o nouă plantă, în stadiu embrionar (sămânţa). La plantele autogame fecundarea se face cu polen propriu, iar la cele alogame cu polen străin. Alogamia este caracteristică pentru cele mai multe specii şi soiuri.

Sămânţa rezultată reprezintă un nou organism şi include în ea toate componentele plantei legumicole: rădăciniţă, tulpiniţă şi elemente nutritive. Introdusă în pământ, sub influenţa apei şi temperaturii, din sămânţă se formează o nouă plantă cu sistem radicular, tulpină şi frunze, care apoi fructifică după un anumit timp.

Înmulţirea vegetativă se asigură prin intermediul unor organe sau porţiuni de organe nespecializate pentru această funcţie, mugur, frunză, ramură, rădăcini etc. , care puse în condiţii favorabile dau naştere unor plante întregi. La plantele legumicole se cunosc metode de înmulţire vegetativă prinbulbi sau bulbili( la ceapă şi usturoi), tuberculi (la cartofi), rizomi la hrean, despărţirea tufei la tarhon.

Sisteme şi metode de cultură

Plantele legumicole prin specificul biologiei şi tehnologiei se cultivă în diferite sisteme şi metode de cultură, ceea ce asigură aprovizionarea cu produse în tot timpul anului. Sistemele si metodele de cultură sunt cuprinse în tehnologii unitare pe specii sau grupe de specii, pe această cale realizându-se eşalonarea producţiei şi industriei prelucrătoare în tot timpul anului.

Sistemul de cultură în teren descoperit se practică la toate speciile de legume, în perioada martie-octombrie, cu recoltarea produselor în perioada aprilie-noiembrie. În funcţie de durata perioadei de vegetaţie, epoca de semănat sau plantat, începutul şi sfârşitul recoltării, condiţiile climatice, se deosebesc următoarele metode de cultură:

• timpurie sau de primăvară-vară, în perioada martie-iulie la rădăcinoase, bulboase, verdeţuri, vătzoase, solano fructoase, păstăioase;
• semiti mpurie sau de vară, în perioada mai-august la solanacee, varză;
• târzie sau de toamnă, în perioada iunie-octombrie, la varză, tomate, vinete, fasole, verdeţuri.

Sistemul de cultură protejată se practică la unele specii de legume în perioada martie-iunie şi septembrie-octombrie, folosind materiale de protejare, tipuri de construcţii şi posibilităţi de încălzire. Protejarea permite crearea de microclimat favorabil în scopul grăbirii înfloritului şi fructificării, deci a protejării recoltei, mai ales în condiţii de temperatură scăzută în exterior. In cadrul acestui sistem se practică următoarele metode:

• protejarea terenului (mulcirea) sau acoperirea lui cu material plastic cu scopul asigurării unui regim de temperatură şi umiditate favorabil grăbirii formării organului comestibil (castravete, dovlecel, salata, ardei gras, sparanghel);
• protejarea plantelor cu perdele (culise) din plante agricole în vegetaţie (porumb, secară etc), din deşeuri agroforestriere (tulpini de floarea soarelui, coarde de viţă,ramuri etc) sau din panouri de material plastic la pepene şi solano fructoase;
• protejarea plantelor cu adăposturi joase confecţionate din material plastic la culturile de castraveti, verdeţuri, varză, solano-fructoase;
• protejarea plantelor cu adăposturi înalte ( sere sau solarii confecţionate din lemn, metal acoperite cu material plastic) la aceleaşi culturi de mai sus.

Sistemul de cultură forţată se practică în construcţii speciale (sere) din metal, sticlă, cu încălzire în tot timpul sezonului rece pentru culturi de legume solano fructoase, castravete, fasole, verdeţuri.

Metodele de cultură diferă în funcţie de tipul serei:

• sere tip bloc industrial din sticlă încălzite tehnic;
• sere individuale, din plastic, încălzite tehnic;
• sere bloc şi individuale încălzite de la soare.

Alegerea şi organizarea terenului

Alegerea terenului destinat culturii legumelor se face în funcţie de plantele cultivate, modul şi sistemul de cultură. Se aleg de regulă terenurile plane sau cu pante foarte mici, orientate spre sud-est sau sud-vest, adăpostite de vânturi şi curenţi reci, în apropierea unei surse corespunzătoare de apă pentru irigaţii şi cât mai apropiate de căi de comunicaţie modernizate.

Se evită terenurile umede sau pe care bălteşte apa, precum şi cele infectate de boli şi infestate de buruieni şi dăunători.

Organizarea teritoriului pe care se amplasează culturile legumicole urmăreşte în principal concentrarea şi comasarea suprafeţelor, precum şi specializarea producţiei, în funcţie de destinaţia produselor obţinute.

Organizarea terenului se face conform unui proiect care cuprinde un complex de lucrări ce se referă la repartizarea terenului pe sole (parcele), trasarea drumurilor şi executarea amenajărilor sistemului de irigare.

Asolamentul legumicol

Asolamentul legumicol presupune folosirea intensivă şi raţională a terenului prin organizarea terenului în sole, repartizarea culturilor în timp şi spaţiu, împreună cu un sistem raţional de lucrări ale solului, de aplicare a îngrăşămintelor, de combatere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.

Culturile succesive reprezintă sistemul prin care pe aceeaşi suprafaţă de teren se cultivă una după alta două sau mai multe culturi într-un singur an. In cadrul acestui gen de cultură există o cultură de bază sau principală şi una sau două culturi secundare. Cultura de bază ocupă terenul o perioadă de timp mai îndelungată, fiind şi cea de la care se realizează volumul de producţie cel mai însemnat, preponderentă din punct de vedere economic.

Cultura secundară poate fi anterioară sau următoare şi ocupă terenul fie înaintea culturii de bază, fie după aceasta.

Exemplu : Cultura de bază: tomate timpurii, de vară, de toamnă , culturi succesive : salată, spanac; sau cartofi timpurii- cultura de bază şi varza de toamnă – cultura succesivă.

Culturile asociate sau intercalate reprezintă sistemul în care pe aceeaşi suprafaţă şi în acelaşi timp se cultivă două sau mai multe specii. In cadrul acestui sistem se deosebeşte o cultură principală, cea care prezintă importanţă economică mai mare şi una secundară. Asocierea culturilor se face de obicei prin dispunerea alternativă a rândurilor sau benzilor culturii principale cu acelea ale culturii secundare. Exemple de culturi asociate în câmp :

• I culturi secundare: salată, gulii timpurii, fasole oloagă; culturi de bază : castraveţi, pepeni.
• II. culturi secundare: ridichi de lună sau de vară, morcov, pătrunjel; culturi de bază: ardei, varză, tomate.

Pregătirea terenului

Legumele fiind plante foarte pretenţioase faţă de apă şi substanţele fertilizante, sunt cu atât mai exigente faţă de lucrările solului, care urmăresc reţinerea apei, aerisirea solului şi mobilizarea rezervelor de substanţe fertilizante. Ca şi la culturile agricole, lucrările solului la legumer se grupează în lucrări de bază şi de pregătire înainte de semănat şi plantat.

Specific pentru culturile legumicole este faptul că lucrările de pregătire a terenului se execută primăvara, vara şi toamna, în funcţie de epoca de semănat şi plantat, ţinând seama de sistemul şi metoda de cultură, tipul de sol şi starea vremii. Lucrările se aplică diferenţiat pentru culturile în ogor propriu, pentru culturile succesive, pentru culturile din sere.

Tehnologia modernă implică următoarele lucrări de pregătire a terenului, valabile pentru toate sistemele de cultură dar aplicate diferit de la cultură la cultură:

• îndepărtarea materialelor de susţinere a plantelor (araci, spalier);
• înlăturarea resturilor vegetale (vreji);
• afânarea terenului;
• nivelarea;
• udarea de aprovizionare;
• fertilizarea de bază;
• arătura de toamnă;
• pregătirea patului germinativ în vederea semănatului sau plantatului;
• modelarea terenului prin realizarea unor straturi înălţate (biloane, brazde înalte) pe care se execută semănatul sau plantatul legumelor şi a rigolelor de dirijare a apei pentru irigat;
• erbicidarea totală înainte de înfinţarea culturilor.

Epoci si metode de semănat şi plantat

Epoca de semănat şi plantat este condiţionată de pretenţiile fiecărei specii faţă de temperatură, de condiţiile climatice ale zonei de cultură, de modul de eşalonare a producţiei în cursul anului. Unele specii de legume rezistente la temperaturi scăzute , pentru a folosi cât mai bine umezeala acumulată în sol se seamănă primăvara cât mai devreme „în mustul zăpezii” (mazărea, morcovul, ceapa, spanacul).

Alte legume ca : fasolea, castraveţii, pepenii, pretenţioase la căldură , se seamănă primăvara târziu, după ce pericolul brumelor târzii de primăvară a trecut. Pentru satisfacerea nevoilor de consum dar şi pentru aprovizionarea ritmică a fabricilor de conserve cu materie primă, semănatul şi plantatul la unele culturi se face eşalonat, în mai multe epoci (salata, ceapa, tomatele, varza, morcovul etc).

Adâncimea de semănat şi plantat înfluenţează răsărirea uniformă a plantelor şi prinderea răsadului. Adâncimea de semănat se stabileşte în funcţie de felul şi mărimea seminţei, natura şi însuşirile solului şi epoca de semănat. Astfel, cu cât sămânţa este mai mică cu atât adâncimea de semănat este mai redusă (salata, morcov, pătrunjel). Pe solurile uşoare şi cele uscate semînatul se face mai adânc decât pe solurile grele şi umede.

Pentru răsaduri, adâncimea potrivită la majoritatea legumelor este până la primele frunze (tomate, varză) sau până la rozeta de frunze (salata, ţelina). Răsadul de tomate, castraveţi,gulie se poate planta la o adâncime mai mare decât aceea la care au stat în sere sau răsadniţe, pentru a favoriza apariţia de rădăcni adventive.

Metode de semănat şi plantat

La stabilirea metodelor de semănat şi plantat se ţine seama de asigurarea densităţii optime de plante la unitatea de suprafaţă cât şi de spaţiul necesar efectuării lucrărilor de ăntreţinere şi recoltare.

Corespunzător cerinţelor plantelor se folosesc mai multe metode de semănat şi plantat:

• semănatul prin împrăştiere ( se practică numai pe suprafeţe mici );
• semănatul şi plantatul în rânduri ( echidistante, duble sau în benzi);
• semănatul în cuiburi (pepene, dovlecei, cstraveţi ).

Întreţinerea solului şi îngrijirea culturilor

În cursul perioadei de vegetaţie, solul necesită lucrări de întreţinere, iar culturile de legume numeroase îngrijiri pentru menţinereala nivel optim a tuturor factorilor care condiţionează producţia.

Lucrările de îmtreţinere a solului şi îngrijire a culturilor urmăresc îmbunătăţirea condiţiilor de temperatură, lumină, apă, hrană, menţinerea densităţii optime şi sănătăţii plantelor, a echilibrului între aparatul vegetativ şi germinativ între partea aeriană şi sistemul radicular. Unele lucrări sunt comune tuturor culturilor de legume, altele se aplică numai anumitor culturi prezentând anumite particularităţi.

Lucrări cu caracter general

Lucrări cu caracter general se aplică solului şi plantelor.

Lucrările de îngrijire aplicate solului sunt:

• distrugerea crustei,
• afânarea solului (praşile),
• combaterea buruienilor (praşile mecanice, erbicidare),
• fertilizarea (locală, fazială, foliară)
• irigarea,
• prevenirea si combaterea bolilor şi dăunătorilor
• completarea golurilor (la culturile înfiinţate prin răsad).

Lucrări cu caracter special

În această categorie se includ lucrări care au un caracter limitat, fiind specifice numai pentru anumite culturi. Ele au drept scop susţinereaplantelor, pătrunderea radiaţiei solare la formaţiunile de fructificare, conducerea, dirijarea plantelor în vederea unei bune înfloriri şi fructificări pe tulpina principală şi ramificaţiile laterale. Aceste lucrări sunt:

1. susţinerea plantelor în poziţie verticală cu ajutorul aracilor sau spalierului;
2. palisatul ( conducerea plantei pe spalier),
3. arăcitul (tutoratul) ,conducerea plantei pe arac,
4. operaţiile în verde :

• copilitul = înlăturarea lăstarilor de la subţioara frunzelor . Se aplică la tomate cu scopul de a grăbi coacerea şi a dirija planta la un anumit număr de inflorescenţe;
• cârnitul = înlăturarea vârfului tulpinii principale cu scopul grăbirii coacerii fructelor. Se aplică la tomate, ardei, vinetedupă ce plantele au format un anumit număr de inflorescenţe;
• ciupitul = constă în înlăturarea vârfului vegetativ al tulpinii principale şi a lăstarilor când plantele au format 4-5 frunze cu scopul de a grăbi dezvoltarea ramificaţiilor superioare pe care se formează cele mai multe fructe. Se aplică la castraveţişi pepeni;

5. răritul plantelor se aplică anumitor culturi de legume semănate direct în câmp (morcov, pătrunjel, salată, ceapă) cu scopul asigurării unei desnsităţi optime;
6. copcitul se aplică la ţelină şi hrean şi constă în înlăturarea rădăcinilor laterale;
7. înălbirea (etiolarea) se aplică la sparanghel şi ţelină prin legarea frunzelor şi muşuroire cu pământ ;
8. defolierea constă în înlăturarea frunzelor îmbătrânite şi bolnave de la baza tulpinii la culturile de tomate, vinete, castraveti din seră;
9. protejarea împotriva îngheţurilor şi brumelor se aplică frecvent primăvara şi uneori toamna la culturile sensibile la frig. Se folosec în acest scop se folosesc perdelele de fum sau irigarea de protecţie prin aspersiune;
10. controlul şi dirijarea microclimatului din sere prin înregistrarea evoluţiei factorilor de mediu (temperatură, umiditate, radiaţie solară etc);
11. mulcirea constă în acoperirea temporară a solului cu diferite materiale (carton, hârtie, talaş, paie, frunze, gunoi bine descompus, folie de polietilenă, policlorură de vinil transparentă, fumurie sau neagră, polistiren expandat) pentru îmbunătăţirea condiţiilor de microclimat din sol şi a însuşirilor fizico-chimice ale solului. Se pretează la aplicarea mulcitului pepenii, castraveţii, dovleceii, ardeii, salata, sparanghelul ş. a.

Recoltarea şi condiţionarea legumelor

În legumicultură, recoltarea şi condiţionarea produselor prezintă o serie de particularităţi care se referă la stabilirea momentului optim pentru recoltare în funcţie de destinaţia produselor şi perioada din zi când se face recoltarea; modul de recoltare (manual sau mecanic); manipularea legumelor; sortarea; calibrarea şi ambalarea produselor în condiţii optime.

Recoltarea legumelor

Calităţile gustative ale legumelor destinate consumului în stare proaspătă, calităţile tehnologice ale celor utilizate în industrie şi transportul în bune condiţii depind în cea mai mare măsură de determinarea corectă a perioadei de recoltare. In acest sens, momentul optim de recoltare reprezintă faza de dezvoltare a legumelor la care acestea ajung la un anumit grad de acumulare a substanţelor utile unui scop anume.

Din acest punct de vedere se deosebesc : maturitatea fiziologică şi maturitatea de consum. În funcţie de aceste elemente, legumele se grupează după cum urmează :

• grupa I – legumele care se recoltează la maturitatea fiziologică : tomatele, pepenele galben şi verde, ardeiul gogoşar;
• grupa II – legumele care se recoltează la maturitatea de consum :ardeiul gras şi iute, vinetele, castravetele, dovlecelul, fasolea păstăi, mazărea;
• grupa III – legumele care se recoltează la formarea deplină a organului comestibil ca: salata, varza, conopida, gulia, ceapa, usturoiul şi toate rădăcinoasele.

Legumele din grupa I şi II-a se recoltează eşalonat, la intervale mici, pentru a prinde momentul optim. Aceste legume au un grad ridicat de perisabilitate şi implică o manipulare atentă şi cât mai rapidă.

Epoca de recoltare şi intervalele dintre recoltări diferă mult de la o specie la alta în funcţie de destinaţia producţiei ( consum curent, conserve, export). Astfel, tomatele pentru export şi castraveţii Cornichon se recoltează în fiecare zi. Vinetele se recoltează la 3-4 zile, ardeii la 5-6 zile iar fasolea şi mazărea la 2-3 zile. Rădăcinoasele şi bulboasele destinate consumului în timpul iernii se recoltează o singură dată, toamna.

Modul de recoltare diferă în funcţie de specie. Astfel, fructele de tomate se prind în palmă şi se răsucesc, rupându-se fără codiţă, la vinete, fructul se taie cu foarfeca cu un peduncul de 2-3 cm, fasolea se culege de pe tufă de jos în sus, rupând păstăile cu codiţă; căpăţâna de varză se taie cu cuţitespeciale împreună cu câteva frunze de protecţie.

Utilaje folosite . Recoltarea se face mecanizat la fasolea verde, mazăre păstăi, ceapa uscată, tomate pentru industrializare. Se folosesc combine pentru recoltarea salatei şi verzei; unele legume se recoltează semimecanizat, adică se dislocă cu ajutorul unor dispozitive (dislocator) şi apoi se adună manual ( rădăcinoase).

Condiţionarea legumelor

Prin condiţionare se înţelege totalitatea operaţiunilor princare produsele recoltate sunt aduse în starea cerută de condiţiile de calitate prevăzute în standarde, în funcţie de destinaţia lor( consum în stare proaspătă, export, păstrare, industrializare). Unele oparaţii sunt obligatorii pentru toate legumele ( sortarea, calibrarea) altele numai pentru o parte din ele.

Condiţionarea se execută fie la locul de producţie, fie în centre organizate si dotate ci maşini speciale.

Sortarea este oparaţia de separare pe calităţi a produselor după gradul de vătămare, de maturare, defecte de formă, culoare etc. Lucrarea se face manual sau cu ajutorul benzilor de sortare.

Calibrarea constă în clasarea produselor pe grupe de mărimi în funcţie de diametru, lungime şi greutate. Operaţiunea se execută cu ajutorul şabloanelor şi calibratoarelor sau mecanizat cu ajutorul unor dispozitive sau maşini de calibrat.

Ambalarea legumelor se face î, lăzi,de diferite mărimi, saci, coşuri, cofraje, coşuleţe, suporturi etc. Tipul de ambalaj se stabileşte în funcţie de produs şi destinaţia acestuia. La legume se practică sistemul de preambalare în folşii saupungi de diferite dimensiuni, coşuleţe, saci din plasă de textile, tipuri de ambalaje specifice unui comerţ civilizat.