Pregătirea terenului si plantarea pomilor, arbuştilor fructiferi si a vitei de vie

Pentru înfiinţarea unei plantaţii pomicole sau viticole trebuie să avem în vederea ce sistem de cultură vrem să realizăm. In funcţie de acest scop trebuie să alegem terenul care poate fi mai puţin fertil dacă se plantează în sistem clasic, iar dacă dorim un sistem de cultură intensiv sau superintensiv atunci terenul trebuie să fie amplasat în bazine şi centre pomicole consacrate, pe soluri fertile şi mecanizabile.

Documentaţia pentru înfiinţarea unei plantaţii se va face de societăţi de proiectare specializate şi trebuie să conţină, printre altele, şi soluţii pentru prevenirea şi combaterea eroziunii solului.

Dacă avem de a face cu un teren pe care există încă o plantaţie atunci trebuie să se analizeze starea plantaţiei respective pentru a vedea dacă mai este rentabilă din punct de vedere economic.

Având în vedere că plantaţiile în sistem clasic valorifică mai bine solurile sărace, iar plantaţiile în sistem intensiv şi superintensiv au nevoie de un sol fertil, cât mai plan, să se pretez la mecanizare, iar condiţiile climatice trebuie să fie favorabile speciei şi soiului.

Etapele amenajării şi organizării terenului

1. Defrişarea plantaţiei anterioare

Constă în înlăturarea resturilor vegetale. Această lucrare se poate face manual sau mecanizat.

2. Nivelarea terenului

Prin această lucrare se astupă eventualele găuri rămase în sol după defrişare şi eliminarea micilor denivelări pentru a crea condiţii optime de întreţinere mecanizată a plantaţiei şi tot prin această lucare se asigură şi panta necesară în momentul irigării.

3. Parcelarea

Constă în împărţirea terenului în parcele delimitate de drumuri , reţele de irigaţii, zone de întoarcere. Formele de parcelă cele mai des întâlnite sunt dreptunghiul şi paralelogramul.

Etapele pregătirii terenului

Sunt reprezentate de lucrări agrotehnice care au ca scop ameliorarea mediului edafic în care se vor planta pomii sau viţa de vie.

În cazul unui teren care este cu o fertilitate ridicată, pregătirea este simplă putând începe chiar în anul în care se face plantarea.

Dacă terenul pe care vrem să înfiinţă plantaţia este mai sărac atunci trebuie să facem unele lucrări speciale.

1. Lăsarea unei perioade de odihnă a solului.

Acest lucru presupune cultivarea terenului 3-4 ani cu graminee sau leguminoase anuale sau perene pentru asigurarea refacerii structurii cât şi a fertilităţii solului totodată având şi rol de măsură fitosanitară.

2. Terasarea

Aceasta lucrare se impune numai în cazul terenurilor cu o pantă mai mare de 12% pentru a preveni eroziunea solului şi pentru a oferi posibilitatea lucrării mecanizate a terenului.

3. Desfundarea terenului

Se face cu ajutorul plugului de desfundat la o adâncime de 50-60 cm. Dacă este nevoie de o mobilizare mai adâncă a solului acesta se poate face cu scarificatorul la o adâncime de 70-80 cm, această lucrare este urmată de o arătură de 25-30 cm.

Desfundatul se execută cu 1-2 luni înainte de plantare, pentru ca solul să aibă timp să se aşeze şi să acumuleze apă din ploile de la începutul toamnei.

Pentru terenurile libere perioada optimă este mai-august, iar pentru terenurile ocupate cu diverse culturi perioada optimă este iulie-septembrie.

În acelaşi timp cu desfundatul se face şi încorporarea îngrăşămintelor în sol. Dozele de îngrăşământ sunt: 40-60 t/ha / gunoi grajd; 600/800 t/ha îngrăşământ complex.

4. Pichetarea terenului

Reprezintă însemnarea locurilor unde se vor planta butaşii de viţă de vie sau pomii fructiferi. Înainte de stabilirea locului de plantare trebuie să se stabilească distanţele de plantare, cum se vor orienta rândurile şi care este sistemul de pichetat.

Distanţa de plantare se alege ţinând cont de:

• habitusul plantelor portaltoi
• vigoarea soiurilor
• forma de conducere

Sistemul de pichetare este dat de o figură geometrică ce se realizează cu ajutorul a 3 sau 4 picheţi.

Pichetatul în pătrat se utilizează pentru înfiinţarea plantaţiilor clasice şi pe terenuri plane.

Pichetatul în dreptunghi (cu distanţe mai mari între rânduri şi mai mici între pomi pe rând) se utilizează mai mult pe terenurile plane şi cu pantă uşoară (până la 6%). Acesta asigură condiţii optime pentru deplasarea agregatelor numai pe intervalele dintre rânduri.

Pichetatul în triunghi asigură pomilor condiţii mai bune pentru lumină şi rădăcinilor o mai bună distribuţie în spaţiul de nutriţie. Pentru plantaţiile în pantă pomii aşezaţi astfel asigură solului o mai bună stabilitate împiedicând eroziunea acestuia, constituind obstacole în calea apei care se scurge pe pantă.

Direcţia de plantare a rândurilor este N-S.

Plantarea pomilor şi a viţei de vie

Epoca cea mai potrivită pentru plantarea pomilor şi a viţei de vie este toamna după ce au căzut frunzele şi se poate întinde până la venirea îngheţului.

Această plantare de toamna are următoarele avantaje

• toamnele sun lungi şi deseori temperaturile înregistrate sunt ridicate, iar precipitaţiile nu lipsesc ducând la o mai bună cicatrizare a rănilor făcute la fasonare.
• Contactul rădăcinilor cu solul este mai bun datorită umezelii ducând la o prindere mai bună
• Plantele intră în vegetaţie o dată cu plantele existente.

Se poate face plantare şi primăvara devreme (martie-aprilie). Are următoarele dezavantaje

• perioada este una cu multe lucrări agricole şi este urmată de secetă de obicei.
• Pomii şi via intră mai târziu în vegetaţie
• Au creşteri mici
• Procentul de prinderi este mic
• Lemnul nu se maturează bine existând posibilitatea ca în iarnă să degere.

Pregătirea materialului săditor constă în:

• fasonarea rădăcinilor şi a părţii aerien e . La viţa de vie rădăcinile se scurtează la 8-10 cm, iar cordiţa la 3-4 ochi, iar în cazul plantării mecanizate cordiţa se scurtează la 2 ochi, iar rădăcinile la 1 cm. La pomi se înnoiesc rănile de la rădăcinile mai groase, iar cele mai subţiri se scurtează la 7-8 cm.

• mocirlirea – constă în introducerea rădăcinilor într-un amestec de 2/3 pământ, 1/3 gunoi proaspăt de bovine şi apă (de consistenţa smântânii).

Săparea gropilor

Pe teren nedesfundat gropile se vor săpa cu 2-3 luni înainte de plantare pentru a asigura o umiditate optimă în interiorul gropii, iar dimensiunile 1/1/0,8.

Pe terenurile desfundate unde se plantează în sistem intensiv sau superintensiv gropile se sapă în momentul plantării şi au dimensiuni 40/40/60 cm. La viţa de vie gropile se fac cu puţin timp înaintea plantării şi dimensiunile lor sunt 35/40/50.

Plantatul propriu-zis

Pomii se aşeză în partea de nord a tutorelui (tutorele serveşte la susţinerea pomilor şi se află în mijlocul gropii).

Pe terenurile în pantă adâncimea de plantare este mai mare în treimea superioară, normală la mijlocul pantei şi mai mică la baza pantei.

Pe terenurile care au exces de umiditate pomii se planteză pe biloane sau brazde înălţate.

Pe terenurile terasate excesul de umiditate se evacuează cu ajutorul unui dren.

La viţa de vie tutorele se aşează în marginea gropii la aproximativ 3 cm de groapă.

În peretele cu pichetul se face o scobitură astfel încât rădăcina să se muleze perfect pe lângă peretele gropii. Punctul de altoire trebuie să fie cu 2-3 cm deasupra nivelului solului pe terenurile plane la 3-6 cm în partea de jos a pantei sau 3-6 cm în partea de sus a pantei.

Se udă cu circa 10-12 l de apă.