Sisteme de cultură şi tipuri de plantaţii

Sistemele de cultură folosite în practica pomicolă se caracterizează prin mărimea pomilor (soi-portaltoi), durata de viaţă a lor, forma de coroană, mărimea recoltei, densitate, distanţa de plantare, sistem de întreţinere şi exploatare a terenului. În pomicultura noastră se aplică trei sisteme de cultură: sistemul clasic-tradiţional, agropomicol, sistemul intensiv şi sistemul superintensiv.

Sistemul de cultură clasic-tradiţional

Sistemul de cultură clasic-tradiţional, practicat din cele mai vechi timpuri a dominat în plantaţiile noastre pomicole până în anul 1960, iar acum se practică la unele specii viguroase, cărora le lipsesc soiurile precoce, de vigoare redusă sau portaltoi vegetativi slabi, plantate în condiţii mai aspre de mediu pe pante mari,neamenajate. Sistemul se caracterizează prin pomi mari, rezultaţi din asocierea unor soiuri viguroase cu portaltoi generativi - sălbatic sau franc - viguroşi şi tardivi.

Aceste soiuri sunt rezistente la ger, secetă şi umiditate excesivă. Sistemul implică distanţe mari la plantare:

• la măr 8/7 m
• la prun 7/6 m
• la cireş 8/7 m
• la nuc 10/10 m sau 12/12 m

Densitatea în plantaţie este mică: 80-400 pomi/ha. Datorită vigorii mari, volumul de producţie al pomilor este diminuat din cauza unui schelet prea dezvoltat. Pomii intră târziu pe rod, la 6-7 ani de la plantare la pomacee şi drupacee şi la 10-14 ani la nucifere. Primele recolte obţinute sunt mici, iar producţiile economice se realizează după 9-15 ani. Plantaţiile au o durată mare de viaţă, de 40-90 ani.

Lucrările de întreţinere se execută relativ greu. În unele ţări s-a generalizat tăierea şi recoltarea mecanizată a fructelor pentru industrializare. Pomii au tendinţa de supraîncărcare, fructifică periodic, tendinţă care poate fi prevenită prin rărirea mecanică sau chimică a fructelor şi prin scuturare. Pomii au recolte de 15-20 t/ha, din care numai 35-40% sunt fructe de calitatea I şi extra.

În prezent acest sistem de cultură este indicat pentru speciile nuc şi castan, pentru fixarea terenurilor de pe pante şi pentru producţia de lemn. În sistemul clasic predomină varianta agropomicolă, cu distanţe de 10-12 m între rânduri şi 2-4 m pe rând, iar pe interval se cultivă plante furajere în zonele de deal şi culturi agricole sau legume în zona colinară. Forme de coroană practicate în livezi pe pante: piramida etajată, piramida neetajată, piramida mixtă, vasul ameliorat.

Sistemul de cultură intensiv

Sistemul de cultură intensiv se practică la soiurile pomicole precoce, altoite pe portaltoi vegetativi de vigoare mijlocie. Sistemul se aplică în plantaţii la speciile măr, păr, piersic, prun, cireş şi vişin. Primele recolte economice se obţin după 4-6 ani de la plantare, în funcţie de particularităţile speciei.

Sistemul de cultură intensiv se caracterizează prin creşterea densităţii pomilor la 400-1250 pomi/ha. Distanţele de plantare sunt reduse la 3,5-4,5 m,între rânduri şi 2-4m între pomi pe rând în funcţie de caracteristicile speciei cultivate.

Formele de coroană specifice sunt gardurile fructifere formate ca palmetă etajată cu braţe oblice, palmetă neetajată, tripla încrucişare, drapel comercial la speciile măr, păr, piersic şi vişin. Avantajele sistemului de cultură intensiv sunt:

• îmbunătăţeşte condiţiile de lumină,
• creşte calitatea fructelor extra şi de calitatea I,
• grosimea gardului de 1,5-1,8 m şi înălţimea de 3,5 m implică executarea mai uşoară a tăierilor şi a recoltării de pe platforme.

Plantaţia prezintă o durată de viaţă economică de 22 ani la specia măr şi de 16 ani la specia piersic (în funcţie de portaltoi), iar producţiile pot atinge 30 t/ha. Acest sistem asigură o stabilitate constantă a recoltelor la speciile măr şi piersic (tab. 4.1).

Sistemul de cultură superintensiv

Sistemul de cultură superintensiv la speciile măr, păr, piersic şi prun. Sistemul se caracterizează prin densităţi mari de 1 500 – 10 000 pomi/ha, distanţe mici de plantare, mai ales pe rând, şi moduri diferite de dispunere a pomilor pe teren. Distanţele între rânduri sunt de 3,5-4 m la măr, 3-3,5 m la păr, 2,5-3 m la piersic şi de 0,75- 1,00 - 1,50 - 2,00 m între pomi pe rând. În cultură sunt folosite soiurile spur, cu ramuri de rod scurte, soiuri care sunt foarte precoce şi adesea au muguri de rod formaţi încă din pepinieră. Pomii se pot planta şi în benzi de 2-4-6 rânduri.

Înălţimea pomilor ajunge la 2,5 m, coroanele sunt bine structurate, cu dominarea ramurilor de semischelet şi a ramurilor de rod. În plantaţiile în plină maturitate se obţin producţii de 40 - 50 t/ha. În timpul vegetatiei, pentru a evita epuizarea pomilor, trebuie asigurată normarea încărcăturii pe cale mecanică sau chimică. Principalele forme de coroană folosite în livezile superintensive sunt fusul subţire cu axul în zig-zag şi fusul-tufă, vasul-tufă şicordonul. Durata de viaţă a plantaţiei se reduce la 12-15 ani.

Sistemul de cultură tip pajişte

Sistemul de cultură tip pajişte a apărut la soiurile care diferenţiază mugurii de rod încă din pepinieră, iar în livadă formează frecvent muguri de rod pe ramuri de un an, la măr şi piersic. Recoltele se obţin odată la doi ani, cu fructe mari.

Sisteme şi metode de cultură aplicate în legumicultura română

Tehnologia de cultură a speciilor de legume în condiţiile ecologice din ţara noastră implică folosirea a trei sisteme de cultură, în funcţie de temperatura mediului ambiant, de cerinţele speciilor şi soiurilor legumicole cultivate, de perioada de înfiinţare şi recoltare, de fenofaza de vegetaţie şi de modul de asigurare a temperaturii necesare pentru cultura unei specii de legume. Aceste sisteme de cultură au drept scop asigurarea eşalonată de producţii legumicole în tot timpul anului.

Sistemul de cultură în câmp

Sistemul de cultură în câmp (teren descoperit) se aplică pe solul amenajat în prealabil în perioada martie- octombrie. El implică următoarele trei metode de cultură în funcţie de perioada de înfiinţare a culturii şi de data când se recoltează părţile comestibile ale plantelor legumicole:

Metoda de cultură timpurie se aplică în perioada martie-iulie pentru speciile de legume din grupele rădăcinoase, bulboase, verdeţuri, solano-fructoase, păstăioase. Culturile se înfiinţează prin semănat (morcovi, pătrunjel mazăre, fasole, dovlecei) începând cu speciile mai puţin pretenţioase faţă de temperatură.

Înfiinţarea culturilor prin plantare de părţi vegetative se practică la ceapa de arpagic, cartofii timpurii, leuştean, hrean. Înfiinţarea culturilor timpurii pentru specii pretenţioase faţă de temperatură se practică prin producerea în sere, solarii sau răsadniţe a răsadurilor şi plantarea lor în sere, solarii sau în câmp descoperit (varză timpurie, tomate, pătlăgele vinete, ardei);

Metoda de cultură semitimpurie sau de vară se foloseşte în perioada mai-august la speciile de solano-fructoase, varză şi verdeţuri, culturi care se înfiinţează în majoritate prin semănat,cu excepţia culturilor de ţelină şi praz înfiinţate prin plantare de răsad

Metoda de cultură târzie sau de toamnă în perioada iunie-octombrie permite cultura de soiuri târzii de varză, tomate, vinete, fasole, verdeţuri,pentru consum în stare proaspătă sau ca materie primă pentru producerea conservelor şi sucurilor.

Sistemul de cultura protejată

Sistemul de cultura protejată foloseşte radiaţia solară pentru asigurarea condiţiilor de lumină şi temperatură necesare plantelor legumicole. Acest sistem de cultură se aplică în perioadele martie - iunie şi septembrie-octombrie, când temperaturile în câmp deschis nu corespund cerinţelor speciilor cultivate. În cadrul sistemului se folosesc patru metode de cultură:

Metoda de mulcire cu mulci organic (paie, frunze, rumeguş) sau mulci artificial (folie neagră de material plastic) pe rândul cultivat cu legume, metodă aplicată la castraveţi, dovlecei, salată, ardei gras;

Metoda de protejare contra vânturilor puternice cu ajutorul tulpinilor înalte de porumb, secară sau floarea soarelui amplasate perpendicular pe direcţia vântului dominant, metodă folosită la culturile de pepeni şi solano-fructoase;

Metoda de protejare cu adăposturi joase din material plastic utilizată la castraveţi, verdeţuri, varză pentru protecţia contra brumelor;

Metoda de protejare cu adăposturi înalte (sere reci sau solarii neîncălzite) acoperite cu sticlă pentru culturile de tomate, castraveţi, pătlăgele vinete,verdeţuri, varză.

Sistemul de culturi forţate

Sistemul de culturi forţate în sere încălzite cu agent termic şi prevăzute cu sistem de iluminare artificială în perioada de toamnă-primăvară, când temperaturile asigurate de radiaţia solară sunt prea scăzute. El este folosit la cultura speciilor solano-fructoase, castraveţi, verdeţuri, în două cicluri de producţie. Un prim ciclu de toamnă - iarnă şi un al doilea ciclu de iarnă - primavară.

Sisteme de cultură şi tipuri de plantaţii viticole

Terenurile pentru înfiinţarea plantaţiilor viticole trebuie să prezinte o mare favorabilitate pentru această cultură, să fie amplasate pe pante sau nisipuri, pe care să le valorifice în mod superior. Organizarea şi amenajarea terenului trebuie să creeze condiţii pentru folosirea mecanizării, chimizării şi irigaţiilor, cu consum redus de forţă de muncă şi de energie.

Producţia viti-vinicolă trebuie să fie concentrată şi specializată în zone cu vocaţie viticolă (podgorii, centre viticole), unde se plantează un număr redus de soiuri pe anumite direcţii de producţii.

Sistemele de cultură includ cerinţele faţă de mediu ( condiţii climatice, edafice şi orografice), însuşirile biologice ( în funcţie de soi-portaltoi) şi tehnica necesară pentru înfiinţarea şi întreţinerea unei plantaţii. În practica viticolă se aplică sistemul de cultură extensiv şi sistemul de cultură intensiv.

Sistemul de cultură extensiv necesită multă forţă de muncă şi se obţin producţii scăzute cantitativ şi calitativ de struguri. Acest sistem de cultură este folosit în cultura hibrizilor direct producători pe terenurile plane.

Sistemul de cultură intensiv foloseşte judicios terenul, prin aplicarea lucrărilor de ameliorarea terenului, prin nivelarea, desecarea, drenarea şi fertilizarea lui. Acest sistem de cultură foloseşte soiuri de viţă de vie cu struguri pentru masă sau pentru producerea vinului cu un bogat potenţial biologic. Se cultivă în zone delimitate soiurile recomandate prin lucrările de zonare pentru cultura viţei de vie pentru centrul viticol respectiv. Lucrările de întreţinere sunt executate mecanizat, se obţin producţii mari, constante şi de calitate, cu un cost redus de producţie.

Tipul de plantaţie cuprinde distanţele de plantare, forma de conducere, sistemul de tăiere şi sistemul de cultură

Distanţele de plantare la înfiinţarea plantaţiilor viticole

În podgoriile din ţara noastră se practică patru tipuri de plantaţii:

Tipul obişnuit - cu o densitate de 4 000-6 000 butuci/ha, cu distanţe între rânduri de 1,6 -2 m şi între butucii de viţă de vie de 1 m. În parcelele astfel cultivate se aplică forma joasă de conducere a elementelor butucului de viţă de vie, se practică un sistem mixt de tăiere, cultura este protejată iarna. Acest tip de plantaţie reprezintă circa 40% din plantaţiile viticole din podgoriile României;

Tipul cu distanţe mijlocii - cu o densitate de 3 000-5 000 butuci/ha , caracterizat prin distanţe între rânduri de 2-2,5 m şi pe rând de 1-1,5 m, în funcţie de vigoarea soiurilor cultivate şi fertilitatea solului. În aceste plantaţii se aplică forma semiînaltă de conducere, cu un sistem mixt de tăiere (uneori şi sistem scurt). Aceste tipuri de cultură se practică în zone de cultură neprotejată sau semiprotejată şi reprezintă 40% din plantaţiile noastre ;

Tipul cu distanţe mari - cu o densitate de 1 500-3 000 butuci/ha, când distanţele între rânduri sunt de 3-3,5 m, iar pe rând de 1,5 m. Se aplică forma înaltă de conducere a butucului de viţă de vie, cu un sistem mixt de tăiere. Plantaţiile sunt caracteristice zonelor de cultură neprotejată sau semiprotejată din sudul ţării, cu viţe viguroase, cu producţii mari pe butuc, plantaţii care reprezintă cca. 20 % din totalul plantaţiilor viticole;

Tipul cu distanţe mici - cu densitate de 8 000-10000 butuci/ha, cu distanţe între rânduri şi între butuci pe rând de l,l -1,2 m. Este modul de plantare caracteristic zonelor situate în vestul ţării ( podgoriile Banatului – Teremia mare), caracterizate prin soluri slab fertile şi butuci de vigoare redusă, la care cantitatea de struguri recoltată pe butuc este mică. În cultură se aplică forma de conducere joasă, cu sistem de tăiere scurt, în condiţii climatice care cer o cultură protejată în timpul iernii.

Tăierile schimbă poziţia corzilor pe butuc şi a ochilor de iarnă pe coardă. Elementele care rezultă la tăieri prin scurtarea coardelor de un an sunt:

• cepul de rod, care are lungimea de 2-3 ochi şi element de rod la tăierile tip Teremia şi Cordon speronat.
• cordiţa are lungimea de 4-6 ochi şi este element de rod la tăierile tip Cordon Cazenave şi Cordon Lenz-Moser.
• coarda de rod este poate avea următoarele dimensiuni:
• 8-10 ochi - coardă scurtă,
• 11-13 ochi-coardă mijlocie
• 14-18 ochi-coardă lungă. Coarda de rod este folosită ca element de rod la tăierile tip Guyot multiplu, Guyot pe semitrunchi, Guyot pe tulpină, Cordon Sylvoz, Pergolă.
• Veriga de rod este o combinaţie între coarda de rod şi cep ( la tipurile de tăiere Guyot multiplu, Guyot pe semitrunchi, Guyot pe tulpină) sau cordiţă de rod şi cep (o întâlnim la tipurile de tăiere Cordon Cazenave, Cordon Lenz-Moser).

Soiurile pentru struguri de vin au majoritatea lăstarilor fertili pe coardele de un an la nivelul ochilor 3-7, iar la soiurile pentru struguri de masă lăstarii fertili sunt la nivelul ochilor 5-12.

Sistemul scurt de tăiere în cepi de rod apropie elementele de rod de elementele de schelet ale butucului. El se execută uşor şi necesită un consum mai redus de forţă de muncă, dar înlătură la tăiere o cantitate mare de lemn şi nu permite obţinerea de butuci viguroşi cu producţii mari.

Sistemul lung de tăiere în corzi de rod a coardelor de un an situate pe coarde de doi ani se aplică la butucii viguroşi cu producţii mari, pe soluri fertile (podgoria Odobeşti), dar îndepărtează elementele de rod de elementele de schelet ale butucului şi nu permite executarea mecanizată a lucrărilor.

Sistemul de tăiere mixt , în verigi de rod formate dintr-o coardă sau o cordiţă ca element de rod şi un cep ca element de înlocuire, îmbină avantajele sistemelor de tăiere scurt şi lung. Sistemul de tăiere mixt este sistemul care predomină în podgoriile din ţara noastră.

Formele de conducere indică înălţimea la care sunt amplasate elementele de rod şi orientarea lor.

Conducerea joasă, clasică, protejată, impusă de temperaturile scăzute iarna, prezintă elementele de rod la 30-50 cm de nivelul solului, este favorabilă maturării strugurilor, acumulării de cantităţi mai mari de zaharuri, substanţe colorante şi aromate, dar favorizează şi intensifică atacul de boli şi dăunători, necesită un consum mare de forţă de muncă şi cheltuieli mai ridicate pentru întreţinerea plantaţiei.

Conducerea semiînaltă este caracterizată prin elemente de rod situate la peste 70 cm de sol şi se practică în zonele viticole unde temperaturile iarna nu depăşesc limita de rezistenţă a soiurilor cultivate, în cultură semiprotejată sau neprotejată. Prezintă o creştere a productivităţii muncii, extinderea executării mecanizate a lucrărilor şi a erbicidării, dar maturarea strugurilor este puţin întârziată.

Conducerea pe forme înalte a viţei de vie se aplică în cultură neprotejată, cu elementele de rod la înălţimea de peste 1,2 m şi prezintă avantajele şi dezavantajele conducerii semiînalte.

În cadrul ciclului biologic, în plantaţiile viticole se aplică următoarele tăieri, în funcţie de perioada de vârstă:

• tăiere de fructificare aplicată în perioada de maturitate a plantaţiei, care urmăreşte obţinerea producţiei corespunzătoare soiului şi podgoriei, asigurarea de producţii constante în fiecare an şi o longevitate corespunzătoare a butucilor de viţă de vie.
• tăierea de formare în perioada de tinereţe a plantaţiei are scopul de a forma elementele vegetative şi de rod ale butucului de viţă de vie şi durează 3 ani la butucii conduşi pe formă joasă şi 4-6 ani la butucii conduşi pe forme semiînalte sau înalte (tab. 9.4);
• tăierea de regenerare aplicată în perioada de declin, pe baza existenţei mugurilor în stare latentă pe coardele multianuale, urmărind prelungirea perioadei de rodire a butucilor de vie.

Primăvara, înainte de începerea campaniei de tăieri, se calculează încărcătura de ochi pe baza testării viabilităţii ochilor de iarnă. Se recoltează coarde de un an de la butucii din parcelă, coarde care se aduc în încăperi încălzite. Se secţionează ochii de iarnă şi se notează într-un tabel starea de viabilitate a mugurilor principali din cadrul ochiului de iarnă după temperaturile scăzute din perioada de repaus. Se calculează procentul de ochi neviabili rezultaţi la testare.

Pe această bază se calculează încărcăturile de ochi care se lasă la tăierile de fructificare, încărcături raportate la hectar, m² şi butuc. Încărcătura de ochi (I) se calculează în funcţie de soi, producţia de struguri obţinută (R) şi indicele relativ de productivitate, care reprezintă producţia de struguri pe un lăstar fertil (Ipr):

I/ha = R/Ipr

Pierderea viabilităţii ochilor de iarnă se poate datora temperaturilor care depăşesc limita de rezistenţă a soiurilor în cultură neprotejată (minus 18-20^oC pentru soiurile de struguri de masă şi minus 20-22 ^oC pentru soiurile de struguri de vin) sau excesului de umiditate şi temperaturilor oscilante la cultura protejată a viţei de vie. Pierderile de ochi constatate la testarea viabilităţii ochilor primăvara, care depăşesc 15-20%, impun corectarea încărcăturii prin compensarea numărului de ochi. Se calculează încărcătura de ochi compensată ( Ic/ha) pe baza încărcăturii normale (I) şi a procentului de ochi neviabili (P):

Ic/ha = I . 100/ (100 – P)

Încărcătura de ochi la hectar variază între 150 000 în podgoriile cu soluri slab fertile şi 250 000-300 000 în podgoriile cu soluri cu fertilitatea ridicată.