Suportul ecologic al producţiei agricole

Creşterea şi dezvoltarea plantelor, în final producţia lor, este determinată de asigurarea unor condiţii de viaţă (suportul ecologic), cât mai apropiate de cele ale cadrului natural în care s-au format. Aceşti factori se numesc ecologici deoarece sunt în legătură directă cu plantele cultivate şi acţionează pe teritorii agricole mai mari sau mai mici.

Condiţiile ecologice pot fi directe ca influenţă (clima şi solul) sau indirecte (altitudine, înclinarea şi expoziţia terenului).

Influenţa condiţiilor ecologice,exprimate prin factorii naturali de climă şi sol, prin relaţiile lor cu plantele cultivate, este mai puternică decât în orice altă ramură a producţiei materiale.

Condiţiile ecologice variate,complexitatea şi proporţionalitatea formelor de relief fac din România o ţară cu o mare diversitate de peisaje agricole în cuprinsul cărora se aplică numeroase sisteme şi metode de cultură a plantelor. Cunoaşterea şi diferenţierea condiţiilor ecologice pe teritoriu are o importanţă capitală în organizarea ştiinţifică a producţiei agricole,în fundamentarea ei tehnică şi economică la nivel naţional, zonal şi de exploataţie agricolă.

Funcţia ecologică a factorilor naturali este esenţială pentru a stabili favorabilitatea pentru ecosistem în general şi pentru fiecare cultură în parte, exprimată în capacitatea de producţie .

Formarea recoltei

Recolta este rezultatul nu numai a activităţii fotosintetice a plantelor, ea se datoreşte şi acţiunii complexe, reciproce dintre plantă, sol, substanţe nutritive cu factorii climatici, genetici, fito-sanitari şi tehnologici.

Trebuie reţinut că factorii care participă în producţia agricolă la formarea recoltei, de orice natură ar fie ei, au o importanţă egală în orice moment sau fază a procesului tehnologic, neputând fi înlocuiţi unul cu altul. Cele mai bune rezultate în realizarea recoltei se obţin atunci, când aceşti factori se află la un nivel optim, care variază în funcţie de specie si soi.

Din toată cantitatea de substanţă organică creată de plantă, circa 1/3 se prezintă direct sub formă utilă ca: fructe, seminţe, rădăcini, tuberculi fibre etc., iar 2/3 se prezintă sub formă de produse secundare: paie, pleavă, tulpini, frunze, rădăcini sau alte organe vegetale din sol, care nu au pentru om o valoare de întrebuinţare directă, dar sunt foarte folositoare în nutriţia animalelor şi in industrie.

Îngrăşămintele şi apa, măsurile agrotehnice, bolile şi dăunătorii, solul şi soiul sunt elemente componente, caracteristice producţiei agricole, care intervin în formarea recoltei cu intensităţi şi frecvenţe diferite.

Recolta este de fapt masa biologică utilă, pe care o consumă omul şi animalul domestic.Ea este principală sub formă de boabe (grâu, porumb), rădăcini (sfecla de zahăr), seminţe (floarea soarelui), tuberculi (cartoful),fibre (inul, cânepa), de frunze verzi sau uscate şi secundară cum ar fi paiele ( de cereale păioase), cocenii (de porumb), tulpinile (la floarea soarelui), frunzele (la sfecla de zahăr) care sunt valorificate în zootehnie. De asemenea trebuie reţinut că este o diferenţă între producţia recoltată din teren, la cereale de exemplu, şi producţia fizică, după ce a fost sortată şi curăţată de diferite amestecuri în localuri specializate.

Zelitch I. (1975) a calculat indicele de recoltă, adică procentul din masa aeriană uscată (la maturitate), ce reprezintă recolta utilă, economică a unei culturi (tabelul 2.1)

Tabelul 2.1. Valoarea indicelui de recoltă

Raportul între resturile vegetale şi producţia utilă ce rămân după recoltare oscilează de la cultură la cultură. La grâu acest raport este de 0,7, la porumb 0,2, la sfecla de zahăr de 0,4, la floarea soarelui de 2.

Resturile vegetale au un potenţial energetic demn de luat în seamă, mai ales pentru producerea biogazului, în care se remarcă valoarea calorică (în Kcal/kg) : paie de grâu - 4273, tulpini porumb – 4409, frunze porumb - 4395, frunze sfeclă de zahăr - 3477.

Pentru a obţine o tonă de produs culturile agricole consumă cantităţi ridicate de elemente nutritive (NPK) după cum rezultă din tabelul următor:

Tabelul 2.2. Consumul de elemente nutritive (kg) pentru formarea recoltei

Sursa: M,Stefan-Agrofitotehnie comparată

Prognoza recoltei agricole

In activitatea unei exploataţii agricole este esenţial să se stabilească corect nivelul producţiei la unitatea de suprafaţă şi pe fiecare cultură şi pentru fiecare an în parte înainte ca produsul să fie recoltat. Prognoza permite să se cunoască de la începutul formării recoltei care sunt perspectivele ca ea să fie îndeplinită la potenţialul biologic natural al culturii agricole şi la cel programat de către cultivator pentru anul respectiv.

Prevederea înainte de recoltat aduce date concrete asupra producţiei totale într-o fermă, societate agricolă, pe o zonă ecologică , pe întreaga suprafaţă arabilă pe culturi. Pe baza acestor date se poate calcula balanţa de produse (la cereale de exemplu), consumul pentru populaţie şi rezerva pentru export.

In prognoza recoltei se folosesc metode matematice moderne care necesită în prealabil o modelare a procesului pe care îl studiem, care se introduce în calculator. Modelul ce se elaborează trebuie să reflecte mecanismul de funcţionare a interdependenţei factorilor; să ofere o soluţie eficientă şi raţională de dezvoltare a producţiei; să asigure folosirea tuturor resurselor ce sunt puse la dispoziţie de cultivator.

Factorii climatici

Importanţă factorilo climaterici

In climatologie în general şi în cea agricolă în special trebuie să avem în vedere două noţiuni fundamentale : clima şi microclima.

Clima reprezintă regimul stării timpului (vremii) caracteristic unei zone ecologice, pe o perioadă îndelungată de ani, rezultat din interacţiunea dintre energia radiantă solară, caracterul suprafeţei pământului şi circulaţia generală a aerului în atmosferă pe mari regiuni ale globului sau a unei ţări.

Microclima este starea vremii pe suprafeţe mici, ca rezultat al neuniformităţii suprafeţei terestre din punct de vedere al proprietăţilor sale fizice. Astfel apar diferenţe uneori majore între factorii meteorologici dintr-o localitate de câmpie şi cei din zona de deal, cu influenţă directă , de exemplu, asupra epocii de semănat şi a recoltatului.

Pornind de la aceste consideraţii şi de la influenţele pe care le exercită elementele meteorologice, cunoaşterea climei şi microclimei şi a componentelor sale este deosebit de importantă pentru zonarea culturilor agricole pe teritoriu, pentru calculul evapo-transpiraţiei şi pentru stabilirea bilanţului energetic al solului

Zonele climatice

Ţara noastră face parte din centura climatică temperată a emisferei nordice, unde s-au format cele mai productive zone agricole, cu o mare diversitate de sisteme de cultură şi de creştere a animalelor.

Potenţialul climatic permite cultivarea unei game largi de culturi agricole şi horticole, o răspândire mai mare având cele cu cerinţe moderate faţă de factorul căldură. In această zonă climatică s-au dezvoltat o puternică producţie de cereale, plante tehnice, pomi, legume, viţă de vie.

Încadrată geografic în sud-estul Europei, cu un relief complex şi fragmentat, România este supusă influenţelor puternice ale multiplelor zone europene cu caracteristici climatice foarte diferenţiate. Clima are un grad accentuat de continentalism în Bărăgan, Dobrogea şi Moldova şi mai slab pronunţat în restul ţării.

Temperatura medie este de + 10⁰C, cu o temperatură maximă de + 44⁰ C în Bărăgan şi cu minima de – 38,5 ⁰C ( la Urziceni, Dorohoi, Harghita) în anumiţi ani. Radiaţia solară variază între 120 000 cal/cm² în sudul ţării şi 80 000 cal/cm² în nordul ţării.

Precipitaţiile prezintă o medie anuală de 638 mm dar variază între 350-400 mm în Dobrogea, 400-500 mm în Câmpia Română şi 600-800 mm în zona colinară.

Un interes deosebit pentru culturile agricole îl reprezintă resursele climatice pe forme de relief şi tipuri de vegetaţie.

Corespunzătoare celor trei trepte de relief se diferenţiază în România trei etaje de climă:

• clima câmpiilor : se caracterizează printr-o repartizare teritorială destul de uniformă a principalelor elemente meteorologice; vara cad ploi la intervale mari sub formă de averse, iarna perioadele de ger alternează cu cele de dezgheţ;
• clima dealurilor şi podişurilor cuprinde cea mai mare parte a ţării, cu ploi îndelungate, iar pe văi şi depresiuni sunt frecvente îngheţurile;
• clima munţilor iese în evidenţă prin temperaturi scăzute şi precipitaţii abundente, care asigură vegetaţia pajiştilor pentru păşunat şi fân.

Accidentele climatice

Factorii meteorologici în cazul în care se manifestă tulburent, pe o perioadă scurtă sau lungă de timp, pot provoca pagube producţiei agricole, mai ales terenurilor şi culturilor. Dintre fenomenele climatice care afectează agricultura se pot enumera: temperatura scăzută (gerul), grindina, seceta, vântul, ploaia torenţială.

• gerul din iarnă, pe o semănătură fără zăpadă, distruge o parte din plante şi reduce numărul lor optim la unitatea de suprafaţă, de unde rezultă pierderi de recoltă de 10-60%;
• grindina distruge plantele sau părţi din acestea, în deosebi, în perioada de înflorire şi coacere şi duce la pierderea recoltei;
• seceta, datorată temperaturii ridicate şi persistente în aer şi sol, precum şi lipsei de precipitaţii, este o adevărată calamitate pentru producţia vegetală;
• acţionează primăvara împiedecând creşterea rădăcinilor, iar vara în perioada de înflorire şi de umplere a bobului la cereale, planta produce boabe mici şi zbârcite (şiştave), toamna când în solul uscat întârzie încolţirea şi răsărirea plantelor;
• vântul usucă terenul, măreşte evapo-transpiraţia solului, provoacă căderea plantelor, spulberă zăpada, erodează solul, acţionează distructiv pe solurile nisipoase, dezvelind sau acoperind culturile;
• precipitaţiile creează exces de apă pe terenul agricol cu băltiri şi inundaţii, reduce aerisirea solului şi activitatea microorganismelor, provoacă eroziuni în zona colinară.