Tehnologia şi tehnica în ecosistemul agricol

Tehnologia şi tehnica convenţională

Tehnologia şi tehnica convenţională au ca obiectiv asigurarea unei recolte cât mai ridicate şi constante an de an pe o parcelă de teren, cu un consum dat de muncă şi de resurse financiare. Productivitatea unei tehnologiii este dată de cantitatea de produse obţinute şi de consumul de forţă de muncă la unitatea de suprafaţă.

Tehnologia are o componentă socială, culturală şi psihologică, care se bazează pe înţelegere, cunoaştere, receptivitate din partea celor ce aplică metodele ei. De exemplu: fărămiţarea terenurilor a creat adevărate dezechilibre structurale în agricultură, dar şi o criză socială. Populaţia ocupată în agricultură a îmbătrânit şi este mai puţin receptivă la asocierea în ferme viabile din punct de vedere economic şi la adoptarea unor noi tehnologii. Tradiţia, obiceiurile şi atitudinea generală faţă de schimbare sunt factori importanţi ce afectează folosirea tehnologiilor performante.

Orice tehnologie trebuie să îmbunătăţească relaţia consum-randament pentru a se obţine în final o producţie mai mare şi de calitate superioară, la un cost pe unitate cât mai scăzut.

Tehnologia reprezintă studiul metodelor şi procedeelor folosite în diferite sectoare ale agriculturii, cum ar fi: tehnologia culturilor de câmp, tehnologia horticolă, tehnologia creşterii animalelor.

Tehnica provine din grecescul „techne” şi înseamnă ansamblul de metode şi procedee dintr-un sector agricol sau a unei plante cultivate (culturi) care duce la îndeplinire principiile (criteriile) tehnologice.

Tehnologia se concretizează pe terenul agricol prin fluxul tehnologic, care reprezintă totalitatea metodelor si lucrărilor în ordinea şi succesiunea lor firească, începând de la pregătirea terenului pentru semănat şi până la recoltarea produselor şi îndepărtarea resturilor vegetale.

După M.Berca (2005), fluxul tehnologic agricol, cu componentele sale biotehnice „ stă la baza definirii unei politici agrare concrete, inteligente, eficiente. De aceea, agricultura nu este numai teorie şi economie, ci activitate vie, productivă, care se exprimă prin tehnologii şi tehnici diverse, care să polueze cât mai puţin produsele obţinute în ecosistem”

Tehnologia şi tehnica ecologică

In sens mai larg, în concepía lui Mitsh W.J. şi Jorgensen S.E.(1989) reprezintă “proiectarea societăţii umane în mediul natural, în beneficiul acesteia şi în opoziţie cu orice forme de tehnici inginereşti care se substituie mediului natural”.

După Al.Ionescu (1989) tehnica ecologică-tehnologia ecologică (ecotehnică-ecotehnologie) reprezintă “cunoaşterea şi aplicarea metodelor şi mijloacelor necesare în toate procesele de producţie, cu păstrarea nealterată a mediului înconjurător”

Faţă de tehnica clasică, ecotehnica, caută pe baza principiilor ecologice să ocrotească integritatea solului şi a plantelor şi să reducă, pe cât posibil, deşeurile şi rezidurile .

Tehnologia ecologică este un nivel superior al tehnicii şi numai ea poate realiza produse curate, nepoluate. Ea se bazează pe aplicarea următoarelor acţiuni principale:

• ocrotirea integrităţii solului şi a plantelor;
• reducerea deşeurilor şi rezidurilor nocive;
• fertilizarea cu predominarea materiei organice ca îngrăşământ;
• folosirea luptei integrate contra bolilor şi dăunătorilor folosind cu precădere metode biologice;
• cultivarea soiurilor şi hibrizilor productivi, rezistenţi genetic la boli şi dăunători.

Ecotehnica presupune un mediu tehnologic corespunzător, ceea ce înseamnă o adaptare a actualelor metode tehnice şi promovarea unor noi procedee agrotehnice după criterii ecologice şi social culturale.

Tehnologii alternative

Cu toate rezultatele bune obţinute în producţia agricolă pe anumite suprafeţe din diferite ţări, tehnologia ecologică are de străbătut un drum lung până la introducerea şi apoi generalizarea ei în agricultură. Sunt căutate soluţii de aplicare treptată prin tehnologii intermediare, tehnologii economicoase, tehnologii naturiste, tehnologii alternative şi tehnologii adaptate care se pot aplica în funcţie de structurile agricole (P.Harper, B.Wirkson,1978)

Tehnologia intermediară este susţinută în ţările anglo-saxone şi se sitează între tehnologia tradiţională şi cea modernă. Conceptul este imprecis şi nu deţine nici un criteriu de decizie.

Tehnologia economicoasă se bazează pe acţiuni agrotehnice simple, cu costuri reduse, în care captarea energiei radiante solare ocupă un rol principal, în dauna folosirii mecanizării.

Tehniologia naturistă se înscrie în ciclurile ecologice, utilizând surse de energie inepuizabile, nepoluante, economisind resursele regenerabile şi reciclând deşeurile. Este tehnologia pentru fermele cu suprafeţe mici şi medii, dar care au posibilitatea să se asocieze.

Tehnologia alternativă este definită ca unansamblu de tehnici care se opun modelului tehnic dominant, propunând tehnologii mai puţin poluante şi energofage.

Tehnologia adaptată insistă asupra noţiunii de corespondenţă cu mediul ei înconjurător specific, de fapt este vorba de a o integra nu numai în mediul său economic, dar şi în cel social, cultural, sociologic, politic şi, bineînţeles ecologic.

O problemă importantă rămâne stabilitatea productivităţii ecosistemului agricol prin folosirea tehnologiei ecologice. In agricultură este bine să se păstreze o proporţie între recolta obţinută şi regenerarea ei, iar emisia de deşeuri să fie într-un raport de unu la unu cu capacitatea naturală de asimilare a ecosistemului poluat cumulată cu cea a tehnologiei aplicate, ceea ce asigură o bioproductivitate ridicată a plantelor şi folosirea eficientă a capitalului investit.

Sunt specialişti care evidenţiază faptul că maximul biologic şi tehnologic la o cultură agricolă ar trebui să coincidă cu maximul economic, obţinându-se astfel maximum de profit. Este necesară o gestionare şi administrare ecologică a componentelor fluxului tehnologic, chiar mărind costurile pentru variantele nepoluante, dar fără a mări vulnerabilitatea plantelor cultivate şi a reduce potenţialul lor biologic de producţie.

Trebuie reţinută ideea lui P.Papacostea şi anume: „ în agricultură trebuie să fie alese nu cele mai biologice dintre soluţiile economice, ci soluţiile cele mai economice dintre cele biologice”

Tehnologiile de producţie trebuie fundamentate după criterii energetice, economice si ecologice.

 Biotehnologia agricolă

Biotehnologia este considerată un domeniu al agriculturii durabile şi ecologice care se extinde tot mai mult în agricultură şi în industria alimentară. Biotehnologia a devenit o ştiinţă şi o practică de mare viitor ; ea cuprinde ansamblul procedeelor de transformare a materiilor prime reînnoibile şi de producere, cu ajutorul culturilor de microorganisme şi de celule animale şi vegetale, a numeroase varietăţi de substanţe utile omului.

In sensul cel mai larg, biotehnologia presupune utilizarea proceselor biologice pentru a obţine produse folositoare.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) consideră biotehnologia ca fiind un domeniu de activitate ce foloseşte organisme vii sau componente ale acestora pentru a obţine sau a modifica produse, a ameliora plante ori animale şi a produce micoorganisme în scopuri specifice.

In opinia specialiştilor, biotehnologia are numeroase aplicaţii practice în agricultură:

• obţinerea de organisme modificate genetic (OMG), adică soiuri şi hibrizi, care pot fi folosiţi în alimentaţia omului şi a animalelor;
• obţinerea de soiuri şi hibrizi din plante agricole /transgene), tolerante la erbicide;
• crearea de plante modificate genetic rezistente la boli;
• îmbunătăţirea valorii nutritive a alimentelor şi a seminţelor;
• crearea de soiri de plante agricole care pot să dea recolte relativ maărite pe soluri slabe fertile sau în condiţii vitrege de mediu;
• utilizarea mai eficientă a îngrăşămintelor de către sol şi a substanţelor nutritive din sol de către plante.

Norman Colin (1983) arată că biotehnologia se poate prezenta ca fiind exploatarea economică a cunoştinţelor biologice. Ea ar putea avea efecte sociale şi economice egale în amploare şi însemnătate cu cele ale revoluţiei electronice.

Deşi revoluţia biotehnologică este subiectul unor speculaţii teoretice, ea progresează rapid datorită interesului economic şi comercial.

Manipularea artificială a informaţiei genetice a plantelor şi microorganismelor se bazează în mare măsură pe biotehnologie. Metodele de investigaţie biotehnologică permit obţinerea unui număr mare de gene, studiul lor în medii noi de viaţă, posibilitatea de a întrerupe graniţele genetice dintre specii, de a inzestra organismele vii cu noi însuşiri pe care nu le pot asimila pe căi naturale, de a remodela organismele