Impozitele indirecte sunt aşezate asupra vanzărilor de mărfuri şi prestărilor de servicii, ceea ce conferă acestora caracterul de impozit pe cheltuieli sau de impozit pe consum. Această ultimă formulare decurge din faptul că suportatorul impozitelor indirecte este consumatorul final.

Toţi ceilalţi agenţi economici, inclusiv investitorii, care folosesc un bun sau serviciu includecheltuielile de achiziţie a acestora in costul produsului/serviciului pe care ei il fabrică şi il oferă spre vanzare pe piaţă. Ei transferă impozitul indirect (inclus in preţul de achiziţie) asupra preţului de vanzare a propriului produs/serviciu, astfel incat nu mai suportă acest impozit.

Impozitele directe sunt o categorie de impozite clasificate după criteriul trăsăturilor de fond şi de formă. Ele prezintă o serie de avantaje rezultate din trăsături ce răspund cerinţelor multora din principiile impunerii: sunt nominative, sunt legate de puterea economică şi de situaţia personală a contribuabilului, sunt aduse la cunoştinţa plătitorului anticipat plăţii atat in ce priveşte suma de plată, cat şi termenele-scadenţă.

Veniturile publice includ resursele financiare ale administraţiei de stat, ale asigurărilor sociale de stat şi ale instituţiilor publice cu caracter autonom. Dimensiunea şi structura lor depind de un complex de factori, in care se includ:

  • factori economici, concretizaţi in produsul intern brut şi dinamica sa;
  • factori monetari, de tipul masă monetară, credit, dobandă, concretizaţi in preţ şi evoluţia sa;
  • factori sociali, respectiv educaţionali, culturali, de sănătate ş.a.;
  • factori demografici, concretizaţi in numărul şi structura populaţiei şi care determină numărul contribuabilor;
  • factori politici şi militari;
  • factori financiari, care se concretizează in dimensiunea cheltuielilor publice.

Principalele categorii de cheltuieli publice includ cheltuieli privind: acţiuni social-culturale, asigurările sociale, asigurările sociale pentru sănătate, acţiuni economice şi servicii publice (generale, apărare, siguranţă naţională, ordine publică).

Cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale

In epoca contemporană (după 1950), efectuarea acestor cheltuieli se bazează pe concepţia „statului bunăstării” (welfare state), ale cărui principii sunt:

Cheltuielile publice sunt un concept financiar al cărui conţinut il reprezintă exprimarea in formă bănească a relaţiilor economico-sociale apărute intre stat (pe de o parte) şi persoane fizice şi juridice (pe de altă parte) cu ocazia folosirii resurselor financiare ale statului şi in scopul exercitării funcţiilor şi atribuţiilor acestuia.

Conceptul de cheltuieli publice este legat de indeplinirea funcţiei de alocare a finanţelor publice şi anume de componenta ei privind repartizarea şi utilizarea resurselor financiare ale statului. In sfera de cuprindere a acestor cheltuieli se includ, după criteriul instituţiei care le efectuează:

Page 2 of 3

Back to Top