Obiectul de studiu al economiei

Încercarea de a defini obiectul de studiu al unei ştiinţe are tendinţa de a se baza pe întocmirea inventarului problemelor ce le abordează. Astfel, în cazul economiei, posibilul inventar de probleme ar cuprinde: producţia, schimbul, consumul, moneda, şomajul, inflaţia, creşterea economică etc.

Ce Este Economia și De Ce Este Importantă?

Economia este o știință socială esențială care analizează modul în care societățile utilizează resursele limitate pentru a satisface nevoile nelimitate ale indivizilor. Studiul economiei ajută la înțelegerea proceselor de producție, distribuție și consum, influențând deciziile guvernamentale, corporative și individuale.

Evoluția Definiției Economiei

Economiștii de-a lungul istoriei au propus diverse perspective asupra obiectului de studiu al economiei:

• Adam Smith (1776): definea obiectul acestei ştiinţe la 1776 în primul tratat de economie ca fiind acţiunea de creare a bogăţiei la nivel individual sau naţional.

• Karl Marx (Secolul XIX): Economia analizează relațiile de producție într-o societate divizată în clase sociale.

• Teoria Liberală: Economia explorează coordonarea inițiativelor individuale prin mecanismele pieței libere.

• Paul A. Samuelson (Secolul XX): Economia include opt noi direcții de cercetare, de la formarea prețurilor până la analiza impactului reglementărilor guvernamentale.

Astfel, se susţine că ştiinţa economică:

• studiază modul de formare a preţului muncii, capitalului şi pământului, precum şi modul în care preţurile respective sunt utilizate în procesul de alocare a resurselor;
• studiază comportamentul pieţelor financiare şi analizează modul
• de alocare a resurselor materiale în economie;
• studiază consecinţele reglementărilor guvernamentale asupra pieţei;
• examinează distribuţia veniturilor şi sugerează modalităţi de ajutorare a persoanelor defavorizate;
• studiază fluctuaţia volumului producţiei şi a ratei şomajului, care determină apariţia ciclurilor economice;
• contribuie la elaborarea politicii statului de stimulare a creşterii economice;
• analizează evoluţia schimburilor comerciale internaţionale;
• studiază procesul creşterii economice a ţărilor în curs de dezvoltare şi propune modalităţi de valorificare eficientă a resurselor acestora.

Samuleson ajunge la concluzia că, în pofida diversităţii de abordare, toate definiţiile ale economiei au un element comun:

Economia studiază modul în care societatea foloseşte resursele limitate de care dispune pentru a produce bunuri ce le distribuie membrilor săi în scopul satisfacerii nevoilor pe care le au.

Un alt economist celebru, de data aceasta reprezentant al francofoniei, Jacques Genereux ajunge la concluzia că cea mai adaptată definire a ştiinţei economice moderne ar fi:

Economia studiază modul în care indivizii sau societatea utilizează resursele rare de care dispun, la un moment dat, în vederea unei cât mai bune satisfaceri a nevoilor existente în acel moment.

Ambele definiri ale economiei, de altfel extrem de asemănătoare, exprimă ideile centrale ale obiectului ştiinţei economice. Prima idee este raritatea resurselor, iar cea de-a doua, ca o consecinţă a primei, necesitatea folosirii cât mai eficiente a acestor resurse rare.

O logică mai simplă şi mai corectă de atât nici nu ar putea exista. Este logic că, în condiţiile existenţei unor resurse rare, singura posibilitate de acoperire a nevoilor pe care le are individul este folosirea cât mai eficientă a acestor resurse. Alta ar fi situaţia dacă resursele ar fi nelimitate sau chiar abundente şi dacă nevoile ar fi constante sau măcar posibil de limitat la o anumită măsură. Din păcate, situaţia este tocmai inversă. A fost şi va fi întotdeauna inversă, adică, resursele sunt din ce în ce mai puţine, iar nevoile din ce în ce mai mari.

Principalele Domenii de Studiu ale Economiei

Economia este un domeniu vast, structurat în mai multe ramuri esențiale:

• Producția: Studiul modului în care sunt generate bunurile și serviciile.

• Schimbul și piețele: Analiza modului în care bunurile sunt tranzacționate pe piețe locale și internaționale.

• Consumul: Investigarea comportamentului consumatorilor și factorii care le influențează deciziile.

• Moneda și sistemele financiare: Impactul politicilor monetare asupra economiei globale.

• Șomajul și inflația: Identificarea factorilor care determină fluctuațiile economice.

• Creșterea economică: Strategii pentru dezvoltare sustenabilă și prosperitate.

Resurse Limitate vs. Nevoi Nelimitate: O Provocare Permanentă

Una dintre cele mai mari provocări ale economiei este gestionarea dezechilibrului dintre resursele limitate și nevoile aflate în continuă creștere. Resursele naturale, umane și tehnologice sunt finite, iar cererea pentru ele este în continuă expansiune datorită creșterii demografice și progresului social.

Este limitat de mărimea planetei, de raportul dintre apă şi uscat, de formele de relief, de accesibilitatea diferită în funcţie de climă, de cataclismele naturale etc. Resursele sunt limitate nu numai pentru că n-ar exista, ci şi datorită unor restricţii de accesibilitate, cum ar fi: proprietate în care se află, barierele administrative şi teritoriale sau gradul insuficient de dezvoltare a tehnologiilor apte de a le descoperi şi exploata.

O foarte severă limitare a resurselor apare, paradoxal, tocmai prin efortul pe care omul îl face de a folosi cât mai eficient şi înţelept resursele de care dispune. Cu cât tehnica şi tehnologia evoluează, cu cât omul reuşeşte să exploateze mai profund resursele naturale şi să creeze noi resurse pe cale artificială, cu atât mediul natural se degradează prin aşa numitele efecte secundare sau perverse. Poluarea, infestarea surselor de apă, distrugerea stratului de ozon şi multe alte efecte de acest gen determină, direct sau indirect, imediat sau ulterior, limitarea accesului la resurse.

Nevoile, însă, par a fi nelimitate sau, în orice caz, în contiună creştere. Principala explicaţie rezidă în fenomenul creşterii demografice. Terra găzduieşte o populaţie din ce în ce mai mare, cu o repartiţie geografică disproporţionată pe zone şi continente, cu o structură pe sexe şi vârste de o varietate imposibil de previzionat.

Creşterea nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţe, facilităţi şi infrastructură) nu reprezintă, însă, decât un element al tendinţei de creştere generală a nevoilor. La creşterea lor contribuie şi alţi factori care sunt expresie a evoluţiei pe ansamblu a societăţii omeneşti. Astfel, cresc nevoile de informare şi educare, de comunicare, de dezvoltare a comunităţii şi a societăţii civile, de odihnă, refacere şi tratament, de petrecere a timpului liber, de culturalizare şi creaţie, de consolidare a mediului şi relaţiilor de familie, de reciclare şi formaţie permanentă a forţei de muncă, de participarea la viaţa socială şi politică etc.

Raportul dintre resursele limitate şi nevoile nelimitate nu trebuie înţeles exclusiv într-o manieră absolută, ci relativă, în sensul că structura, cantitatea şi calitatea nevoilor evoluează mai mult şi mai rapid decât cele ale resurselor.

În România mai dăinuie încă mitul unei ţări bogate în resurse. Ne-am obişnuit să vorbim despre “mozaicul de resurse” pe care îl avem, despre faptul că rezerva noastră de sare ar putea satisface nevoile întregului glob pe câteva sute de ani, că avem petrol, gaz, uraniu, aur etc, etc. Vorbim despre pământul bun pe care îl avem şi despre marele potenţial agricol. Mai mult decât atât, vorbim cu mândrie şi despre resursele noastre umane, despre o forţă de muncă numeroasă şi bine pregătită profesional.

Ar trebui să ne gândim mai bine înainte de a vorbi

Dacă ne-am gândi mai bine, ne-am da seama că resursele noastre naturale sunt extrem de limitate chiar dacă se află în cantităţi satisfăcătoare. Sunt limitate, dacă nu chiar rare, deoarece nevoile noastre au crescut şi s-au diversificat infinit mai mult decât ne-ar permite propriile resurse. Industria românească produce o mulţime de bunuri dar şi consumă multe resurse. Practic, atât materiile prime minerale cât şi sursele primare de energie autohtonă sunt fie insuficiente cantitativ faţă de consum, fie de o calitate inferioară cerinţelor tehnologice.

Iată de ce, o ţară ca România, care are, în mod absolut, cantităţi importante de resurse este obligată să importe cantităţi tot atât de importante şi de materii prime şi de energie. Sarea este multă, dar, tot trebuie să importăm deoarece nevoile de consum s­au orientat şi spre alte calităţi sau sortimente pe care nu le avem. Sarea marină, spre exemplu. Pământul arabil este bun şi destul, dar produsele agricole sunt limitate datorită slabei productivităţi, ceea ce face ca şi resursa agrară să fie, din punct de vedere economic, în stare de raritate, nefiind capabilă să acopere nevoile.

Resursele umane par a fi îndestulătoare dar, o simplă privire pe statistici arată că de mai mult de zece ani înregistrăm paradoxul creşterii concomitente a numărului de şomeri şi a numărului de noi locuri de muncă. Normal ar fi ca, odată cu apariţia de noi locuri de muncă să se diminueze şomajul. Nu se întâmplă aşa deoarece pregătirea profesională şi vârsta celor aflaţi în şomaj nu corespunde cu cerinţele noilor locuri de muncă. Aceaste situaţii ne conduc la următoarele concluzii privind raportul dintre resurse şi nevoi:

Liberalizarea comerţului şi accentuarea procesului de internaţionalizare a schimburilor extinde noţiunea de resurse rare sau limitate. Raritatea acestora nu mai poate fi privită doar în limita graniţelor naţionale. Posibilitatea de a importa resurse nu atenuează însă riscul rarităţii. Chiar dacă ele există în abundenţă din import, starea de raritate poate să se menţină în măsura în care ţara respectivă nu dispune de mijloacele de plată a importului sau importul ridică în asemenea măsură costul resursei încât consumul său este prohibit.

Se consideră că o economie funcţionează eficient atunci când produce mai mult sau mai bine dintr-un anumit bun fără a produce mai puţin sau mai prost dintr-un alt bun. Raritatea produselor agricole româneşti faţă de nevoile de consum nu se explică, astfel, prin cantitatea sau calitatea pământului ci prin lipsa de eficienţă în utilizarea sa.

O resursă abundentă cantitativ şi calitativ poate deveni rară faţă de necesitări atunci când nu există capacitatea valorificării ei economice. Valorificarea economică presupune eficienţă, adică eliminarea risipei şi optimizarea consumurilor.

Nu este corect ca o resursă să fie evaluată în termeni globali ci pe categorii şi elemente de structură. Global, o resursă poate fi satisfăcătoare; pe structuri poate fi rară sau limitată. Degeaba avem un număr de şomeri mai mare decât numărul noilor locuri de muncă dacă nu putem ocupa aceste locuri. Pentru a realiza echilibrul pe piaţa forţei muncă ar trebui ca structura profesională, pe vârste şi pe sexe a numărului de şomeri să corespundă cu structura profesională, pe vârste şi pe sexe a noilor locuri de muncă.

Evaluarea raportului dintre raritatea unei resurse şi dinamica unei necesităţi nu poate fi făcută în termeni generali şi atemporali ci doar la un orizont de timp bine determinat (prin metode previzionale).

Iată de ce, programarea (o putem numi şi planificare) economică este indispensabilă în elaborarea strategiilor de dezvoltare prin care se încearcă să se determine, pentru o anumită perioadă, viteza şi tendinţa de evoluţie a necesităţilor în paralel cu viteza şi tendinţa de evoluţie (sau involuţie) a potenţialului de resurse disponibile sau posibil de atras.

După cum se poate vedea, resursele sunt cele care constituie “cuiul lui Pepelea”. În jurul lor se învârte întreg mecanismul vieţii. Dacă resursele ar fi nelimitate iar accesul la ele nu ar necesita nici un efort atunci, viaţa ar fi o continuă vacanţă, nimeni nu ar munci, nimeni nu ar mai fi preocupat de “ziua de mâine”. Oricine şi-ar satisface orice nevoie preluând, fără nici o problemă, bunurile (resursele) pe care şi le-ar dori. Nu ar exista diferenţa între oameni şi decalaje între ţări, societatea fiind o materializare terestră a paradisului ceresc. Într-o astfel de situaţie utopică nu ar fi nevoie de economie şi nici de economişti.

Realitatea impune însă o permanentă preocupare pentru a găsi cea mai bună modalitate de alocare a unor resurse limitate în aşa fel încât să fie acoperite cât mai multe nevoi. Această preocupare înseamnă economie.

Ştiinţa economică se străduieşte să determine gradul de raritate a resurselor şi să găsească cea mai eficientă modalitate de folosire a acestora atât la nivelul individului cât şi al societăţii .

Strădania de a căuta şi aplica noi şi noi modalităţi de a îmbunătăţi raportul dintre resurse limitate şi nevoi în continuă creştere explică însăşi motivaţia activităţii umane şi se consideră că actul de conştientizare a acestei motivaţii constituie cea mai importantă calitate a speciei umane, elementul central care deosebeşte omul de animal.

Individul sau colectivităţile de indivizi, oriunde şi oricând s-ar afla, în orice formă de organizare sau conducere, în orice situaţie geo-naturală, socială sau politică, au ca scop determinant al acţiunii lor satisfacerea nevoile diverse şi multiple pe care le implică viaţa lor materială, socială şi spirituală, într-un mediu în care această satisfacere nu se realizează de la sine, datorită insuficienţei resurselor.

Comportamentul uman are astfel o predominantă economică deoarece, înainte de toate, comportamentul nostru este o expresie a eforturilor pe care le depunem pe tot parcursul vieţii de a căuta şi utiliza mijloace de satisfacere cât mai bună a diverselor nevoi pe care le avem în funcţie de vârstă, sex, educaţie, cultură, statut social sau situaţii conjuncturale plăcute sau neplăcute în care ne-am putea afla.

Iată că, la fel ca burghezul gentilom al lui Moliere, care făcea proză fără să ştie, şi noi, fiecare dintre noi, facem economie fără să ştim, pe parcursul vieţii noastre.

Acţionăm economic pentru că ne organizăm viaţa în aşa fel încât prin munca şi pregătirea noastră să obţinem, cooperând cu ceilalţi sau fiind în concurenţă cu ceilalţi, resurse, adică venituri, cât mai mari şi cât mai constante, cu ajutorul cărora să ne putem satisface cât mai bine nevoile.

Acţionăm economic şi atunci când ne numărăm dimineaţa banii din portofel şi, în funcţie de cât avem, decidem ce să cumpărăm în acea zi. Decidem dacă la mărimea sumei din portofel putem cumpăra şi pâine, şi lapte, şi prăjituri şi să mergem la cinematograf, sau dacă suma este insuficientă, decidem cât şi pe ce trebuie să cheltuim mai întâi. Selectăm astfel importanţa nevoilor în funcţie de suma pe care o avem şi vom vedea dacă putem să avem şi pâine şi cinematograf sau numai pâine sau numai cinematograf.

Esenţa comportamentului nostru este deci economică pentru că ne conduce la o selecţie a nevoilor şi la o ierarhizare a lor pe priorităţi în limitele resurselor de care dispunem în acel moment.

Comportamentul nostru economic este însă şi mai complex deoarece ierahizând nevoile facem şi o proiecţie a lor în timp, planificând pe o perioadă ulterioară acoperirea unor nevoi mai puţin urgente în funcţie de o prognozare a veniturilor pe care ne vom strădui să le obţinem şi în viitor, dacă nu sporite, măcar la nivelul actual.

Costul de Oportunitate: Un Concept Cheie

Costul de oportunitate reprezintă valoarea celei mai bune alternative la care se renunță atunci când se face o alegere economică. De exemplu, dacă un guvern investește în infrastructură, resursele alocate ar putea fi folosite în educație sau sănătate.

Majoritatea economiştilor consideră că noţiunea de cost de oportunitate explică cel mai bine restricţia pe care raritatea resurselor o impune satisfacerii nevoilor noastre.

Costul de oportunitate al unei acţiuni este valoarea unei acţiuni alternative la care se renunţă.

Costul de oportunitate poate apare numai într-o lume în care resursele disponibile sunt limitate, astfel încât nu este posibilă satisfacerea tuturor dorinţelor. Dacă resursele ar fi nelimitate, nici o acţiune nu s-ar realiza pe seama alteia, pentru că ar putea fi efectuate toate, iar costul de oportunitate al fiecăreia, adică valoarea celei la care se renunţă, ar fi zero.

Concluzie

Economia este o știință dinamică, fundamentală pentru funcționarea societăților moderne. Studierea sa permite dezvoltarea strategiilor eficiente pentru alocarea optimă a resurselor și asigurarea unui nivel de trai mai bun. Înțelegerea principiilor economice este esențială atât pentru decidenții politici, cât și pentru cetățenii obișnuiți care iau decizii financiare în fiecare zi.