Logistica ca factor de sporire a competitivităţii întreprinderilor

Obiective - după studierea acestei teme veţi fi în măsură să : definiţi conceptul de competitivitate; studiaţi cerinţele fundamentale ale logisticii aplicate în întreprindere; calculaţi costurile logistice; cunoaşteţi nivelul de pregătire a cadrelor în domeniul logisticii.

Conceptul de competitivitate, analiza competitivităţii întreprinderii

Conceptul de competitivitate poate fi aplicat la nivelul întreprinderii, ţărilor şi regiunilor, din punct de vedere al capacităţii de a menţine sau de a dezvolta activitatea economică proprie în contextul unei pieţe libere. În acest context, diferitele aspecte ale competitivităţii se manifestă într - o formă mai agregată: ca de ex.:

• nivelul de cultură antrepre-norială;
• domeniile de avantaj comparativ; dotarea cu resurse;
• sistemele de cercetare şi inovare;
• infrastructura şi serviciile de transport şi comunicare;
• disponibilitatea unor resurse umane competente;
• existenţa unor pieţe financiare funcţionale etc.

Termenul de competitivitate asociat unei întreprinderi sugerează siguranţa, eficienţa, calitatea, productivitate ridicată, adaptabilitate, reuşită, management modern, produse superioare, costuri optime etc. Pentru ca o întreprindere să fie considerată competitivă - este necesar să se efectueze o analiză cât mai riguroasă a acestei întreprinderi cât şi a mediului de activitate a acesteia.

Competitivitatea este o noţiune complexă care poate fi definită drept „caracteristica unei întreprinderi de a face faţă concurenţei altor întreprinderi similare pe o anumită piaţă”.

Competitivitatea unei întreprinderi este înfluienţată în mare măsură, de capacitatea de a înţelege şi de a se adapta cât mai corect la lumea care o înconjoară. Principalele noţiuni ale aprecierii nivelului de performanţă ale unei întreprinderi se referă la eficienţa globală a activităţii economice care cuprinde: eficienţa economică; performanţa realizată sau planificată; competitivitatea produselor sau întreprinderii, excelenţa etc.

Competitivitatea este calitatea unui agent economic, produs sau serviciu, individ sau activitate de a fi susceptibil (capabil) sa suporte concurenţa cu alţii. La nivelul întreprinderii se pot identifica următoarele categorii de competitivitate: competitivitate globală; competitivitate financiară; competitivitate umană; competitivitate managerială; competitivitate tehnică; competitivitate organizaţională.

Competitivitatea globală a unei întreprinderi - reprezintă potenţialul ei şi presupune efectuarea unui diagnostic al capacităţii de care dispune, adică a forţelor de care dispune şi a slăbiciunilor tuturor componentelor întreprinderii cu referire specială la factorii cheie de succes şi la concurenţă. Conform opiniei lui PETER DRUKER “Un conducător eficient consacră jumătate din timpul său problemelor de diagnosticare a activităţii. Diagnoza presupune cercetarea stării sistemului întreprinderii sub raport structural şi funcţional.

Realizarea faptică a diagnosticului presupune: identificarea elementelor componente ale fenomenului cercetat şi al factorilor ce - l generează (interni şi externi); stabilirea relaţiilor de cauzalitate dintre fenomen, elemente şi factori; cuantificarea, în măsura în care este posibil, a acţiunii factorilor asupra fenomenului cercetat; separarea factorilor cu acţiune pozitivă de cei negativi; stabilirea rezervelor concrete de îmbunătăţire a performanţelor obţinute; stabilirea măsurilor ce se impun pentru mobilizarea faptică a acestor rezerve.

Diagnosticul întreprinderii se va concretiza în lista factorilor de competitivitate compusă din şase poziţii după cum urmează:

Competitivitatea financiară. Caracteristici: mărimea profitului;

• capacitatea de autofinanţare, suma şi scadenţa împrumuturilor;
• potenţial de randament financiar: rentabilitatea capitalurilor proprii;
• potenţial de solvabilitate: aptitudinea de a face faţă la rambursări.

Competitivitatea comercială. Caracteristici: partea de piaţă, evoluţia cifrei de afaceri, pragul de rentabilitate, poziţia în ciclul de viaţă pentru fiecare produs; notorietatea comercială: imaginea de marcă, fidelitatea clienţilor, coerenţa gamei de produse, nivelul bugetului publicitar.

Competitivitatea umană. Caracteristici: nivelul de calificare, rata absentismului, rata încadrării.

Competitivitatea tehnică. Caracteristici: natura echipamentului: vechime, performanţă; nivelul cercetării - dezvoltării, nivelul de autorizare; aprovizionarea, relaţiile cu furnizorii, rotaţia stocurilor.

Competitivitatea managerială. Caracteristici: profilul conducătorilor: vârsta, experienţa, studii; capacitatea de conducere: aptitudinea comandamentului, a delegării, a negocierii, a spiritului de sinteză; valoarea colaboratorilor, gradul de coeziune a echipei.

Competitivitatea organizaţională . Caracteristici: forma structurii organizatorice, numărul nivelurilor ierarhice; gradul de integrare al indivizilor şi serviciilor la obiectivele întreprinderii, starea climatului social. Dintre criteriile de performanţă care asigură un nivel ridicat de competitivitate la întreprindere fac parte: productivitatea muncii; costul muncii; gradul de satisfacere a cerinţelor beneficiarilor; calitatea produselor şi serviciilor etc.

Cerinţele fundamentale ale logisticii aplicate în întreprindere

Examinarea logisticii în calitate de factor de sporire a competitivităţii presupune că consecinţele deciziilor adoptate în domeniul dat trebuie să fie măsurate prin influenţa lor asupra costurilor funcţionale şi încasărilor de la vânzarea mărfurilor. Activitatea logistică influenţează nemijlocit asupra costurilor legate de vânzarea mărfurilor.

În cadrul abordării logistice la aceste costuri se referă spezele (costuri, pe care le suportă o persoană, o instituţie pentru o deplasare, pentru punerea în practică a unei iniţiative) legate de executarea comenzilor, inclusiv costuri efectuate cu prelucrarea lor, transportarea şi depozitarea încărcăturilor, dirijarea stocurilor, activităţile asimilare (asigurarea cu piese de rezervă, servicii post-vânzare).

Nu mai puţin importantă este acţiunea logisticii asupra ameliorării situaţiei întreprinderilor pe piaţă, care se reflectă prin creşterea cotei pe piaţă şi depinde, în mare măsură, de competitivitatea nivelului de deservire a consumatorilor. Cercetările efectuate în sfera logisticii referitoare la diverse tipuri de pieţe au demonstrat că firmele producătoare şi intermediarii dispun de posibilităţi ample pentru crearea condiţiilor preferenţiale pentru consumatori. Însă aceste posibilităţi pot fi realizate numai în cazul, dacă logistica va fi orientată în totalitate spre piaţă.

Cerinţele fundamentale ale logisticii la nivel de întreprindere sunt următoarele:

1. Interferenţa logisticii cu strategia corporativă;
2. Perfecţionarea organizării circulaţiei fluxului material;
3. Acumularea informaţiei necesare şi aplicarea tehnologiilor moderne de prelucrare a ei;
4. Dirijarea efectivă a resurselor de muncă;
5. Instaurarea relaţiilor reciproce cu alte firme în domeniul elaborării strategiei;
6. Evidenţa profitului din activitatea logistică în sistemul indicatorilor financiari;
7. Determinarea nivelului optimal al deservirii logistice, cu scopul majorării rentabilităţii;
8. Elaborarea minuţioasă a operaţiilor logistice a mărfurilor.

Interferenţa logisticii cu strategia corporativă aplicarea logisticii la întreprindere se exprimă printr-un mod de tratare a perfecţionării dirijării circulaţiei fluxurilor materiale şi a întregii activităţi a întreprinderii. Se urmăreşte realizarea scopului comun şi dirijarea operaţiilor logisticii în interesele realizării strategiei întreprinderii, orientate spre asigurarea competitivităţii prin reducerea costurilor şi diferenţierea serviciilor.

Perfecţionarea organizării circulaţiei fluxurilor materiale presupune o organizare a operaţiilor logisticii, care ar da posibilitate de a controla toate funcţiile, legate de achiziţia, transportarea, depozitarea, stocarea şi desfacerea direcţiei comerciale a întreprinderii.

În prezent, un număr tot mai mare de firme reunesc sub conducerea unică două domenii importante de activitate: dirijarea stocurilor şi distribuirea producţiei materiale. Aceasta permite o utilizare mai efectivă a unor sfere mai complexe ale businessului, ca de ex: transportarea şi depozitarea.

Acumularea informaţiei şi aplicarea tehnologiilor moderne de prelucrare a informaţiei subdiviziunile logisticii care activează cu succes consideră că computerizarea este o sursă importantă pentru valorificarea potenţialului logisticii mărfurilor în ce priveşte majorarea profitului. Utilizând schimbul electronic de date cu consumatorii, de exemplu, se poate creşte competitivi-tatea şi cota de piaţă.

Numeroase întreprinderi se orientează spre elaborarea şi aplicarea reţelelor informaţionale bazate pe cele mai moderne mijloace de comunicaţie, pentru evidenţa şi controlul costurilor logistice. Numeroase întreprinderi elaborează sisteme, care îmbină toate avantajele noilor generaţii ale tehnicii de calcul, având o viteză înaltă la prelucrarea datelor şi asigurarea cu mijloace tehnice de comunicaţii la distanţă. Aceasta permite aplicarea lor la adoptarea deciziilor administrative.

Dirijarea efectivă a resurselor de muncă joacă rolul decisiv în reglarea mecanismului de dirijare a fluxurilor materiale. Întreprinderile care consideră personalul calificat drept cea mai importantă resursă, pot conta pe funcţionarea efectivă a sistemului logistic a mărfurilor. Din experienţă este cunoscut faptul că în condiţiile relaţiilor de lungă durată ale întreprinderilor cu clienţii, administrarea resurselor de muncă devine cauza lor comună.

Pregătirea la locul de muncă este deja insuficientă şi numeroase firme îşi deleghează cadrele subdiviziunilor logistice la cursuri de perfecţionare cu scopul de a face cunoştinţă cu noile metode şi tehnici în sfera logisticii.

Instaurarea relaţiilor reciproce cu alte firme în domeniul elaborării strategiei. Aceste relaţii permit, companiilor să stabilească o colaborare strânsă cu partenerii lor (brocheri, furnizori, firme angro, consumatori, etc.). Numeroase întreprinderi prospere au stabilit un program de colaborare de afaceri. Întreprinderile practică tot mai larg "asociaţiile strategice” cu furnizorii, consumatorii, agenţiile de transport şi cu alţi participanţi ai lanţului logistic.

În prezent, oricare producător de talie mare stabileşte o direcţie strategică de colaborare cu partenerii săi, bazată pe elaborarea şi aplicarea măsurilor unice în toate verigile organizării afacerilor. Totodată, o importanţă primordială i se atribuie schimbului deschis şi sistematic de informaţii referitor la previziune, planificare şi graficele de livrări.

Evidenţa profitului din activitatea logisticii în sistemul indicatorilor financiari. În mod tradiţional, în ţările dezvoltate companiile aplică indicele normativ al rentabilităţii activelor ca cel mai important indicator al activităţii financiare. În mod similar, un şir de întreprinderi calculează rentabilitatea activelor logisticii mărfurilor.

O dată cu introducerea în practica financiară a indicelui dat, un număr tot mai mare de companii încep să apeleze la serviciile firmelor specializate. Această tendinţă condiţionează reducerea efectivului parcului propriu de automobile şi, de asemenea, creşterea numărului companiilor care beneficiază de serviciile depozitelor de uz comun.

Determinarea nivelului optimal al calităţii deservirii logisticii cu scopul majorării rentabilităţii reprezintă unul din elementele strategice ale întreprinderii. Pentru stabilirea nivelului optim al calităţii deservirilor se determină veniturile suplimentare, obţinute de la acordarea serviciului de calitate superioară, şi se raportează la profitul obţinut, la costurile efectuate pentru menţinerea acestui nivel calitativ.

Majoritatea firmelor recunosc importanţa deservirii consumatorului concret. Ele au stabilit parametrii deservirii şi urmăresc strict în ce mod sunt satisfăcute necesităţile. Însă nu toate firmele efectuează o analiză detaliată a cerinţelor consumatorilor cu scopul de a elabora standarde unice. Cele mai bune rezultate sunt obţinute de acele firme ale căror subdiviziuni logistice încheie contracte interne cu fiecare din secţiile de producere unde sunt stabilite volumul deservirii şi defalcările pentru fiecare tip de deservire.

Elaborarea minuţioasă a operaţiilor logisticii , după cum s-a menţionat mai sus, este una din cerinţele de bază ale logisticii, care contribuie la o economie importantă a costurilor. Specialiştii americani John R. Busher şi Gene R. Tyndall sunt de părerea că executarea celor opt cerinţe mai susmenţionate asigură legătura reciprocă a logisticii mărfurilor cu marketingul şi producţia, asigură nu numai desfăşurarea tuturor operaţiilor logistice de o calitate superioară, dar şi prestarea serviciilor eficiente la un preţ minim pentru cumpărători.

Costurile logistice

Una din sarcinile principale ale logisticii constă în dirijarea costurilor privind aducerea fluxului material de la sursa iniţială a materiei prime până la consumatorul final. Însă dirijarea costurilor e posibilă numai în cazul în care ele pot fi măsurate exact. O problemă importantă pentru conducerea întreprinderilor o reprezintă costurile logistice.

Logistica reprezintă un sector de activitate care implică în mod necesar costuri şi pune problema reducerii acestora pentru a genera rezerve de productivitate. Reducerea costurilor presupune cunoaşterea şi analiza lor şi impactul fiecărei activităţi logistice în totalul costurilor. Costurile logistice sunt estimate ca reprezentând între 10 - 15 % din venitul din vînzări.Pe sectoare, situaţia este redată în Tabelul 1.

Tabelul 1. Ponderea costurilor logistice în venitul din vînzări

Costurile logistice variază de la un sector de activitate la altul şi chiar de la o întreprindere la alta în acelaşi sector, din diverse motive ca de ex:

• situaţiile şi configuraţiile logistice sunt diferite chiar şi pentru întreprinderi din acelaşi sector;
• nivelurile de integrare a operaţiilor logistice pot fi diferite;
• canalele de distribuţie, pieţele cărora li se adresează o întreprindere chiar pentru aceleaşi tipuri de produse pot avea costuri logistice diferite;
• nu există reguli clare şi precise de alocare a costurilor logistice, în funcţie de condiţiile de livrare a mărfurilor, de metodele de stabilire a valorii stocurilor etc.

Costurile logistice ale unui depozit se repartizează în felul următor: 40% pentru construcţii şi echipament; 50% pentru costuri diverse (salarii, palete, întreţinerea echipamentelor, tratarea şi evacuarea deşeurilor, telefon, fax, linii informatice etc.); 10% pentru costuri generale de funcţionare. Indicele costurilor logistice reprezintă un instrument de măsurare trimestrială a evoluţiei costurilor ansamblului activităţilor logistice, cu excepţia costului de transport.

În Franţa, federaţia întreprinderilor de transport şi logistică calculează un astfel de indice pe bara a trei subindici: indicele stocării (costuri cu clădirile, întreţinere, pază, impozite etc.) are o pondere aproximativ de 28%; indicele prestaţiilor (materiale / echipamente de manipulare, costuri directe de personal) are o pondere aproximativ de 60%; indicele suport (costuri de structură) are o pondere aproximativ de 21%. Indicele costurilor logistice se calculează pe baza informaţiilor furnizate de către un panel de întreprinderi care deţin mai mult de 800000 m² suprafaţă de depozit.

În cea ce priveşte transporturile , repartizarea costurilor în această activitate este următoarea: 

• salariul şoferilor - 32%;
• costuri cu carburanţii - 22%;
• înlocuirea pneurilor - 4%;
• costuri de întreţinere - 6%;
• alte costuri 36 %.

Pregătirea cadrelor în domeniul activităţii logistice şi dezvoltarea serviciilor logistice

Unul din elementele importante ale sistemelor logistice sunt cadrele, adică personalul special instruit, capabil să îndeplinească funcţiile sale având gradul necesar de responsabilitate. Dând importanţă socială activităţii în sfera dirijării fluxurilor materiale, abordarea logistică creează premise obiective pentru antrenarea cadrelor cu un potenţial de muncă avansat.

Pentru antrenarea cadrelor calificate trebuie ameliorate condiţiile de muncă. Dezvoltarea serviciilor logistice presupune ocuparea locului pe piaţă pe una din următoarele căi:

• îmbunătăţirea calităţii mărfii;
• crearea produselor noi;
• majorând nivelul serviciilor logistice.

Aplicarea primelor două strategii "a" şi "b" este limitată de necesitatea unor investiţii capitale importante. Direcţia a 3-a "c" este mai ieftină şi de aceea mulţi antreprenori apelează la serviciul logistic al furnizorilor pentru livrarea mărfurilor la timpul potrivit, cu un sortiment larg şi un ambalaj adecvat.