Modurile de transport în logistică

Obiective: după studierea acestei teme veţi fi în măsură să: caracterizaţi modurile de transport în logistică şi deciziile referitoare la transportul de mărfuri;

Modurile de transport în logistică

O întreprindere care nu are un sector propriu de transport sau îl are nedezvoltat riscă să nu aibă acces la piaţă decât în zonele imediat apropiate sau să apeleze la intermediari indiferent de cost. O altă consecinţă este imposibilitatea de a aplica forme de competiţie legate de satisfacerea dorinţelor clientului în ceea ce priveşte momentul, frecvenţa şi locul unde vrea să primească marfa.

Alegerea modului de transport atât pentru aprovizionare cât şi pentru distribuţie este cea mai importantă decizie pe care o ia logisticianul în ceea ce priveşte activitatea de transport.

Întreprinderea poate să apeleze la un singur mod de transport sau la servicii de transport intermodale:

Transportul auto : acest mod de transport este preferat pentru deplasarea produselor finite şi semifabricate ambalate în încărcături relativ mici faţă de încărcăturile preferate de alte moduri de transport( ex. calea ferată).

Avantajul principal al acestui mod de transport este diminuarea sau eliminare pierderilor datorate deprecierilor la încărcarea-descărcarea de mai multe ori care intervine în alte moduri de transport.

Serviciul (din uşă în uşă) door-to-door elimină aceste pierderi şi economiseşte timp prin deplasarea încărcăturii direct între punctul de origine şi cel de destinaţie. Deşi modul de transport auto şi cel pe calea ferată îşi oferă serviciile, de multe ori, pentru produse asemănătoare există anumite diferenţe care îi fac pe logisticieni să prefere să le folosească după necesităţi

• dacă e vorba de încărcături mici se va prefera modul auto pentru că, în cel pe calea ferată, o garnitură de tren nu poate fi închiriată sau deplasată dacă nu e încărcată complet;
• nu se foloseşte modul auto dacă e vorba de încărcături care prin dimensiuni şi greutate nu se încadrează în restricţiile impuse de utilizarea drumurilor şi şoselelor;
• se va utiliza modul rutier dacă e vorba de a transporta cu rapiditate.

Mijlocul de transport auto preferat e autocamionul, cu sau fără remorcă, pentru transportul descoperit al unor produse agricole mai puţin sensibile cum e sfecla, autocamioane acoperite dar fără instalaţii speciale de temperatură pentru cartofi, morcovi, varză, etc., autofrigorificele pentru fructe şi legume, autocisterne pentru lapte, etc.

Modul de transport pe calea ferată: este relativ mai lent decât cel auto şi este preferat mai ales pentru deplasarea pe distanţe mari a unor încărcături din materii prime brute: cărbune, lemn, substanţe chimice, cereale, etc. In acest mod de transport se pierde timp din cauza încărcării-manipulării – descărcării materialelor de mai multe ori, la diverse terminale.

În general, produsele transportate nu au o valoare foarte mare dar au volum sau greutate mari pentru a se echivala, cel puţin, încărcătura unui vagon. În acest mod de transport se folosesc: vagoane de marfă acoperite pentru cereale şi alte produse mai puţin perisabile ce pot fi transportate în vrac, vagoane izoterme pentru fructe, legume, etc., vagoane refrigerante pentru carne şi peşte, etc.

Modul de transport pe apă: este considerat cel mai ieftin dar mai lent chiar decât cel pe calea ferată. Valoarea mică a pagubelor din deprecieri contribuie la costul redus al acestui tip de transport folosit mai ales pentru materii prime brute şi mai puţin pentru produse finite ambalate. Pentru a se diminua şi mai mult deprecierile datorate manipulării se folosesc vapoare containerizate în care mărfurile (închise în containere) nu sunt afectate de eventuale încărcări-descărcări la terminale.

Pentru acest mod de transport se folosesc - vasul cargo pentru transport în vrac sau cu compartimente frigorifice pentru produse perisabile, barjele de până la 40000 tone trase de remorchere, vase containerizate dotate cu macarale pentru încărcare- descărcare şi chiar cu sisteme de navigaţie prin satelit.

Modul de transport aerian: este considerat cel mai eficient din punct de vedere al timpului, diversităţii încărcăturii, accesibilităţii oricărui punct de origine sau destinaţie, lungimii distanţei, siguranţei transportului. Este considerat modul de transport cu cea mai rapidă dezvoltare dintre toate., cu toate că este sensibil la schimbările vremii, probleme tehnice şi chiar blocajelor în trafic pentru că este un mod de transport foarte aglomerat.

Serviciile de transport intermodale: au apărut o odată cu crearea unor echipamente care să permită schimbul liber de încărcături între diferitele moduri de transport. Astfel, datorită utilizării containerelor se poate transporta marfa pe calea apei după care se poate reîncărca în vagoane-platformă pentru a se continua deplasarea în modul cale ferată, etc.

Acelaşi scenariu e valabil pentru transportul pe apă continuat cu cel rutier sau cu cel pe calea aerului. Acest gen de servicii au dus la dezvoltarea rapidă a comerţului internaţional prin dotarea porturilor şi aeroporturilor internaţionale cu terminale extrem de sofisticate din punct de vedere logistic, tehnologic şi informatic.

În alegerea unui mod de transport sau altul, întreprinderea va trebui să ia în calcul următoarele aspecte:

• tipul de produse ce urmează a fi transportate;
• volumul de resurse materiale ce trebuie transportate;
• condiţiile de servire cerute de client;
• echipamentul şi tehnicile de manipulare implicate de activitatea de transport;
• numărul de depozite şi suprafaţa de depozitare;
• poziţia faţă de piaţa furnizorilor sau clienţilor, etc.

Întreprinderea poate avea propriul parc auto adaptat nevoilor sale şi poate apela la servicii de transport ale unor firme specializate. In primul caz important pentru logistician va fi costul activităţii de transport în timp ce, în al doilea caz, important va fi preţul serviciului de transport.

In general întrepriderile agricole dotează parcul propriu de transport cu autovehicule pentru transportul în afara întreprinderii, în timp ce, pentru transporturi între sectoare şi ferme se preferă mai ales tractoarele cu remorcă.

Decizii referitoare la transportul de mărfuri

Transportul reprezintă una dintre cele mai importante componente ale sistemului logistic al unei organizaţii, datorită ponderii sale în costurile totale de distribuţie şi impactului asupra nivelului de servire a clienţilor. Managerii responsabili de domeniul transporturilor de mărfuri adoptă decizii strategice şi operaţionale, care influenţează în mod direct obiectivele logistice şi de marketing ale organizaţiei.

Obiectivul major al strategiei şi activităţilor de transport este de a oferi clienţilor utilităţile de timp, loc şi formă solicitate, în condiţiile unui cost convenabil pentru organizaţie. Acest obiectiv se află în strânsă corelaţie cu o serie de obiective strategice de marketing, printre care se includ următoarele:

• menţinerea loialităţii clienţilor interni şi externi ai firmei;
• obţinerea unui avantaj competitiv;
• poziţionarea mai favorabilă pe piaţa sau segmentul vizat, în funcţie de nivelul serviciilor oferite clientului.

Deciziile strategice se referă la direcţionarea activităţii de transport pe o perioadă de timp mai mare, comparativ cu deciziile tactice (operaţionale), care urmăresc implementarea strategiilor şi soluţionarea aspectelor curente ale activităţii de transport.

Alegerea variantelor strategice de transport este influenţată de numeroşi factori, printre care:

• tipul de produs transportat ;
• nivelul de servire solicitat de clienţi;
• componenta logistică vizată;
• aria teritorială;
• resursele organizaţiei etc.

Principalele criterii considerate pentru definirea strategiei referitoare la transporturile de mărfuri sunt următoarele:

• modurile de transport;
• coordonarea modurilor de transport;
• gradul de implicare directă în activităţi de transport.

Apelarea la un parc propriu de mijloace de transport are o serie de avantaje:

• creşterea gradului de control asupra transportului;
• economiile datorate faptului că organizaţia nu mai suportă costurile aferente apelării la o firmă transportatoare (de exemplu, costuri de facturare, costuri de terminal etc.);
• reducerea pierderilor şi distrugerilor de mărfuri, ca urmare a diminuării numărului de manipulări;
• utilizarea mijloacelor de transport ca depozite mobile;
• realizarea unei publicităţi mobile, cu ajutorul mijloacelor de transport auto.

Totuşi, costurile determinate de posesia şi funcţionarea parcului propriu de mijloace de transport pot fi un dezavantaj:

• numărul transportatorilor;
• gradul şi modalitatea de consolidare.

Există mai multe modalităţi de consolidare a încărcăturii:

• consolidarea stocului;
• consolidarea mijlocului de transport;
• consolidarea depozitului;
• consolidarea temporală.

Tipul deciziilor este influenţat în mare măsură de gradul de implicare a resurselor proprii în domeniul transportului, respectiv de satisfacerea necesităţilor de transport prin parc propriu şi / sau pe baze comerciale.

Printre cele mai importante decizii operaţionale se înscriu următoarele :

• selecţia transportatorilor - alegerea soluţiei de transport, în urma evaluării furnizorilor potenţiali de servicii de transport, pe baza unui set de criterii de cost şi performanţă;
• programarea transporturilor - în funcţie de necesităţile de aprovizionare, susţinere a producţiei şi distribuţie fizică ale organizaţiei;
• stabilirea rutelor - definirea traseelor pe care le vor parcurge mărfurile de la punctul de origine la punctul final de destinaţie, atât în cazul transportului cu parcul propriu, cât şi al apelării la transportatori;
• efectuarea comenzilor de servicii - contactarea transportatorului şi informarea sa în ce priveşte punctul de preluare a mărfurilor, tipul de mărfuri transportate, greutatea şi volumul încărcăturii, destinaţia mărfurilor;
• urgentarea transportului - realizarea tuturor demersurilor necesare pentru a asigura ajungerea unei încărcături la destinaţie, într-un anumit interval de timp şi colaborarea cu transportatorul în acest scop: redirecţionarea transportului - schimbarea destinaţiei pentru o anumită încărcătură, fie pe durata deplasării, până când nu a ajuns la destinaţie, fie când a ajuns la punctul de destinaţie şi notificarea transportatorului în privinţa acestei decizii;
• urmărirea transportului - pentru a cunoaşte locul în care se află marfa la un moment dat pe traseul dintre punctul de origine şi cel de destinaţie.

Procesul de evaluare şi selecţie a transportatorilor se desfăşoară în cadrul unui set de etape. Rezultatul final este alegerea celei mai bune soluţii de transport. Succesiunea principalelor etape urmate de organizaţia cumpărătoare şi utilizatoare a serviciilor este următoarea:

• prospectarea pieţei serviciilor de transport;
• definirea criteriilor de selecţie;
• evaluarea preliminară;
• evaluarea detaliată;
• alegerea transportatorilor.

În funcţie de scorurile obţinute în etapa precedentă, se optează pentru unul sau mai mulţi transportatori care îndeplinesc aşteptările organizaţiei. Se elaborează astfel o listă a transportatorilor aprobaţi, care pot fi utilizaţi în funcţie de necesităţile concrete.

Setul de criterii de selecţie cel mai frecvent considerat de logisticieni cuprinde şase factori esenţiali. În ordinea descrescătoare a importanţei, aceste criterii sunt următoarele:

• costul de transport;
• timpul de tranzit;
• variaţia timpului de tranzit;
• disponibilitatea (accesibilitatea);
• flexibilitatea;
• siguranţa.

Dintre deciziile tactice adoptate în activitatea de transport curentă, programarea transporturilor şi stabilirea rutelor sunt unele dintre cele mai frecvente. Eficienţa şi eficacitatea activităţi de transport depind în mare măsură de modul în care este programată în timp deplasarea mărfurilor necesare pentru onorarea fiecărei comenzi de aprovizionare/distribuţie fizică, precum şi de modul în care se stabileşte itinerarul ce trebuie parcurs de fiecare mijloc de transport, între punctul de origine şi cele de destinaţie. în cazul transportului efectuat cu forţe proprii, punctul de origine coincide cu destinaţia finală.

În activitatea de transport, s-au cristalizat o serie de principii pentru buna programare şi stabilire a rutelor. Cele mai importante principii pot fi enunţate astfel:

Mijloacele de transport auto vor fi încărcate cu mărfurile care urmează să fie livrate unor destinaţii aflate unele în apropierea altora. Obiectivul urmărit este minimizarea distanţelor parcurse între punctele de oprire şi a timpului de deplasare între punctele respective.

Rutele vor fi astfel proiectate încât să urmeze aglomerările de puncte de oprire apropiate. În exemplul prezentat în Figura 12.1, varianta (b) este de preferat în comparaţie cu varianta (a).

Fig. 12.1. Crearea grupelor punctelor de oprire

Opririle în zile diferite vor fi astfel programate încât să alcătuiască grupuri compacte. Se urmăreşte minimizarea numărului de mijloace auto necesare pentru servirea tuturor punctelor de oprire, precum şi minimizarea timpului şi distanţei de deplasare de-a lungul săptămânii. În consecinţă, se va evita suprapunerea grupelor de puncte servite în zile diferite ale săptămânii. În Figura 12.2., varianta (b) este mai eficientă decât varianta (a).

Fig. 12.2. Crearea grupelor punctelor de oprire, pe zile ale săptămînii

Proiectarea unei rute va începe cu oprirea cea mai îndepărtată faţă de depozitul de livrare a mărfurilor. Se va identifica cea mai îndepărtată oprire şi se va începe trasarea rutei, în sens invers, spre depozitul de origine. Se trasează ruta astfel încât să includă punctele concentrate în imediata apropiere a celui mai îndepărtat punct.

După ce a fost utilizată integral capacitatea primului camion, se trece la identificarea celui de-al doilea grup important de opriri situate în apropierea celui mai îndepărtat punct nou identificat. Se continuă în acelaşi mod, până când toate opririle au fost incluse în rute şi mijloacele de transport au fost alocate pe grupele compacte de opriri.

Succesiunea opririlor situate pe ruta unui mijloc de transport auto trebuie să aibă configuraţia unei lacrimi. Este bine ca ruta să aibă forme similare cu cele din Figura 12.1 şi 12.2. (b). Se recomandă evitarea intersectării diferitelor segmente ale rutei. Varianta (b) din Figura 12.3 este considerată mai avantajoasă decât varianta (a).

Cele mai eficiente rute sunt proiectate pe baza utilizării celor mai mari vehicule disponibile. Dintr-un parc de mijloace auto de diferite capacităţi, se vor folosi mai întâi vehiculele cele mai mari. Se va asigura astfel un grad înalt de utilizare a acestor vehicule, se va minimiza distanţa totală şi timpul necesar pentru servirea punctelor de oprire.

Fig. 12.3. Succesiunea punctelor de oprire

Preluările de mărfuri trebuie să fie incluse în rutele de livrare, în loc să fie lăsate la finalul rutei. Acest principiu permite evitarea intersectării anumitor segmente ale rutei de transport. Respectarea lui depinde de mărimea cantităţilor de mărfuri preluate, de configuraţia vehiculului şi de măsura în care nu este blocat accesul la mărfurile aflate deja în vehicul, pentru a fi livrate.

O oprire care este foarte îndepărtată în raport cu grupul de puncte care constituie ruta este un bun candidat pentru un mijloc de livrare alternativ. în condiţiile în care o astfel de oprire este inclusă în rută, creşte distanţa parcursă, timpul total de transport şi, ca urmare, costurile de transport. Un punct de oprire izolat poate fi servit de un alt mijloc de transport propriu sau de vehiculul unei firme transportatoare.

Vor fi evitate restricţiile de timp care diminuează foarte mult durata opririi. Nerespectarea acestor restricţii conduce !a apariţia de neconcordanţe în raport cu programarea iniţială. Este recomandată revederea şi modificarea duratelor. Principiile prezentate trebuie să fie cunoscute de toţi cei implicaţi în activităţi de transport. Aplicarea lor permite obţinerea unor soluţii bune de programare şi stabilire a rutelor.

Fără a fi optime, soluţiile respective sunt realiste. De asemenea, în afara acestor principii de bază, un ajutor semnificativ în procesul de programare a transporturilor şi stabilire a rutelor este oferit de produsele software special concepute în acest scop.