Sămânţa material biologic de înmulţire

Pentru desfăşurarea procesului de producţie, a înmulţirii speciilor şi soiurilor, precum şi pentru sporirea producţiei vegetale, un rol important revine materialului biologic (sămânţa) cu însuşiri genetice superioare.

Asigurarea cantitativă şi îmbunătăţirea constantă a calităţii materialului biologic, adaptat condiţiilor pedoclimatice din ţara noastră, constituie o componentă principală a tehnologiei specifice fiecărei plante agricole. Folosirea la însămânţare a unui material semincer de calitate superioară, contribuie la exprimarea în condiţii optime de cultură a întregului potenţial productiv şi calitativ al plantelor, soiurilor şi hibrizilor cultivaţi.

Folosirea seminţelor din speciile şi soiurile zonate ecologic are o deosebită importanţă economică.

Producerea seminţelor este în competenţa Ministerului Agriculturii

Inmulţirea reprezintă funcţia biologică comună tuturor organismelor vii de a se reproduce.Cunoaşterea mecanismului înmulţirii la plantele cultivate şi a factorilor care îl favorizează sau îl inhibă permit dirijarea lui în scopuri practice deosebit de utile.

Plantele agricole se înmulţesc pe cale sexuată, generativă, prin seminţe, sau pe cale vegetativă .

Sămânţa

Sămânţa , din punct de vedere agricol, reprezintă materialul de înmulţire al plantelor agricole, rezultat în urma unei tehnologii specifice, ce asigură menţinerea caracteristicilor genetice iniţiale şi valoarea culturală corespunzătoare.

Din punct de vedere botanic, sămânţa reprezintă organul de înmulţire al plantelor cu flori şi este rezultatul procesului de polenizare şi fecundare a florilor.

Principalele componente ale seminţei sunt:

• tegumentul sau învelişul seminţei,
• endospermul (cotiledoane)
• embrionul din care se dezvoltă noua plantă.

In producţia vegetală, noţiunea de sămânţă are un sens mai larg, înţelegându-se prin aceasta, părţile plantelor prin care acestea se reproduc. De pildă : la unele specii de leguminoase (mazăre, fasole, soia ), crucifere (rapiţă, muştar), denumirea de sămânţă se acordă seminţei propriu zise ; la cereale (grâu, secară, orz, porumb) se foloseşte denumirea de sămânţă pentru fructe (cariopse); la cartof, se foloseşte denumirea de “sămânţă” pentru tuberculi, prin care planta se înmulţeşte pe cale vegetativă, la viţa de vie se folosesc butaşii ca material săditor, deci ca ”sămânţă”, la căpşuni, stolonii, etc.

Sămânţa trebuie privită ca factor esenţial al creşterii producţiei agricole, ceea ce rezultă din următoarele atribute:

• organ specializat al plantei ce permite acesteia să se reproducă, să dea urmaşi în descendenţă;
• factor biologic ce asigură creşterea, dezvoltarea şi perpetuarea speciei, culturii de câmp;
• verigă tehnologică în realizarea unei recolte ridicate şi de calitate.

Sămânţa are o serie de caractere morfologice ce au o importanţă pentru identificarea speciei, păstrare, tratare şi ambalare înainte de însămânţare. Ca principale caractere se pot reţine: forma, mărimea, culoarea şi luciul.

Indicii de calitate ai seminţelor

Pentru a fi introdusă în sol, sămânţa trebuie verificată calitativ prin efectuarea unor analize genetice, fizice, fiziologice şi de starea sănătăţii.

In standardele de stat principalii indici de calitate ai seminţelor se referă la puritatea biologică, la unele caracteristici fizice, însuşiri fiziologice şi fitosanitare.

• Puritatea biologică (a utenticitatea), exprimă apartenenţa certă (sigură) a unei seminţe la un anumit soi sau hibrid. Se calculează în procente.
• Puritatea fizică se referă la procentul de seminţe pure din specia şi soiul analizat, raportat la greutate, determinându-se procentul de impurităţi (seminţe de altă cultură, seminţe de buruieni, resturi de pământ etc) . Se calculează în procente.
• Facultatea germinativă , însuşirea seminţelor de a încolţi în condiţii de mediu corespunzătoare şi într-o durată de timp stabilită pentru fiecare specie. Se exprimă procentual (numărul de seminţe care au germinat din 100 puse la germinat).
• Sămânţa utilă ( valoarea utilă sau valoarea culturală) rezultă ca produs dintre sămânţa pură şi germinaţia totală, exprimat în procente, cu importanţă practică la stabilirea cantităţii de sămânţă la hectar.
• Puterea de străbatere este capacitatea germenilor (colţilor) de a străbate stratul de sol care îi acoperă. Se exprimă prin % de plante răsărite, raportat la 100 de seminţe semănate.
• Umiditatea seminţelor este o însuşire foarte importantă pentru păstrarea seminţelor în condiţii optime. Se determină în laborator, şi se exprimă în %. Fiecărei specii îi corespunde o anumită umiditate la înmagazinarea seminţelor : cerealele 14 %, leguminoasele şi floarea-soarelui 11%, porumbul păstrat în ştiuleţi 17%,etc.
• Starea sanitară : sămânţa trebuie să fie perfect sănătoasă, să nu fie vătămată, atacată de boli, ciuperci, dăunători.
• Masa a 1000 de boabe (MMB) reprezintă greutatea a 1000 de boabe exprimată în grame. Valoarea ei se determină prin cântărire şi serveşte la calculul privind evaluarea recoltei, la calculul necesarului de sămânţă pentru însămânţarea unui hectar .S-a constatat că din seminţe mai grele răsar plante mai viguroase, cu producţii mari.
• Masa hectolitrică (volumetrică) (MH) reprezintă masa unui hectolitru de sămânţă.Valoarea ei, se determină cu ajutorul unei balanţe speciale numită balanţă hectolitrică. Ea exprimă calitatea seminţei şi este utilizată la stabilirea volumului necesar depozitării seminţelor.

Analizele privind principalele însuşiri ale seminţelor se efectuează de către Laboratoarele judeţene pentru Controlul Calităţii seminţelor şi a materialului săditor.

Recoltarea, condiţionarea şi controlul seminţelor

Recoltarea seminţelor

In funcţie de suprafaţa lotului semincer recoltarea se face manual sau mecanic. La suprafeţe mari, semincerii recoltează cu combine moderne, dotate cu echipamente de sortare şi curăţire.

Recoltarea se efectuează pe specii sau grupe de specii în funcţie de momentul coacerii şi nivelul de umiditate din sămânţă. La grâu de exemplu, recoltarea se face la 14% umiditate, la orez la 16-17%, iar la porumb la 20-20%. Modul de recoltare al seminţelor prezintă o importanţă deosebită pentru evitarea pierderilor şi asigurarea calităţii acestora.

Condiţionarea seminţelor

Condiţionarea seminţelor include toate operaţiile aplicate seminţelor pentru a corespunde cerinţelor prevăzute în standarde privind materialul folosit pentru semănat. Aceste operaţii sunt: uscarea, curăţirea, sortarea, tratarea, ambalarea şi depozitarea.

Uscarea seminţelor este necesară când la recoltarea unei culturi se constată că seminţele prezintă un conţinut de umiditate prea ridicat pentru a putea fi păstrate în condiţii corespunzătoare. Uscarea seminţelor poate fi făcută la soare, sub şoproane sau în magazii prin lopătare. Există şi uscătorii moderne unde uscarea seminţelor se face cu ajutorul unor instalaţii speciale.

Curăţirea şi sortarea seminţelor sunt operaţii care constau în îndepărtarea impurităţilor şi separarea seminţelor pe categorii în funcţie de mărime şi greutate. Pentru aceste operaţii se folosesc : vânturătoarea, triorul şi selectorul. Indepărtarea seminţelor de cuscută din masa seminţelor de trifoi,lucernă etc.,se face cu ajutorul separatorului magnetic, la staţii speciale de decuscutare.

Tratarea seminţelor împotriva bolilor şi a dăunătorilor se face cu ajutorul fungicidelor şi insecticidelor prin tratamente pe cale umedă sau uscată. Seminţele leguminoaselor pentru boabe (mazăre, fasole, soia ) sunt tratate cu suspensii de îngrăşăminte bacteriene (Nitragin) .

Ambalarea seminţelor uşurează manipularea, depozitarea şi transportul seminţelor destinate semănatului, preîntâmpinând şi impurificarea lor. Pentru ambalare sunt folosiţi saci din fibre textile, cu capacitatea de 25-75 kg. Ei sunt prevăzuţi cu etichete pe care sunt înscrise principalele date privind provenienţa şi însuşirile seminţelor.

Depozitarea seminţelor se face în magazii,curate, igienizate, în stive aşezate pe grătare sau direct pe duşumea, dispuse în aşa fel încât să fie asigurat accesul personalului care efectuează controlul.

Controlul seminţelor

Controlul seminţelor destinate semănatului este asigurat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei prin Inspectoratele judeţene pentru controlul seminţelor şi a materialului săditor. Ele sunt singurele organe abilitate să emită buletine de analiză, care să permită folosirea seminţelor pentru semănat.

Buletinele sunt de culoare roşie, atunci când seminţele corespund cerinţelor semănatului şi sunt de culoare neagră atunci când unele însuşiri nu corespund acestor cerinţe.