Conceptul, esenţa şi rolul preţurilor în economie

Abordarea conceptului de preţ în teoria economică

De la începutul întroducerii în limbajul economic termenului de preţ i s-au atribuit sensuri variate, dar toţi cei care l-au însuşit şi folosit au intuit faptul că preţul măsoară ceva.

Aristotel susţinea că preţul exprimă echivalența a două bunuri diferite calitativ.

Preţul ca expresie banească a valorii mărfii a apărut odată cu dezvoltarea producţiei de mărfuri şi anume atunci când au apărut banii, moneda măsurând acel “ceva” existent în toate bunurile supuse schimbului.

Una din cele mai controversate probleme a ştiinţei economice a fost găsirea acelui “ceva” care le face comparabile, masurabile şi transferabile pe toate bunurile supuse schimbului.

Teoria valoare-muncă sau obiectivă

A. Smith a arătat că măsura reală a valorii de schimb ale mărfurilor este munca.

D. Ricardo consolidează acest punct de vedere şi susţine că munca ce întruchipează valoarea are dublu caracter: munca vie (reprezintă transferarea valorii de la mijloacele de producţie la produsul finit şi crearea unei noi valori, având un caracter activ asupra valorii) şi munca materializată (întruchipată în mijloacele de producţie şi are un caracter pasiv asupra valorii).

K.Marx a preluat teoria valorii de la clasici, îmbogaţind-o cu elemente noi, şi definește valoarea ca “ timpul de muncă socialmente necesar pentru producere în condiţii de producţie existente, normale din punct de vedere social, cu un nivel mediu de îndemânare şi intensitate a muncii”.

V. Madgearu explică existenţa unei identitaţi între proporţia schimbului de mărfuri şi cheltuielile necesare obţinerii acestora.

Teoria subiectivă

Are la origine utilitatea la care s-a referit, la începutul preocupărilor economice, Xenofon. Printre motivele apariţiei acestei teorii putem menţiona imposibilitatea teoriei valorii-muncă de a explica contribuţia pieţei la formarea preţului, la influienţarea valorii prin raportul cerere-ofertă. Teoria subiectivă având ca autori pe W. Jevons, K. Menger, A. Marshall ş.a.

Ideia de bază este: dacă marfa nu are utilitate valoarea ei este nulă.

Din moment ce nu toate părţile ale aceluiaşi produs au utilităţi egale, pe măsură ce se asigură o suficientă acoperire a trebuinţelor, orice cantitate suplimentară are un grad de utilitate diferit, respectiv mai mic. De aceea, teoria subiectivă a valorii face distincţie între utilitatea totală, dată de întreaga cantitate consumată dintr-o marfă, şi utilitatea ultimei unităţi, care este cel mai puţin dorită şi se numeşte utilitate finală sau marginală.

Această teorie aşează la baza formării valorii de schimb şi a preţurilor, pe lângă utilitate, şi raritatea mărfurilor. Aşa se explică unele situaţii aparent paradoxale ale unor produse cu utilitate mare, dar valoare de schimb mică sau ale unor mărfuri de utilitate mică, dar valoare de schimb mare (de ex: paradoxul apă-diamante).

Teoria – sinteză a valorii

Dacă formarea preţului este dictată de latura ofertei în teoria obiectivă şi de cerere în cea subiectivă, într-o teorie sintetizatoare a factorilor de influenţă asupra mărimii, dinamicii şi corelaţiilor dintre preţuri, acestea din urmă apar ca expresie a confruntării intereselor dintre vânzători şi cumpărători.

Aşa cum apreciază M. Manoilescu: “Noi înţelegem să luăm în considerare toţi factorii, atât obiectivi, cât şi subiectivi care contribuie la formarea valorilor şi ne situăm pe terenul teoriei moderne a echilibrului care, de asemenea, are în vedere multilateralitatea factorilor constituenţi ai valorii”. Iar A. Marshall înaintează următoarea afirmaţie :”Pe bună dreptate se poate discuta dacă este lama superioară sau inferioară a unei foarfeci cea care taie o foaie de hârtie, ca şi dacă valoarea este guvernată de utilitate (cererea consumatorului) sau costul de producţie (oferta producătorului)”.

Funcţiile preţului

Funcţia de calcul, măsurare şi evaluare a valorii bunurilor, a rezultatelor economice, cheltuielilor, veniturilor etc. În acest context, preţul apare ca instrument de fundamentare a deciziilor adoptate de agenţii economici în toate fazele circuitului economic: aprovizionare-producţie-desfacere;

Funcţia de informare a participanților la viața economică. Astfel, el transmite informații privind situația pieței, respectiv raportul cerere-oferta și presiunile care există pe piață. Preţul este cea mai importantă sursă de informaţii pentru adoptarea deciziilor de alocare şi realocare a resurselor pe domenii.

Funcţia de stimulare a producătorilor, prin recuperarea cheltuielilor şi asigurarea profitului, ca premisă a continuităţii activităţilor economice. Prețul asigură orientarea producătorilor către producerea unui anumit bun sau restrângerea ariei de producție în funcție de nivelul prețului la care acesta se poate comercializa. De asemenea, această funcție reflectă capacitatea prețului de a genera venituri mai ridicate acelor agenți economici care dispun de condiții de producție mai bune, adică își desfășoară activitatea cu costuri scăzute, și invers.

Funcţia de pârghie economică,  justificată în primul rând prin aceea că preţurile cuprind în structura lor elemente valorice, considerate fiecare ca fiind pârghii economice şi anume: salarii, impozite, contribuţii, dobânzi, taxe, profit, comisioane şi adaos comercial etc.; în al doilea rând prin aceea că preţul unui produs se încadrează într-un sistem de preţuri ale altor produse cu care se află în raporturi de proporţionalitate (denumite şi preţuri relative), iar în al treilea rând prin aceea că preţurile au implicaţii complexe în gestiunea agenţilor economici acţionând în două faze importante: în faza aprovizionării, prin preţurile factorilor de producţie şi în faza desfacerii, prin preţurile produselor livrate;

Funcția de corelare a cererii cu oferta se explică prin tendința prețului de a se forma în jurul nivelului său de echilibru:

• dacă P’>PE - piaţa se caracterizează prin exces de ofertă, iar cantitatea cerută se va diminua, ceea ce antrenează o scădere a preţului până la nivelul său de echilibru.

• dacă P’<PE - pe piaţă există un surplus de cerere şi o cantitate oferită peste cantitatea solicitată, ceea ce antrenează creşterea producţiei şi a cantităţii oferite, preţul majorându-se până la nivelul preţului de echilibru. Astfel, jocul preţului face să diminueze decalajele între cerere şi oferta.

Tipurile de preţuri şi clasificarea lor

Sistemul de preţuri

Sistemul de preţuri - totalitatea preţurilor care stau la baza schimburilor de mărfuri pe piaţa internă şi internaţională, precum şi totalitatea relaţiilor dintre ele.

Este un mecanism complex bazat pe principii, metode şi tehnici de funcţionare foarte variate, integrând:

• categorii, forme şi tipuri de preţ;
• limitele de diferenţiere a acestora în funcţie de anumite variabile economice;
• elementele structurale a preţurilor;
• limitele de competenţă şi responsabilitate ale organelor cu drept de decizie în domeniul de preţ.

Sistemul de preţuri este dependent de nivelul producţiei, al productivităţii muncii, al evoluţiei şi structurii Produsului Intern Brut ş.a. factori, dar în special de modul de organizare a economiei. Pornind de aici se deosebesc două tipuri de sisteme de preţuri:

• sistemul de preţuri administrate ( stabilirea unitară şi coordonată a preţurilor de către stat. Piaţa practic nu avea nici o influienţă asupra nivelului şi dinamicii lor);
• sistemul de preţuri libere ( preţuri bazate pe acţiunea legii cererii şi ofertei ) .

Factorii ce influenţează formarea preţului

Libertatea celui care stabileşte preţurile este limitată de aceşti factori, iar consumatorul este singurul în măsură să aprecieze dacă preţul produsului este corect , prin raportarea lui la valoarea de întrebuinţare a produsului. De aceea, percepţia preţului de către cumpărător are deosebită importanţă pentru specialiştii în domeniul marketingului, care stabilesc preţurile produselor în cadrul firmei conform strategiei adoptate.

Factori interni ce influenţează formarea preţului

Factori interni - firma îi poate manevra în interesul ei, deşi marjele sunt limitate datorită naturii activităţii desfăşurate şi a pieţelor pe care produsul va apare, esenţial pentru firmă fiind modul în care ea îşi defineşte afacerile, stabilind ce produce şi pe ce piaţă vinde.

Costul de producţie - ce reprezintă totalitatea cheltuielilor pe care le efectuează întreprindere pentru realizarea unui produs. Ele suntcosturi directe, numite cheltuieli variabile pentru că mărimea lor se modifică în acceaşi direcţie cu cea a cantităţii de produse (materii prime, materiale, combustibil şi energie pentru producţie, salarii, etc.) şi costuri indirecte numite cheltuieli fixe, întrucât, într-un interval de modificare a cantităţii de produse rămân neschimbate (amortizarea capitalului fix, energia pentru iluminat, combustibilul pentru încălzit, chiria, etc.). Suma tuturor cheltuielilor făcute pentru realizarea produsului formeazăcostul total unitar, sau costul pe produs, care se va recupera, prin vânzarea produsului la preţul de piaţă.

De nivelul cheltuielilor de producţie depinde mărimea profitului, care este diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie. Obiectivul oricărui producător trebuie să fie minimizarea costului de producţie , aceasta fiind calea de sporire a rentabilităţii, care depinde de el. Desigur, în determinarea mărimii preţului se porneşte de la costuri, dar ele sunt doar un factor intern, factorii externi adeseori sunt cei determinaţi în fixarea preţului pe piaţă.

Etapa ciclului de viată a produsului este un factor ce trebuie avut în vedere, deoarece de regulă în faza de introducere, se practică un preţ relativ ridicat, în faza de creştere unul moderat, în cea de maturitate începe să scadă, iar în faza de declin în funcţie şi de alţi factori poate să scadă sau să crească.

Strategia de distribuţie - influenţează preţul prin câştigarea accesului la canalele de distribuţie.

Strategia de promovare - se corelează, preţul, care devine instrument promoţional.

Organizarea internă - desemnează responsabilităţile în domeniul stabilirii şi controlului preţurilor, în funcţie de structura organizatorică a firmei. Tipic, în procesul stabilirii preţurilor sunt implicate departamentele (compartimentele) de marketing, vânzări şi contabilitate, fiecare având o viziune proprie care trebuie însă coroborate, pentru a elimina pe cât posibil riscurile în acest domeniu.

Factori externi ce influenţează formarea preţului

Factori externi - sunt în general componentele macromediului, care au influenţa diferită ca intensitate asupra preţului. Astfel, influenţă imediată şi cel mai adesea directă, o au factorii economici (piaţa cu elementele ei: cerere şi ofertă) şi factorii politico-juridici (politica fiscală, atitidinea faţă de profit etc).

Cererea pentru un bun reflectă intensitatea nevoii pe care el o satisface şi se concretizează în cantitatea ce se cumpără într-o perioadă dată, la un anumit nivel al preţului. Între cerere şi preţ este o relaţie invers proporţională, la majoritatea produselor şi se exprimă grafic prin curba cererii. Dinamica relaţiei dintre cerere şi preţ se evidenţiază prin elasticitatea cererii, care arată cum se modifică cererea la schimbarea preţului şi se măsoară prin coeficientul de elasticitate (elastică - k>1; inelastică – k<1; unitară k=1). Elasticitatea este influenţată de: preţul produselor substitubile, ponderea preţului în bugetul cumpărătorului, durabilitatea produsului, întrebuinţările alternative ale produsului. Este foarte importantă, pentru determinarea preţului, estimarea elasticităţii şi a cererii, întrucât cererea şi piaţa stabilesc limita superioară a preţului, în timp ce costurile reprezintă limita inferioară a acestuia.

Concurenţa , ce reflectă structura pieţii pe care firma îşi vinde produsul, se bazează pe interdependenţa ce există între producătorii aceluiaşi produs, întrucât consecinţele acţiunii unuia depind şi de reacţiile celorlalţi producători. De aceea, are mare importanţă cunoaşterea tipului de piaţă (concurenţa perfectă, concurenţa monopolistică, concurenţa oligopol, monopol), pe care apare fiecare produs, întrucât preţul se formează într-un mod specific pe fiecare dintre acestea.

Oferta , determinată de capacitatea de producţie a firmei va influenţa preţul, deoarece ea trebuie să aleagă între un preţ mai mare cu oferta mică sau o ofertă mai mare cu un preţ mai mic. Studierea cererii îi va permite să aleagă soluţie optimă.

Politica statului cu privire la intervenţia în general în viaţa economică şi în special în domeniul preţului. Statul urmăreşte prin intervenţia sa, nu să anuleze acţiunea legilor economice obiective, ci să atenueze şi să elimine unele influenţe negative, la unele produse care necesită sprijin din afara pieţii, ţinând însă cont de interesul public, al consumatorilor şi producătorilor. Obiectivele sunt limitarea creşterii unor preţuri sau împiedicarea scăderii lui . Statul intervine asupra raportului cerere-ofertă, asupra nivelului preţului şi prin controlul preţurilor.

Alţi factori socio-economici cum ar fi: conjunctura economică, faza ciclului economic, protecţia socială a consumatorilor etc., de care fiecare firmă trebuie să ţină seama după caz. Influenţa fiecăruia din aceşti factori se reflectă în mărimea preţului sub forma: cheltuielilor de producţie efectuate, a utilităţii, a cererii, rarităţii şi a altor variabile. Numai un asemenea preţ, ce ia în considerare toate aspectele subliniate mai sus, poate constitui un instrument complex de măsurare economică.