Resursele atrase ale băncii

Componenţa resurselor atrase ale băncii

Reieşind din funcţia de intermediere financiară băncile comerciale nu pot să-şi desfăşoare activitatea de creditare fără a atrage resurse financiare de la populaţie şi agenţi economici (firme, alte bănci comerciale, banca centrală). Resursele atrase reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti care sunt utilizate de către bancă în procesul desfăşurării activităţii, dar care nu-i aparţin cu drept de proprietate şi care necesită rambursare.

Clasificarea resurselor atrase

După sursa de provenienţă:

  • Resurse depozitare/ depository resources - acumulate din depozitele persoanelor fizice şi juridice;
  • Resurse nedepozitare/ non-depository resources - împrumuturi, credite preluate de bancă de la Banca Centrală, alte bănci, organizaţii financiare internaţionale, precum şi mijloace băneşti colectate prin emisiunea certificatelor de depozit şi a obligaţiunilor.

După termen:

  • La termen – sunt resursele pentru care e cunoscută data rambursării;
  • La vedere - nu este cunoscută data rambursării.

După cost:

  • Resurse plătibile – resurse bonificate cu dobândă (pentru conturi de depozit);
  • Resurse neplătibile – resurse pentru care banca nu achită dobânda (pentru contul de decontare).

Rolul resurselor atrase :

  • Finanţează activitatea băncii;
  • Stau la baza exercitării funcţiei principale a băncii şi anume de depozitare;
  • Formează imaginea băncii.

În procesul de atragere a resurselor clenţilor băncile comerciale deschid conturi acestora, în scopul ţinerii evidenţei fluxurilor financiare.

Contul bancar este un mecanism de constituire a resurselor şi de stingere a obligaţiilor clienţilor în procesul economic, a reflectării circuitelor în sistemele de plăţi şi compensări, a relaţiilor cu diverse entităţi pe plan naţional şi internaţional. Principala utilizare a conturilor este aceea de înregistrare, la un anumit moment, prin înscrierea unei sume într-o parte a contului şi la un alt moment în cealaltă parte a contului. Cont bancar – cont analitic deschis de bancă pe numele titularului de cont, prin care se efectuează operaţiuni de încasări şi/sau plăţi ale mijloacelor băneşti.

Conturile care se pot deschide clienţilor în procesul de atragere a resurselor se pot grupa în: conturi curente, conturi de depozit.

Conturile curente (conturi de decontare, checking accounts) se deschid clienţilor pentru înregistrarea operaţiunilor curente de încasări şi plăţi în numerar, transferul fondurilor între băncile clienţilor care reprezintă încasări şi plăţi, precum şi alte operaţiuni generate de acordarea şi derularea creditelor, constituirea şi retragerea depozitelor, diverse servicii prestate pentru populaţie şi agenţii economici. Contul curent este cel mai utilizat cont bancar, întrucât prin el se desfăşoară întreg fluxul bancar al clientului şi permite o informare operativă asupra lichidităţii imediate a acestuia.

Contul curent începe să funcţioneze prin creditare, operaţiunea reprezentând depunerea unei sume în numerar la casieria băncii de câtre titular, transferul unui fond de la altă bancă, transferul din alt cont al titularului (retragere de depozit, creditare), bonificare de dobândă etc.

Contul curent funcţionează pe baza a două principii:

  • asigurarea permanentă a disponibilităţilor, adică a soldului creditor;
  • capacitatea juridică a titularului de a dispune de plăţi în proporţia în care activele din cont sunt libere de gaj sau alte obligaţii dispuse de autoritatea publică.

Deşi contul curent începe să funcţioneze prin creditare, ca un cont de pasiv, la sfârşitul zilei poate avea sold debitor, ca un cont de activ, ca urmare a creditelor folosite. În cursul zilei poate avea sold creditor sau debitor, contul funcţionând ca o “suveica” care asigură mai întâi folosirea fondurilor proprii şi apoi a celor împrumutate. Asemenea conturi care pot avea solduri creditoare sau debitoare se numesc bifuncţionale (cu posibilităţi de overdraft).

Disponibilităţile din contul curent sunt foarte volatile şi nu pot fi folosite de bancă drept resurse de creditare, din care cauză la soldurile creditoare nu se bonifică dobândă sau dacă se acordă aceasta este foarte mică. Pentru operaţiunile efectuate în contul clientului banca percepe comisioane potrivit tarifelor anunţate. Comisioanele se pot calcula asupra rulajului creditor al contului curent sau operaţiune cu operaţiune, conform practicii băncii.

Conturile de depozit ( deposit accounts ) . Investiţiile financiare ale clienţilor făcute la bănci cu scop de fructificare a capitalului sunt cunoscute sub numele de depozite bancare la termen şi se înregistrează în conturi de depozite. Contul de depozit este un cont de pasiv care se creditează cu sumele constituite ca depozite şi se debitează cu cele ieşite din cont la lichidarea depozitului.

Depozitele pot fi în lei şi valută şi se constituie în baza unei convenţii scrise între bancă şi client în care se prevăd suma, perioada şi dobânda, inclusiv modalitatea de plată a acesteia. La scadenţă depozitul şi dobânda se transferă în contul curent, dacă nu există o clauză de reînnoire automată. Dobânda poate fi transferată şi lunar în contul curent, în funcţie de opţiunea clientului, dar aceasta este ceva mai mică decât dobânda transferată la scadenţă. Clientul poate renunţa la investiţia făcută şi în virtutea dreptului de proprietate poate solicita retragerea depozitului înainte de scadenţă, caz în care clientul va beneficia de tratamentul aplicat contului curent.

Resursele depozitare şi rolul lor la formarea resurselor atrase

Constituirea şi utilizarea depozitelor bancare reprezintă una din principalele funcţii ale băncii. Păstrarea disponibilităţilor băneşti ale clienţilor reprezintă funcţia primordială a băncilor, caracterizată printr-o relaţie specială dintre persoanele fizice şi juridice, pe de o parte, şi bănci, pe de altă parte.

Depozitele reprezintă cuantumul major al resurselor atrase ale băncii care sunt atrase de ea cu obligaţia de ale rambursa în anumite condiţii de termen şi plată.

Depozitele au următoarele caracteristici specifice:

  • Reprezintă capacitatea de exercitare a băncii, a funcţiei sale, funcţia de depozitare;
  • Formează gradul de încredere a populaţiei în bancă;
  • în caz de faliment al băncii, deponenţii sunt rambursaţi primii;
  • Stau la baza formării relaţiei dintre bancă şi client;
  • Se consideră cea mai ieftină resursă.

Depozitele se clasifică după următoarele caracteristici:

Termenul de scadenţă

Depozite la termen care pot fi:

  • depozitele de economii – care se caracterizează prin sumă de depunere şi termen standardizat, deponentul fiind o persoană fizică;
  • depozite la termen clasice – care se caracterizează prin termen şi volum de depunere individualizat şi persoana deponentă este o persoană juridică;

Depozitele la vedere care pot fi:

  • la vedere de economii – sunt utilizate de persoanele care doresc să economisească, dar totodată să-ţi păstreze lichiditatea economiilor sale;
  • depozitele curente – sunt utilizate pentru acumularea de mijloace;
  • depozite sub formă de conturi de decontare.

În comparaţie cu depozitele la termen în cadrul depozitelor la vedere nu este necesar anunţul prealabil al băncii pentru extragerea sumei, dobânda fiind mai mică sau lipsind.

După persoana deponentului deosebim:

  • depozitele persoanelor fizice
  • depozitele persoanelor juridice
  • depozitele statului

Conform modului de calcul şi de achitare a dobânzii depozitele se clasifică în:

  • depozite la vedere şi conturi curente fără dobânzi;
  • depozite cu dobânzi.

Modul de calcul al dobânzilor poate fi simplu şi capitalizat. Dobânzile bonificate de către bănci la conturile de depozit depuse spre fructificare se calculează după formula clasică:

D = ( S x T x Rd ) x 360 (365) x 100

unde: D este suma dobânzii;

S - soldul contului de depozit;

T - timpul pentru care se calculează dobânda (în zile);

Rd - rata procentuală a dobânzii.

Băncile propun clienţilor dobânzi capitalizate la depozite în cazul stimulării atragerilor de resuse băneşti disponibile. Băncile vor calcula dobânda bonificată în mod capitalizat utilizând următoarea formulă:

D = S1 -S_S1 = S ( 1+Rd ) t

unde: S1 - suma totală a depozitului;

Rd este stabilită în funcţie de perioada supusă capitalizării;

t - timpul (numărul capitalizărilor).

Soldul contului de depozit poate să rămână nemodificat într-o anumită perioadă de timp sau poate suferi modificări de la o zi la alta, ca urmare a plăţilor şi încasărilor, respectiv a depunerilor sau a retragerilor operate prin contul respectiv.

Din moment ce mijloacele atrase sunt folosite ca sursă principală pentru acordarea de credite, băncile comerciale respectă în permanenţă următoarele principii: termenul, lichiditatea, riscul nerambursării, profitabilitatea. Când resursele sunt plasate, se studiază în profunzime: perioada de plasare, posibilul risc de nerambursare a respectivelor resurse, apărut în urma plasării şi dacă rata profitului la credite va acoperi cheltuielile suportate de bancă în scopul atragerii acestor mijloace.

Băncile nu fixează restricţii depunătorilor privind numărul de conturi de depozit deschise şi sumele depuse. Depunătorii efectuează operaţiuni de primire şi restituire a depozitelor în acele bănci în care au fost deschise conturile respective. La deschiderea conturilor de depozit solicitantul depune o cerere adresată băncii comerciale, în care menţionează tipul contului de depozit şi data deschiderii lui. După aprobarea cererii se elaborează şi se semnează contractul de depozit, care conţine condiţiile deschiderii, gestionării şi înhiderii contului de depozit. Contractul de depozit mai include drepturile şi obligaţiunile băncii şi ale titularului de cont de depozit, modalitatea de calcul şi de achitare a dobânzilor, cât şi alte condiţii.

Retragerea depozitelor poate fi efectuată numai de depunătorii (titularii contului de depozit) de vârstă majoră. Depunătorul poate delega dreptul său de depozit altei persoane numai prin procură autentificată, în care se menţionează datele de identificare ale persoanei respective şi cota de primire a depozitului (parţial sau în integral), termenul de gestionare a contului de depozit şi alte condiţii.

Depunătorii au dreptul de a face dispoziţii testamentare privind depozitele personale pentru cazuri de deces. Suma de depozit poate fi atribuită prin dispoziţia testamentară unei sau mai multor persoane care intră sau nu în cercul de moştenitori legitimi, precum şi persoanelor juridice sau statului. în dispoziţia testamentară se va indica numele şi prenumele persoanei căreia i se atribuie depozitul, data întocmirii şi legalizării documentului respectiv.

Resursele depozitare formează cuantumul majoritar al resurselor atrase din motivele:

  • Formează funcţia principală a băncii – de depozitare
  • Relaţiile depozitare stau la baza relaţiei între bancă şi client
  • sunt cele mai ieftine din toate resursele atrase
  • existenţa necesităţii unui depozit pentru efectuarea decontărilor bancare
  • prin intermediul depozitelor se realizează posibilitatea de economisire a populaţiei
  • volumul depozitelor formează volumul încrederii în bancă.

Resursele procurate pe piaţa interbancară

  1. Resursele bancare, formate prin emisiunea certificatelor de depozit şi de economii
  2. Resursele bancare procurate prin intermediului cambiei bancare
  3. Emisiunea de obligaţiuni ca mod de procurare a resurselor pe termen lung
  4. Creditele centralizate procurate de la Banca Naţională.
  5. Creditele procurate pe piaţa interbancară de la alte bănci.

Legislaţia:

  1. REGULAMENT privind facilităţile permanente de creditare acordate băncilor de către Banca Naţională a Mold ovei
  2. Regulament cu privire la facilitatea de lombard, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.28 din 18.10.1995, în vigoare din 25.01.1996 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.5-6/1 din 25.01.1996), cu modificările şi completările ulterioare


Creditele centralizate procurate de la Banca Naţională.

În cadrul procurării resurselor depozitare banca este dependentă de decizia deponentului şi nu poate conta pe suma pe care şi-a programat s-o atragă. În cazul necesităţilor urgente de mijloace băneşti, banca poate apela la resurse procurate de la alte bănci. Dacă resursele se procură de la Banca Naţională ele se vor numi credite centralizate, iar dacă de la alte bănci comerciale – credite decentralizate.

Creditele centralizate au următoarele caracteristici:

  • Sunt instrumente indirecte ale politicii monetar-creditare a statului. Banca comercială poate avea acces la ele doar în volumul disponibil la Banca Naţională;
  • Creditele centralizate influenţează asupra volumului masei monetare în economie;
  • Rata dobânzii la aceste credite este cea mai mică rată de dobândă creditoare din economie;
  • Prin acordarea creditelor centralizate BNM efectuează verificarea băncilor comerciale.

Avem mai multe tipuri de credite centralizate:

Credite de refinanţare :

  • Termenul maxim de 90 de zile;
  • Dobânda se stabileşte în mod unilateral de BNM;
  • Necesită gaj, VMS;
  • Se eliberează doar băncilor care îndeplinesc condiţii de eligibilitate (un set de caracteristici care o fac pe bancă bună sau rea).

Creditul de licitaţie . Diferenţa dintre el şi creditul anterior este că se licitează dobânda.

  • Termenul 15 zile;
  • Condiţii de eligibilitate;
  • Dobânda exprimă costul real al banilor pe piaţa.

Creditul structural – presupune o linie de credite în cadrul căruia se stabileşte un plafon de sumă maximă şi termen de scadenţă în cadrul căruia banca poate să se împrumute în limita acestui plafon. Dobânda se calculează doar la suma împrumutată şi pe termenul utilizării ei.

Creditul de lombard :

  • Termen maxim de 5 zile;
  • Gaj, VMS de calitate înaltă;
  • Volumul creditului se stabileşte pentru fiecare bancă separat în funcţie de soldul debitor al acestei bănci.

Operaţiunile REPO – operaţiuni de vînzare – cumpărare a VMS în acelaşi timp. Banca îşi pierde dreptul de posesie a VMS. Operaţiune de vînzare a VMS cu obligaţia concomitentă de a le răscumpăra în termenul stabilit. Dobânda la acest împrumut se formează ca preţ de vînzare şi preţ de cumpărare a actului. Preţul de cumpărare nu trebuie să fie mai mic ca preţul de vînzare. Preţul la care se răscumpără VMS va include şi dobânda pentru termenul de deţinere de către BNM a VMS respective. Termenul maxim este de 30 de zile în funcţie de valoarea VMS.

Creditul special – care se acordă de BNM unei bănci comerciale aflate în situaţia financiară complicată în cazul în care există posibilitatea de remediere a ei. Acest credit se acordă cînd banca comercială este în prag de falimentare. Condiţiile se stabilesc în mod individual şi ca scop, termen, volum.

Pentru creditarea necesităţilor p termen scurt ale băncilor comerciale BNM oferă următoarele facilităţi de refinanţare:

Credit intraday este un credit sub formă de trageri în descoperit de cont (overdraft) pe conturile de decontare ale băncilor, acordat de BNM pe parcursul zilei operaţionale pentru asigurarea efectuării plăţilor curente în termen, garantat cu valori mobiliare amanetate BNM.

Credit overnight este o formă de credit acordat de BNM peste noapte băncilor, pentru acoperirea descoperitului de cont neachitat la sfârşitul zilei operaţionale, precum şi în scopul menţinerii rezervelor obligatorii, garantat cu valori mobiliare amanetate BNM.

Creditele procurate pe piaţa interbancară de la alte bănci

Creditele interbancare sunt preluate de către băncile comerciale de la alte bănci şi după motivaţie pot fi de 2 tipuri:

  • Creditele preluate pentru acoperirea necesităţilor temporare de mijloace băneşti. De obicei sunt pe termen scurt şi ultrascurt şi inclusiv credite overnigth.
  • Credite preluate pentru formarea relaţiilor de corespondenţă.

Creditele interbancare preluate pentru stabilirea relaţiilor de corespondenţă au anumite caracteristici:

  • Sunt asigurate de obicei sau cu HVS (dacă sunt credite autohtone) sau cu depozite formate în banca creditoare;
  • Pentru eliberarea creditului interbancar, banca creditoare va analiza atent situaţia financiară a băncii debitoare, deoarece această operaţiune implică risc;
  • Ele au termen mai mare ca cele centralizate şi sunt plătibile cu dobândă mai mare.

Resurse bancare atrase pe piaţa de capital

  1. Emisiunea certificatelor de depozit şi de economii.
  2. Procurarea de resurse pe termen lung prin emisiunea de obligaţiuni.

Legislaţia:

Regulament cu privire la condiţiile, modul de emisiune şi circulaţie a certificatelor bancare de depozit şi a cambiilor bancare, aprobat prin hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.94 din 31.03.2005, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.67-68/248 din 06.05.2005), cu modificările şi completările ulterioare Legea privind societăţile pe acţiuni N 1134-XIII, 2 aprilie 1997(Monitorul Oficial N 38-39, 12 iunie 1997)

Emisiunea certificatelor de depozit şi de economii.

Certificatul de depozit reprezintă o adeverinţă scrisă a băncii privind depunerea mijloacelor băneşti care acordă dreptul posesorului ei să-şi încaseze suma indicată în certificat plus o dobândă după un termen de scadenţă menţionat. Certificatul de depozit în comparaţie cu contractul de depozit are lichiditate datorită caracteristicilor specifice pentru VMS:

  • Formalism – totalitatea drepturilor pe care le acordă VMS sunt încorporate în denumirea ei. Spre exemplu: certificatul de depozit încorporează dreptul la rambursabilitate, scadenţă şi încasare de dobândă.
  • Caracter autonom – toate drepturile pot fi exercitate de deţinătorul VMS necondiţionat de alţi deţinători.
  • Caracter negociabil – HV pot fi cumpărate şi vîndute pe piaţă de la emisiune şi pînă la scadenţa lor.

Există certificate de depozit de 2 feluri:

Pentru certificatele de depozit cu dobîndă (pentru persoanele juridice):

D= [(Vnx RD) / ( 100 x 360 ) ] x n

, unde

n – termenul de scadenţă;

VN- valoarea nominală.

RD – rata dobânzii.

A=VN+D, A – preţul certificatului de depozit.

Pentru certificatele de depozit cu scont: se rambursează valoarea de scont mai ieftin.

PE = VN / 1 + ( n  x RD / 365 x 100 )

PE – preţ de emisiune.

Diferenţa dintre depozit şi certificat de depozit:

depozit certificat de depozit
1. contract individual 1. standardizat (valoarea, termenul, RD)
2. RD necesită deţinerea pînă la scadenţă, în caz de ridicare a banilor pînă la scadenţă deponentul riscă să piardă RD 2. poate fi vîndut pînă la scadenţă, RD nu se modifică şi nu se pierde

Procurarea de resurse bancare pe termen lung prin emisiunea de obligaţiuni .

Obligaţiunile sunt instrumente financiare de credit , pe t. lung, emise de către societăţi comerciale, organe ale administraţiei publice centrale sau locale, guverne. Obligaţiunile sunt valori mobiliare ce atestă existenţa unei creanţe a deţinătorului asupra emitentului, respectiva creanţa fiind rezultată în urma unui împrumut lansat pe piaţă de către un emitent, care îşi asumă obligaţia de a plăti o anumită dobândă şi de a răscumpăra titlul emis la o dată ulterioară stabilită.

Obligaţiunile sunt considerate a fi instrumente financiare cu venit fix, deoarece ele constituie o modalitate de plasament ce va permite obţinerea unor randamente direct dependente du nivelul ratei dobânzii de referinţă.

Principalele caracteristici ale unei obligaţiuni sunt:

  • este un instrument financiar negociabil;
  • exprimă existenţa unei creanţe a deţinătorului asupra patrimoniului emitentului;
  • exprimă calitatea de debitor a emitentului faţă de deţinătorul obligaţiunii, care a pus la dispoziţia respectivului emitent resursele sale financiare disponibile

Efectuând o comparaţie a asemănărilor şi deosebirilor dintre acţiuni ordinare şi obligaţiuni se pot identifica următoarele trăsături distinctive:

Din punctul de vedere al: Actiuni ordinare Obligaţiuni
1) modului de definire reprezintă fracţiuni egale ale capitalului social reprezintă fracţiuni egale dintr-un împrumut
2) raporturilor dintre deţinător şi emitent conferă calitatea de coproprietar al afacerii; acţiunile conferă drept de vot în A.G.A. conferă calitatea de creditor asupra emitentului şi nu conferă nici un drept în luare de decizii
3) veniturilor obţinute fructifică prin dividend, care este direct dependent de existenţa şi valoarea profitului emitentului fructifică prin dobândă, care nu este influenţată de existenţa sau nivelul profitului emitentului
4) duratei de viaţă este practic nelimitată, până la dispariţia emitentului este limitată pâna la scadenţă
5) riscurilor asumate de posesori riscurile sunt mai ridicate, datorită calităţii de coproprietar al unei afaceri riscurile sunt mai reduse, fiind specific doar riscul de neplată (care este eliminat la obligaţiunile garantate)

Elementele definitorii ale obligaţiunilor;

Valoarea nominală , reprezintă suma care va fi rambursată la scadenţa de către emitent şi care mai poate fi numită şi principal;

VN= I / N

unde:

VN = valoarea nominală

I = valoarea totală a împrumutului

N = numărul de obligaţiuni emise

Preţul de emisiune , este stabilit de către emitent şi reprezintă preţul cu care vor fi oferite obligaţiunile spre vânzare. Acesta poate fi egal cu valoarea nominală (ad-pari), mai mic decât valoarea nominală (sub-pari) sau poate fi mai mare decât valoarea nominală (supra-pari), în funcţie de obiectivele emitentului şi de condiţiile concrete existente la momentul emisiunii;

Pe = VN -p

unde:

Pe = preţul de emisiune

VN = valoarea nominală

p = prima de emisiune (dacă există)

Termenul de rambursare , este cuprins între momentul emisiunii şi momentul răscumpărării de către emitent a obligaţiunii şi reprezintă durata de viaţa a unei obligaţiuni. În decursul perioadei de existenţă a unei obligaţiuni se evidenţiază:

  • data emisiunii , care este data la care emitentul a pus în vânzare obligaţiunile;
  • data (datele) de plată , reprezentate de momentul plăţii dobânzilor aferente obligaţiunilor;
  • data maturităţii (sau data scadenţei), reprezintă data de care obligaţiunile vor fi răscumpărate de către emitent.
  • rata nominală a dobânzii , este rata anuală a dobânzii plătite de către societatea emitentă pentru împrumutul contractat;
  • cuponul de dobândă al obligaţiunii , reprezintă modalitatea de fructificare a plasamentului în obligaţiuni şi se stabileşte în raport de valoarea nominală a obligaţiunii:

CD = (VN x Rd) / 100

unde:

CD = cuponul obligaţiunii

VN = valoarea nominală

Rd = rata nominală a dobânzii

Clasificarea obligaţiunilor:

În funcţie de dobândă:

  • Cu cupon „0” – emise de către stat, au termen de scadenţă nu mai mare de 1 an;
  • Cu cupon care pot fi clasice(dobânda invariabilă indiferent de durata vieţii) şi variabile care pot fi participative(permit să participe la împărţirea profitului) şi indexate(emise de către stat şi dobânda este conform indicatorilor macroeconomici).

După termenul de scadenţă:

  • Obligaţiuni cu termen fixat care poate fi mic(mai mic decît 1 an), mediu(1-3ani), mare(mai mare ca 3 ani).
  • Obligaţiuni cu termen nefixat care pot fi: revocabile(emitentul are dreptul să răscumpere obligaţiunea înainte de termenul de scadenţă) şi perpetue(n-au termen de scadenţă, sunt garantate de stat de aceea este o avere care aduce dobândă din an în an şi sunt transmise ca moştenire).

În funcţie de rambursabilitate:

Necondiţionată:

  • printr-o singură tranşă de scadenţă;
  • tranşe egale pe durata de viaţă;
  • prin anuităţi egale.

Condiţionată:

  • convertibile permit deţinătorului de a cere convertibilitatea obligaţiunilor în acţiuni şi pot fi: simple(24 luni) schimbabile (în momentul emisiunii, după momentul emisiunii );
  • cu cupon de opţiuni ataşat ce permite cumpărarea unei acţiuni.

Share on


Echipa conspecte.com, crede cu adevărat că studenții care studiază devin următoarea generație de aventurieri și lideri cu gândire globală - și dorim ca cât mai mulți dintre voi să o facă!