Rapoartele financiare

Noţiuni privind rapoartele financiare

Întocmirea rapoartelor financiare constituie principala etapă de finalizare a procesului contabil. Rapoartele financiare reprezintă totalitate sistematizată de indicatori ce caracterizează situaţia patrimonială şi financiară, existenta şi fluxul capitalului propriu şi al mijloacelor băneşti ale entităţii pe o perioadă de gestiune.

Scopul rapoartelor financiare îl constituie prezentarea unei informaţii accesibile investitorilor şi creditorilor reali şi potenţiali: privind situaţia financiară a întreprinderii indicatorii activităţii acesteia şi fluxul mijloacelor băneşti, privind resursele economice şi datoriile întreprinderii, componenţa activelor şi a surselor de formare a acestora, precum şi modificările lor, fiind necesare unui cerc larg de utilizatori în luarea deciziilor economice.

Scopul rapoartelor financiare îl constituie prezentarea unei informaţii accesibile unui cerc larg de utilizatori, fiecare din ei având interesul de un anumit gen de informaţie.

Rapoartele trebuie să cuprindă informaţii cu privire la :

• activele şi pasivele întreprinderii;
• profitul net al întreprinderii;
• fluxul mijloacelor băneşti în perioada de gestiune;

Această informaţie este utilă pentru utilizatorii rapoartelor financiare în aprecierea capacităţii întreprinderii de a plăti dividende şi dobânzi şi a achita datoriile în termenele stabilite.

Caracteristica rapoartelor financiare şi m odul de întocmire a rapoartelor financiare

Rapoartele financiare se întocmesc, de regulă, la o anumită dată şi pentru o anumită perioadă de gestiune (lună, trimestru, an). În Republica Moldova obligaţia de a prezenta rapoarte financiare o au agenţii economici care ţin evidenţa contabilă conform sistemului simplificat sau complet al partidei duble. Aceste persoane prezintă organelor de statistică rapoarte financiare trimestriale şi anuale.

Entităţile de interes public întocmesc şi prezintă rapoarte financiare semianuale şi anuale.

Entităţile de interes public cuprind entităţile care are importanţă semnificativă pentru public datorită domeniului (tipului) de activitate, mărimii sale sau numărului de angajaţi, de clienţi şi reprezintă o instituţie financiară, un fond de investiţii, o companie de asigurări, un fond nestatal de pensii, o societate comercială, acţiunile căreia se cotează la Bursa de Valori a Republicii Moldova, precum şi alte entităţi care deţin o poziţie dominantă pe piaţă depăşind limitele a două din următoarele trei criterii pentru ultimele două perioade consecutive de gestiune precedente:

• totalul veniturilor - 120 milioane de lei;
• totalul bilanţului contabil - 60 milioane de lei;
• numărul mediu scriptic al personalului în perioada de gestiune – 500 de persoane

Entităţile, cu excepţia instituţiilor publice şi a entităţilor de interes public, întocmesc şi prezintă rapoarte financiare anuale.

Rapoartele financiare semianuale cuprind:

• bilanţul contabil condensat;
• raportul de profit şi pierdere condensat;
• raportul privind fluxul mijloacelor băneşti condensat;
• raportul privind fluxul capitalului propriu condensat;
• notele explicative selectate.

Rapoartele financiare anuale cuprind:

• bilanţul contabil;
• raportul de profit şi pierdere;
• raportul privind fluxul mijloacelor băneşti;
• raportul privind fluxul capitalului propriu;
• notele explicative, inclusiv anexele la rapoartele financiare.

Suplimentar la rapoartele financiare, entitatea va prezenta anual raportul conducerii şi raportul auditorului în cazul în care auditul este obligatoriu.

Rapoartele financiare se prezintă, de asemenea, şi altor categorii de utilizatori de informaţie (proprietarilor, investitorilor potenţiali, băncilor etc.).

Rapoartele financiare se semnează de către conducătorul întreprinderii şi contabilul-şef. În anumite cazuri (prevăzute de legislaţie sau la cererea utilizatorilor de informaţie) rapoartele financiare se confirmă de către o companie de audit.

Pentru prezentarea obiectivă a informaţiei, rapoartele financiare trebuie să corespundă unor cerinţe de contabilitate bazate pe principiile:

• continuitatea activităţii;
• prudenţa;
• neadmiterea casării reciproce a activelor şi datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor;
• prioritatea conţinutului asupra formei;
• esenţialitatea.

Informaţia conţinută în rapoartele financiare se obţine în urma prelucrării datelor furnizate de contabilitatea sintetică şi analitică şi trebuie să corespundă integral cu aceasta.

Conform Legii contabilităţii, obligaţia de a prezenta rapoartele financiare o au entităţile care aplică sistemul simplificat sau complet în partidă dublă.

Rapoartele financiare se prezintă:

• Serviciului informaţional al rapoartelor financiare,
• proprietarilor (întreprinderile de stat prezintă raportul financiar organelor autorizate să administreze proprietatea de stat la solicitarea lor),
• altor organe în baza acordului cu agentul economic (băncilor, care acordă credite, investitorilor potenţiali, cumpărătorilor în proporţii mari ş.a.),

Entităţile care aplică sistemul contabil simplificat sau complet în partidă dublă, cu excepţia entităţilor de interes public şi a instituţiilor publice, sînt obligate să prezinte:

• rapoarte financiare anuale proprii şi consolidate în termen de 90 de zile următoare anului de gestiune;
• rapoartele proprii ale entităţii-mamă şi raportul consolidat ce reprezintă un raport integral la una şi aceeaşi dată.

Entităţile de interes public sînt obligate să prezinte:

• rapoarte financiare semianuale proprii pentru primul semestru în termen de 30 de zile următoare semestrului de gestiune;
• rapoarte financiare anuale proprii şi consolidate în termen de 120 de zile următoare anului de gestiune;
• rapoartele proprii ale entităţii-mamă şi raportul consolidat ce reprezintă un raport integral la una şi aceeaşi dată.

Termenul concret de prezentare a raportului financiar pentru fiecare entitate se stabileşte de Serviciul informaţional al rapoartelor financiare.

Complexitatea activităţii operaţionale a întreprinderii şi alţi factori nu trebuie să constituie motivul prezentării întârziate a raportului.

De menţionat faptul că bilanţul contabil şi raportul privind fluxul capitalului propriu au un caracter static deoarece prezintă situaţia patrimonială la un moment dat, de obicei la sfîrşitul trimestrului sau anului, pe cînd raportul privind rezultatele financiare şi raportul privind fluxul mijloacelor băneşti au un caracter dinamic, deoarece prezintă fluxurile cumulate pe parcursul perioadei de gestiune.

De exemplu, rîndul 190 „Materiale” al Bilanţului contabil caracterizează soldul materialelor la sfîrşitul perioadei de gestiune, pe cînd rîndul 611 „Venituri din vînzări” reflectă rulajul creditor acumulat pe parcursul întregii perioade de gestiune.

Bilanţul contabil - este un raport privind situaţia patrimonială şi financiară a întreprinderii la un moment dat.

Regulile de întocmire ale bilanţului sunt foarte precise, din aceste considerente, pentru finalizarea lui este obligatorie parcurgerea unor lucrări premergătoare a căror executare se desfăşoară într-o ordine logică:

• verificarea înregistrărilor din conturi a tuturor operaţiilor efectuate în cursul anului;
• întocmirea balanţei de verificare;
• inventarierea totală a patrimoniului, stabilirea diferenţelor dintre datele înregistrate în conturi şi realitatea constatată la inventariere şi reflectarea acestora în conturi;
• închiderea conturilor contabilităţii de gestiune;
• stabilirea rezultatelor financiare ale exerciţiului;
• întocmirea bilanţului contabil şi a anexelor la bilanţ.

Conform Standardelor naţionale de contabilitate, bilanţul contabil cuprinde trei elemente principale şi anume: active, capital propriu, datorii.

Bilanţul contabil trebuie să asigure un echilibru global al acestor elemente.

Lucrările de completare a bilanţului reprezintă, operaţii de prelucrare şi transpunere a datelor din bilanţul precedent şi din balanţa de verificare. Prin structura lor, operaţiile de prelucrare a datelor privind exerciţiul curent constau din selectarea, gruparea şi însumarea soldurilor din balanţa de verificare. Fiecare rînd al bilanţului contabil se completează în baza soldurilor conturilor respective sau se determină prin calcul.

De exemplu, în rîndul 060 „Mijloace fixe” se indică soldul iniţial şi final pe contul 123 „Mijloace fixe”. Pe de altă parte, rîndul 090 „Valoarea de bilanţ a activelor materiale pe termen lung” se determină ca diferenţa dintre valoarea de intrare a activelor materiale pe termen lung (rd.040+rd.050+rd.060+rd.070-rd.080) şi uzura şi epuizarea acetivelor pe termen lung (rd.080).

Bilanţul contabil se divizează în trei capitole:

• Active pe termen lung
• Active curente
• Capital propriu
• Datorii pe termen lung
• Datorii pe termen scurt.

Acestea, la rîndul lor se grupează în subcapitole. De exemplu: capitolul active curente conţine următoarele subcapitole:

• stocuri de mărfuri şi materiale
• creanţe pe termen scurt
• investiţii pe termen scurt
• mijloace băneşti
• alte active curente

La rîndul său, fiecare subcapitol conţine cîteva posturi. De exemplu, subcapitolul 2.4 „Mijloace băneşti” conţine următoarele posturi:

• Casa (241)
• Cont de decontare (242)
• Cont valutar (243)
• Alte mijloace băneşti (244, 245, 246).

Mărimea fiecărei posturi se determină prin relaţia:

Sold final = Sold iniţial + Creşterea elementului - Micşorarea elementului

Totodată, la întocmirea bilanţului contabil trebuie de atras atenţie asupra unor precizări:

• în bilanţ se compară datele perioadei de gestiune precedente şi curente;
• posturile bilanţiere sunt grupate după destinaţie;
• nu se admit compensări reciproce între posturile de activ şi de pasiv;
• posturile din bilanţ trebuie să corespundă datelor înregistrate în contabilitate ;
• evaluarea în bilanţ a elementelor patrimoniale se efectuează în conformitate cu standardele naţionale de contabilitate.

Elementele activului sînt grupate în ordinea creşterii lichidităţii lor, ceea ce înseamnă că la început sînt plasate elementele mai puţin lichide, iar la sfîrşit elmentele – cu un grad în alt de lichiditate. Lichiditatea reprezintă capacitatea unui activ de a se transforma în bani.

De exemplu, mărfurile au o lichiditate mai mare decît mijloacele fixe deoarece circulă mai repede fiind în stare să efectueze cîteva rotaţii pe parcursul unui an, pe cînd mijloacele fixe au o durată de funcţionare mai mare de un an şi îşi răscumpără valoarea pe parcursul mai multor ani, de aceea au un grad de lichiditate redus.

Elementele pasivului se grupează în ordinea creşterii gradului de exigibilitate. Astfel, mai întîi se situează sursele de finanţare cu exigibilitate scăzută cum este capitalul statutar, iar la sfîrşit sînt plasate elementele cu exigibilitate înaltă cum sînt datoriile pe termen scurt.

O astfel de amplasare a elementelor bilanţului contabil contribuie claritatea informaţiei prezentate.

Întreprinderea trebuie să asigure specificarea ulterioară a fiecărui post al bilanţului conform caracterului acestuia, în acest caz vor fi dezvăluite sumele esenţiale.

Raportul privind rezultatele financiare - unul din cele mai importante şi esenţiale părţi a rapoartelor financiare care prezintă un deosebit interes pentru conducerea întreprinderii, cât şi alţi utilizatori.

Acest raport contribuie la realizarea obiectivelor rapoartelor financiare prin dezvăluirea articolului privind profitul net şi pierderile.

Indicatorii prezenţi în raportul privind rezultatele financiare pot fi grupaţi în trei grupe:

• venituri;
• cheltuieli;
• rezultate financiare.

Ca bază de întocmire a raportului sunt rezultatele obţinute din activitatea operaţională, de investiţii, financiară, precum şi articolele excepţionale, profitul net în perioada de gestiune.

Activitatea operaţională - activitatea de bază în vederea obţinerii venitului din vânzarea mărfurilor sau prestarea serviciilor.

Activitatea de investiţii - procurarea şi vânzarea activelor pe termen lung.

Activitatea financiară - activitatea din urma căreia apar modificări în mărimea şi structura capitalului propriu şi împrumuturilor întreprinderii.

Articolele excepţionale - rezultatul evenimentelor şi operaţiunilor excepţionale neprevăzute.

Tehnica de întocmire a raportului constă în completarea fiecărui rând în baza rulajelor conturilor de venituri şi cheltuieli.

Totodată, la întocmirea raportului cu privire la rezultatele financiare trebuie de luat în consideraţie prevederile Standardelor naţionale de contabilitate, care stipulează modalitatea de constatare a veniturilor, consumurilor şi cheltuielilor.

Profitul până la impozitarea nu trebuie să fie confundat cu venitul impozabil .Venitul impozabil se determină în baza Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit.

Ca rezultat al întocmirii raportului financiar, indicatorul principal care trezeşte un deosebit interes este profitul net.

În anexa la raportul privind rezultatele financiare sunt dezvăluite informaţii suplimentare privind profiturile şi pierderile, dividendele achitate sau cele planificate.

Raportul privind fluxul capitalului propriu - cuprinde date privind modificările capitalului propriu al întreprinderii grupat în:

• capital;
• rezerve;
• profit nerepartizat;
• capital auxiliar.

Raportul în cauză caracterizează acea parte a activelor, care constituie proprietatea întreprinderii.

Pentru întocmirea raportului privind fluxul capitalului propriu o mare însemnătate o are delimitarea corectă a surselor de finanţare a activelor în surse proprii şi atrase.

Tehnica întocmirii raportului constă în completarea fiecărui rând în baza soldurilor şi rulajelor din conturile clasei trei.

Raportul privind fluxul capitalului propriu constă din 4 capitole.

• în primul capitol se reflectă informaţia cu privire la mărimea capitalului statutar, capitalul suplimentar, capital ne vărsat şi capital retras.

• în capitolului II se prezintă date cu privire la existenţa şi mişcarea capitalului de rezervă.

• capitolul III prezintă informaţie privind existenţa profitului nerepartizat.

Structura capitalului secundar se reflectă în ultimul capitol.

Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti permite diverselor categorii de utilizatori să aprecieze modificările în patrimoniul net al întreprinderii, situaţia financiară a acestea. Raportul poate fi utilizat şi la estimarea capacităţii întreprinderii de a câştiga mijloace băneşti.

Obiectivul prezentului raport este asigurarea utilizatorilor cu informaţie privind fluxul mijloacelor băneşti ale întreprinderii.

Întreprinderea prezintă raportul privind fluxul mijloacelor băneşti după tipuri de activităţi.

Această grupare permite utilizatorilor să aprecieze influenţa tipurilor de activităţi asupra situaţiei financiare a întreprinderii.

Raportul se întocmeşte prin două metode:

• metoda directă - în baza datelor conturilor contabile
• metoda indirectă - în baza analizei posturilor bilanţului contabil şi raportului privind rezultatele financiare.

Fluxul mijloacelor băneşti provenit din operaţiile în valută străină se reflectă în raport în valută naţională la cursul de schimb al zilei de încasare sau efectuare a plăţilor.

Raportul mai cuprinde informaţie cu privire la dobânzile şi dividendele încasate şi plătite; impozitul pe venit achitat; finanţări şi încasări cu destinaţie specială; investiţii în întreprinderile fiice; fluxuri ale mijloacelor rezultate din cumpărări ale întreprinderilor fiice şi alte întreprinderi.

Întreprinderea trebuie să dezvăluie componentele mijloacelor băneşti, precum şi să confirme coordonarea sumelor înregistrate în raport cu cele din bilanţul contabil.

Pentru o evaluare mai exactă a situaţiei financiare, utilizatorii rapoartelor financiare mai cer informaţie cu privire la :

• suma împrumuturilor neutilizate care ca re poate fi utilizată în continuare în activitatea operaţională;
• suma totală a fluxului mijloacelor băneşti care reflectă mărirea capacităţii de producţie.

Anexele la rapoartele financiare sînt destinate dezvăluirii informaţiei din rapoartele financiare. Astfel, în anexa la bilanţul contabil se prezintă numai soldurile pe conturi şi subconturi, ci şi rulajele conturilor şi subconturilor repective pe parcursul perioadei de gestiune. Pe de altă parte, soldul creanţelor şi datoriilor pe termen scurt se desfăşoară în felul următor: creanţe la care n-a sosit termenul de achitare, creanţe cu termenul de achitare expirat pînă la trei luni, creanţe cu termenul expirat de la trei luni pînă la un an, creanţe cu termenul de achitare expirat mai mult de un an.

Anexele la rapoartele financiare detaliază indicatorii rapoartelor financiare, îi grupează în funcţie de diferite criterii, ceea ce permite înţelegerea mai bună a acestor indicatori.

Nota explicativă la raportul financiar anual trebuie să conţină politica de contabilitate a întreprinderii, în care se dezvăluie metodele şi principiile adoptate şi utilizate de întreprindere în evidenţa contabilă, date privind corespunderea metodelor de calculare a rapoartelor financiare cu cele prevăzute de Standartele naţionale de contabilitate, iar în cazul abaterii de la SNC calculul acestor abateri expresie bănească, precum şi o serie de indicatori economico-financiari ce caracterizează situaţia patrimonială a întreprinderii.

Volumul Notei explicative se stabileşte de fiecare întreprindere desinestătător, în funcţie de volumul afacerii şi de necesităţile informaţionale ale utilizatorilor informaţiei financiare.

Utilizarea informaţiei rapoartelor financiare

Rapoartele financiare conţin o serie de indicatori care caracterizează situaţia economico-financiară a întreprinderii. Această informaţie prezintă un interes deosebit pentru utilizatorii informaţiei financiare, care, în funcţie de gradul şi caracterul interesului financiar, se clasifică în utilizatori interni şi utilizatori externi.

Utilizatorii interni cuprind persoanele care participă la gestionarea întreprinderii la toate nivelele şi poartă răspundere pentru realizarea obiectivelor propuse. Acest grup cuprinde: managerii, contabilii, specialişti în domeniul planificării şi analizei economico-financiare, şefii subdiviziunilor, membrii organelor de conducere (Consiliul de directori sau alt organ), proprietarii întreprinderii. Informaţia financiară are un impact direct asupra deciziilor pe care le adoptă utilizatorii interni.

Grupa utilizatorilor externi se divizează în două categorii:

• utilizatori cu interes financiar direct;
• utilizatori cu interes financiar indirect.

În categoria utilizatorilor externi cu interes financiar direct intră:

• investitorii - care în baza informaţiei financiare iau decizia de a investi sau nu mijloace în această întreprindere;
• creditorii (instituţii financiar-bancare, furnizorii) - pe care îi interesează capacitatea de plată a întreprinderii, probabilitatea rambursării la timp şi integral creditele şi datoriile pentru mărfurile livrate, serviciile prestate,
• cumpărătorii - care îşi doresc relaţii de durată cu furnizori stabili care sînt în stare să le satisfacă necesităţile din punct de vedere cantitativ cît şi calitativ.

Categoria utilizatorilor cu interes financiar indirect se compune din:

• organele fiscale şi de control – care urmăresc corectitudinea calculării şi achitarea în termen la buget a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale şi medicale.
• organele statistice – care generalizează dările de seamă statistice prezentate de întreprinderi şi calculează indicatori macroeconomici la nivel de ramură şi ţară;
• organele de reglementare cum sînt Comisia Naţională pentru Valori Mobiliare, Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică şi altele care reglementează anumite domenii de activitate economică;
• salariaţii întreprinderii şi organele sindicale - care nu au acces direct la informaţia financiară, dar bunăstarea cărora depinde de situaţia economică a întreprinderii.

În baza informaţiei rapoartelor financiare se calculează o serie de indicatori de apreciere a structurii patrimoniului şi surselor de finanţare, rentabilităţii economice şi financiare, productivităţii muncii, vitezei de rotaţie a activelor şi datoriilor, lichidităţii etc., care servesc pentru analiza economico-financiară a întreprinderii. Prin compararea acestor indicatori în dinamică se poate de apreciat cum au evoluat aceştia pe parcursul a cîtorva ani, precum şi de efectuat previziuni cu privire la evoluţia lor în viitor.