Contabilitea în comerţ

Determinarea adaosului comercial aferent mărfurilor vândute este un calcul economic contabil în conexiune directă cu modul de stabilire a rezultatului financiar, iar acestea sunt influenţate la rândul lor de mărimea relativă şi absolută a adaosului comercial aferent mărfurilor vândute. Practica contabilă comercială determină acest indicator pe cale indirectă după metoda procentului mediu de adaos, care se bazează pe datele cumulate de la începutul anului până la sfârşitul lunii de referinţă furnizate de conturile: 217, 611, 821.

Circulaţia mărfurilor prin unităţile (secţiile) de consignaţie, specializate pentru această formă de comerţ, comparativ cu circulaţia obişnuită a mărfurilor cu amănuntul, prezintă anumite particularităţi care influenţează organizarea contabilităţii dintre care se amintesc cele mai semnificative:

Unităţile de comerţ au un statut de intermediere între producători şi consumatorii de bunuri materiale. Comerţul ca parte componentă principală a sectorului terţiar al economiei se poate defini ca ansamblu de activităţi prin care se stabilesc legături permanente între producători şi consumatori. În esenţă, el se defineşte ca o activitate continuă de cumpărare a mărfurilor şi revînzare a lor, în scopul obţinerii de profit.

Realizarea preparatelor culinare şi a mărfurilor constituie de regulă, etapa finală a circulaţiei stocurilor în unităţile de alimentaţie publică, formele şi metodele de servire a consumatorilor fiind stabilite potrivit cerinţelor faţă de tipul şi categoria unităţii.

Drept bază pentru contabilizarea mărfurilor intrate servesc documentele justificative, care de regulă se întocmesc de către furnizori şi însoţesc mărfurile aprovizionate. Înregistrarea în conturile contabile a mărfurilor fără document justificative nu se admite. Potrivit S.N.C. 2 „Stocuri de mărfuri şi materiale” şi IAS 2 Stocuri, unităţile comerciale pot ţine evidenţa mărfurilor la: