Continutul activitătii, rolul economic şi funcţiile comerţului cu amănuntul

Un rol important în cadrul sistemelor de distribuţie a mărfurilor revine comerţului cu amănuntul, care  alături de comerţul cu ridicata, reprezintă o verigă intermediară în fluxul relaţiilor producător-consumator. Într-o asemenea accepţiune, cunoaşterea multiplelor aspecte pe care le ridică ansamblul proceselor ce dau profilul acestei activităţi oferă atît orientarea, cît şi instrumentarul de acţiune de care au nevoie întreprinderile din domeniul circulaţiei mărfurilor.

Continutul activitătii, rolul economic şi funcţiile comerţului cu amănuntul

La fel cu celelalte domenii care formează structura procesului de distribuţie a mărfurilor şi comerţul cu amănuntul prezintă o problematică deosebit de complexă, atît sub aspectul activităţilor economice desfăşurate, cît şi al sistemului de relaţii generale.

Aceasta face ca însuşi sistemul de definire şi conturare a conţinutului, a rolului şi a funcţiilor sale să prezinte unele aspecte dificile şi extrem de pretenţioase din punctul de vedere al analizei lor în timp, creînd chiar etapizări şi localizări punctuale.

Pentru a răspunde unor asemenea exigenţe, specialistul american Philip Kotler, într-o lucrare relativ recentă, publicată în Romînia în anul 1997 - "Managementul marketingului" - încearcă o conturare mai pragmatică a respectivului concept, pornind de la ideea potrivit căreia "noţiunea de comerţ cu amănuntul include toate activităţile implicate în vînzarea produselor sau serviciilor direct către consumatorii finali, spre a fi folosite în scopuri personale, necomerciale.

Potrivit părerii specialistului respectiv, "orice organizaţie care practică acest gen de comerţ - fie că este vorba de producători, detailişti sau grosişti - efectuează comerţ cu amănuntul", necontînd "cum sunt vîndute mărfurile sau serviciile (de către vînzător sau prin poştă, cu ajutorul telefonului sau prin utilizarea unui automat de vînzare) şi nici unde sunt vîndute acestea (într-un magazin, pe stradă sau la domiciliul consumatorului). Kotler punctează astfel principalele aspecte privind conţinutul activităţii, agenţii economici posibil a fi implicaţi cît şi formele de vînzare întîlnite în comerţul cu amănuntul.

Pornind de la aceste aspecte, în continuare s-a considerat necesar a se supune atenţiei, atît sub formă diacronică, cît şi sincronică, unele din aspectele subliniate mai sus, pentru a asigura instrumentarul de acţiune amintit, necesar în fundamentarea şi formularea politicilor comerciale posibil a fi promovate în diferite zone de piaţă.Într-o formă clasică, dicţionarele de specialitate definesc comerţul cu amănuntul ca o formă a circulaţiei mărfurilor a cărei funcţie constă în a cumpăra mărfuri pentru a le revinde consumatorilor sau utilizatorilor finali, în general în cantităţi mici şi în stare de a fi întrebuinţate.

Economia modernă a generat însă noi exigenţe faţă de comerţul cu amănuntul, determinîndu-l ca, alături de vînzarea propriu-zisă, să includă în preocupările sale şi realizarea unor servicii care să ducă la îmbunătăţirea sistemului de satisfacere a nevoilor consumatorilor sau utilizatorilor finali şi, implicit, la creşterea gradului de satisfacţie a acestora.

Este vorba atît de servicii pe care le pot realiza înşişi comercianţii cu amănuntul, cum ar fi cele de consulting, ajustajul unor produse etc., cît şi de o serie de servicii ce sunt asigurate împreună cu alte unităţi de specialitate, cum sunt cele privind asigurarea transportului mărfurilor la domiciliul consumatorilor, instalarea şi garanţiile postcumpărare, asistenţa socială, diverse servicii personale (frizerie, coafură) etc.

Mai mult, ultimele evoluţii ale activităţii comerciale conturează chiar o interferenţă voită în cadrul proceselor de vînzare a bunurilor cu serviciile destinate satisfacerii anumitor nevoi, cum ar fi, de pildă, vînzarea diferitelor bunuri de folosinţă îndelungată şi asigurarea unor abonamente privind întreţinerea acestora, atît în perioada de garanţie, cît şi postgaranţie, organizarea sărbătoririi unor evenimente familiale sau, în general, servitul mesei la domiciliu etc.

Apariţia şi conturarea ca tendinţă a creşterii intensităţii unor astfel de fenomene va face ca atît conţinutul activităţii de comerţ cu amănuntul, cît şi funcţiile sale să devină mult mai complexe, ducînd chiar la regîndirea rolului şi locului unităţilor comerciale în cadrul procesului de servire a consumatorilor. Ţinînd seama de cele arătate mai sus, se poate spune că, într-o asemenea accepţiune, comerţul cu amănuntul reprezintă un ansamblu de activităţi şi relaţii organizate şi desfăşurate de unităţi specializate pe circulaţia mărfurilor, în scopul aprovizionării consumatorilor sau utilizatorilor finali .

Dată fiind complexitatea activităţii care se desfăşoară în acest domeniu, pe lîngă relaţiile economice de schimb, comerţul cu amănuntul presupune şi relaţii juridice, bancare, prestări de servicii, precum şi relaţii de muncă. Prin intermediul unor asemenea relaţii, comerţul cu amănuntul se integrează mecanismului de piaţă, fiind direct conectat cu toate cele patru componente ale pieţei globale:

• piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa capitalurilor
• piaţa schimburilor monetare
• piaţa forţei de muncă

Comerţul cu amănuntul este înfăptuit de societăţi comerciale cu capital public sau privat, regii autonome, cooperative, unităţi proprii ale producătorilor, diverse organizaţii obşteşti, asociaţii etc.

Pentru a asigura oferta de mărfuri în cadrul pieţei, întreprinderile comerciale cu amănuntul, indiferent de forma de proprietate, apartenenţa, tipul, structura şi mărimea lor, se aprovizionează cu mărfuri de la comercianţii cu ridicata sau de la producători, constituie în unităţile lor stocuri de mărfuri şi apoi le vînd către consumatori. Aceasta face ca sub aspect logistic comerţul cu amănuntul să reprezinte o unitate a trei procese: aprovizionare-stocare-vînzare, unitate în cadrul căreia vînzările de mărfuri constituie activitatea esenţială, specifică relaţiilor de schimb din cadrul respectivei forme de comerţ.

Desfăşurînd o activitate bine delimitată în procesul distribuţiei mărfurilor, comerţul cu amănuntul prezintă o anumită specificitate.

Respectiva specificitate este dată de următoarele elemente:

• mărfurile care se vînd prin comerţul cu amănuntul sunt destinate în cea mai mare parte consumului individual;
• vînzarea-cumpărarea are loc prin intermediul relaţiilor băneşti;
• mărfurile se desfac în partizi mici, corespunzător consumului unei persoane sau familii într-o anumită perioadă de timp;
• prin vînzarea lor, mărfurile părăsesc sfera circulaţiei, intrînd în sfera consumului.

Corespunzător caracteristicilor enunţate, în cadrul desfacerilor cu amănuntul se cuprind următoarele categorii de operaţiuni comerciale:

• vînzările de mărfuri alimentare, nealimentare, alimentaţie publică realizate prin reţeaua comercială cu plata în numerar sau pe credit;
• vînzările de tipărituri (ziare, reviste etc.) pe bază de abonament;
• vînzările de bunuri efectuate prin magazinele de consignaţie din depunerile de obiecte făcute de populaţie;
• vînzarea unor produse specifice aprovizionării unor categorii de meşteşugari cu regim special de aprovizionare;
• livrările de energie electrică şi termică prin intermediul unităţilor specializate în distribuţia unor asemenea servicii (de menţionat faptul că vînzările de combustibili solizi sau lichizi sunt incluse în structura vînzărilor de mărfuri nealimentare);
• unele vînzări ocazionale efectuate de către diferitele tipuri de instituţii şi întreprinderi publice sau private, ce au în vedere o serie de produse alimentare destinate consumurilor sociale (cantine, creşe, grădiniţe de copii, spitale etc.), cît şi unele produse nealimentare ce formează aşa-zisul consum gospodăresc al instituţiilor şi întreprinderilor respective (furnituri de birou, materiale de întreţinere, unele piese de mobilier etc.).

Prin conţinutul activităţii extrem de eterogene pe care o desfăşoară, prin complexitatea sistemelor de relaţii ce stau la baza respectivei activităţi, cît şi prin conexiunile generale în circuitele de piaţă, comerţul cu amănuntul deţine un loc important în cadrul mecanismului economic al oricărei societăţi.

Analiza rolului economic al comerţul cu amănuntul trebuie să plece de la ideea că vînzarea cu amănuntul este indispensabilă în viaţa economică a unei societăţi, deoarece, prin intermediul acesteia, produsele sunt puse la dispoziţia consumatorilor acolo unde aceştia se găsesc şi sunt oferite potrivit posibilităţilor de cumpărare ale acestora.

Un asemenea rol rămîne acelaşi, fie că este vorba de comerţul tradiţional, realizat prin intermediul micilor magazine cu o suprafaţă redusă, fie că se au în vedere noile suprafeţe comerciale ale căror dimensiuni ating zeci de mii de metri pătraţi. Singurele aspecte care vin să nuanţeze importanţa rolului respectiv sunt date de modul de aprovizionare al fiecărui tip de unităţi, complexitatea sortimentală, metodele de vînzare, facilităţile acordate cumpărătorilor şi serviciile asigurate acestora.

Faptul că prin activitatea desfăşurată comerţul cu amănuntul reprezintă o legătură între consumator şi producător, fie în calitate de verigă intermediară independentă, fie împreună cu comerţul cu ridicata, generează o serie de funcţii specifice acestuia în cadrul circulaţiei mărfurilor. Între acestea, trei prezintă o importanţă mai deosebită:

Prima dintre cele trei funcţii mai importante ale comerţului cu amănuntul se referă la faptul că acesta cumpără mărfuri pe care apoi le revinde în cantităţi mici. În virtutea acestei funcţii, comerţul cu amănuntul cumpără mărfuri în partizi care să corespundă capacităţii de stocare a fiecărei unităţi din reţeaua de distribuţie, partizi care apoi sunt descompuse, mărfurile respective fiind puse la dispoziţia diferitelor categorii de clienţi în cantităţi mici şi foarte mici, uneori chiar în limite inferioare etalonului de vînzare (de pildă, vînzări comensurabile prin intermediul submultiplilor metrului, litrului sau kilogramului).

O asemenea funcţie generează, la rîndul său, avantaje incontestabile pentru clientelă care, pe de o parte, nu trebuie să-şi investească veniturile decît pentru achiziţionarea cantităţilor de produse strict necesare, iar, pe de altă parte, este ferită de grija depozitării unor cantităţi de produse care i-ar depăşi consumul curent.

Cea de-a doua funcţie a comerţului cu amănuntul are în vedere asigurarea prezenţei unităţilor sale în toate zonele, localităţile şi punctele populate. Omniprezenţa unităţilor comerciale cu amănuntul presupune atît o amplasare a acestora în toate punctele de consum, indiferent de condiţiile de acces specifice localităţilor sau zonelor geografice în care sunt amplasate, cît şi deschiderea acestora în toate zilele anului potrivit unui program corespunzător solicitării segmentelor de consumatori aprovizionaţi.

În consecinţă, asigurarea omniprezenţei comerţului cu amănuntul are în vedere atît comerţul realizat de marile magazine universale, de micile magazine din cartiere şi din unele sate izolate sau cabane din munţi, cît şi diferitele forme realizate prin intermediul comerţului mobil sau prin corespondenţă.

În sfîrşit, cea de-a treia funcţie considerată de noi importantă pentru comerţul cu amănuntul are în vedere asigurarea unui sortiment foarte larg şi extrem de complex, punînd la dispoziţia populaţiei absolut toate produsele realizate de producătorii industriali sau agricoli.

De menţionat că această funcţie specifică comerţului cu amănuntul are în vedere, pe de o parte, posibilităţile teoretice ale acestuia de a se aproviziona de la toţi producătorii sau de la toate întreprinderile comerciale cu ridicata (inclusiv de la cele cu statut de importator), iar, pe de altă parte, ia drept premisă natura şi scopul marilor suprafeţe de vînzare care au fost create tocmai pentru a forma şi asigura universalitatea sortimentului de mărfuri ce urmează a fi pus la dispoziţia populaţiei sau de a asigura universalitatea sortimentului de mărfuri din sectorul comercial în care acţionează.

Prin intermediul acestei funcţii se asigură cumpărătorilor atît posibilităţile maxime de aprovizionare cu mărfurile necesare sau dorite, cît şi largi posibilităţi de alegere a produselor pe care le consideră a fi cele mai adecvate satisfacerii nevoilor.

În legătură cu această funcţie mai trebuie subliniat că în analiză trebuie să se aibă în vedere cîteva elemente, cum ar fi universul cotidian, universul de dezvoltare tehnico-ştiinţifică a societăţii, punctele de referinţă, capacitatea de cumpărare a populaţiei din fiecare localitate şi natura cerinţelor din fiecare punct de consum care, împreună, conturează cîmpul de formare a cererii şi ofertei, cît şi dimensiunile sferei de confruntare a acestora, fenomen ce îşi pune amprenta, în ultimă instanţă, asupra universalităţii trebuinţelor.