Politica de dividend

Teoria financiră consideră politica de dividend drept un teren de studiu interesant datorită incitărilor problematice pe care acestea le oferă cercetării ştiinţifice. În condiţiile unui mediu economic caracterizat printr-o relativă simplitate, prin acest termen se definea modul de repartizare pe destinaţii a profitului net, pentru dividende sau pentru reinvestire.

Odată cu dezvoltarea mediului economic, apare managementul financiar care-şi propune sărăspundă la noi întrebări legate de modul de decizie; ce tip de dividende să se distribuie - fie ordinare, fie speciale; dacă să se conteze mai mult de creşterile de curs bursier decât de plăţile sub forma dividendelor sau cum să se armonizeze punctele de vedere ale diferiţilor investitori.

Evoluţia studiilor cu privire la politica de dividend a dus la o bună coordonare a parţii financiare a societăţilor comerciale, aceast referindu-se şi la o bună corelare a distribuţiei dividendelor în funcţie de ceea ce este mai important pentru societate. Astel pentru a ajunge pe un loc de top pe piaţă trebuie să-şi facă acţionarii fideli şi să-i păstreze pentru a nu întâmpina dificultăţi în drumul spre podium.

Dividendul reprezintă remnuneraţia cuvenită unei acţiuni în decurs de un an şi este deasemeni o formă de paticipare a acşionarilor la împărţirea profitului societăţiicomerciale pe acţiuni. Orice deţinător de acţiuni are dreptul de a primi dividende din partea societăţii, dar societatea este autorizată să repartizeze dividende cu respectarea a două condiţii:

• să dispună de suficient profit încât distribuirea dividendelor să nu afecteze substanţa societăţi,să nu decrească capitalizarea bursieră permanentă a societăţii, iar suma dividendelor să nu depăşească totalul profitului afectat acestei destinaţii;
• distribuirea dividendelor să nu afecteze lichidităţile financiare ale societăţii
• comerciale pentru a nu pune în pericol siguranţa creditorilor săi ale căror creanţe devin scasente.

Distribuirea dividendelor cu regularitate presupune o politică sănătoasă şi de dorit a oricărei societăţi comerciale, întrucât se formează un acţionariat fidel, care fiind mulţumit de regularitatea şi de cuantumul dividendelor primite va avea tendinţa să pastreze acţiunile căzând în ele plasamente avantajoase. Cu toate că politica de distribuire a dividendelor reduce sursele de autofinanţare, totuşi poate atinge dezideratul strategic de maximizare a valorii întreprinderii prin âmbogăţirea acţionarilor.

Societăţile comerciale nu sunt obligate juridic să distribuie dividende în fiecare an, fapt pentru care ele pot adopta în anumiţi ani o politică de reducere / suspendare a plăţii dividendelor în favoarea unei politici de autofinanţare. Când o societate distribuie dividende întocmeşte o declaraţiede dividend, prin care avizează pe acţionari că urmează să aibă loc o distribuire, stabilind data plăţii şi data până la care se face înregistrarea acţiunilor. Declaraţia de dividend reprezintă amănuntul formal făcut de către societatea pe acţiuni că urmeză să distribuie dividende, adică documentul prin care societatea pe acţiuni se obligă să verse valoarea documentelor delarate.

Din acest moment apare obligaţia plăţii, ca pasiv al societăţii, iar contabilizarea acestuia se realizează astfel:

BENEFICII NEREPARTIZATE LIBERE = DIVIDENDE DE PLATĂ

Îndreptăţiţi a primi dividende sunt doar deţinătorii de acţiuni, care se înregistrează în acest scop în registrul acţionarilor. Între momentul înregistrării acţionarilor şi data publicării declaraţiei de dividend preţul acţiunilor pe piaţă creşte, urmând să revină la normal după înregistrare, întrucât dreptul de dividend revine doar celui care a înregistrat acţiunile.

Primul dividend şi superdividendul

Statutele societăţilor pot prevedea vărsarea unui prim dividend statutar, calculat pe baza uneu fracţiuni din beneficiul net. De exemplu, o societate are un capital de 4 milioane divizat în 40.000 acţiuni de 100 u.m.. Un dividend statutar este fixat la 2% ; dacă beneficiul este de 800.000 u.m., acţionarii vor primi o sumă globală în valoare de 200.000 u.m. respectiv, 200.000 / 40.000 = 5 u.m. per acţiune. Cel mai adesea, statutele prevăd un prim dividend necumulativ în scopul de a proteja rezulltatele viitoare ale societăţii. Astfel dacă un dividend statutar nu a putut fi vărsat, în prate sau în totalitate, partea neplătită nu va putra fi trecutăla plată în exerciţiul viitor.

Superdividendul

Superdividendul reprezintă suma distribuită acţionarilor peste(în plus) primul dividend. În conclizie, seama anumitor conducători de întreprindere de a fi constrânşi să verse dividende care se vor supune cash-flow-urilor viitoare ale întreprinderii nu este câtuşi de puţin fondată. Rigoarea ataşată constituirii statutelor va permite evitarea unor situaţii penalizatoare.

Nu este mai puţin adevărat că acţionarii sunt interesaţi în momentul achiziţiei titlurilor unei societăţi de vărsareadividendelor; se poate spune, în aceeaşi măsură, că ei ştiu de ceea ce să ţină cont, respectiv la sumele sperate să le încaseze în anii următori; estimarea randamentului este cel mai bun indicator al politicii duse de întreprindere în materie de distribuţie de dividende.

Formele dividendelor

Dividendele pot fi plătite în numerar sau în natură. Se au în vedere şi posibilităţile plăţii dividendelor parţial sau în totalitate în acţiuni cu condiţia ca acest lucru să fie prevăzut în statut. Adunare Generală a Acţionarilor oferă tuturor acţionarilor opţiunea de plată a dividendelor în numerar sau în acţiuni, termenul de opţiune fiind mai mic de trei luni.

Remuneraţiile care se acordă acţionarilor sub forma de dividende la sfâşitul exerciţiului financiar pot lua una din următoarele trei forme:

• în bani - această formă este convenabilă atât acţionarilor care obţincâştigurile direct şi imediat, cât şi pentru societatea comercială (presupunând rapiditate şi costuri reduse), dar presupune apariţia unor fluxuri financiare negative. Se aplică doar cu condiţia în care nu micşoreză prea mult volumul lichidităţilor, pentru a nu pune în pericol situaţia creditorilor.
• în acţiuni - remunerarea sub formă de acţiuni se foloseşte pentru a proteja lichidităţile, sau dacă nu dispun de lichidităţi, pentru a face plata în bani. În funcţie de volumul dividendelor datorate, societatea emite acţiuniacţionarilor, care die le păstrează, fie le vând la bursă procurându-şi lichiditătile de care au nevoie. Această metodă este avantajoasă pentru societăţile care îşi micşorează fluxurile negative, îşi conservă lichidităţile existente şi obţine majorarea capitalului social.
• în natură - această formă de remunerare este întâlnită mai rar şi se aplică cu acordul acţionarilor şi doar atunci când societatea produce şi desface mărfuri de interes pentru acţionarii proprii: cherestea, combustibil, materiale de construcţii. Această formă prezintă avantaj pentru că societăţile nu-şi micşorează lichiditătile şi realizează concomitent creşteri corespunzătoare a cifrei de afaceri. Reprezintă totuşi avantajşi pentru acţionarii care astfel îşi acoperă unele nevoi deconsum individual sau gospodăresc la preţuri avantajoase.

Distribuirea dividendelor

Distribuirea dividendelor de către societăţile pe acţiuni sunt operaţiuni periodice care concretizeazădreptul acţionarilor la remunerarea capitalului plasat în acţiuni.

• dacă toate acţiunile emise de o societate comercială sunt cu drept de vot, mărimea dividendelor şi randamentul acţiunilor vor fi egale pentru toate acţiunile.
• dacă societatea comercială a emis atât acţiuni ordinare cât şi acţiuni cu drep de proprietate(privilegiu), distribuirea dividendelor se face diferit, în funcţie de caracteristicile acţiunilor.

Există mai multe tipuri de acţiuni care pot influienţa modul de distribuire al dividendelor astfel :

1. În cazul în care societatea emite acţiuni ordinare şi acţiuni cu privilegiul de dividend , acestea din urmă prezintă avantajul certitudinii şi stabilirii remunerării, chiar dacă profitul afectat acestei destinaţii nu este îndestulător; deyavantajul acestor acţiuni rezidă în faptul că nu-şi pot spori randamentul peste cel prevăzut în certificatul de acţiune.
2. Distribuirea dividendelor în cazul în care societatea a emis acţiuni cuprivilegiul de dividend cumulativ, au caracteritic faptul că pot fi remunerate retroactiv, cu prioritate pentru anii când nu s-au distribuit dividende; pentru celelalte categorii de acţiuni dividendele nedistribuite sunt pierdute definitiv.
3. Acţiunile cu privilegiul de participaţie sunt cele care permit sporirea randamentului acţiunilor cu privilegiul de dividend până la nivelul randamentului acţiunilor ordinare.

Surse de plata a dividendelor

Ca regulă generală, principala sursă de acoperire a dividendelor de plată o reprezintă beneficiul societăţii, cu condiţia să existe suficient beneficiu pentru a nu se consuma din substanţa socităţii comerciale (capitalul social) şi să nu fie pusă în pericol lichiditatea financiară. Dacă beneficiul nu este îndestulător, societatea comercială poate apela la surse adiţionale (împrumuturi obţinute în condiţii lejere, creşteri de capital) astfel încât plătind dividendele să se păstreze sau chiar să crească gradul de lichiditate financiară.

Dacă plata dividendelor rămâne un beneficiu excedentar care nu se intenţionează a fi reivestit, se poate renunţa la anumite finanţări adiţionale, contractate anterior. Astfel pentru a putea observa cum care sunt sursele de plată ale acestora vom folosi o serie de prescurtări pentru a le putea detalia sub forma unor egalităţi. Astfel dacă V = valoarea profitului de finanţat, P = profitul net obţinut la sfârşitul exerciţiului financiar, D = volumul dividendelor de plată, A = finanţarea adiţională, putem evidenţia următoarea relaţie:

V = P - D +/- A

În funcţie de politica adoptată de fiecare societate această relaţie poate fi interpretată astfel:

• dacă societatea comercială promovează o politică reziduală de dividend : D = P - V , de unde rezultă că A = 0, astfel profitul plus alte surse acoperă finanţarea proiectelor avute în vedere, iar pentru plata dividendelor nefiind nevoie de surse adiţionale;
• dacă P <( V + D), rezultă că :

V= P - D +A , iar de aici încă două situaţii:

A = V + D - P

D = P + V - A

dacă profitul este mic pentru finanţarea priectelor şi pentru plata dividendelor, este necesară apelarea la surse adiţionale > dacă P > ( V + D ), atunci:

V = P - D - A , iar din această operaţie rezultă altele două:

A = P - V - D

D = P - V - A , - se procedează la o răscumpărare de acţiuni pentru echilibrare sau se pot rambursa unele credite obţinute anterior.

Volumul dividendelor de plată, determinate în cele trei situaţii se concretizează cu cheltuielile ocazionate de emisiunea de acţiuni şi cu impozitul pe dividende rezultând astfel plăţi efective către acţionari.

Plata dividendelor

Investitorul, din momentul achiziţiei sale caută un randament atractivregulat. Dividendul este rezultatul unui calcul contabil, beneficiul net înainte de repartizare este scindat în mai multe părţi: punerea în rezerve legale sau ststutare,report din nou şi sume distribuibile.

Decizia de distribuire a dividendelor este votată de Adunarea Generală Ordinară, în momentul aprobării contului exerciţiului încheiat. Spe exemplu, în Franţa, dividendul este plătit la nouă luni după încheierea exerciţiului financiar. Nici un dividend nu poate fi distribuit atunci când această distribuţie ar fi avut ca efect să facă capitalurile proprii inferioare sumei capitalului majorat cu rezervele legale şi cele statutare.

Plata dividendelor face să scadă cursul acţiunii şi deci şi pe cel de subscriere a acţiunilor. Valoarea intrinsecă a bonului este întradevăr diminuată de dividend. Dacă se compară diferite bonuri de subscriere, cele care au valoarea cea mai mare sunt cele care corespund acţionarilor care varsă dividendele cele mai reduse.

Creşteri de capital prin plata dividendelor în acţiuni

Această operţiune prezintă un dublu avantaj pentru societatea plătitoare de dividende, şi anume:

• de a nu debursa imediat lichidităţi pentru a vărsa dividendele;
• de fideliza acţionarul, propunându-i-se noi acţiuni.

Dacă plasamentele în obligaţiuni sunt remunerate prin dobânzi, plasamentele în acţiuni sunt remunerate prin dividende, care reprezintă o parte din beneficiile reaizate de societatea care au emis acţiuni. Plata dividendelor sau a dobânzilor e însoţită de detaşarea unui cupon numerotat, care face parte dintr-o serie de cupoane ataşate titlului.

De exemplu legislaţia franceză a impus plata veniturilor din acţiuni şi părţi să se facă pentru fiecare categorie de titluri o singură dată în cadrul unui exerciţiu. Pe de altă parte majoritatea societăţilor americane servesc dividende trimestriale acţionarilor lor şi cupoane de dobânzi semestriale purtătorilor de obligaţiuni. Putem vorbi şidespre Anglia unde dividendele sunt servite totdeauna semestrial.

Formele politicii de dividend

Politica reziduală de dividend - presupune distribuirea drept dividende a unei sume care rămâne disponibilă după acoperirea nevoilor de finanţat.

La sfârşitul exerciţiului societatea determină volumul total al resurselor proprii cât şi al celor asimilate care pot fi mobilizate în exerciţiul următor, la care se mai adaugă şi împrumuturile de care poate beneficia plus eventualele creşteri de capital în perioada dată.

Din suma totală se scade valoarea proiectelor ce se doresc a fi finanţate iar ceea ce rămâne se distribuie sub formă de dividende. Politica ratei constante - presupune aplicarea de către o firmă, an de an, a unei proporţii fixe a dividendelor în raport cu beneficiul total. Stabilirea unei proporţii constante a dividendelor creează o anumită siguranţă acţionarilor privind remuneraţia, indiferent de politica de autofinanţare dusă de societate. Această politică nu exclude variaţia sumei absolute a dividendelor anuală,întrucât acestea depind de masa profitului realizat în fiecare an.

Politica sumei constante - presupune obligatia societăţii de acorda drept dividend o sumă fixă pentru fiecare acţiune deţinută de către acţionar. Asigură venituri chiar dacă societatea comercială nu înregistrează beneficii la nivelul anilor anteriori şi când este necesară apelarea la surse adiţionale. Cele mai multe societăţi se orientează spre o politică de stabilire a sumei absolute a dividendelor sau a ratei, cu tendinţa de creştere uşoară de la un an la altul.

Indicatorii politicii de dividend

Pentru urmărirea politicii de dividend duse de către o societate pe acţiuni, pentru a crea posibilitatea comparării cu alte unităţi similare sau pentru a scoate în evidenţă performanţele diferitelor unităţi în ceea ce priveşte politica de dividend se pot utiliza diverşi indicatori printre care se numără şi următorii:

1) Dividend pe acţiune = Dividend de plată / Număr de acţiuni emise

• marchează suma absolută a dividendelor care se distribuie pentru o acţiune deţinută; valoarea acestui indicator este interesantă atât pentru acţionar care va cunoaşte suma ce-i va fi vărsată de către societate cât şi pentru bonitatea societăţii aceast lucru ducând la atragerea de investitori; deşi are o expresivitate economică mare, acest indicator nu exprimă integral forţa societăţii respective, mărimea sa depinzând mai mult de profitul afectat distribuţiei de dividend.

2) Rata distribuirii dividendelor = Dividende de plată / Profit net

• semnalează incisivitatea politicii de distribuţie a dividendelor şi este relativ opus politicii de autofinanţare şi invers proporţională cu gradul de capitalizare. Un grad ridicat de distribuire a dividendelor nu presupune în toate cazurile autofinanţare redusă. Un profit mare conjugat cu o rată de distribuire redusă poate conduce la un dividend mai consistent decât în cazul unui profit mic, căruia i se aplică o rată de distribuire ridicată.

3) Randamentul pe acţiune = (Dividend / acţiune) / cursul acţiunii

• este un indicator cu puternică expresivitate economică,de mare interes pentru acţionari deoarece semnifică o rentabilitate autentică a capitalului plasat în acţiuni. Astfel pe baza lui fiecare acţionar poate decide dacă păstrează în continuare acţiunile sau le vinde.

4) Beneficiul pe acţiune = Profitul net total / Numărul de acţiuni

• reprezintă îmbogăţirea practică a acţionarilor în cursul unui an pentru că profitul, fie se distribuie ca dividende, fie se capitalizează reprezentând tot averea acţionarilor,
• indicatorul nu reprezintă un flux financiar în sensul că nu întregul beneficiu se repartizează ca dividend, dar este un element esenţial pentru aprecierea valorii pe piaţă a acţiunilor.

5) Rentabilitatea capitalului investit în acţiuni = Profit net / Capital social Rentabilitatea capitalului investit în acţiuni = (Beneficiu / Acţiuni)/Valoare nominală.

• cu cât acest indicator are valoare mai mare, cu atât este mai bun în sensul folosirii eficiente a capitalului social

6) Coeficientul de capitalizare (PER) = Cursul acţiunilor / (Beneficiu / Acţiune)

• se numeşte şi multiplu de capitalizare - Price Earning Ratio, şi exprimăvaloarea întreprinderii pe baza numărului de ani de beneficiu, adică în câţi ani investiţia recuperează valoarea de piaţă a acţiunilor sale fară a-şi propune obţinerea lichidităţilor financiare efective.

6) Activul net pe acţiune = Activul net / Numărul de acţiuni emise

• reprezintă estimarea contabilă a valorii unei acţiuni, care este un rezultat al activităţii trecute în timp ce valoarea financiară a unei acţiuni pune accentul pe fluxurile viitoare de venit ( dividend + valoarea reziduală ).

7)  CAFp / Acţiune = CAF potenţială / Numarul de acţiuni emise

• capacitatea de autofinanţare presupune constituirea unui fond mare de amortizare ( ca sursă de autofinanţare ) care afăcut să crească costurile de producţie şi deci să scadă beneficiul net.

8) CAFr / Acţiune = CAF reală / Numărul de acţiuni emise

• reprezintă efortul net pentru creşterea economică având cea mai mare însemnătate pentru întreprindere, dar şi pentru partenerii de afaceri şi bănci.