Medicina

Muşchii sunt organe contractile care prin scurtare produc mişcare. Amplitudinea mişcării este în funcţie de gradul de mobilitate al articulaţiei asupra căreia acţionează muşchiul şi de lungimea fibrei musculare.

În contracţia maximă, fibra se scurtează la jumătatea lungimii pe care o are în stare de relaxare maximă. Travaliul depus de un muşchi este în raport cu numărul fibrelor ce-l alcătuiesc; cu cât numărul acestor fibre este mai mare cu atât forţa lui creşte.

Habitus este aspectul fizic exterior al unui individ după care se poate aprecia starea sănătăţii fizice şi sufleteşti, la fel şi predispunerea la anumite maladii. Acest termen, folosit pentru prima dată de Galenus, se menţine şi în zilele noastre şi constituie un ansamblu de criterii externe ce caracterizează structura corpului şi exteriorul omului.

Habitusul include şi particularităţile constituţionale, ţinuta, culoarea pielii, expresia feţei, specificul mersului.

Anatomia, fiind o ramură a biologiei, este ştiinţa fundamentală a învăţământului medical. Ea studiază organismul în ontogeneză, în strânsă legătură cu vârsta, cu modificările mediului ambiant şi ale mediului de trai. Reprezentând în cadrul biologiei ştiinţa vieţii, anatomia s-a dezvoltat în strânsă legătură cu zoologia, fiziologia, biochimia, biofizica, botanica şi în prezent cu genetica. In cadrul medicinei ea constituie temelia pe care se sprijină toate celelalte ştiinţe din învăţământul medical.

Vârsta

Deosebim vârsta calendaristică, măsurată prin timpul astronomic (ani, luni, zile) şi vârsta biologică, stabilită după criterii biologice. Vârsta biologică a unui organism constituie o rezultantă a vârstelor biologice ale diferitor componente ale organismului: ţesuturi, organe, sisteme, umori.

Back to Top