Sistemul excretor (fig. 1) este alcătuit din:

  • rinichi (în număr de doi);
  • căile urinare.

Rinichii

Rinichii sunt așezați în cavitatea abdominală, de o parte și de alta a coloanei vertebrale, în regiunea lombară.

Structura rinichiului

Figura 1. Structura rinichiului

Rinichii au o formă asemănătoare cu aceea a unui bob de fasole (reniformă), culoarea brun-roșcată, greutatea fiecărui rinichi este în jur de 120g.

Rinichiului i se descriu două fețe - anterioară și posterioară, două margini - una laterală convexă și una mediană concavă, care prezintă hilul renal, și doi poli - superior și inferior.

Prin hilul renal intră artera renală și nervii renali, ieșind vena renală, căile urinare și vase limfatice.

Polul superior vine în raport cu glanda suprarenală.

Rinichiul este alcătuit din două părți: capsula renală și țesutul sau parenchimul renal.

Capsula renală se prezintă sub forma unui înveliș fibro-elastic, care acoperă toată suprafața rinichiului și care aderă la parenchimul subiacent (aderă la țesutul de sub el).

Parenchimul renal este alcătuit dintr-o zonă centrală, numită medulară, și o zonă periferică, numită corticală.

Medulara prezintă, pe secțiune, niște formațiuni de aspect triunghiular, numite piramidele lui Malpighi în număr de 6 până la 18, ele sunt orientate cu baza spre periferie, către corticală. Vârfurile acestor piramide sunt rotunjite și poartă numele de papile renale. Se poate observa în secțiune cu ajutorul unei lupe mici orificii în vârful piramidelor, prin care urina se scurge în calicele renale. Piramidele Malpighi prezintă niște striații longitudinale fine, care reprezintă canalele renale drepte numite tuburi colectoare. Fiecare tub colector își are orificiul de scurgere în papilă.

O piramidă Malpighi renală împreună cu țesutul înconjurător din corticală alcătuiesc un lob renal. La rândul său, lobul renal se împarte în unități mai mici numite lobuli renali.

Corticala conține atât corpusculul renal cât și tubii colectori.

Definiție

Nefronul (fig. 2) reprezintă unitatea anatomică și funcțională a rinichiului . În alcătuirea unui nefron intră două părți: corpusculul renal și tubul urinifer (sistemul tubular).

Corpusculul renal e format din capsula Bowman și glomerulul renal.

Capsula Bowman reprezintă porțiunea inițiala a nefronului. Ea este situată în corticală și are forma unei cupe cu pereții dubli. În adâncimea cupei se află glomerulul renal care este un ghem format din capilare, la care sosește o arteriolă aferentă și de la care pleacă o arteriolă eferentă.

În fiecare nefron, în capsula Bowman pătrunde o ramificație a arterei renale (desprinsă din aorta abdominală) - arteriola aferentă. Din aceasta se formează glomerulul. Capilarele glomerurale se unesc și formează arteriola eferentă care se capilarizează din nou la nivelul pereților tubulari (restul tubului urinifer).

Alcătuirea nefronului

Figura 2. Alcătuirea nefronului

În continuarea capsulei se află tubul contort proximal, care este un tub încolăcit, situat în corticală. El se continuă cu ansa Henle, formată dintr-un braț descendent care trece în medulară, de unde pleacă un braț ascendent ce se reîntoarce în corticală. Brațul descendent are calibrul mai mic decât cel ascendent care, ajuns în corticală, se continuă cu tubul contort distal, acesta are o porțiune rectilinie și una contortă. Limita dintre cele două porțiuni este marcată de prezența unei structuri de tip particular numită macula densa.

Mai mulți tubi contorți distali se deschid într-un tub colector.

Căile urinare

Căile urinare sunt reprezentate de:

  • calicele renale mici;
  • calicele renale mari;
  • bazinet;
  • ureter;
  • vezica urinară;
  • uretra.

Calicele renale mici sunt situate la vârful piramidelor Malpighi și confluează în trei calice renale mari: superior, mijlociu și inferior. La rândul lor, calicele renale mari se unesc și formează bazinetul.

Bazinetul sau pelvisul renal este un conduct mai dilatat, cu baza la rinichi și cu vârful spre ureter.

Ureterul este un tub lung de 25-30 cm, care unește vârful bazinetului cu vezica urinară.

Vezica urinară este un organ musculo-cavitar, fiind porțiunea cea mai dilatată a căilor urinare. Ea acumulează urina, care se elimină în mod continuu prin uretere, și o evacuează în mod discontinuu ritmic, de 4-6 ori în 24 de ore, prin actul micțiunii. Vezica urinară este așezată în pelvis și are o formă globuloasă.

Uretra este un conduct care, la bărbat, e mai lungă decât la femeie. Ea este segmentul evacuator al aparatului urinar, prin care urina este eliminată din vezică în timpul micțiunii.

La bărbat, este un organ comun atât aparatului urinar, cât și celui genital, servind pentru micțiune și pentru ejaculare.

La femeie, uretra este un organ care servește numai pentru eliminarea urinei din vezică; este prevăzută cu un sfincter intern, neted, la joncțiunea/legătura cu vezica urinară, și cu un sfincter extern, striat.

Rinichii sunt principalele organe ale excreției. Aceștia elimină prin urină substanțele toxice nefolositoare și o parte din sărurile din sânge, împreună cu o cantitate de apă.

Vascularizația rinichiului este foarte bogată. Artera renală (provine din aorta abdominală) se împarte în ramuri care pătrund între piramidele renale, formează apoi mici ,,arcuri" la baza piramidelor, la limita dintre corticală și medulară; din divizarea acestora în corticală provin arteriolele aferente care se capilarizează formând fiecare câte un ,,ghem" de capilare, numit glomerul.

Arteriola care iese din glomerul (eferentă) se capilarizează în jurul tubilor uriniferi, apoi sângele trece în venule și vene care merg paralel cu arterele și formează în final vena renală, care iese din rinichi și se varsă în vena cavă inferioară.

În fiecare rinichi se găsesc cam 1 milion de nefroni, ,,unități de curățire" a sângelui, la nivelul cărora se formează urina.

Formarea urinei

Formarea urinei este un proces complex care se desfășoară în trei faze:

  • filtrarea glomerulară;
  • reabsorbția tubulară;
  • secreția tubulară.

Filtrarea glomerulară - filtrarea sângelui (mai exact, plasma sângelui este filtrată) se face prin pereții subțiri ai capilarelor glomerulare, în capsula nefronului. Micile ,,filtre" naturale sunt selective, din plasma sanguină neputând trece proteinele, prețioase pentru organism. Trec însă o mare cantitate de apă, glucoză, aminoacizii, săruri minerale, dar și substanțe nefolositoare, toxice (uree, acid uric).

Se formează astfel urina primară care este de fapt plasma deproteinizată (fară proteine; proteinele nu au putut trece deoarece sunt molecule mari) care intră în tubul urinifer. Cantitatea de urină primară este de 180 l pe zi!

Pe măsură ce urina primară înaintează de-a lungul segmentelor tubului urinifer, ea suferă modificări ale compoziției sale. Au loc următoarele procese:

Reabsorbția reprezintă faza în care are loc întoarcerea în sânge a unei mari cantități de apă și de substanțe utile organismului, conținute în urina primară (ultrafiltratul glomerular), cum sunt glucoza și aminoacizii, (altfel spus, are loc trecerea acestor substanțe din tubii uriniferi înapoi în sânge).

Deci în această etapă se recuperează anumite substanțe utile organismului din urina primară.

Secreția tubulară este procesul invers celui de reabsorbție. În procesul de secreție tubulară sunt preluate substanțele din capilarele ce înconjoară tubii și trecute în lichidul urinar aflat în lumenul tubului urinifer (mai exact are loc secreția de către celulele tubului urinifer a unor substanțe, cum este amoniacul, substanță toxică, care intră în tubul urinifer și care va fi eliminat).

În urma reabsorbției și secreției tubulare se formează urina finală în cantitate de aproximativ 1,5 l pe zi, care trece din tubii uriniferi ai nefronilor în tuburile colectoare ale urinei și prin orificiile din vârful piramidelor renale ajunge în final în bazinet (un minirezervor de urină), de aici urina finală va ajunge prin căile urinare (uretere) în vezica urinară (un rezervor mai mare).

Eliminarea urinei

Din pelvisul renal (bazinet), urina trece în uretere și înaintează prin contracția musculaturii înspre vezica urinară unde se acumulează. Când aceasta se umple (300-400 ml), musculatura pereților ei se contractă și urina este eliminată, prin uretră, la exterior (are loc micțiunea).

Rinichii intervin în menținerea echilibrului mediului intern. De exemplu, când mănânci foarte sărat, rinichiul elimină surplusul prin urină, menținând astfel concentrația normală a sărurilor în sânge. Dacă bei prea multă apă, rinichiul elimină surplusul. Dacă bei apă puțină, se mărește reabsorbția ei pentru a nu modifica conținutul de apă al plasmei sanguine.

Back to Top