Sângele

Sângele este adesea descris ca "fluidul vieții", și pe bună dreptate. Acest lichid vital circulă neîncetat prin corpul nostru, alimentând fiecare celulă, fiecare țesut și fiecare organ cu oxigen și nutrienți esențiali. De la primul moment al dezvoltării embrionare și până la ultima bătaie a inimii, sângele ne menține în viață printr-o serie complexă de funcții interdependente.

În timpurile antice, medicii considerau sângele drept unul dintre cele patru "umori" fundamentale ale corpului, alături de flegmă, bila galbenă și bila neagră. Hipocrate credea că echilibrul acestor umori determina sănătatea fizică și mentală a individului. Deși această teorie a fost demult depășită, intuiția că sângele are un rol central în menținerea sănătății s-a dovedit a fi profund adevărată.

Astăzi, știința modernă ne-a oferit o înțelegere detaliată a compoziției și funcțiilor sângelui. Știm că acest fluid complex transportă oxigen de la plămâni la țesuturi, elimină deșeurile metabolice, menține echilibrul acido-bazic, participă la apărarea împotriva agenților patogeni și reglează temperatura corpului. Fără sânge, viața așa cum o cunoaștem ar fi imposibilă.

În acest articol, vom explora în profunzime universul fascinant al sângelui. Vom examina compoziția sa chimică, vom analiza componentele sale celulare și vom descifra mecanismele complexe prin care acest fluid miraculos susține viața. De la eritrocitele care transportă oxigenul până la anticorpii care ne apără de infecții, fiecare element al sângelui are un rol specific și esențial în menținerea homeostaziei organismului.

Înțelegerea sângelui nu este doar o chestiune de curiozitate științifică, ci și o necesitate practică. Cunoașterea valorilor normale și a variațiilor patologice ale parametrilor sanguini stă la baza diagnosticului și tratamentului multor afecțiuni. Fie că este vorba despre o simplă anemie sau despre boli hematologice complexe, analiza sângelui oferă informații prețioase despre starea de sănătate a întregului organism.

Să începem, așadar, această călătorie fascinantă în lumea sângelui, descoperind tainele acestui fluid care, în esența sa, reprezintă însăși viața.

 Ce este sângele - Definiție și Caracteristici Generale

Sângele reprezintă un țesut conjunctiv fluid specializat ce circulă prin inima, arterele, venele și capilarele organismului, îndeplinind roluri esențiale pentru supraviețuire. Acest lichid vital, de culoare roșie, constituie aproximativ 7-8% din greutatea corporală a unui adult, echivalentul a circa 5-6 litri.

Sângele, limfa și lichidele intercelulare formează mediul intern al organismului, caracterizat prin compoziție și proprietăți fizico-chimice relativ constante, ce asigură homeostazia necesară activității normale a celulelor.

Sângele realizează:

• aportul la nivel celular de substanțe energogenetice și plastice (glucoză, aminoacizi, acizi grași), săruri minerale, apă și oxigen (O2);
• transportul produșilor catabolismului celular (uree, acid uric, amoniac) și ai dioxidului de carbon (CO2).

Denumit adesea "fluidul vieții", sângele are caracteristici fizice specifice. Are o vâscozitate de 3-4 ori mai mare decât apa, o densitate de aproximativ 1.055 g/ml și un pH ușor alcalin, situat între 7,35 și 7,45. Temperatura sa normală este de 38°C, fiind un element vital în termoreglarea organismului.

Sângele este singurul țesut lichid din organism, fiind responsabil pentru transportul nutrienților, oxigenului, dioxidului de carbon, hormonilor și deșeurilor metabolice. De asemenea, joacă un rol crucial în apărarea împotriva agenților patogeni, menținerea temperaturii corpului și conservarea echilibrului acido-bazic.

Sângele este un țesut conjunctiv lax cu o constantă fluidă, compus din plasmă și elemente figurate, care asigură nutriția și oxigenul necesar organismului.

Din ce este alcătuit sângele - Componentele sângelui

Sângele este compus din două părți principale: elementele figurate (celulele sanguine) și plasma sanguină. Această structură complexă permite sângelui să îndeplinească multiplele sale funcții vitale în organism.

Componentele principale ale sângelui:

• plasma sangvină (55-60%);
• elementele figurate (40-45%).

Figura 1. Componentele sângelui (la microscop)

Plasma sanguină

Plasma sangvină - este un lichid gălbui, care conține 90% apă și 9% substanțe organice și 1% substanţe anorganice, cum ar fi: electroliți (Na+, K+, Ca2+ Mg2+, Cr, HC03-, HP042, S042), substanțe nutritive (glucoză, aminoacizi, lipide, colesterol, vitamine),produși finali de metabolism (uree, creatinină, acid uric), hormoni și proteine. Această structură complexă permite sângelui să îndeplinească multiplele sale funcții vitale în organism.

Proteine plasmatice (6-8%)

1. Albumine (60%): Sunt cele mai abundente proteine plasmatice, având rol în menținerea presiunii oncotice a sângelui și transportul diverselor substanțe (hormoni, medicamente, ioni).

2. Globuline (36%):

• Alfa-globuline: Transportă lipide, hormoni și metale.
• Beta-globuline: Includ transferina (transport al fierului) și lipoproteine.
• Gama-globuline: Reprezintă anticorpii (imunoglobulinele) esențiali în răspunsul imun.

3.Fibrinogen (4%): Proteină crucială în procesul de coagulare a sângelui, se transformă în fibrină sub acțiunea trombinei.

4. Alte proteine: Protrombina, factori de coagulare și hormoni proteici.

Electroliți (0,9%)

• Cationi: Sodiu (Na⁺), potasiu (K⁺), calciu (Ca²⁺), magneziu (Mg²⁺)
• Anioni: Clor (Cl⁻), bicarbonat (HCO₃⁻), fosfat (PO₄³⁻), sulfat (SO₄²⁻)

Substanțe nutritive

• Glucide: Glucoză (800-1200 mg/L)
• Lipide: Trigliceride, fosfolipide, colesterol, acizi grași
• Aminoacizi: Rezultați din digestia proteinelor
• Vitamine și oligoelemente: Fier, cupru, zinc, vitaminele A, B, C, D, E, K

Produși de metabolism

• Uree: Produs final al metabolismului proteinelor
• Acid uric: Rezultat din metabolismul nucleotidelor purinice
• Creatinină: Produs de degradare a fosfocreatinei musculare
• Bilirubină: Pigment rezultat din degradarea hemoglobinei

Gaze dizolvate

• Oxigen (O₂)
• Dioxid de carbon (CO₂)
• Azot (N₂)

Elementele figurate (45% din volumul sanguin)

Elementele figurate - sunt globulele roșii (hematiile sau eritrocitele), globulele albe (leucocitele) și plachetele sanguine (trombocitele).

Hematiile sau eritrocitele

Eritrocitele sau hematiile, sunt cele mai numeroase celule din sânge, reprezentând aproximativ 99% din elementele figurate. Un milimetru cub de sânge conține 4,5-5,5 milioane de eritrocite la bărbați și 4-5 milioane la femei. Acestea au formă de disc biconcav, cu diametrul de 7-8 micrometri și grosimea de 2 micrometri la periferie și 1 micrometru în centru.

Eritrocitele (hematiile) - sunt celule sangvine anucleate (care nu au nucleu) în faza adultă, în număr de circa 5 milioane/mm3 la bărbat și 4,5 milioane/mm3 la femei. Hematiile anucleate au din profil formă de disc biconcav cu diametru de circa 7,5 microni și grosime la periferie de 2,5 microni. Această formă mărește suprafața celulei și favorizează schimburile de gaze. Hematiile au o durată de viață de 120 de zile, după care sunt distruse în ficat, în splină (cimitirul globulelor roșii) și în măduva osoasă prin hemoliză.

Rata de înlocuire a hematiilor adulte, ajunse la limita funcțională, este de aproximativ 2,5 milioane pe secundă. Pe măsură ce sunt distruse, se formează altele noi, în măduva roșie (hematopoietică) din oase, în special din oasele late și în ficat. Procesul de formare a hematiilor (necesită Fe, vitamina B12, acid folic) se numește hematopoieză. Reglarea este controlată de un hormon secretat de rinichi numit eritropoietină.

Creșterea numărului de hematii se numește poliglobulie. Poliglobulia poate fi de scurtă durată (în efort fizic, după mâncare, la durere) sau stabilă (la persoanele care trăiesc la altitudini mari). Fiecare hematie conține aproximativ 280 milioane de molecule de hemoglobină, care conferă culoarea roșie sângelui și are rolul de a transporta gazele respiratorii (O2 și CO2).

Hemoglobina (Hb.) are în structura sa o proteină (globina) și un pigment roșu, „hem". În molecula hemului se găsește fier, de care se leagă oxigenul molecular (O2) ce urmează să fie transportat. La un om sănătos, în volumul de sânge din organism (5-6 1itri) se găsesc 700-800 g hemoglobină. Scăderea numărului de hematii care conțin hemoglobină, sau micșorarea cantității de hemoglobină din hematii diminuează aprovizionarea cu oxigen și provoacă patologia numită anemie.

Particularități structurale și funcționale ale eritrocitelor:

• Anucleate: Nu posedă nucleu, ceea ce le mărește capacitatea de transport al oxigenului
• Bogate în hemoglobină: Proteină ce conține fier și leagă oxigenul
• Durata de viață: Aproximativ 120 de zile
• Producție: În măduva osoasă roșie, sub influența eritropoietinei
• Destrucție: În ficat și splină

Funcțiile principale ale eritrocitelor sunt:

• Transportul oxigenului de la plămâni la țesuturi
• Transportul dioxidului de carbon de la țesuturi la plămâni
• Participarea la menținerea echilibrului acido-bazic

Leucocitele (Globulele albe)

Leucocitele sunt celule nucleate implicate în apărarea organismului împotriva agenților patogeni. Un milimetru cub de sânge conține 5.000-10.000 leucocite. Există mai multe tipuri de leucocite, clasificate în două categorii principale:

• Granulocite (polimorfonucleare)
• Agranulocite (mononucleare)
  

Globulele albe sau leucocitele - sunt celule nucleate mobile, în număr de 4000-8000/mm3. Leucocitele au câteva proprietăți fiziologice particulare, importante în apărarea organismului împotriva infecțiilor:

• se deplasează pasiv în masa sângelui (duse de curentul sanguin) și activ (prin mișcări amiboidale cu ajutorul pseudopodelor = piciorușe false);
• se deformează datorită emiterii de pseudopode, pentru a traversa endoteliul capilar în spațiile interstițiale prin diapedeză;
• înglobează diferite celule moarte sau lezate și bacterii pe care le digeră intracelular, proces numit fagocitoză;
• sintetizează anticorpi care asigură imunitatea.

Datorită acestor proprietăți, leucocitele au un rol esențial în mecanismele de apărare ale organismului împotriva agenților patogeni.

Leucocitele sunt și ele de mai multe tipuri:

• polinucleare (granulocite);
• mononucleare (agranulocite).

Granulocite (polimorfonucleare)

Polinuclearele sau granulocitele sunt:

Neutrofilele sunt cele mai numeroase (60% din totalul leucocitelor), migrează spre țesuturile infectate cu microorganisme sau substanțe străine, fiind atrase de substanțele eliberate din celulele atacate. Prin diapedeză, neutrofilele străbat peretele capilar. La locul infecției fagocitează microorganismele și substanțele străine. Au o durată de viață de câteva ore.

Acidofilele (sau eozinofilele care reprezintă 3% din totalul leucocitelor) intervin în reacții alergice și în boli parazitare. Numărul lor crește în infecții ale organismului, opresc reacțiile inflamatorii prin reacții de detoxificare.

Bazofilele (0,5% din totalul leucocitelor) sintetizează și eliberează histamina și heparina, substanțe vasodilatatoare. Ele intervin în stadiul tardiv al infecțiilor.

Agranulocite (mononucleare)

Mononuclearele sau agranulocitele sunt:

Limfocitele (25-33% din totalul leucocitelor) sunt celule mici cu nuclei mari și citoplasmă puțină. Produc anticorpi care asigură imunitatea corpului. Se formează în timus, măduva osoasă, ganglionii limfatici, splină și ajung în circulație pe cale limfatică. Limfocitele proliferează intens atunci când în organism pătrund agenți patogeni. Durata de viață este de la câteva ore până la câțiva ani.

Monocitele (13-19% din totalul leucocitelor) sunt cele mai mari leucocite. Au nucleu în formă de rinichi. Se formează în măduva osoasă, în ganglionii limfatici, în splină, în amigdale etc. Durata de supraviețuire este de circa 24 ore. Au proprietăți fagocitare pronunțate, fagocitând resturi celulare și microbiene mai mari.

Trombocitele

Trombocitele (plachete sanguine) - sunt cele mai mici elemente figurate, sunt anucleate. În circulația sanguină se găsesc în număr de 250000-450000/mm3. Durata de viață este de 5-9 zile, după care sunt distruse în splină și ficat. Provin prin fragmentarea unor celule mari (megacariocite) din măduva osoasă. Au rol în coagularea sângelui.

Funcțiile principale ale trombocitelor:

• Participarea la hemostaza primară prin aderare și agregare
• Eliberarea de factori de coagulare
• Participarea la retracția cheagului
• Menținerea integrității vasculare

Hemostaza este procesul fiziologic prin care organismul intervine în oprirea hemoragiei, ca urmare a lezării vaselor de sânge. Formarea cheagului de fibrină are loc prin transformarea fibrinogenului plasmatic (globulina din plasmă), solubil, în fibrină insolubilă, sub acțiunea trombinei.

După realizarea hemostazei și refacerea peretelui vascular lezat are loc fibrinoliza, adică procesul de descompunere enzimatică a fibrinei.

Imunitatea este capacitatea organismului de a recunoaște și neutraliza macromolecule sau celule străine care, pătrunse în mediul intern, produc dereglări ale unor constante funcționale (ale homeostaziei).

Compoziția chimică a sângelui

Din punct de vedere chimic, sângele prezintă o compoziție complexă, esențială pentru îndeplinirea numeroaselor sale funcții fiziologice.

Compoziția elementară

• Apă: 80-82%
• Proteine: 16-17%
• Săruri minerale: 0,9%
• Glucide: 0,1-0,2%
• Lipide: 0,6-0,8%
• Acizi nucleici: 0,1-0,2%
• Enzime și hormoni: În cantități mici, dar cu rol esențial

Compoziția ionică

Concentrațiile ionice din sânge sunt strict reglate pentru menținerea homeostaziei. Principalii ioni și concentrațiile lor normale în plasma sanguină sunt:

• Sodiu (Na⁺): 135-145 mmol/L
• Potasiu (K⁺): 3,5-5,0 mmol/L
• Calciu (Ca²⁺): 2,2-2,6 mmol/L (total) / 1,1-1,3 mmol/L (ionizat)
• Magneziu (Mg²⁺): 0,8-1,2 mmol/L
• Clor (Cl⁻): 95-105 mmol/L
• Bicarbonat (HCO₃⁻): 22-30 mmol/L
• Fosfat (PO₄³⁻): 0,8-1,5 mmol/L

Substanțe biologic active

Hemoglobina

Hemoglobina este o proteină tetramerică formată din patru subunități, fiecare conținând un grup hem cu un atom de fier. Acest atom de fier poate lega reversibil o moleculă de oxigen. Concentrația normală a hemoglobinei este de 13-17 g/dL la bărbați și 12-16 g/dL la femei.

Tipuri de hemoglobină:

• Hemoglobina A (HbA): Forma predominantă la adulți
• Hemoglobina F (HbF): Predominantă la făt, cu afinitate mai mare pentru oxigen
• Hemoglobina A2: Reprezintă aproximativ 2-3% din hemoglobina totală

Enzime plasmatice

Numeroase enzime circulă în plasma sanguină, oferind informații valoroase despre funcționalitatea organelor:

• Transaminaze (AST, ALT): Markeri ai funcției hepatice
• Fosfatază alcalină: Marker hepatobiliar și osos
• Creatin kinază (CK): Marker al leziunilor musculare și cardiace
• Amilază și lipază: Markeri ai funcției pancreatice
• Lactat dehidrogenază (LDH): Marker nespecific de leziune tisulară

Factori de coagulare

Plasma conține peste 30 de factori implicați în procesul de coagulare, dintre care cei mai importanți sunt:

• Factor I (Fibrinogen): Precursor al fibrinei
• Factor II (Protrombină): Precursor al trombinei
• Factor VII: Implicat în calea extrinsecă
• Factor VIII: Deficitar în hemofilia A
• Factor IX: Deficitar în hemofilia B
• Factor X: Punct de confluență al căilor intrinsecă și extrinsecă
• Factor XIII: Stabilizează rețeaua de fibrină 

Fiziologia sângelui

Fiziologia sângelui cuprinde ansamblul de procese și mecanisme prin care acest țesut fluid își îndeplinește multiplele funcții în organism.

Funcțiile fundamentale ale sângelui în organism

1. Funcția de transport

Sângele este principalul sistem de transport al organismului, asigurând:

• Transportul gazelor:
  • Oxigenul (O₂): De la plămâni la țesuturi, legat de hemoglobină (97%) sau dizolvat în plasmă (3%)
  • Dioxidul de carbon (CO₂): De la țesuturi la plămâni, sub formă de bicarbonat (70%), legat de hemoglobină (23%) sau dizolvat în plasmă (7%)
• Transportul nutrienților:
  • Glucoză, aminoacizi, acizi grași, vitamine, minerale
• Transportul produşilor de metabolism:
  • Uree, acid uric, creatinină, bilirubină
• Transportul hormonilor:
  • Hormoni tiroidieni, steroizi, catecolamine

2. Funcția de apărare și imunitate

Sângele joacă un rol crucial în apărarea organismului împotriva agenților patogeni prin:

• Imunitatea înnăscută:
  • Barieră fizică prin integritatea endoteliului vascular
  • Fagocitoză realizată de neutrofile și macrofage
  • Complement, proteină C-reactivă, interferoni
• Imunitatea adaptativă:
  • Imunitate umorală mediată de anticorpi produși de limfocitele B
  • Imunitate celulară mediată de limfocitele T

3. Funcția hemostatică

Hemostaza reprezintă procesul de oprire a sângerărilor și menținere a integrității vasculare, implicând:

• Vasoconstricția: Contracția vasului lezat
• Hemostaza primară: Formarea dopului plachetar
• Hemostaza secundară (coagularea): Transformarea fibrinogenului în fibrină
• Fibrinoliza: Dizolvarea cheagului în urma vindecării

4. Menținerea homeostaziei

Sângele contribuie la menținerea constantelor mediului intern prin:

• Reglarea pH-ului: Sistemele tampon (bicarbonat/acid carbonic, hemoglobină, proteine plasmatice)
• Reglarea temperaturii: Disiparea căldurii de la organele interne către piele
• Reglarea volumului extracelular: Presiunea osmotică, presiunea hidrostatică
• Menținerea echilibrului hidro-electrolitic: Distribuția apei și electroliților între compartimente

Formarea elementelor figurate (Hematopoieza)

Hematopoieza reprezintă procesul de formare a celulelor sanguine, având loc predominant în măduva osoasă roșie. Toate celulele sanguine provin dintr-o celulă stem hematopoietică pluripotentă, care se diferențiază în:

• Linia mieloidă: Eritrocite, granulocite, monocite, trombocite
• Linia limfoidă: Limfocite B, T și NK

Factori care reglează hematopoieza:

• Eritropoietina (EPO): Stimulează producția de eritrocite
• Trombopoietina (TPO): Stimulează producția de trombocite
• Factorii stimulatori de colonii (G-CSF, GM-CSF): Stimulează producția de granulocite și monocite
• Interleukine: Reglează producția și diferențierea limfocitelor

Grupele sangvine

Termenul de grupă sanguină (sau grup sanguin) este folosit pentru a caracteriza sângele unui individ în funcţie de prezenţa sau absenţa unui antigen pe suprafaţa eritrocitelor acestuia. Deşi, aceste antigene sunt prezente şi pe leucocite (nu şi pe trombocite), în mod curent se consideră că doar eritrocitele prezintă importanţă pentru stabilirea grupelor sanguine.

Datorită faptului că reacţia antigen-anticorp la care participă antigenele de grup sanguin şi anticorpii lor specifici este una de aglutinare (se soldează cu aglutinarea hematiilor) antigenele se mai numesc şi aglutinogene/antigene, iar anticorpii şi aglutinine/anticorpi. În practica medicală curentă prezintă importanţă sistemele AB0 şi Rh.

Sistemul ABO

Austriacul Karl Landsteiner este considerat descoperitorul sistemului AB0, el primind în 1930 Premiul Nobel pentru aceasta.

Sistemul AB0 se bazează pe existenţa a două aglutinogene, notateA şi B, şi a două aglutinine specifice: α (anti A) şi respectiv β (anti B). Astfel, există 4 grupe principale în sistemul AB0:

Landsteiner a observat o regulă a excluziunii reciproce, concretizată în faptul că indivizii care prezintă pe eritrocite un aglutinogen nu au niciodată în plasmă aglutinina omoloagă. Un individ poate dispune de unul, ambele sau de nici unul din aglutinogene. Întotdeauna există aglutinine corespunzătoare aglutinogenului care lipseşte, iar când sunt prezente atât A cât şi B, nu vor exista aglutinine.

Problema compatibilităţii se pune atunci când se doreşte realizarea unei transfuzii sanguine. Clasic, în sistemul AB0, există noţiunile dedonator universal (cu referire la grupa 0, care nu are aglutinogene) şi de primitor universal (cu referire la grupa AB, care nu are aglutinine).

Ele nu sunt însă utile decât pentru transfuzii cu volum redus de sânge, mai mic de 500 ml. În cazul transfuziei a peste 500 ml, se foloseşte exclusiv sânge izogrup, adică de aceeaşi grupă cu a primitorului. Aceasta pentru că, deşi de exemplu grupa 0 nu are aglutinogene, are totuşi aglutinine. Acestea devin de ajuns de diluate în sângele primitorului pentru a nu da reacţii sesizabile, dar la volume mari contactul lor cu aglutinogenele unui primitor de grupă A, B sau AB poate determina aglutinarea intravasculară a eritrocitelor.

Sistemul Rh

În afară de sistemul AB0, în cazul unei transfuzii este obligatoriu să se ţină seama şi de grupa Rh+. Sângele Rh+ poate fi primit doar de indivizi Rh+, pe când cel Rh- se poate administra la Rh- şi Rh+ fără nici o problemă, deoarece în sistemul Rh nu există anticorpi în absenţa factorului antigenic.

Sistemul Rh clasifică sângele în:

• Rh pozitiv (Rh+): Prezintă antigenul D pe eritrocite (85% din populație)
• Rh negativ (Rh-): Nu prezintă antigenul D (15% din populație)

Cunoașterea grupelor sanguine este esențială pentru transfuzii sigure și prevenirea reacțiilor hemolitice.

Este de menţionat că totuşi, teoretic, indivizii Rh- ar putea primi o dată în viaţă sânge Rh+, urmând ca după aceea să dezvolte anticorpi antiRh. Această variantă este însă evitată cu mare atenţie în practică, deoarece poate duce la erori ulterioare cu consecinţe grave.

Mecanismele de coagulare a sângelui

Coagularea sângelui este un proces complex ce implică interacțiunea coordonată a numeroși factori pentru a preveni pierderea excesivă de sânge în urma lezării vaselor.

Etapele coagulării

1. Faza vasculară: Vasoconstricția inițială pentru reducerea fluxului sanguin
2. Faza plachetară: Aderarea și agregarea trombocitelor pentru formarea dopului plachetar
3. Faza de coagulare propriu-zisă: Cascada de coagulare ce duce la formarea fibrinei

Calea extrinsecă

Inițiată de factorul tisular (TF) expus la lezarea vasculară:

• Factorul VII se activează și formează complexul TF-VIIa
• Complexul activează factorul X

Calea intrinsecă

Inițiată de contactul sângelui cu suprafețe negative:

• Factorul XII se activează
• Cascadă de activări ce implică factorii XI, IX și VIII
• Activarea factorului X

Calea comună

• Factorul Xa convertește protrombina în trombină
• Trombina convertește fibrinogenul în fibrină
• Factorul XIII stabilizează rețeaua de fibrină

Inhibitori naturali ai coagulării

• Antitrombina III: Inactivează trombina și alți factori
• Proteina C și S: Inactivează factorii Va și VIIIa
• Inhibitorul căii factorului tisular (TFPI): Inhibă complexul TF-VIIa

Modificări patologice ale sângelui

Numeroase afecțiuni pot perturba compoziția și funcțiile normale ale sângelui:

Anemii

Caracterizate prin reducerea numărului de eritrocite sau a concentrației de hemoglobină:

• Anemii prin deficit de producție: Deficit de fier, vitamina B12, acid folic
• Anemii hemolitice: Distrugere accelerată a eritrocitelor
• Anemii aplastice: Insuficiența măduvei osoase

Tulburări leucocitare

• Leucocitoze: Creșterea numărului de leucocite (infecții, inflamații, leucemii)
• Leucopenii: Scăderea numărului de leucocite (imunodeficiențe, medicamente)
• Leucemii: Proliferare necontrolată a celulelor leucemice

Tulburări trombocitare

• Trombocitoze: Creșterea numărului de trombocite
• Trombocitopenii: Scăderea numărului de trombocite, cu risc de sângerare
• Tulburări funcționale plachetare: Disfuncții ale trombocitelor

Tulburări de coagulare

• Hemofilii: Deficiențe ale factorilor de coagulare
• Boala von Willebrand: Deficiență a factorului von Willebrand
• Coagulare intravasculară diseminată (CID): Activare generalizată a coagulării

In fine

Sângele reprezintă un țesut vital, cu o compoziție și structură complexe, adaptate pentru îndeplinirea multiplelor sale funcții. De la transportul gazelor și nutrienților, la apărarea împotriva infecțiilor și menținerea homeostaziei, sângele este esențial pentru supraviețuirea și funcționarea optimă a organismului. Cunoașterea compoziției și fiziologiei sângelui permite înțelegerea multor procese fiziologice și patologice, contribuind la diagnosticul și tratamentul corect al numeroaselor afecțiuni hematologice.