Științe Economice

Încercarea de a defini obiectul de studiu al unei ştiinţe are tendinţa de a se baza pe întocmirea inventarului problemelor ce le abordează. Astfel, în cazul economiei, posibilul inventar de probleme ar cuprinde: producţia, schimbul, consumul, moneda, şomajul, inflaţia, creşterea economică etc.

Creşterea economică reprezintă unul dintre obiectivele principale ale politicii economice a statului. Experienţa mai multor ţări demonstrează că majoritatea politicilor de redresare economică utilizează instrumentele politicii de impunere, care au consecinţe favorabile asupra economiei reale a statului.

Politica fiscală, fiind parte componentă a politicilor macroeconomice, îndeplineşte funcţia de coordonare a corelaţiilor dintre celelalte politici economice: bugetare, structurale, antreprenoriale.

Într-un mediu concurenţial şi instabil, informaţia contribuie la reducerea riscului în adoptarea deciziilor. De aceea, agentul economic trebuie să fie foarte bine informat cu privire la caracteristicile pietei pe care acţionează şi să-şi orienteze corespunzător propriile strategii.

Analiza pieţei constă în culegerea tuturor informaţiilor referitoare la aceasta. Piaţa poate fi definită sub mai multe forme:

Studiul comportamentului agenţilor economici în viaţa economică, în condiţiile în care nevoile sunt nelimitate, iar resursele economice necesare producerii de bunuri au un caracter limitat, constituie unul din domeniile importante de abordare a ştiinţei economice.

Resursele economice disponibile sunt valorificabile în măsura în care ele sunt atrase şi utilizate în activitatea economică. Ele apar ca fluxuri şi se transformă în factori de producţie. O delimitare conceptuală între cele două noţiuni (resurse, factori de producţie) se impune, deşi, în sine, termenii sunt utilizaţi ca fiind sinonimi:

Back to Top