Caracteristica şi clasificarea arendei

Leasing-ul reprezintă totalitatea raporturilor o parte (locator) se obligă la cererea unei alte părţi (locatar) să-i asigure posesiunea şi folosinţa temporară a unui bun, achiziţionat sau produs de locator, contra unei plăţi periodice (rata de leasing), iar la expirarea contractului să respecte dreptul de opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale.

Leasing financiar se subînţelege orice operaţiune de leasing care îndeplineşte cel puţin una din următoarele condiţii:

• riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra bunului-obiect al leasingul-ui se transmit locatarului la momentul încheierii contractului de leasing; 
• suma ratelor de leasing constituie cel puţin 90 procente din valoarea de intrare a bunului transmis în leasing;
• contractul de leasing prevede expres transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului-obiect al leasingul-ui la expirarea contractului;
• perioada de leasing depăşeşte 75 procente din durata de funcţionare utilă a bunului-obiect al leasingul-ui.

Leasing operaţional este operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte nici una din condiţiile leasingul-ui financiar.

Locaţiunea reprezintă totalitatea raporturilor prin care o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie.

Arenda este contractul încheiat între o parte - proprietar sau alt posesor legal de terenuri şi de alte bunuri agricole (arendator) - şi altă parte (arendaş) cu privire la exploatarea acestora pe o durată determinată şi la un preţ stabilit de părţi.

Relaţiile de arendă şi locaţiune sînt reglementate de Codul civil al Republicii Moldova, iar cele de leasing – de Codul civil al Republicii Moldova şi Legea cu privire la leasing nr. 59-XVI din 28.04.2005.

Modul de contabilizare a arendei (leasingului) este determinat de S.N.C. 17 „Contabilitatea arendei (leasingului)” aprobat prin Ordinul Ministerului de Finanţe nr. 32 din 03.03.2000. Din punct de vedere contabil nu există careva deosebiri principiale între locaţiune, arendă şi leasing, de aceia în continuare se va utiliza doar noţiunea de „arendă”, prin ea subînţelegându-se atît relaţiile de arendă, cît şi cele de leasing şi locaţiune.

Documentul de bază care reglementează relaţiile de arendă este contractul de arendă, care se încheie în scris. În contract se indică obiectului şi termenul contractului, suma plăţii de arendă şi termenul de achitare a acesteia, starea bunurilor predate în arendă, modul de utilizare a bunurilor şi obligaţiile părţilor privind întreţinerea şi reparaţia lor, responsabilităţile părţilor în caz de încălcare a condiţiilor contractului de arendă, obligaţia arendaşului de a restitui bunurile după încetarea contractului de arendă.

La încheierea contractului de arendă arendaşul trebuie să se convingă că arendatorul are dreptul dea da bunurile în arendă. De exemplu, la transmiterea în arendă a unei clădiri arendatorul poate să ceară de la arendator prezentarea certificatul eliberat de organul cadastral, care confirmă dreptul de proprietate asupra imobilului, iar în cazul mijloacelor de transport – documentul care confirmă înregistrarea de stat a mijlocului de transport.

Arendaşul este obligat să păstreze şi să folosească conform destinaţiei şi contractului bunurile arendate.

Criteriile de clasificare a arendei sînt:

1. în funcţie de termenul de arendă:

• arendă pe termen scurt – pînă la un an;
• pe termen lung – peste un an.

2. în funcţie de gradul de repartizare între arendator (locator) si arendaş (locatar) a riscurilor şi avantajelor aferente utilizării şi deţinerii activelor:

• arendă operaţională – arendă în care riscurile şi avantajele aferente utilizării activelor arendate, precum şi dreptul de proprietate asupra unor asemenea active sînt asumate de arendator;
• arendă finanţată – arendă în care partea preponderentă din riscurile şi avantajele aferente utilizării şi deţinerii activelor arendate trece de la arendator la arendaş.

Tipul (forma) arendei se stabileşte la începutul termenului de arendă, pornind de la clauzele contractului de arendă, şi trebuie să fie identic pentru arendator şi arendaş.