Planul general de conturi contabile

Planul general de conturi contabile este elaborat în baza Standardelor Naţionale de Contabilitate (SNC) şi a altor acte normative contabile, ţinînd cont de cerinţele de prezentare a informaţiilor în situaţiile financiare şi necesităţile informaţionale ale entităţii.

Planul general de conturi contabile se extinde asupra entităţilor care ţin contabilitatea în partidă dublă, cu excepţia entităţilor care aplică Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), şi instituţiilor publice.

Planul general de conturi contabile reglementează modul de înregistrare a faptelor economice în conturi care rezultă din prevederile SNC şi altor acte normative contabile. Înregistrarea faptelor economice în conturi se efectuează în funcţie de conţinutul economic al acestora, cu respectarea principiilor, normelor şi politicilor contabile ale entităţii.

Planul general de conturi contabile cuprinde trei capitole:

• I. Dispoziţii generale
• II. Nomenclatorul conturilor contabile
• III. Caracteristica şi modul de aplicare a conturilor contabile

În capitolul I este prezentat modul general de clasificare, funcţionare şi simbolizare a conturilor contabile.

Capitolul II cuprinde nomenclatorul claselor, grupelor de conturi, conturilor de gradul I (conturile sintetice) şi conturilor de gradul II (subconturile).

În capitolul III sînt caracterizate clasele, grupele de conturi şi conturile de gradul I şi prezentate principalele conturi corespondente pe debitul şi creditul fiecărui cont sintetic.

Planul general de conturi contabile cuprinde 9 clase:

• 1. Active imobilizate
• 2. Active circulante
• 3. Capital propriu
• 4. Datorii pe termen lung
• 5. Datorii curente
• 6. Venituri
• 7. Cheltuieli
• 8. Conturi de gestiune
• 9. Conturi extrabilanţiere

Clasele 1-5 cuprind conturile de bilanţ, clasele 6-7 – conturile de rezultate, clasa 8 – conturile de gestiune şi clasa 9 – conturile extrabilanţiere.

Conturile de bilanţ sînt destinate generalizării informaţiei privind activele, capitalul propriu şi datoriile entităţii. La data raportării soldurile debitoare sau creditoare ale acestor conturi se iau în calcul la determinarea indicatorilor din bilanţ.

Conturile de rezultate sînt destinate generalizării informaţiei privind veniturile şi cheltuielile entităţii. La data raportării rulajele creditoare ale conturilor de venituri şi rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli se iau în calcul la determinarea indicatorilor din situaţia de profit şi pierdere.

Conturile de gestiune sînt destinate generalizării informaţiei privind costurile de producţie, adaosul comercial, încasările din vînzarea bunurilor în numerar, costurile refacturate şi alte elemente contabile cu caracter tranzitoriu. La data raportării conturile de gestiune se închid cu conturile de bilanţ şi/sau de rezultate.

Conturile extrabilanţiere sînt destinate generalizării informaţiei privind bunurile neînregistrate în bilanţul entităţii, dar aflate în gestiunea acesteia, creanţele şi datoriile contingente, garanţiile acordate şi primite, pierderile fiscale şi alte elemente similare.

Conturile din clasele 1-8 funcţionează în partidă dublă, conform căreia înregistrările se efectuează concomitent în debitul unui cont şi creditul altui cont.

Conturile din clasa 9 funcţionează în partidă simplă, conform căreia înregistrările se efectuează în debitul sau creditul unui singur cont, fără corespondenţă cu alte conturi.

Simbolizarea conturilor are la bază sistemul zecimal potrivit căruia:

• clasele de conturi sînt simbolizate cu o singură cifră de la 1 la 9;
• grupele de conturi sînt simbolizate cu două cifre, din care: prima indică codul (simbolul) clasei în care este inclusă grupa respectivă, iar a doua – numărul grupei;
• conturile de gradul I sînt simbolizate cu trei cifre, din care: primele două formează codul grupei, la care se referă contul respectiv, iar a treia cifră – numărul contului de gradul I;
• conturile de gradul II sînt simbolizate cu patru cifre, din care: primele trei cifre indică codul contului de gradul I, iar a patra cifră – numărul contului de gradul II al contului sintetic respectiv.

Conturile de gradul I din clasele 1-7 sînt obligatorii pentru toate entităţile, iar conturile de gradul I din clasele 8-9 şi conturile de gradul II din toate clasele au un caracter de recomandare şi se aplică, după caz, în funcţie de particularităţile activităţii entităţii şi cerinţele de prezentare a informaţiilor, precum şi în scopuri de analiză şi control.

Entităţile pot să introducă conturi suplimentare de gradul II în clasele 1-7 şi conturi de gradul I şi II în clasele 8-9 în conformitate cu necesităţile informaţionale proprii, fără dublarea şi denaturarea Planului general de conturi contabile.

Planul general de conturi contabile cuprinde conturi de activ şi de pasiv. Conturile din clasele 1, 2, 7 şi 8 (cu excepţia conturilor rectificative) sînt conturi de activ, iar conturile din clasele 3-6 (cu excepţia conturilor rectificative) sînt conturi de pasiv.

În Planul general de conturi contabile este utilizată terminologia din SNC şi alte acte normative contabile.

În baza Planului general de conturi contabile entitatea elaborează planul de conturi de lucru care conţine nomenclatorul integral al conturilor de gradul I şi II necesare pentru ţinerea contabilităţii, întocmirea situaţiilor financiare şi alte necesităţi informaţionale.