Sa învatam de la maimute

Frecventa mare a problemelor de sanatate legate de alimentatie, în special în tarile industriale, dovedeste ca populatia din aceste tari nu se hraneste într-un mod compatibil cu biologia ei. Epidemiologii observa ca, pe masura ce alimentatia devine de tip apusean, în aceeasi masura se înmultesc bolile specifice tarilor industriale.

Din acest motiv, încearca cu disperare sa ne convinga de necesitatea ameliorarii obiceiurilor noastre alimentare. Pentru aceasta, se prezinta observatiile facute asupra populatiilor care se hranesc simplu, predominant vegetarian, în randurile carora bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul si afectiunile degenerative sunt aproape necunoscute.

În zonele rurale din China, colesterolemia medie este în jur de 120 mg/dl, multi avand o colesterolemie de 80-90 mg/dl, valori care nici nu pot fi crezute în Apus. În schimb, chinezii din Hong Kong, care au adoptat stilul de viata american, prezinta foarte des infarcte, diabet, obezitate si cancere si folosesc medicamente scumpe, pentru a scadea colesterolemia de 300 mg/dl sau si mai mult.

În dorinta de a ne ajuta, cercetatorii nu s-au oprit doar la studiile comparative dintre diferitele populatii. Au mers si mai departe. În numarul 6 al revistei americane Nutrition (1999, vol. 15, p. 488-498), Katherine Milton, de la Universitatea Californiei din Berkeley, SUA, publica un articol care în romaneste ar suna astfel: „Caracteristicile nutritionale ale hranei primatelor salbatice: avem ceva de învatat din dieta rudelor noastre celor mai apropiate?”

Autoarea sustine ca, pentru a gasi obiceiurile alimentare care sa fie cele mai potrivite pentru oameni, o metoda ar fi de a „reconstitui” caracteristicile dietei stramosilor nostri. Dar cine le cunoaste, ca apoi sa imite obiceiurile alimentare ale omului paleolitic?

Crezand doctrina evolutionista, Katharine Milton spune ca, pentru a ameliora întelegerea noastra cu privire la cele mai bune practici alimentare, nu trebuie sa ne îndreptam spre trecut, ci sa privim în jur, aici si acum. Deci, sa vedem ce hrana consuma rudele cele mai apropiate ale omului modern, maimutele salbatice. Observand asemanarile si deosebirile, s-ar putea îmbunatati întelegerea nevoilor nutritive ale omului modern, deoarece autoarea este convinsa ca oamenii ar putea trai sanatos, fara sa foloseasca alimente de origine animala.

Profesoara din California crede ca maimutele mari existente azi - cimpanzei, gorile, urangutani - sunt rudele cele mai apropiate ale omului modern, deoarece avem un stramos comun, de la care s-a pornit în directii diferite acum 4.500.000 de ani. Chiar daca nu împartasesc aceasta credinta, pentru ca am o alta, care mi se pare mult mai logica si mai usor de acceptat - ca am fost creati de un Dumnezeu întelept si iubitor -, trebuie sa recunosc ca argumentele autoarei m-au „convertit”, în sensul ca, daca nu vrem sa stim care este dieta ideala recomandata de Creator si pe care o gasim pe primele pagini ale Sfintelor Scripturi, atunci o putem afla, cel putin în parte, de la maimute. Vedeti dumneavoastra, receptivitatea omului modern prezinta numeroase bizarerii.

Caracteristicile tubului digestiv prezinta multe asemanari. De remarcat totusi ca, la om, intestinul subtire reprezinta mai mult de jumatate din volumul intestinului total, în timp ce, la maimute, este mai voluminos intestinul gros. O alta deosebire este ca, raportat la dimensiunile corpului, la om, volumul tubului digestiv e mai mic, în comparatie cu acela al maimutelor. Dumnezeu stia ca vom avea si altceva de facut, nu numai sa ciugulim toata ziua. Exista asemanari si în ceea ce priveste motilitatea tubului digestiv. Daca timpul mediu de tranzit intestinal la om este de 2,6 zile, la cimpanzei e de 2 zile, în functie de cantitatea de fibre ingerate.

Autoarea subliniaza faptul ca atat oamenii, cat si maimutele au aceleasi nevoi nutritive, însa, în timp ce maimutele au ramas la modul de alimentatie care le-a fost randuit, oamenii s-au îndepartat de dieta adecvata pentru tubul lor digestiv, iar urmarea a fost sirul lung de boli legate de alimentatie, care afecteaza azi populatia din tarile industriale.

Aproape fara exceptie, maimutele se hranesc cu vegetale - frunze tinere, fructe, seminte, nectar, suc si maduva de plante. Toate maimutele mari sunt erbivore. Gorilele si urangutanii consuma cantitati mici de animale nevertebrate. Uneori, cimpanzeii vaneaza si mananca o maimuta mica sau termite si furnici, dar hrana de origine animala nu reprezinta decat 4-6% din dieta lor anuala, care e alcatuita, în cea mai mare parte, din fructe coapte.

Autoarea articolului crede ca, deoarece plantele salbatice alcatuiesc hrana primatelor existente azi, probabil ca ele au fost si hrana stramosilor omului. De aceea, s-au studiat caracteristicile plantelor salbatice, în comparatie cu ale celor cultivate. De exemplu, fructele domestice au un aspect atragator, o pulpa suculenta si putine seminte, uneori chiar deloc. Ele par superioare rudelor salbatice, care au mult mai multe seminte si sunt mai putin dulci. Totusi, primatele au supravietuit cu fructele salbatice, nu cu cele cultivate, pe care le consumam noi azi.

O deosebire importanta între ele este ca zaharul din fructele salbatice e alcatuit în cea mai mare parte din glucoza si putina fructoza, în timp ce fructele cultivate contin multa zaharoza sau sucroza, un dizaharid, si cantitati mai mici de fructoza. Se stie ca zaharoza are un gust mai dulce decat glucoza. Zaharul rafinat e alcatuit aproape 100% din zaharoza. Autoarea crede ca pentru tubul digestiv uman ar fi mai indicat sa se consume glucidele care se gasesc în fructele salbatice, si nu zaharoza.

Un alt aspect important este ca fructele salbatice contin mai multe fibre si seminte, mai multe proteine si micronutrienti si mai multa pectina. Obisnuim sa asociem pectina cu fructele - ne bucuram de prezenta ei în mere -, însa o serie de frunze salbatice au un continut de pectina mai mare chiar decat fructele salbatice. Mamiferele, inclusiv omul, au microorganisme în intestinul gros, care fermenteaza rapid si eficient pectina si celelalte fibre, iar acizii grasi cu lanturi scurte, rezultati de aici, ofera energie organismului, avand o puternica actiune anticancerigena.

Continutul de proteine în fructele salbatice este de 6,5-8%, în timp ce acela al fructelor cultivate este în jur de 5%. Pana nu de mult se credea ca lipsa proteinelor sau a aminoacizilor ar fi cauza malnutritiei cronice din multe tari. Studiile atente au spulberat aceasta credinta, în prezent atentia fiind îndreptata asupra vitaminelor, mineralelor, microconstituentilor si asupra aportului total de energie. Fructele salbatice contin mai mult Cu, Fe, Na, Ca, P si K decat cele cultivate.

Grasimile din alimentatia maimutelor reprezinta 17% din aportul caloric zilnic, iar acizii grasi obtinuti din vegetale corespund necesitatilor organismului. Autoarea atrage atentia ca si în vegetalele cultivate, de exemplu: varza chinezeasca, varza alba, varza rosie, patrunjel, varza de Bruxelles si conopida, se gaseste valorosul acid gras omega 3, linoleic, dar în lumea apuseana aceste vegetale nu sunt consumate în cantitati suficiente. Trebuie sa stim ca fierberea distruge o parte din acidul linoleic, motiv pentru care e bine sa consumam salate de varza cruda.

În ceea ce priveste proteinele, în ultimul timp s-a dovedit ca necesitatile sunt mult mai mici decat se credea. De asemenea, s-au aratat dezavantajele regimului hiperproteic, în special al celui de origine animala. Examinand dieta maimutelor, s-a constatat ca frunzele si fructele satisfac necesarul zilnic de proteine, ca si cerintele energetice totale. Frunzele proaspete contin 12% proteine în greutatea uscata, cele salbatice fiind mai bogate decat cele domestice. Unii se mai tem ca proteinele vegetale au o valoare biologica mai mica si o digestibilitate mai scazuta. Un motiv pentru aceasta digestibilitate mai mica ar putea fi prezenta, în vegetale, a unor substante ca: taninuri, alcaloizi, fenoli si terpenoizi. Taninurile, de exemplu, se pot lega de proteine, în intestin, facandu-le de neutilizat.

Însa oamenii si majoritatea primatelor au în saliva proteine bogate în prolina. Aceste proteine au o mare afinitate pentru taninuri, anihiland efectul lor nedorit. Interesant ca necesitatile în proteine sunt satisfacute foarte bine de proteinele de origine vegetala, chiar daca, spre deosebire de oameni, maimutele nu folosesc focul pentru pregatirea hranei lor.

În ceea ce priveste numarul mare de calorii consumate în tarile industriale, s-a dovedit ca nu reprezinta nici un avantaj nutritiv, mai ales ca ele provin în special din grasimi si din zahar.

Concluzia autoarei este ca, cel putin în domeniul nutritiei, avem de învatat foarte multe de la maimute, pentru a ameliora obiceiurile noastre alimentare.