Gestiunea intreprinderii

Gestiunea productiei

Reprezinta un concept complex care cuprinde ansamblul activitatilor efectuate de o intreprindere din momentul identificarii cerintelor pietei pana in momentul distribuirii catre beneficiar a bunurilor solicitate.

Gestiunea productiei implica o colaborare dinamica intre toate compartimentele functionale si de productie ce participa la realizarea ciclului de productie si de comercializare.

Intr-o intreprindere industriala, ciclul activitatilor legate de gestiunea productiei este format dintr-un:

• ciclu de comercializare
• ciclu de productie, produsul aflandu-se la intersectia acestora.

Ciclul de comercializare incepe cu demersul comercial ,prin care serviciul comercial sau directia comerciala stabileste:

• nevoile clientilor pentru produse,lucrari sau servicii;
• volumul productiei de executat;
• esalonarea in timp a distribuirii produselor catre clienti.

In functie de solicitarea clientilor ,se realizeaza etape de lansarea comenzii,ca document juridic intre intreprindere si client.

Asigurarea fabricatiei efective a comenzii (produsului sau lucrarii) se face de catre functiunea ‘Productie’,care prin functia de ‘Control’ (C.T.C.) asigura conformitatea produsului cu documentatia tehnica elaborata(de serviciul studii,Metode=serviciul tehnic,functia C-D)

Un factor(etapa) important in gestiunea productiei este programarea si urmarirea productiei care realizeaza in principal urmatoarele activitati:

• primirea,preluarea si lansarea comenzilor;
• optimizarea structurii sortimentelor de fabricat pe termen scurt;
• intocmirea programelor de productie;
• repartizarea lucrarilor din programul de productie in timp si in spatiu;
• ocuparea continua a locurilor de munca;
• minimizarea stocurilor de productie;
• programarea elementelor auxiliare fabricatiei(utilitati-ajuta la realizarea productiei);
• asigurarea dispecerizarii,urmaririi si actualizarii programelor de productie;
• respectarea termenelor de livrare.

Desfasurarea normala a activitatii de programare si urmarirea productiei se asigura de compartimentul de specialitate (de programare) din cadrul firmei.

Gestiunea calitatii productiei

Gestiunea calitatii reprezinta un concept al gestiunii economice a intreprinderii care defineste ca obiectiv prioritar esential identificarea ,evaluarea si compararea permanenta a costurilor si efectelor economice ale calitatii.

Costul calitatii productiei unei intreprinderi se poate stabili prin luarea in consideratie a urmatoarelor categorii de cheltuieli:

• cheltuieli pentru prevenirea defectelor si asigurarea calitatii;
• cheltuieli pentru evaluarea calitatii;
• cheltuieli aferente pierderilor datorate noncalitatii(lipsei de calitate).

Pentru evaluarea costului calitatii este necesara o stransa cooperare intre compartimentele: C.T.C.,A.Q.,contabilitate,financiar,conceptie-proiectare,personal-salarizare(si altele), aprovizionare, desfacere.

Obiective derivate din obiectivul prioritar esential al gestiunii calitatii:

1. trebuie sa conduca la elaborarea unei strategii a calitatii;
2. sa stabileasca pe termen lung metodele adecvate de masurare ,analizare ,optimizare si informare in sfera calitatii;
3. trebuie sa integreze unitar toate fazele de realizare si urmarire in exploatarea produsului,incepand cu etapa de conceptie-proiectare si finalizand cu prelucrarea informatiilor privind comportarea produselor la utilizatori;
4. realizarea de studii tehnico-economice privind calitatea ,schimbarile tehnice ,tehnologice sau organizatorice viitoare ,privind tendintele pietei etc .
5. stabilirea precisa a responsabilitatilor furnizori-producatori –beneficiari (in ceea ce priveste calitatea materiilor prime, materialelor, produselor si exploatarii acestora),la un nivel realist, care poate fi indeplinit.

Gestiunea resurselor umane

Succesul intreprinderii si gradul ei de competitivitate depind in mare masura de calitatea si motivarea angajatilor sai.

Obiectivul gestionarii resurselor umane este de a previziona si pregati evolutiile cantitative si calitative care vor afecta resursele umane pe termen mediu si lung, astfel in cat acestea sa poata fi adaptate la nevoile intreprinderii. In previzionarea structurii si numarului de personal necesar pentru realizarea obiectivelor firmei (in general) se parcurg urmatoarele etape :

1. previzionarea numarului necesar de personal ;
2. compararea necesarului de personal previzionat cu rezerva de candidati potentiali din interiorul firmei(cei existenti) (rezerva de cadre);
3. intocmirea –pe baza concluziilor desprinse din etapele anterioare – a programului de pregatire (pentru candidatii din interiorul firmei) si de recrutare personal (pentru candidatii din exterior).

Punctul de plecare in gestiunea resurselor umane intr-o intreprindere este proiectarea si descrierea posturilor.

O gestionare optima a resurselor umane presupune :

• cunoasterea necesarului(nevoilor) si resurselor de personal;
• formarea profesionala ;
• recrutarea personalului;
• previzionarea fluctuatiei personalului ;
• adoptarea unor politici salariale eficiente ;
• obtinerea informatiilor complementare asupra climatului social general, asupra structurii populatiei active (in cautarea unui loc de munca).

Dupa analiza necesarului de personal si intocmirea fisei fiecarui post se impune selectia viitorilor angajati , ceea ce presupune existenta uni numar suficient de candidati (cererea > oferta).

Gestiunea resurselor materiale

Functiunea comerciala la nivelul firmei, are ca obiect conectarea acesteia pe planul asigurarii resurselor materiale si a vanzarilor.Ea grupeaza activitati din domeniul aprovizionarii tehnico-materiale si al desfacerii(vanzarii).

1. In domeniul aprovizionarii, intreprinderea isi stabileste:

• necesarul de materii prime, materiale, combustibil, energie etc. din tara si din import, cu termene de livrare
• stocurile de productie
• incheie contracte economice cu diversi furnizori
• receptioneaza bunurile aprovizionate si asigura depozitarea acestora.

2. In domeniul desfacerii (vanzarii), firma :

• incheie contracte cu diversi beneficiari (clienti) pentru produsele din domeniul sau de activitate
• livreaza marfurile la termenele si conform clauzelor contractuale stabilite.
• prospecteaza piata si negociaza vanzarea produselor sale .

Derularea normala a proceselor de aprovizionare si desfacere presupune existenta si functionarea optima, in cadrul structurii organizatorice a firmei a unor compartimente specializate.

In general activitatea comerciala este condusa de o directie sau un serviciu, plasat la acelasi nivel ierarhic cu celelalte directii(sau compartimente ) din cadrul firmei (ex. productie. financiar, contabilitate ,administrativ, personal etc).

Directia comerciala ( sau serviciul financiar) coordoneaza serviciile comerciale, care trebuie sa realizeze urmatoarele functii principale :

• functia de informare – studii;
• functia de comunicare;
• functia de vanzare;
• functia de aprovizionare tehnico-materiala.

Activitatea de marketing se impune ca:

• element de referinta pentru activitatea firmei
• punct de plecare in organizarea intregului proces de productie si circulatie a marfurilor, fiind baza fundamentarii principalelor decizii ale managementului intreprinderii, in domeniul productiei si al desfacerii.

Marketingul in general, se refera la cercetarea pietei si la adaptarea productiei la cerere.

Activitatea de marketing presupune :

1). in domeniul studiilor si cercetarilor de piata :

• determinarea marimii si structurii pietei produselor existente
• estimarea cererii pentru produsele noi
• determinarea particularitatilor pietei propriilor produse si intreprinderilor concurente
• efectuarea analizei vanzarilor si a previziunilor asupra acestora
• definirea orientarilor posibile in evolutia cererii

2) in domeniul produselor si al orientarii productiei :

• stabilirea tendintelor evolutiei produselor pe plan mondial, a tendintelor si mutatiilor in evolutia consumatorilor etc.

3) in domeniul promovarii si publicitatii :

• efectuarea de cercetari motivationale in randul consumatorilor, participarea la targuri si expozitii

4) in domeniul distributiei si al cercetarii tehnicilor de vanzare :

• evaluarea metodelor de vanzare
• analiza canalelor de distributie proprii si ale firmelor concurente etc.

Gestiunea activitatii creativ – inovative

In conditiile economiei de piata

Restructurarea si modernizarea productiei reprezinta (este) o necesitatea obiectiva a managementului performant.

In planul actiunii, agentii economici aloca un volum cat mai mare de resurse financiare, materiale, umane pentru activitatile de cercetare- dezvoltare, pentru producerea de idei, de produse noi, de tehnologii noi pentru elaborarea si aplicarea unor metode adecvate de gestiune.

Restructurarea este procesul reorientarii, reprofilarii, reasezarii generale sau partiale a structurilor economice existente pe criterii de eficienta si rentabilitate, completarii lor cu noi poli industriali, agricoli si tertiari (servicii), sectoare si chiar ramuri (economice).

Restructurarea presupune realizarea unor corelatii optime, dinamice, care sa permita functionarea armonioasa si cresterea economica pe toate palierele vietii economico-sociale.

Restructurare vizeaza doua directii importante:

• prima directie se refera la procesul de transformare a ‘gigantilor economici’ in unitati de dimensiuni compatibile cu cerintele eliminarii rigiditatii tehnologice si organizatorice si (cu cele) ale cresterii gradului de adaptabilitate la cerintele impuse de piata libera;
• o alta directie se refera la strategia de piata a firmelor.

Modernizarea consta in:

1. racordarea permanenta a structurilor economiei nationale la cele mai noi cuceriri ale revolutiei tehnico – stiintifice mondiale;
2. promovarea tehnicii si tehnologiei moderne;
3. reutilarea si retehnologizarea intreprinderilor;
4. modernizarea activitatii manageriale.

Modernizarea poate fi : tehnica, tehnologica, organizatorica, manageriala.

Amploarea procesului de modernizare economica reclama elaborarea unor programe strategice de promovare a progresului tehnic, finantarea cercetarii proprii, importul de tehnologii.

La nivel microeconomic (firmei) creativitatea si inovarea au rol major ca factor determinant al competitivitatii si al cresterii economice.

Daca firma inoveaza numai pentru a-si pastra o anumita pozitie pe piata, inseamna ca practica o inovatie defensiva a produsului. - Daca incearca sa se desprinda din “pluton” oferind un produs mai avansat din punct de vedere tehnic, inseamna ca ea practica o politica ofensiva de inovare.

Politica de inovare promovata de firma este cea care determina pozitia ei competitiva fata de alte firme.

Gestiunea financiara a intreprinderii

Gestiunea financiara a intreprinderii cuprinde ansamblul actiunilor de administrare a resurselor financiare ale firmei, folosind in acest scop metode de analiza si instrumente operationale care sa-i asigure o integrare eficace in mediul financiar.

Gestiunea financiara a intreprinderii integreaza doua domenii specializate si independente:

• domeniul operational ( si anume:credite,trezorerie,operatiuni financiare)
• domeniul functional (planificare financiara, analiza financiara,studii de rentabilitate)

Scopul fundamental al gestiunii financiare este sa asigure maximizarea valorii intreprinderii si implicit, a valorii proprietatii actionarilor sai.

Pentru realizarea acestui scop, gestiunea financiara trebuie sa:

• asigure calitatea si nivelul performantelor realizate de firma in diferitele sale proiecte si activitati;
• vegheze asupra mentinerii solvabilitatii firmei sau echilibrului financiar al firmei;
• asigure protectia adecvata contra riscurilor financiare, generate de instabilitatea diferitelor componente ale mediului sau.

Responsabilitatile operationale ale gestiunii financiare revin in practica directorului economic, in subordinea caruia functioneaza compartimente specializate.