Elementele culturii organizaţionale

Elementele “web”-ului cultural al organizaţiei sunt :

• Practicile - moduri în care membrii organizaţiei se comportă faţă de ceilalţi, element care corelează diferite părţi ale organizaţiei. “Felul în care se fac lucrurile aici” oferă organizaţiei competenţe distinctive benefice. Acest element al culturii este cel mai dificil de modificat deoarece implică nu numai voinţa managerială, ci şi implicarea tuturor membrilor organizaţiei. Pentru a schimba acest element, managerii pot adopta un comportament participativ, exprimat prin disponibilitatea faţă de subalterni, comunicarea directă cu aceştia şi angajarea unor persoane tinere, al căror mod de gândire nu a fost încă deformat.

• Ritualurile vieţii organizaţionale (cum sunt evaluările şi promovările, programele de instruire, modul de desfăşurare al şedinţelor şi întâlnirilor, modul de negociere al părerilor) accentuează “felul în care se fac lucrurile aici” şi pot constitui semnale asupra lucrurilor importante şi valorilor în care cred membrii organizaţiei. Este evidentă contribuţia managerilor de vârf şi de mijloc la formarea acestor ritualuri. Ele reprezintă politici ale organizaţiei şi trebuie să fie în concordanţă cu strategia în curs de implementare. Şansele de inducere a schimbării organizaţionale cresc pe măsură ce politicile (de multe ori neglijate) sunt clar definite şi acceptate de către membrii organizaţiei.
• “Poveştile” care se spun între angajaţi, celor din afară şi noilor veniţi le creează acestora o imagine şi le defineşte aşteptările faţă de comportamentul persoanelor. Pentru a defini un comportament dorit, managerii pot să stabilească ei înşişi ceea ce se spune prin “poveştile” lor, dar mai ales prin crearea unora acceptate larg. Această acceptare se poate obţine fie prin accentuarea unora, acordarea unei importanţe crescute unor anumite situaţii deviante de la norme, care să creeze poveştile; fie prin comunicarea frecventă spre angajaţi a acestor situaţii, descrise într-un mod predefinit prin publicaţii interne (ziare, foi volante, afişe, anunţuri ) ce apar regulat şi descriu evenimente din viaţa organizaţiei.
• Simbolurile evidente în organizaţii sunt legate de titulaturi, birouri, maşini şi terminologie utilizată în limbajul uzual. Acestea prezintă natura relaţiilor, motivaţiilor şi valorilor organizaţiei. Organizaţiile puternic ierarhizate au de obicei şi un grad înalt de formalizare, precum şi o puternică influenţă a regulilor, procedurilor şi normelor asupra angajaţilor. În aceste organizaţii managerii ţin mult la statut, iar simbolurile exprimă acest lucru. Pe măsură ce gradul de formalizare creşte, impus de simboluri, scade influenţa managerilor asupra celorlalte elemente ale
• Sistemele de control şi evaluare, precum şi sistemele de recompensare accentuează ceea ce este cu adevărat important în organizaţie. În cazul în care accentul se pune pe performanţă, instituindu-se metode de monitorizare a acesteia, executanţii se vor strădui să o realizeze, motivaţi fiind de rezultate. În cazul în care se preferă alte criterii de control, evaluare şi recompensare, executanţilor li se induce fără îndoială un anumit grad de demotivare. Sistemele de control şi evaluare a performanţelor nu este suficient să existe, ele trebuie să fie clare şi unanim cunoscute în întreaga organizaţie.
• Structura puterii este importantă pentru cultura organizaţiei pentru influenţa pe care o au grupurile de putere asupra ei. Va prima influenţa grupului cel mai puternic asupra a ceea ce este important în organizaţie. De aceea, aceste grupuri trebuie conştientizate (uneori ele există acţionând informal) la nivelurile manageriale superioare, iar influenţa acestora trebuie utilizată. Dacă, de exemplu, există în organizaţie două culturi distincte, acestea trebuie să se influenţeze reciproc, creând o singură cultură care să preia elementele pozitive ale ambelor.
• Structura formală a organizaţiei delimitează ceea ce este cu adevărat important pentru membrii ei: realizarea, puterea, birocraţia sau cooperarea. Organizaţiile plate, cu orientare spre cooperare sau realizare sunt mai adaptive la schimbare, din toate punctele de vedere: adaptare la mediu, schimbarea culturii etc.

Paradigma organizaţiei exprimă filozofia acesteia şi se referă la:

• orientarea firmei (către sarcini sau către oameni), ştiind că organizaţiile orientate către motivarea angajaţilor pun accentul pe înalta performanţă în muncă;
• conştientizarea şi recompensarea succeselor;
• conştientizarea necesităţii unei permanente analize a mediului pentru a determina noi oportunităţi;
• devotament faţă de schimbare.
• Influenţe asupra culturii organizaţionale

Cultura organizaţională este creată, respectiv schimbată prin contribuţia şi efortul managerilor şi executanţilor.

Rolul managerilor în influenţarea culturii unei organizaţi rezidă în :

• identificarea valorilor dominante
• definirea clară a misiunii şi scopurilor companiei
• stabilirea limitelor autonomiei individuale şi a gradului în care se va lucra în grup sau individual
• structurarea muncii cu scopul de a realiza obiectivele organizaţiei
• dezvoltarea unor sisteme de recompensare, care subliniază valorile şi scopurile organizaţiei
• crearea unor metode de socializare care vor alinia noi angajaţi la elementele de cultură stabilite şi vor intensifica aplicarea acestora de către ceilalţi.

Influenţa managerilor este cu atât mai puternică cu cât aceştia se află mai sus în ierarhie. În întreprinderile mici şi mijlocii, fondatorii firmei sunt cei care au de multe ori influenţa dominantă.

Rolul angajaţilor în influenţarea culturii organizaţionale are dimensiunea acceptării şi adoptării de către aceştia a elementelor culturale, în funcţie de modul în care are loc socializarea. Angajaţii pot de asemenea să contribuie la modelarea unor valori exprimate. Dacă există persoane care se eschivează de la realizarea corectă a unor sarcini de serviciu şi acestea îi influenţează pe noii veniţi, care îi iau drept model, acest lucru poate avea o influenţă semnificativă asupra calităţii, indiferent de ceea ce spune managerul despre importanţa calităţii ca valoare a firmei. Membrii unui grup de lucru, care se influenţează unii pe ceilalţi în încadrarea într-un termen limită al unei lucrări, contribuie la crearea unui spirit de echipă, care va exista indiferent de deciziile managementului în acest sens.

Un mod important de influenţare a culturii de către angajaţi este formarea unor subculturi organizaţionale. Subculturile sunt unităţi în cadrul organizaţiei care se bazează pe aceleaşi valori, norme şi credinţe. Valorile exprimate de aceste subculturi pot fi complementare culturii organizaţiei. De exemplu, angajaţii sindicalişti pot constitui o subcultură. De obicei, subculturile au un înţeles mai profund pentru cei care o adoptă decât cultura unanim acceptată a organizaţiei.

Cultura naţională

Geert Hofstede, profesor şi specialist în domeniul managementului, a ocupat funcţia de director al Concernului IBM în Europa, calitate în care a efectuat o investigaţie asupra a 116.000 de angajaţi. Concluziile lui, descrise în continuare, au fost că există cinci dimensiuni pereche principale ale “culturii” naţionale, ca bază a deciziilor şi acţiunilor individuale şi de grup, şi anume:

• distanţă faţă de putere mare / mică
• individualism / colectivism
• feminitate / masculinitate
• nivel ridicat / scăzut de evitare a incertitudinii
• abordare pe termen lung / scurt.

Distanţa faţă de putere este definită ca fiind măsura în care salariaţii cu putere mai mică din instituţiile şi organizaţiile dintr-o ţară aşteaptă şi acceptă ca puterea să fie inegal distribuită.

În cazul unei distanţe mari faţă de putere, managerii şi subordonaţii se consideră reciproc ca inegali existenţial, iar organizaţiile centralizează puterea pe cât posibil în cât mai puţine mâini. În aceste ţări, sistemele salariale arată o discrepanţă mare între managerii de vârf şi cei de linie, iar şeful ideal este văzut ca fiind un autocrat binevoitor sau un “tată bun”.

În situaţia unei distanţe mici faţă de putere, subordonaţii şi managerii se consideră unii pe alţii ca egali existenţial, sistemul ierarhic evidenţiind doar o inegalitate a rolurilor, stabilite convenţional. Organizaţiile în aceste ţări sunt destul de descentralizate, cu un număr redus de niveluri ierarhice şi număr limitat de personal de supervizare, managerii trebuie să fie accesibili subordonaţilor, iar un şef ideal este un democrat plin de resurse.

Diferenţele semnificative din punct de vedere organizaţional şi managerial între societăţile cu distanţă mică, respectiv mare faţă de putere sunt redate în tabelul de mai jos.

Diferenţe între societăţile cu distanţă mică şi respectiv mare faţă de putere

Distanţă mică faţă de putere

• Inegalităţile dintre oameni trebuie să fie minimizate
• Trebuie să existe, şi chiar există, o interdependenţă între oamenii mai puternici şi cei cu putere mai mică Persoanele mai instruite deţin valori mai puţin autoritare decât persoanele mai puţin instruite
• Profesorii sunt experţi, care transferă elevilor adevăruri impersonale, iar elevii îi tratează pe profesori ca pe egalii lor Ierarhia în organizaţii înseamnă doar o inegalitate de roluri, stabilită convenţional
• Descentralizarea este caracteristică Diferenţe mici de salarii între nivelul superior şi nivelul inferior al organizaţiei
• Subordonaţii aşteaptă să fie consultaţi în luarea unei decizii Şeful ideal este un democrat profesionist
• Privilegiile şi simbolurile statutului managerilor sau altor persoane nu sunt bine privite
• Toţi trebuie să aibă drepturi egale Puterea se bazează pe poziţia formală, pe calitatea de expert şi pe abilitatea de a da recompense Oamenii puternici încearcă să pară mai slabi decât sunt în realitate
• Teoriile de management native se concentrează asupra rolului salariaţilor

Distanţă mare faţă de putere

• Inegalităţile dintre oameni sunt de aşteptat şi de dorit
• Oamenii cu putere mai mică trebuie să depindă de cei puternici, în realitate oamenii mai slabi sunt polarizaţi între dependenţă şi independenţă Atât persoanele instruite, cât şi cele mai puţin instruite deţin valori aproape la fel de autoritare
• Profesorii sunt nişte “guru”, care transferă elevilor învăţătura personală, iar elevii îi tratează cu respect Ierarhia în organizaţii reflectă inegalitatea existenţială între cei de sus şi cei de jos.
• Centralizarea este caracteristică Diferenţe mari de salarii între nivelul superior şi cel inferior al unei organizaţii
• Subordonaţii aşteaptă să li se spună ce să facă
• Şeful ideal este un autocrat binevoitor Privilegiile şi simbolurile statutului managerilor sunt de aşteptat şi recunoscute
• Cei de la putere au avantaje Puterea se bazează pe familie sau pe prieteni, pe charismă sau pe abilitatea de a folosi forţa
• Oamenii puternici încearcă să fie cât mai impresionanţi posibil
• Teoriile de management native se concentrează asupra rolului managerilor

Individualismul / colectivismul

Individualismul / colectivismul reprezintă o dimensiune a culturii naţionale care măsoară rolul individului contra rolului grupului. Marea majoritate a populaţiei trăieşte în societăţi în care interesul de grup predomină asupra interesului individual, Hofstede numindu-le societăţi colectiviste. Acest rol nu se referă la puterea statului asupra individului, ci la puterea grupului.

Există o minoritate de oameni care trăieşte în societăţi în care interesele individuale predomină asupra celor de grup, societăţi pe care acelaşi autor le-a numit individualiste.

Individualismul aparţine societăţilor în care legăturile dintre indivizi sunt haotice: se aşteaptă ca fiecare să îşi poarte singur de grijă sau să se îngrijească de familia sa. Colectivismul, dimpotrivă, aparţine societăţilor în care oamenii sunt integraţi încă de la naştere în subgrupuri puternice, strânse, care pe toată durata de viaţă a omului continuă să-l protejeze în schimbul unei loialităţi mutuale.

Parametrii care caracterizează stilul de muncă şi care sunt luaţi în considerare de către o persoană la alegerea unui post sunt :

pentru culturile individualiste:

• timpul personal - a avea un post care să-i permită ocupantului acestuia suficient timp personal sau pentru viaţa de familie
• libertatea - a avea libertatea de a alege singur munca ce trebuie realizată
• opţiunea - a putea alege între munca pe care persoana o poate face şi munca pe seama căreia poate dobândi un sens personal de realizare.

pentru culturile colectiviste:

• perfecţionarea - a avea posibilităţi de perfecţionare, de a-şi îmbunătăţi calificarea sau de a dobândi noi calificări
• condiţiile fizice de muncă - de a avea ventilaţie, lumină, spaţiu adecvat etc.
• folosirea calificărilor - utilizarea deplină a abilităţilor şi calificărilor proprii în muncă.

De la personalul angajat într-o cultură individualistă se aşteptă ca el să acţioneze în conformitate cu interesul propriu, iar munca să fie organizată astfel încât interesul personal şi cel al patronului să coincidă. Se presupune că angajaţii sunt oameni care au propriile lor necesităţi.

Într-o cultură colectivistă, un patron nu angajează un individ ca atare, ci o persoană care aparţine unui subgrup de interese comune, iar angajatul va acţiona în concordanţă cu interesul său individual, dar adeseori veniturile sunt împărţite cu rudele.

Tehnicile de management şi modelele de instruire au fost dezvoltate aproape exclusiv în ţările individualiste şi ele sunt bazate pe ipoteze culturale care pot să nu se menţină în culturile colectiviste. Unul dintre elementele procesului de instruire este interviul de evaluare a performanţelor subordonaţilor, care poate fi realizat şi în cazul managementului prin obiective. Într-o societate colectivistă, discutarea performanţelor unei persoane în mod deschis cu persoana în cauză este posibil să facă notă discordantă cu normele societăţii şi poate fi resimţită ca o pierdere a prestigiului, iar în acest caz se apelează la comunicarea indirectă, de exemplu la retragerea unui favor.

Principalele diferenţe dintre societăţile colectiviste şi individualiste sunt descrise în tabelul următor.

Diferenţe între societăţile colectiviste şi individualiste

Colectivism

• Trebuie întotdeauna să fie menţinută armonia şi să se evite conflictele directe
• Scopul educaţiei este de a învăţa cum să te comporţi
• Comunicarea în interiorul grupului este intensă
• Diploma condiţionează accesul într-un grup cu statut superior Relaţia patron-salariat este percepută în termeni morali, ca o legătură de familie Deciziile de angajare şi de promovare iau în considerare subgrupul de interese al funcţionarului Managementul este participativ Relaţia este mai importantă decât sarcina
• Opiniile sunt predeterminate de apartenenţa la un grup Legile şi drepturile sunt diferite de la un grup la altul
• Rol dominant al statului în economie Economie bazată pe interese colective Teorii economice importante, în mare măsură irelevante datorită incapacităţii de a trata interese de grup şi persoane Ideologiile de egalitate predomină asupra ideologiilor de libertate individuală
• Armonia şi consensul în societate sunt scopurile fundamentale
• Produs naţional brut pe cap de locuitor scăzut

Individualism

• A vorbi deschis este o caracteristică a unei persoane oneste Scopul educaţiei este de învăţa cum să înveţi
• Comunicarea în interiorul grupului este redusă
• Diploma măreşte venitul economic şi respectabilitatea individului Relaţia patron-salariat este un contract care se bazează pe avantaj reciproc
• Deciziile de angajare şi promovare se presupun a fi bazate numai pe aptitudini şi reguli Managementul este autocrat Sarcina este mai importantă decât relaţia
• Este de aşteptat ca oricine să aibă o opinie proprie
• Legile şi drepturile se presupun a fi
• aceleaşi pentru toţi
• Rol restrâns al statului în economie
• Economie bazată pe interese
• individuale
• Teorii economice proprii, bazate pe urmărirea intereselor proprii ale individului
• Ideologiile de libertate individuală pre-domină asupra ideologiilor de egalitate

A treia dimensiune a culturilor naţionale abordată de Hofstede este masculinitatea / feminitatea, ca element al deosebirilor dintre sexe, dar şi ca asociere între realizare şi cooperare. Pentru cei doi poli - masculin, respectiv feminin - au fost apreciate ca fiind importante la locul de muncă sau în alegerea unuia:

pentru polul “masculin”:

• câştigurile - a avea ocazia unor câştiguri mari
• recunoaşterea - obţinerea aprecierii de către o persoană care a făcut treabă bună
• avansarea - oportunitate unei avansări către un post mai bun
• provocarea - a avea un post care să stimuleze ocupantul acestuia, prin care să se autorealizeze

pentru polul “feminin”:

• şeful - de a avea relaţii bune cu superiorul direct la locul de muncă
• cooperarea - de a lucra cu oameni care sunt cooperanţi, buni colegi şi membri ai echipei
• sfera de viaţă - de a trăi într-un mediu pe care persoana îl doreşte pentru ea şi familia ei
• siguranţa serviciului - a avea garanţia că angajatul poate munci în organizaţie atât cât va dori.

În culturile de tip feminin există o preferinţă pentru rezolvarea conflictelor prin compromis şi negociere. Familiile din societăţile de tip masculin orientează copiii spre aroganţă, ambiţie şi competiţie; organizaţiile în aceste societăţi cer rezultate şi le recompensează pe bază de echitate, adică în conformitate cu performanţa realizată. Familia într-o societate de tip feminin îi orientează pe copii spre modestie şi solidaritate, iar organizaţiile în astfel de societăţi recompensează oamenii pe baza egalităţii (în opoziţie cu echitatea), adică fiecăruia după nevoi.

Culturile masculine şi feminine creează tipuri diferite de eroi în management. Managerul masculin este decis şi agresiv (cuvânt care are semnificaţie pozitivă numai în culturile de tip masculin). El este singurul care ia decizia, anticipând mai degrabă faptele decât un manager care participă la discuţii în grup.

Ţările cu caracter masculin excelează faţă de cele cu caracter feminin în diferite ramuri industriale. Culturile masculine dezvoltate din punct de vedere industrial au un avantaj competitiv în uzine, în special de dimensiune mare: lucrurile sunt făcute bine şi repede. Culturile feminine au un avantaj relativ în sferele de servicii, cum sunt consultanţa şi transportul, în industria manufacturieră şi în biochimie sau agricultură tehnologizată.

Creşterea participării femeilor la forţa de muncă nu a fost mai rapidă în culturile feminine faţă de cele masculine. Paradoxul este că datorită dominaţiei tradiţionale a bărbaţilor la locul de muncă, femeile trebuie să fie foarte ambiţioase pentru a învinge competitorii bărbaţi pentru ocuparea anumitor poziţii. Studiul IBM a arătat că femeile manager, în comparaţie cu un grup similar de bărbaţi manager, deţin valori mai masculine decât bărbaţii.

În tabelul 3 sunt prezentate principalele diferenţe dintre societăţile feminine şi masculine.

Tabelul 3. Diferenţe dintre societăţile feminine şi masculine [Hofstede, 1996]

Evitarea incertitudinii este dimensiunea culturii naţionale care se referă la abordarea societăţii vizavi de faptul că timpul curge într-o singură direcţie, viitorul este necunoscut, iar incertitudinea este asociată cu condiţia existenţei umane. Evitarea incertitudinii poate fi definită ca măsura în care membrii unei culturi se simt ameninţaţi de situaţii incerte sau necunoscute.

Evitarea incertitudinii conduce la o reducere a ambiguităţii. Culturile în care

există evitarea incertitudinii se feresc de situaţii ambigue. În aceste culturi, oamenii caută o structură în organizaţiile lor, în instituţiile şi relaţiile lor, care determină evenimente care pot fi interpretate şi previzionate.

Legile şi regulile sunt considerate moduri în care societatea încearcă să prevină incertitudinile în comportamentul oamenilor. În societăţile caracterizate prin evitarea incertitudinii există multe reguli protocolare şi/sau neprotocolare, care controlează drepturile şi îndatoririle patronilor şi salariaţilor. În ţările în care evitarea incertitudinii este redusă există aproape o respingere emoţională faţă de regulile protocolare, regulile fiind stabilite numai în cazuri de strictă necesitate. Paradoxul este că, deşi în ţările în care evitarea incertitudinii este redusă, regulile sunt mai puţin severe, ele sunt în general mai respectate.

În cazul unor ţări cu o cultură bazată pe evitarea incertitudinii managerii se preocupă mai mult de operaţiuni curente, iar în cazul în care evitarea incertitudinii este mică, managerii se ocupă de probleme strategice. Problemele strategice fiind prin definiţie nestructurabile, impun o toleranţă mai mare pentru ambiguitate decât pentru problemele operaţionale.

În tabelul 5 sunt prezentate principalele diferenţe între culturile ale căror valori se bazează pe o evitare a incertitudinii redusă, respectiv intensă.

Ultima dimensiune a culturilor naţionale, abordarea pe termen lung / scurt, a fost delimitată ulterior şi are la bază poziţia faţă de abordarea timpului, fiind mai puţin dezvoltată în studii decât celelalte patru. Orientarea pe termen lung se caracterizează prin perseverenţă, prin organizarea relaţiilor pe bază de documente organizatorice şi supervizarea funcţionării acestora şi prin “cumpătare şi deţinerea sentimentului de ruşine”. La polul opus se află orientarea pe termen scurt, ale cărei manifestări tipice sunt” accent pe siguranţă şi stabilitate, protejarea de către indivizi a “obrazului”, respect pronunţat faţă de tradiţie şi reciprocitate în saluturi, favoruri şi cadouri. [Nicolescu, 1997] În tabelul 6. sunt prezentate diferenţele majore dintre societăţile cu orientare pe termen scurt şi cele cu orientare pe termen lung.

Diferente între societăţi în care evitarea incertitudinii este slabă, respectiv puternică

Evitare a incertitudinii redusă:

• Incertitudinea este un aspect normal al vieţii şi se aşteaptă să apară în fiecare zi
• Stres scăzut, percepţie subiectivă asupra bunăstării
• Nu se afişează agresivitatea şi emoţiile
• Sentiment de confort în situaţii ambigue şi riscuri nefamiliare Ce este diferit este curios Studenţii preferă moduri de învăţare cu teme libere şi sunt preocupaţi de discuţiile de calitate Profesorii pot spune “nu ştiu”
• Nu trebuie să existe mai multe reguli decât este necesar
• Timpul este un mijloc de orientare
• Sentiment de confort când o persoană este leneşă, muncă susţinută numai la nevoie
• Trebuie să fie învăţate precizia şi punctualitatea
• Toleranţa ideilor inovatoare şi a comportamentului care deviază de la norme
• Motivaţie prin realizare, respect sau apartenenţă
• Sentimente pozitive faţă de tineri Conflictele şi competiţia pot fi menţinute la nivel de “fair play” şi utilizate constructiv

Evitare a incertitudinii intensă

• Incertitudinea este percepută ca un peri-col continuu care trebuie să fie combătut
• Stres puternic, percepere subiectivă a anxietăţii
• Agresivitatea şi emoţiile pot fi afişate la momente şi locuri potrivite Acceptarea riscurilor familiare, frica de situaţii ambigue şi riscuri nefamiliare
• Ce este diferit este periculos Studenţii preferă moduri de învăţare cu programe analitice fixate şi sunt preocupaţi de răspunsuri corecte Se presupune că profesorii au răspunsuri pentru orice întrebare
• Nevoie emoţională de reguli, chiar dacă acestea nu vor acţiona niciodată Timpul înseamnă bani
• Nevoie emoţională de a fi ocupat, dorinţă interioară de a munci susţinut Precizia şi punctualitatea apar de la sine Suprimarea ideilor şi comportamentului care deviază de la norme, rezistenţă la nou
• Motivaţie prin securitate şi respect sau apartenenţă
• Tinerii sunt priviţi cu suspiciune Conflictele şi competiţia pot genera agresiuni şi ar trebui evitate

Tabelul 5. Diferenţe între societăţi cu orientare pe termen scurt şi cele cu orientare pe termen scurt