Știinte Agricole

Sisteme de agricultură reprezintă unităţi funcţionale ale biosferei, ale cadrului natural şi social-economic, create pentru obţinerea producţiei vegetale şi animale, dirijate, controlate şi conduse de cultivator. Sistemele agricole trebuie echilibrate din punct de vedere economic, dar având la bază solide fundamente ecologice, adoptarea procedeelor de cultivare judicioasă a pământului şi plantelor în diferite condiţii de climă şi sol, cu menţinerea unor recolte bogate şi a unei productivităţi sporite a muncii.

Importanţa agriculturii pentru existenţa şi activitatea umană.

Agricultura constituie din cele mai vechi timpuri şi continuă să rămână şi azi un domeniu vital de activitate a omului. Rămâne unica sursă de hrană, un furnizor important de materie primă pentru industrie şi totodată o însemnată piaţă de desfacere pentru producţia acesteia.

Departe de noi de a fi consideraţi agro-centrişti dimpotrivă, abordăm problematica contribuţiilor agriculturii la dezvoltarea economică de ansamblu, descompunând aceste contribuţii în opt funcţii importante pe care le îndeplineşte această ramură, din dorinţa de a puncta şi argumenta într-un mod cât se poate de limpede rolul agriculturii în dezvoltarea economiei româneşti.

Agricultura reprezintă în ansamblul economiei naţionale una din ramurile de mare importanţă, menită să contribuie într-o măsură covârşitoare la relansarea creşterii economice a ţării noastre. Este necesar să se petreacă transformări fundamentale în structura agrară, în baza tehnico-materială, în organizarea exploataţiilor agricole, care să asigure practicarea unei agriculturi moderne şi înscrierea ei în strategia generală de trecere a întregii economii româneşti la economia de piaţă.

Discursurile publice, politica agricolă, organismele profesionale, serviciile de răspândire a cunoştinţelor agricole şi instituţiile de învăţământ superior agricol, pe scurt toate instituţiile care girează sub diferite aspecte agricultura, difuzează modele de exploatare care prezintă tehnici de înaltă performanţă, subliniind eventualele lor modele de producţie industrială intensificatoare, a căror logică implacabilă este aceea a competitivităţii, cerinţă imperativă a economiei de piaţă, urmărindu-se continuu câştiguri în productivitate, substituirea capital-muncă, obţinerea unei rentabilităţi ridicate.