Acţiunile

Acţiunile sunt valori mobiliare emise de o societate comercială, reprezentand o cotă parte din capitalul social al unei societăţi. Este un titlu negociabil, ce conferă deţinătorului o serie de drepturi:

drepturi patrimoniale:

• dreptul de proprietate asupra unei cote valorice din capitalul social, corespunzător sumei subscrise;
• dreptul de a participa la împărţirea profitului;
• dreptul de a primi o parte corespunzătoare din activul social rămas după lichidarea societăţii.

drepturi personale nepatrimoniale:

• dreptul de a primi un înscris care conţine dreptul de proprietar al deţinătorului;
• dreptul de a dispune liber de acţiuni;
• dreptul de a participa la elaborarea deciziilor;
• dreptul de control şi informare;
• dreptul de preemţiune sau de menţinere a calităţii de proprietar în funcţie de mărimea capitalului investit.

Clasificarea acţiunilor

După drepturile pe care le generează acţiunile pot fi:

• acţiuni ordinare care reflectă mărimea capitalului social, ele reprezentand dovada participării la societate. Atunci cand persoana cumpără acţiuni ale unei societăţi ea dobandeşte drepturi şi obligaţii ca asociat;
• acţiuni preferenţiale atestă de asemenea participarea la societate, dar au caracteristici care le disting de cele ordinare. Astfel acţionarii au dreptul la dividende fixe, care se plătesc înaintea celor ordinare. Acţionarii nu dispun de dreptul la vot, în afară de cazul în care a fost dispus altfel prin contractul preferenţial, caz în care acţiunile preferenţiale dau dreptul de vot.

Acţiunile preferenţiale pot fi:

• Acţiuni cumulative - dacă societatea nu poate plăti dividendele într-un an, atunci ele se cumulează şi vor fi plătite în momentul în care societatea va avea profituri suficiente;
• Acţiuni necumulative - acţionarii vor primi un dividend fix în fiecare an, iar în eventualitatea că societatea nu plăteşte dividendele respective, nu există o acumulare a restanţelor;
• Acţiuni participative - acţionarii primesc un dividend fix, corespunzător acţiunilor lor preferenţiale în fiecare an şi mai pot primi o parte suplimentară din profit, după ce acţionarilor ordinari li sau plătit dividendele.

După modul de transmitere acţiunile se împart în:

• acţiuni nominative , au înscris numele deţinătorilor şi pot fi transmise unei alte persoane, numai prin transcrierea tranzacţiei într-un registru la societatea emitentă;
• acţiuni la purtător , nu poartă nici un nume şi se pot transmite fără nici o formalitate, cel care le deţine fiind recunoscut ca acţionar.

In funcţie de treapta atinsă în îndeplinirea rolului lor de autofinanţare, acţiunile cunosc următoarele stadii:

• acţiuni autorizate ce reprezintă numărul maxim de acţiuni ce poate fi emis, numărul fiind stabilit prin statut;
• acţiuni neemise reprezintă acea parte din numărul total de acţiuni autorizate care încă nu au fost emise în vederea comercializării şi care, constituie potenţialul de autofinanţare al societăţii;
• acţiuni emise reprezintă cuantumul acţiunilor autorizate care au fost emise şi comercializate sau se află în procesul distribuţiei;
• acţiuni de trezorerie sunt acţiunile proprii pe care societatea şi le răscumpără de pe piaţă pentru a le revinde atunci cand preţul acestora creşte;
• acţiuni puse în vanzare sunt acţiuni emise şi aflate în procesul distribuţiei pentru care societatea nu plăteşte încă dividende şi a căror contravaloare urmează a fi încasată;
• acţiuni aflate pe piaţă - sunt acţiuni emise şi vandute care se află în posesia acţionarilor şi pentru care societatea plăteşte dividende.

După forma de prezentare, acţiunile pot fi:

• materializate printr-un înscris;
• dematerializate caz în care sunt înregistrate în cont.

Principalele drepturi şi obligaţii ale părţilor implicate, sunt înscrise pe faţa acţiunii sub forma clauzelor şi menţiunilor. Astfel se precizează: numele emitentului, tipul acţiunii, adresa emitentului, numărul autorizaţiei de funcţionare, valoarea nominală, seria şi numărul înscrisului, data emisiunii, semnătura şi ştampila emitentului.

Pe langă aceste date se mai înscriu:

• clauza de revocare sau răscumpărare ce permite emitentului să-şi retragă de pe piaţă titlurile prin răscumpărarea lor de la deţinători;
• clauza de protejare a investitorului ce stabileşte perioada de timp în care emitentul nu are voie să-şi exercite dreptul de revocare, perioadă în care investitorul se poate bucura de drepturile prevăzute în contract.

Valoarea acţiunilor

Valoarea unei acţiuni poate fi considerată sub următoarele forme:

Valoarea nominală (VN) care este egală cu suma capitalului social (CS) divizată la numărul de acţiuni emise (N):

VN= CS/N

Valoarea nominală este o valoare convenţională, pe baza căreia este împărţit capitalul între asociaţi. În funcţie de această valoare, este prevăzută prin statut o remunerare a acţionarilor.

Valoarea patrimonială ce poate fi exprimată prin valoarea contabilă şi prin valoarea intrinsecă. Valoarea contabilă reflectă partea din activul net ce revine pe o acţiune:

Vct = An/N

unde: Vct - valoarea contabilă;

An - activul net;

N - numărul de acţiuni;

Activul net este reprezentat de partea din activele întreprinderii neafectate de datoriile contractate de aceasta:

An =At - Dt

unde: An - activul net;

At - activul total ;

Dt - datorii totale.

Valoarea intrinsecă , exprimă activul net corectat cu plusurile sau minusurile de active latente ce revin pe o acţiune. Activele latente sunt provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli care nu au apărut în exerciţiul încheiat şi care nu s-au soldat prin conturile de venituri.

VI - Anc/N

unde: VI - valoarea intrinsecă;

Anc - activul nat corectat;

N - numărul de acţiuni.

Valoarea de rentabilitate , interpretată ca valoare financiară şi valoare de randament. Valoarea financiară exprimă capitalul financiar care s-ar fructifica printr-un dividend, comparabil cu rata medie a dobanzii pe piaţă:

Vf= D/Rmd

unde: Vf - valoarea financiară;

D - dividend;

Rmd - rata medie a dobanzii pe piaţă.

Valoarea de randament este considerată o formă de exprimare a valorii financiare, fiind calculată ca raport între profitul net repartizat ce revine pe o acţiune şi rata medie a dobanzii pe piaţă:

Vr=Pna/Rmd

unde: Vr - valoarea de randament;

Pna - profit net pe acţiune;

Rmd - rata medie a dobanzii pe piaţă.

Vanzarea acţiunilor în momentul emisiunii sau în orice moment pe piaţa de capital, se realizează la preţul de emisiune şi respectiv, la preţul pieţei. Astfel se deosebesc:

Valoarea negociată sau preţul de emisiune, determinat prin adăugarea la valoarea nominală a primei de emisiune:

PE= VN+pe

unde: PE - preţul de emisiune;

VN - valoarea nominală;

pe - prima de emisiune.

Valoarea de piaţă este preţul la care se efectuează schimbul de acţiuni. Această valoare se prezintă sub forma cursului bursier. Cursul este rezultatul raportului dintre cerere şi ofertă, fiind influenţat de:

• situaţia economică şi financiară a emitentului, caracterizată prin rata de creştere a rezultatelor financiare;
• evoluţia pieţei bursiere naţionale şi internaţionale;
• fenomene pur bursiere ce influenţează cererea şi oferta.

Evaluarea financiară a acţiunilor

Pentru un investitor pe piaţa de capital, decizia de investire este influenţată de informaţiile pe care le poate obţine privind evaluarea acţiunilor lor la un moment dat. În acest scop, se procedează fie la evaluarea financiară a acţiunilor, fie la evaluarea tehnică a acestora. Evaluarea financiară se realizează pe baza unor indicatori financiari cum ar fi:

Profitul net pe acţiune ce exprimă capacitatea emitentului de a crea profit şi se calculează cu relaţia:

Ppa = Pn/N

unde: Ppa - profit net pe acţiune;

Pn - profit net;

N- numărul total de acţiuni existente pe piaţă.

Rata de distribuire a dividendului, care reflectă partea din profitul exerciţiului financiar distribuită acţionarilor:

d=(Dn/Pn)*100

unde: d - rata de distribuire a dividendului;

Dn - dividendele nete, calculate după plata impozitului asupra dividendelor;

Pn - profitul net.

Mărimea acestui indicator depinde de decizia privind distribuirea profitului şi anume:

• dacă d tinde către zero, rezultă preocuparea emitentului pentru asigurarea autofinanţării prin reinvestirea profitului;
• dacă d tinde către 100%, rezultă preocuparea pentru menţinerea interesului acţionarilor în a deţine acţiunile societăţii care distribuie dividende mari;
• dacă d este egal cu 100% societatea emitentă nu încorporează în rezervă nici o unitate monetară din profitul obţinut;
• dacă d este mai mare decat 100%, se apelează la rezervele acumulate anterior, în vederea distribuirii lor ca dividende.

Dividendul pe acţiune , calculat atat ca dividend brut repartizat, cat şi dividend net:

unde:

DPA = (Pnr/N)*100

DPA - dividend pe acţiune;

Pnr - profit net repartizat acţionarilor;

N - numărul total de acţiuni existente pe piaţă.

Dividendul pe acţiune reprezintă, pentru posesorul acţiunii, venitul produs de investiţia sa, deci un flux financiar. Spre deosebire de acesta, profitul pe acţiune, reprezintă pentru emitent un element important al valorizării unei acţiuni.

Randamentul unei acţiuni este produs atat de dividende, cat şi de creşterea valorii de piaţă a acţiunii:

R = (D+C1-C0/C0)*100

unde: R - randamentul unei acţiuni;

D - dividendul repartizat;

C1 - cursul la revanzarea acţiunii;

C0 - cursul la cumpărarea acţiunii.

Coeficientul „PER” reprezintă indicatorul cel mai utilizat pentru a caracteriza eficienţa plasamentului în acţiuni:

PER=C/Ppa

în care: PER - coeficientul multiplicator al capitalizării;

C - curs bursier al acţiunii;

Ppa - profitul net pe acţiune.

Evaluarea acţiunilor pe baza analizei tehnice

Spre deosebire de analiza indicatorilor financiari ce caracterizează evoluţia preţului unei acţiuni, analiza tehnică pune în evidenţă mişcarea cursului unei acţiuni ca rezultat al cererii şi ofertei şi oferă informaţii probabile cu privire la evoluţia viitoare de curs. Cursul bursier poate fi caracterizat ca un semnal care influenţează comportamentul investitorului, care se adaptează la condiţiile pieţei.

Analiza tehnică se bazează pe următoarele considerente:

• toţi factorii ce influenţează cursul sunt deja conţinuţi în nivelul cursurilor înregistrate;
• cursurile acţiunilor se încadrează în trenduri;
• trecutul se repetă.

Formarea cursului la bursă este caracterizată de un număr mare de variabile. Pentru a prognostica evoluţia cursului ar trebui să existe informaţii complete în legătură cu toate variabilele ce influenţează procesul de piaţă. Această cerinţă este însă imposibil de satisfăcut deoarece cunoştinţele despre aceşti factori care influenţează piaţa sunt limitate.

Analiza tehnică sau chartistă studiază modificările de preţ ale acţiunilor pe termen scurt, pornind de ta un studiu istoric al preţurilor de piaţă pe o perioadă de cel puţin 2-3 luni şi de la influenţa factorilor interni ai pieţei asupra direcţiei şi variaţiilor de curs ale titlurilor. În acest scop se realizează analize grafice sau diagrame care indică modificări de curs ale titlurilor într-o perioadă trecută şi prezentă, volumul tranzacţiilor, precum şi numărul acţiunilor aflate în creştere sau descreştere. Din studierea evoluţiei trecute şi prezente a titlurilor se desprind principalele tendinţe ale unui titlu sau ale întregii pieţe.

În principal, prin analiza tehnică se urmăresc trei obiective:

• proiectarea în viitor a comportamentului trecut şi actual al cursului. În acest sens se utilizează regresia liniară. Dacă nivelul viitor al cursului este inferior celui calculat, atunci tendinţa crescătoare a pieţei şi-a schimbat direcţia şi invers.
• cercetarea şi urmărirea mişcărilor ciclice ale pieţei. Ipoteza de plecare se bazează pe convingerea că orice titlu care se află în creştere va ajunge să scadă. Pentru aceasta este necesar să se calculeze frecvenţa ciclurilor şi să se analizeze evoluţia preţurilor, în perioada pe parcursul căreia calculele arată că se apropie un punct de întoarcere al pieţei.
• urmărirea tendinţei actuale pentru a stabili cand o variaţie de preţ va indica un punct de întoarcere. După o perioadă îndelungată de utilizare a analizei tehnice s-a dovedit că cel mai mare potenţial l-a prezentat cel de-al treilea obiectiv.

Efectele emisiunii de acţiuni

Emisiunea de acţiuni se realizează atat la înfiinţare, cat şi în timpul funcţionării societăţii. La înfiinţare, efectul pentru emitent îl constituie formarea capitalului social, iar pentru investitor, efectul se manifestă în viitor, fiind dat de randamentul investiţiei: capacitatea de a produce dividende, precum şi posibilitatea de a obţine un caştig din diferenţa de curs. În timpul funcţionării unei societăţi, emisiunea de acţiuni realizată pentru majorarea capitalului social produce efecte nedorite pentru vechii acţionari, cunoscute sub denumirea de efecte de diluţie, care afectează valoarea acţiunii, profitul pe acţiune şi dreptul la vot al posesorului acţiunii.

Pentru atenuarea acestor efecte, societatea emitentă calculează un drept preferenţial, denumit drept de subscriere de care beneficiază foştii acţionari. Dreptul de subscriere se determină ca diferenţă între valoarea de piaţă a acţiunilor vechi şi noi, după majorarea capitalului social.

Mărirea dreptului de subscriere depinde de numărul acţiunilor nou emise şi de preţul la care se realizează prima vanzare a acţiunilor noi. Dacă vanzarea noilor acţiuni se realizează la preţ de emisiune, mărimea teoretică a dreptului de subscriere este:

DS=(C-Pe)*(n/(N+n))

unde: DS - dreptul de subscriere;

C - cursul acţiunilor vechi;

Pe - preţul de emisiune al noilor acţiuni.

Dreptul de subscriere cotează la bursă. Posesorul lui îl poate vinde, la un preţ de piaţă ce diferă de mărimea teoretică a dreptului de subscriere, încasand o sumă în numerar prin care este protejat împotriva efectelor de diluţie.

Dividendul şi politica de dividend

Deţinătorii acţiunilor ordinare încasează un dividend anual, stabilit în funcţie de mărimea profitului şi în conformitate cu politica de dividend adoptată, în timp ce deţinătorii acţiunilor privilegiate au dreptul la obţinerea unui dividend fix, indiferent de mărimea profitului obţinut. Dividendul este partea din profit cuvenită sau repartizată acţionarilor şi calculată, procentual, faţă de capitalul subscris:

D= VN*(d/100)

unde: D - dividend repartizat;

VN - valoarea nominală a acţiunii;

d - rata de distribuire a dividendelor.

Distribuirea dividendelor are ca efect aşa numita opoziţie dintre firmă, ca entitate economică şi asociaţi. Această opoziţie dispare în timp, pe măsură ce acumularea de capital devine sursă de obţinere a profitului pe termen lung. Distribuirea dividendelor privează firma de lichidităţi, de aceea decizia de distribuire a dividendelor este legată de politica de finanţare şi de structura de creştere a capitalului.

Parametrii deciziei de dividend sunt:

• rata de distribuire a dividendului, adică raportul dintre dividende şi profitul net;
• rata de creştere a dividendului pe acţiune.

Decizia urmăreşte, în general, să atenueze fluctuaţia dividendului unitar, în cazul variaţiilor sensibile ale profitului de la o perioadă la alta. A stabili suma dividendului ce urmează a fi distribuită înseamnă, în acelaşi timp, a stabili suma folosită pentru autofinanţare.

Formele sub care se distribuie dividendul sunt:

• dividend anual, determinat ca rezultat al politicii de dividend;
• dividend fix, încasat de deţinătorii acţiunilor privilegiate;
• dividend provizoriu, ce se repartizează înainte de încheierea bilanţului, cu un avans din dividendul definitiv ce se va repartiza ulterior, după închiderea şi publicarea bilanţului;
• dividend repartizat sub formă de noi acţiuni.

În acest caz, societatea emitentă calculează dreptul de atribuire. Fiecare acţionar va primi un număr de acţiuni noi, proporţional cu dreptul său la dividend. Calculul valorii dreptului de atribuire este similar cu cel al dreptului de subscriere, dar în acest caz, preţul de emisiune este zero, distribuirea noilor acţiuni fiind gratuită:

Da=C* (n/(N+n))

unde: Da - dreptul de atribuire,

C - cursul acţiunilor vechi;

N - numărul acţiunilor vechi;

n - numărul acţiunilor noi.

Fiecare acţionar va beneficia de acţiuni gratuite în funcţie de numărul acţiunilor posedate. Fiecărei acţiuni îi este ataşat un drept de atribuire, care poate fi negociat la bursă, dacă cel căruia i se cuvine nu doreşte să participe la majorarea de capital.