Instrumente ale pieţei de capital

Totalitatea instrumentelor unei pieţe de capital formează categoria produselor bursiere. Din această categorie fac parte şi valorile mobiliare. Acestea reprezintă instrumente negociabile materializate sau înscrise în cont, care oferă deţinătorilor anumite drepturi asupra emitentului. Drepturile care izvorăsc din deţinerea de acţiuni sunt stabilite prin contractul de emisiune al acestora.

Prima definiţie a valorilor mobiliare a fost dată în legea 52/1994 potrivit căreia, valorile mobiliare pot fi: acţiunile, obligaţiunile precum şi instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit, încadrate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în această categorie.

Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital defineşte valorile mobiliare ca fiind:

• acţiuni emise de societăţi comerciale şi alte valori mobiliare echivalente ale acestora, negociate pe piaţa de capital;
• obligaţiuni şi alte titluri de creanţă, inclusiv titlurile de stat cu scadenţă mai mare de 12 luni, negociabile pe piaţa de capital;
• orice alte titluri negociate în mod obişnuit, care dau dreptul de a achiziţiona respectivele valori mobiliare prin subscriere sau schimb, dând loc la o decontare în bani, cu excepţia instrumentelor de plată.

Din punct de vedere al caracteristicilor lor, valorile mobiliare sunt structurate în:

• valori mobiliare primare reprezentate de acţiuni şi obligaţiuni;
• valori mobiliare derivate care pot rezulta din combinarea valorilor mobiliare primare. Pot fi încheiate între emitent şi investitor (forward) sau pot fi standardizate (futures şi options);
• valori mobiliare sintetice rezultă din combinarea de către societăţile financiare a unor active diferite şi crearea pe această bază a unui instrument de plasament nou. Cele mai cunoscute astfel de contracte sunt cele pe indici de bursă.