Baza tehnico-materială a comerţului cu amănuntul

Mărimea şi structura bazei tehnico-materiale a comerţului cu amănuntul răspund cerinţelor acestei forme de comerţ şi anume de difuzare largă a mărfurilor în toate localităţile ţării, iar în cadrul fiecărei localităţi de apropiere a mărfurilor de consumatori.

Această funcţionalitate este asigurată prin varietatea de tipuri de unităţi ca profil şi mărime care compun reţeaua comercială şi printr-o dotare specifică proceselor operative cerute de vînzarea mărfurilor.

Reţeaua de unităţi de vînzare cu amănuntul a mărfurilor

Unităţile de vînzare cu amănuntul reprezintă componenta operativă a societăţilor şi firmelor comerciale cu acest profil, prin intermediul cărora bunurile, în principal cele de consum individual, ajung la consumatori. Ele cuprind magazine de diferite profiluri şi mărimi, restaurante şi alte unităţi de alimentaţie publică, chioşcuri, tonete şi mijloace mobile de prezentare şi vînzare a mărfurilor.

Gradul de dezvoltare a reţelei comerciale cu amănuntul reflectă, în bună parte, nivelul calitativ al deservirii consumatorilor şi, într-o interpretare mai largă, nivelul calitativ al comerţului cu amănuntul. El este caracterizat de numărul şi mărimea unităţilor comerciale, profilul lor de activitate, structura pe mediile urban şi rural şi amplasarea teritorială a reţelei.

Numărul şi mărimea unităţilor comerciale, ca opţiuni în dezvoltarea reţelei comerciale a fiecărei întreprinderi, depind de suprafaţa localităţii unde activează, de puterea de cumpărare a populaţiei din fiecare zonă, de mărimea capitalului comercial ce poate fi investit în baza tehnico-materială şi de eficienţa economică.

Principiul eficienţei, hotărîtor în opţiunea fiecărui întreprinzător, cere ca reţeaua comercială să fie apropiată de consumatori pentru aprovizionarea comodă a acestora, paralel cu asigurarea rentabilităţii fiecărei unităţi. Studiile de specialitate au condus la stabilirea unor indicatori orientativi cu privire la distanţele pe care consumatorii sunt dispuşi să le parcurgă pentru procurarea diferitelor grupe de mărfuri.

Acestea merg de la circa 500 de metri pentru mărfuri de cerere zilnică, pînă la întreaga rază a localităţii pentru mărfurile de cerere periodică sau rară. În acelaşi timp, pentru ca fiecare unitate să fie rentabilă ea trebuie să se adreseze unui număr de locuitori care, prin puterea lor de cumpărare, să-i asigure o cifră de afaceri suficient de mare pentru a obţine rentabilitatea.

În aceste condiţii, reţeaua comercială este foarte diferenţiată ca număr şi ca mărime a unităţilor pe localităţi, ţinînd de specificitatea locală a factorilor enumeraţi mai înainte.

Efectul de scară în comerţ, alături de creşterea şi diversificarea ofertei, au dus la dezvoltarea marilor suprafeţe comerciale care, deşi îndepărtează reţeaua de consumatori, au avantajul concentrării sortimentului şi satisfacerii complexe a cererii de mărfuri. Construirea marilor suprafeţe este o opţiune a agenţilor economici, condiţionată de concentrarea capitalului comercial şi de mărimea localităţilor (teoretic se poate admite că, pentru o localitate, un mare magazin ar acoperi întreaga cerere pentru un sector de mărfuri, ceea ce evident ar fi în contradicţie cu cerinţele apropierii reţelei de consumatori).

Reţeaua de unităţi cu amănuntul are particularităţi sub aspectul tipurilor, mărimii şi amenajării interioare a acestora pe ramuri de comerţ şi pe cele două medii social-economice: urban şi rural. Un tip de unitate se caracterizează prin sortimentul de bază, sortimentul complementar şi suprafaţa comercială minimă, dimensionată astfel încît să permită expunerea largă a mărfurilor, păstrarea stocurilor în depozitul de mînă şi asigurarea spaţiului pentru fluxul mărfurilor şi al cumpărătorilor.

În comerţul alimentar specifice sunt magazinele generale, de dimensiuni mari, care comercializează întregul sortiment de bunuri alimentare, inclusiv unele produse nealimentare de uz curent gospodăresc, mărfurile alimentare solicitîndu-se, de obicei, împreună în cumpărările zilnice ale consumatorilor. Ca tipuri moderne de unităţi cu profil general se folosesc: supereta, supermagazinul şi magazinul discount. Magazinele alimentare specializate (de pîine, carne, produse lactate, legume-fructe etc.) formează reţeaua complementară marilor magazine.

În comerţul nealimentar, gradul de specializare a unităţilor pe grupe şi subgrupe de mărfuri (confecţii, articole cosmetice, articole electrocasnice etc.) creşte, magazinele specializate reuşind să ofere sortimentul larg al acestor produse. În structura reţelei comerciale a acestui sector se cunosc peste o sută de tipuri de unităţi specializate pe grupe şi subgrupe de mărfuri, inclusiv pe criterii de segmentare a consumatorilor (specializarea monoclientelă) sau manifestare a cererii (specializare monotemă sau multisectorială). Specializarea se asociază însă şi cu concentrarea reţelei, marile magazine universale oferind un sortiment larg, din toate grupele de mărfuri, în raioane specializate.

În alimentaţia publică, sunt folosite circa 15 tipuri de unităţi, reprezentativ fiind restaurantul cu profil clasic sau cu specific (cramă, local, naţional, pescăresc, vînătoresc, lactovegetarian, dietetic, autoservire şi altele) precum şi unităţi specializate, cu particularităţi de organizare (berărie, braserie, bar, bistrou, birt, pizza, cofetărie etc.).

În mediul urban, unităţile sunt de dimensiuni mari, cu profiluri variate şi cu grad mai ridicat de specializare, corespunzător cererii diversificate a multiplelor categorii socio-profesionale din acest mediu. Ele atrag în bună parte şi populaţia sătească pentru aprovizionarea cu mărfuri de cerere periodică şi ocazională.

În mediul rural, reţeaua este formată, în majoritate, din unităţi mici, despecializate şi larg răspîndite teritorial, răspunzînd astfel specificului aşezărilor rurale. Totuşi şi în comerţul rural au apărut mari magazine (tip supercoop) cu suprafeţe de peste 1.000 de m² , răspunzînd necesităţilor formării şi expunerii unui sortiment larg de produse, datorită schimbărilor din structura cererii populaţiei din acest mediu.

În ceea ce priveşte distribuţia teritorială a reţelei comerciale sau densitatea teritorială a reţelei, ea este pusă în evidenţă de indicatorul "suprafaţa comercială la o mie de locuitori". Se apreciază că pentru ţara noastră acest nivel poate fi considerat optim pentru un nivel previzibil în limitele a 600-650 de m². Acest indicator serveşte comparaţiilor internaţionale sau pe judeţe şi ca element de fundamentare a unor măsuri de politică economică a statului privind nivelul de trai al populaţiei, respectiv stimularea investiţiilor pentru comerţ în scopul ridicării condiţiilor de viaţă în zonele defavorizate.

Alături de acest indicator mai sunt folosiţi pentru aprecierea gradului de dotare a teritoriului cu spaţii comerciale numărul de locuitori care revin pe o unitate comercială, numărul de locuitori deserviţi de un lucrător comercial şi vînzările pe m² de suprafaţă comercială.

În interiorul localităţilor, reţeaua comercială se amplasează potrivit unor principii definite de urbanismul comercial. În această concepţie, tipurile de unităţi corespund ca profil şi rază de atracţie a consumatorilor uneia din următoarele trei trepte de amplasare: centru comercial pentru un ansamblu de locuinţe, centru comercial de cartier sau centru comercial al localităţii. Unităţile care desfac mărfuri de cerere curentă (magazine generale de mărfuri alimentare, de pîine de carne etc.) îşi dovedesc eficienţa dacă sunt amplasate cît mai aproape de consumatori, în timp ce unităţile care desfac mărfuri de cerere periodică sau ocazională, au rază de activitate mai mare şi îşi dovedesc eficienţa dacă sunt amplasate în cartiere sau în centrul oraşului.

Evident că profilul unităţilor, ca şi locul de amplasare, depind şi de concurenţa dintr-o anumită zonă, ceea ce obligă pe întreprinzători la delimitarea sortimentului în cazul unor profiluri asemănătoare de unităţi şi la remodelări ale tipului.

Tendinţe în evoluţia contemporană a unităţilor comerciale cu amănuntul. În evoluţia comerţului tipurile de unităţi comerciale au cunoscut o schimbare fundamentală ca mărime şi profil o dată cu apariţia maşinismului şi dezvoltarea producţiei industriale de masă, începînd cu secolul al XVIII-lea. Locul micilor unităţi comerciale tradiţionale a fost luat de magazinele specializate, cu suprafeţe mari, capabile să prezinte sortimentul de mărfuri diversificat, iar, începînd cu mijlocul secolului al XIX-lea, marile magazine universale, considerate, prin modul de aranjare şi funcţionare, o revoluţie în tehnica activităţii comerciale.

În prezent, formele de reţea comercială cunosc o mare varietate, determinată de creşterea şi diversificarea producţiei industriale, exigenţele sporite ale consumatorilor faţă de calitatea servirii comerciale şi preocupările tot mai mari ale producătorilor pentru debuşeele produselor, prin perfecţionarea sistemului de distribuţie comercială a acestora. În sinteză, se constată următoarele orientări în dezvoltarea reţelei comerciale:

Tendinţa de concentrare a activităţii şi reţelei comerciale, ca expresie a creşterii puterii economice a societăţilor comerciale şi a concurenţei pe piaţă. Concentrarea îmbracă două forme:

1. Creşterea mărimii societăţilor comerciale sub aspectul capitalului şi al numărului unităţilor comerciale. De exemplu, societatea Woolworth (SUA) dispune de 6.300 de magazine, societatea Holliday Ann Inc. (SUA) are peste 1.750 de hoteluri, cu un total de 310.000 de camere, iar societatea franceză Primtemps deţine 65 de magazine universale şi 360 de magazine Prisunic în Franţa şi în alte ţări ale lumii.
2. Creşterea suprafeţei magazinelor, pentru a putea fi expusă întreaga bogăţie de sortimente comerciale. De exemplu, DelAmo Fashion Center din Torrance California are suprafaţa de 236.000 de m², sub un singur acoperiş, iar Dallas Market Center 650.000 de m² , repartizaţi în opt clădiri.

În ţara noastră, în fiecare reşedinţă de judeţ există un magazin universal cu suprafaţă de peste 8.000 de m², iar în Bucureşti magazine universale aparţinînd unor societăţi comerciale - Unirea, Bucur - cu suprafeţe de peste 40.000 de m², aceste magazine reprezentînd punctele de atracţie a consumatorilor din oraşele respective şi de pe o întinsă zonă învecinată. 

Diversificarea reţelei, prin organizarea de tipuri de magazine tot mai variate ca profil şi nivel de preţuri, pentru a răspunde solicitărilor diferenţiate ale consumatorilor. Magazinele tind să-şi definească, prin profil şi amenajare, individualitatea, selectarea clientelei după motivaţiile de cumpărare şi să devină factor primordial în promovarea produselor (de exemplu magazinele de tip Nouveautes cu articole de modă).

Îmbinarea specializării cu despecializarea reţelei după criterii noi. Specializarea se extinde, de la magazine cu profil de grupe şi subgrupe, la magazine cu profil asociat după criteriile cererii (de exemplu confortul, totul pentru tineret, "ajută-te singur" etc.). Despecializarea constă în lărgirea sortimentului cu grupe eterogene, în unităţi mari, pentru a cîştiga o tot mai numeroasă clientelă.

• Promovarea concepţiei de urbanism comercial în organizarea şi amplasarea reţelei comerciale. În marile oraşe au apărut astfel centre comerciale în zonele mediane şi marginale pentru apropierea reţelei comerciale de consumatori, tendinţa de scădere a importanţei centrului comercial al oraşului pentru aprovizionarea cu mărfuri de cerere curentă sau periodică, iar, datorită utilizării curente a autoturismului pentru efectuarea cumpărăturilor, dezvoltarea unor mari centre comerciale în zone situate la 5-12 km în afara metropolelor (de exemplu, Centrul comercial regional de la Part-Dieu din apropierea Lyon-ului, are o suprafaţă de 102.000 de m² cu un hipermagazin ca unitate de bază şi numeroase magazine complementare, inclusiv unităţi de prestări de servicii).

• Modernizarea interioară a unităţilor sub aspectul proiectării spaţiilor comerciale, amenajării şi dotării lor cu mobilier, pentru a permite expunerea largă a sortimentului, practicarea unor forme noi de vînzare şi asigurarea unei eficienţe ridicate a utilizării spaţiului comercial (procedee incluse în concepţia de merchandising).

• Extinderea formelor de vînzare fără magazine, prin deservirea clienţilor la domiciliu, pe baza informării acestora prin cataloage, teletext, televiziune prin cablu, Internet şi transmiterea directă de către clienţi a comenzilor către firmele specializate în aceste forme de comerţ.

• Extinderea largă a comerţului prin reţeaua de automate comerciale, formă care permite elasticizarea acesteia. Ele completează reţeaua de unităţi fixe şi asigură extinderea funcţionării acesteia peste programul obişnuit şi în locuri cu o cerere aparte (şcoli, gări etc.).

Mobilierul şi utilajul comercial

În comerţul cu amănuntul, mobilierul şi utilajul trebuie să răspundă cerinţelor prezentării (etalării) mărfurilor în unităţi, păstrării stocurilor de rezervă în depozitele anexă sau în spaţiile frigorifice, mişcării mărfurilor în interiorul magazinelor, precum şi înzestrării tehnice a muncii lucrătorilor. }i în acest scop se foloseşte o mare varietate de tipuri de mobilier şi utilaje, adaptate ca formă şi funcţionalitate (interşanjabil) tehnologiei impuse de comercializarea fiecărei grupe de mărfuri (de exemplu prezentarea confecţiilor se face pe suporţi liniari, iar a modelelor pe manechine, în timp ce articolele electrice şi electrocasnice solicită microstanduri pentru probe de funcţionare).

Mobilierul şi utilajul comercial tind tot mai mult să se adapteze circuitului mecanizat al produselor (în special în comerţul alimentar), încărcăturile paletizate expunîndu-se direct din mijloacele de transport în magazine, constituind mobilier al acestora.

Un loc aparte în utilajul comercial îl deţine utilajul frigorific, el fiind o componentă a lanţului frigorific din procesul distribuţiei produselor alimentare. Acesta începe cu antrepozitele frigorifice ale producătorilor, continuă cu mijloacele de transport frigorifice (vagoane de cale ferată şi mijloace auto), cu spaţiile şi utilajul frigorific din magazine şi se încheie cu frigiderele şi congelatoarele din echipamentul locuinţelor.

Progresul tehnic în comerţ determină folosirea pe scară largă a echipamentului electronic de birou pentru prelucrarea şi transmiterea informaţiilor. Acesta preia informaţiile primare de la casele de marcat din magazine şi de la birourile de facturat din depozite, ţine evidenţa mişcării stocurilor şi a celorlalte valori din întreprindere şi oferă informaţii operative pentru formularea comenzilor către furnizori corespunzător cu schimbările continue ale pieţei.

La bursele de mărfuri, datorită tehnicii moderne a comunicaţiilor, se pot efectua în termene foarte scurte tranzacţii dintre parteneri aflaţi în cele mai îndepărtate zone ale globului.