Caracteristicile procesului de muncă în comerţ

Agenţii economici utilizează pentru desfăşurarea activităţii comerciale un important potenţial de forţă de muncă denumit resursele umane ale comerţului. Conceptul nu trebuie privit însă simplist, reducînd munca doar la condiţia de factor de producţie, depersonalizat.

În realitate, ea este inseparabilă de persoana care o prestează, omul fiind, prin inteligenţa, forţa şi voinţa sa, creatorul însuşi al bunurilor materiale şi spirituale. În procesul de muncă el este, în sens juridic, persoană fizică, avînd drepturi şi obligaţii şi îşi desfăşoară activitatea într-un cadru social care îi permite să-şi manifeste personalitatea. De aceea, pentru a desemna locul lui în economie, este mai potrivit conceptul de personal comercial, fără a omite şi semnificaţia muncii sale ca factor de producţie.

Ca factor de producţie, personalul comercial este definit de numărul şi structura sa, capacitatea de muncă şi munca pe care o desfăşoară fiecare lucrător în exercitarea profesiunii sale. La rîndul lor, acestea au o evaluare cantitativă şi calitativă, exprimată prin indicatori economici la nivelul fiecărei unităţi sau pe ansamblul comerţului.

Numărul şi structura personalului comercial definesc persoanele ocupate în comerţ, grupate pe sex, vîrstă, pregătire de specialitate, vechime în profesie, precum şi ponderea personalului în totalul populaţiei active a ţării. Ele se asociază cu rezerva de personal pentru comerţ, evaluată prin numărul de elevi şi studenţi care se pregătesc pentru această ramură, deşi o parte din necesar se asigură prin redistribuirea personalului din alte ramuri ale economiei naţionale pe piaţa forţei de muncă sau prin pregătirea directă în unităţile comerciale.

Capacitatea de muncă reprezintă totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale necesare unei persoane pentru exercitarea profesiei sale. Evaluarea lor se face prin teste de specialitate la înscrierea în şcoli şi cursuri de pregătire sau la angajarea personalului în comerţ. Baza acestor evaluări o constituie profesiogramele, care stabilesc ştiinţific solicitările locurilor de muncă şi condiţiile de rezistenţă ale organismului.

Munca este cheltuirea de către om a energiei sale fizice şi nervoase, în relaţiile cu obiectul muncii, pentru crearea sau însuşirea prin schimb a bunurilor de care are nevoie.

Ca şi în alte ramuri economice, munca în comerţ are anumite particularităţi, izvorîte din natura activităţii de schimb, respectiv de relaţie economică dintre oameni prin care aceştia îşi transmit reciproc valori (marfă-bani). Conţinutul specific al muncii este dat de activitatea lucrătorilor comerciali, care sunt o categorie de persoane specializate în relaţii de schimb de mărfuri, respectiv de cumpărare de mărfuri în scopul revînzării, exercitînd operaţiunile pe care le reclamă realizarea mărfurilor pe piaţă (aducerea, prezentarea, vînzarea etc.)

Privită ca activitate desfăşurată cu un anumit scop şi într-un cadru social, munca în general are un conţinut mai bogat decît simpla cheltuire a forţei de muncă, un sens mai larg şi anume: fiziologic, economic, psihologic şi sociologic.

Sensul fiziologic al muncii este dat de consumul de energie musculară şi nervoasă a lucrătorului în exercitarea profesiei sale. Natura produselor şi caracterul eterogen al muncii solicită aptitudini şi eforturi diferite ale personalului pe ramuri de comerţ.

De exemplu, în timp ce vînzarea mărfurilor alimentare se realizează cu un efort fizic mai mare datorită cantităţilor de mărfuri vehiculate, vînzarea mărfurilor electronice este condiţionată de pregătirea tehnică a lucrătorului, de capacitatea de dialog şi de puterea de convingere în relaţia cu clientul asupra caracteristicilor funcţionale ale produselor.

Din punct de vedere fiziologic, munca în comerţ este de intensitate medie, cu efort ortostatic şi neuropsihic impus de contactul permanent cu publicul. Intensitatea muncii prezintă însă variabilitate datorită fluxului neuniform al cererii în cursul unei perioade, aspect de care se ţine seama la dimensionarea şi organizarea formaţiilor de personal.

Sensul economic al muncii este dat de creaţia materială sau spirituală care rezultă din efortul fizic şi intelectual şi conferă muncii caracterul său specific uman. Rezultatele muncii deosebesc diferite profesii în societate şi formează baza diviziunii sociale a muncii.

Munca lucrătorului în comerţ are identitatea sa sub aspect economic, fiind creatoare de servicii prin care bunurile produse ajung la consumator (istoric, apariţia negustorilor a reprezentat cea de-a treia diviziune socială a muncii). Faţă de producţie, unde procesul de muncă este o relaţie între forţa de muncă şi obiectul muncii, cu raporturile de organizare şi de cooperare pe care el le presupune, în comerţ acest raport este întregit cu o relaţie socială între vînzător şi cumpărător.

Cumpărătorul este un partener al vînzătorului în relaţia de schimb. Procesul de muncă al vînzătorului se încheie în măsura în care cumpărătorul acceptă marfa, vînzătorul primind prin această acceptare o recunoaştere a muncii sale; şi ea are loc în măsura în care lucrătorul comercial dovedeşte priceperea de a prezenta marfa şi de a transforma prin aceasta intenţia de cumpărare a clientului într-o decizie fermă de procurare.

Diviziunea muncii în comerţ (separarea personalului pe ramuri de comerţ) este mai restrînsă decît în producţia de bunuri materiale, comerciantul realizînd produsele furnizate de un număr mare de producători, ceea ce evident impune exigenţe pentru vînzători în cunoaşterea mărfurilor şi a furnizorilor, precum şi a preferinţelor clientelei. În interiorul unităţilor comerciale, diviziunea profesională a muncii este însă mai restrînsă decît în alte domenii, lucrătorul comercial desfăşurînd activităţi eterogene, trecerea de la o activitate la alta influenţînd productivitatea muncii sale.

Sensul psihologic al muncii rezultă din natura sa umană. Deşi efortul pe care îl presupune prestarea ei duce la oboseală, munca aduce sau trebuie să aducă satisfacţii, ea fiind şi rezultatul unor manifestări sufleteşti (străduinţă, voinţă, judecată, memorie, inovaţie etc.) care o însoţesc şi dau persoanei sentimentul reuşitei. Pentru ca munca să fie însoţită de plăcerea de a fi prestată, ea trebuie să răspundă unor motivaţii şi anume să-i aducă lucrătorului bucuria creaţiei şi o anumită poziţie în societate. Satisfacţiile ţin de concordanţa dintre aceste motivaţii, vocaţia pentru profesia aleasă şi munca pe care fiecare o prestează în sistemul diviziunii profesionale a muncii.

Aptitudinile psihologice pentru munca în comerţ constau în dorinţa şi plăcerea lucrătorului comercial de a presta cu onestitate servicii comerciale pentru publicul larg (bineînţeles, pentru un venit adecvat ca motivaţie a muncii sale), de a vedea tot mai prosperă firma comercială în care lucrează şi o clientelă ataşată acesteia.

Sensul sociologic al muncii este determinat de cadrul social în care ea se desfăşoară. Deşi divizată pe profesii, munca se înscrie într-un sistem de cooperare, fiind organizată în echipe, formaţii, colective, în care iau naştere relaţii interumane, inclusiv raporturi de conducere, cu semnificaţii deosebite asupra randamentului muncii. De asemenea, în acest cadru se manifestă multiple probleme ale cointeresării materiale personale şi colective în rezultatele muncii.

În comerţ, deşi mărimea unităţilor este diferită, munca se desfăşoară în colective relativ mici (pe formaţii în magazine sau raioane), situaţie impusă de specializarea locurilor de muncă în unităţi şi de răspunderea gestionară directă pe care o are colectivul de lucrători. Chiar şi în marile magazine, unde lucrează sute şi mii de oameni, secţiile şi raioanele de mărfuri sunt larg specializate, numărul de lucrători fiind astfel structurat în colective mici.