Comerciantul

Problematica referitoare la comerciant, ca agent economic cu rol hotărîtor în cadrul unei economii de piaţă, este deosebit de complexă. În prezenta lucrare, încercăm doar să definim noţiunea de comerciant şi să stabilim sumare schiţe ale restricţiilor, obligaţiilor şi prerogativelor celor care realizează acte de comerţ.

Definirea noţiunii de comerciant

Noţiunea de comerciant are în vedere persoana fizică sau juridică a cărei profesie este comerţul. Potrivit codului comercial, sunt comercianţi cei care exercită acte de comerţ şi fac din acestea profesia lor obişnuită.

Deci, pentru a fi considerat comerciant, un agent economic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• să facă acte de comerţ, să realizeze asemenea acte în mod obişnuit, ceea ce implică repetabilitatea operaţiunilor respective;
• să transforme realizarea actelor respective în profesia sa de bază sau accesorie;
• să acţioneze în numele său personal.

Restricţiile cu privire la libertatea de a exercita diverse activităţi comerciale

Ţinînd seama de complexitatea activităţii comerciale, de importanţa acesteia în dezvoltarea economică de ansamblu a unei ţări, precum şi de implicaţiile sociale deosebite pe care le are comerţul, toate ţările civilizate s-au îngrijit să-şi asigure în permanenţă o legislaţie specifică domeniului respectiv.

O asemenea legislaţie are menirea să asigure statutul comercianţilor, să împiedice pătrunderea în cadrul ramurii a unor persoane necorespunzătoare, dubioase prin comportament sau nesănătoase, care ar putea pune în pericol sănătatea publică. De asemenea, legislaţia are în vedere capacitatea de investire a întreprinzătorilor potenţiali, cinstea şi loialitatea acestora, precum şi multe alte aspecte care formează cadrul relaţiilor dintre întreprinzători şi organele puterii publice , dintre întreprinzători şi consumatori, precum şi dintre întreprinzătorii înşişi, ca parteneri şi agenţi de piaţă.

Din cadrul sistemului respectiv de restricţii, prezenta lucrare a selectat pe cele referitoare la persoana comerciantului şi pe cele care privesc modul de exercitare a acţiunilor în diverse ramuri de comerţ.

Restricţiile referitoare la persoanele care urmează a efectua acte de comerţ şi desfăşoară o activitate de comerţ ridică două aspecte importante: determinarea şi stipularea incapacităţilor şi stabilirea incompatibilităţilor.

Referitor la incapacităţi, legislaţia ţărilor civilizate, cu economie de piaţă avansată, stipulează că nu au voie să facă comerţ: persoanele afectate de interdicţii legale ca urmare a unor condamnări suferite pentru crime sau delicte contra onestităţii şi bunăvoinţei, precum şi cele condamnate pentru delicte fiscale sau economice; persoanele care au suferit anumite interdicţii judiciare datorită faptului că s-au dovedit a fi foarte risipitori sau că fac parte din rîndul persoanelor atinse de alienare mintală; minorii.

Cu privire la incompatibilităţi, legislaţia stipulează că exercitarea comerţului este incompatibilă cu realizare concomitentă a unor profesii, cum ar fi cea de avocat, magistrat, notar, funcţionar public, militar etc. Pentru o mai bună claritate, se are în vedere interdicţia exercitării concomitente a unor asemenea profesii - respectiv şi comerţ şi magistratură sau şi comerţ şi militărie activă - şi nu pregătirea agentului economic care exercită profesia de comerciant.

Într-o serie de ţări occidentale, legislaţia mai prevede separat şi situaţia cetăţenilor străini care vor să realizeze acte de comerţ şi respectiv să desfăşoare o activitate comercială. În legătură cu această categorie de persoane, legislaţia comercială are în vedere că un străin a cărui şedere este autorizată în ţara respectivă, dacă doreşte să exercite o anumită activitate comercială, trebuie să obţină un act profesional care să poarte menţiunea "comerciant". O asemenea situaţie se întîlneşte în toate ţările membre ale Uniunii Europene.

Restricţii referitoare la modul de organizare a diferitelor tipuri de comerţ ridică, la rîndul lor, probleme mai complexe, fiind vorba de interdicţii complete, reglementări speciale sau autosesizări administrative. Potrivit unor asemenea aspecte, în cadrul activităţii comerciale se pot întîlni diverse restricţii.

Branşe sau sectoare de comerţ a căror organizare este interzisă întreprinzătorilor particulari, statul instituind un aşa-zis monopol legal. În acest caz, statul respectiv îşi rezervă gestiunea unor întreprinderi sau societăţi care să desfăşoare un astfel de comerţ. Această situaţie poate fi întîlnită în două cazuri:

Primul caz este generat de propunerea unor scopuri fiscale, respectiv statul urmăreşte procurarea resurselor financiare proprii prin intermediul vînzării anumitor produse supuse monopolului, cum ar fi vînzările de tutun şi ţigări.

Cel de-al doilea caz este dat de stabilirea unor obiective de interes general, cum ar fi fabricarea pulberilor explozive, baterea monedelor, comerţul cu timbre şi efecte poştale.

În aceeaşi categorie intră şi sectoare de comerţ interzise complet, indiferent de natura întreprinzătorului. În această grupă este încadrat comerţul cu stupefiante, comerţul cu literatură decadentă, comerţul cu produse artificiale şi cu produse care au la bază tehnologii privind recuperarea unor deşeuri nocive.

Sectoare de comerţ reglementate şi controlate , restricţie care priveşte acele sectoare în cadrul cărora activitatea comercială se desfăşoară sub restricţia respectării unor condiţii speciale, cum ar fi: competenţa profesională a întreprinzătorului comercial, consemnată printr-un titlu atestat sau o diplomă (de exemplu farmacist, negustor de plante medicinale).

Categoria respectivă mai cuprinde şi acele ramuri de comerţ care se desfăşoară sub restricţia unor prescripţii speciale şi fac obiectul - atît sub aspectul activităţii, cît şi al produselor comercializate - unui control şi a unei urmăriri riguroase. Este vorba de comerţul cu arme, servicii de asigurări, activitatea hotelieră, comerţul cu bijuterii, comerţul cu lucruri de ocazie (consignaţie) etc.

Activităţile comerciale care se pot desfăşura pe baza unei autorizaţii administrative speciale, eliberate de către un organ guvernamental, prefecturi sau organe municipale. Se are în vedere, în acest caz, activitatea stabilimentelor comerciale primejdioase, incomode, generatoare de zgomote şi insalubre, activitatea unităţilor ce comercializează băuturi alcoolice, activitatea unităţilor de transport rutier şi aerian, activitatea comerţului mobil realizată prin intermediul camioanelor sau autobuzelor magazin, activitatea brutăriilor, activitatea întreprinderilor de spectacole, a agenţiilor de voiaj, precum şi activitatea magazinelor cu o mare suprafaţă comercială - magazine universale, supermagazine etc.

Obligaţiile şi prerogativele comerciantului

Statuarea restricţiilor privind realizarea actelor de comerţ generează o serie de obligaţii şi prerogative prin care respectivele restricţii se materializează în procesul de organizare şi desfăşurare a activităţii comerciale, ambele categorii de aspecte prezentînd o importanţă deosebită pentru orientarea procesului managerial comercial.

Obligaţiile comerciantului

Potrivit prescripţiilor codului comercial şi ale prevederilor legislaţiei din majoritatea ţărilor cu o puternică economie de piaţă, între principalele obligaţii stipulate cu privire la cei ce exercită actul de comerţ, figurează cele cu privire la organizarea sistemelor de relaţii, responsabilitatea fiscală şi calitatea de patron.

• Obligaţiile referitoare la respectarea sistemului de relaţii specific fiecărei ramuri şi a modului de desfăşurare a activităţii comerciale sunt ţinerea evidenţelor primare şi contabile şi conservarea tuturor documentelor comerciale. Se mai au în vedere deschiderea unui cont într-o bancă sau la un centru de cecuri poştale, precum şi furnizarea unor informaţii potrivit regimului patrimonial. În sfîrşit, tot în această categorie de obligaţii intră şi suportarea consecinţelor falimentului, respectiv lichidarea bunurilor întreprinderii sau a regimului judiciar în cazul suspendării unei plăţi.

• Obligaţiile fiscale, care au în vedere plata impozitelor speciale, impozitele pe beneficiile comerciale, taxele asupra cifrei de afaceri, în cadrul cărora, locul principal revine taxei pe valoarea adăugată.

• Obligaţiile ce revin comerciantului în calitate de patron privesc sistemul de relaţii pe care trebuie să-l statueze în cadrul firmei în raporturile cu salariaţii folosiţi. În acest caz, orice întreprinzător comercial este obligat să cunoască şi să aplice prescripţiile codului muncii referitoare la contractul de muncă, reglementarea timpului şi natura muncii, igiena şi securitatea socială, întocmirea şi ţinerea evidenţei carnetelor de muncă etc.

Prerogativele comerciantului

Prerogativele comerciantului - privilegii şi avantaje - se referă, în principal, la o serie de drepturi prin care se statuează posibilităţile acestuia atît de a acţiona în interesul obiectivelor sale de afaceri, cît şi pentru a se putea apăra în cazul unor conflicte sau al apariţiei anumitor daune.

Între acestea se numără existenţa de drept a calităţii de elector şi posibilităţile eligibile în cadrul Camerelor de comerţ, ca organisme însărcinate cu pregătirea legilor referitoare la comerţ - şi în cadrul Tribunalelor de comerţ, a căror procedură este mai rapidă şi mai puţin costisitoare decît cele ale tribunalelor ordinare; posibilitatea de a beneficia de măsuri speciale cu privire la urmărirea contractelor comerciale, a celor privind locaţia de gestiune, precum şi a altor asemenea acte care privesc activitatea comercială, cum ar fi, de exemplu, contractele de închiriere a spaţiilor în care se desfăşoară actele de comerţ; dreptul de a contesta anumite hotărîri şi de a invoca fără restricţii, în cadrul unor asemenea contestaţii, proba cu martori; posibilitatea inserării în contractele sale a unei clauze de arbitraj, prin care să se angajeze ca în cazul ivirii unor diferende să accepte decizia unui arbitru desemnat, evitînd astfel cheltuielile de procedură; posibilitatea de a acorda sau de a contracta, în interes propriu, împrumuturi comerciale la un nivel nelimitat.