Lanţurile voluntare

Reprezintă o grupare formată din unul sau mai mulţi comercianţi cu ridicata şi comercianţi cu amănuntul, selecţionaţi de către primii din rîndul clienţilor cu care colaborează.

O asemenea grupare are în vedere asigurarea coordonării funcţiilor cu ridicata şi cu amănuntul, organizarea în comun a cumpărării şi vînzării mărfurilor, precum şi adaptarea procesului managerial şi a gestiunii întreprinderilor asociate la nişte condiţii de acţiune, respectîndu-se însă independenţa juridică şi financiară dintre ele.

Sistemul respectiv reprezintă, de fapt, o replică a comercianţilor cu ridicata dată grupărilor şi diferitelor tipuri de asociere a comercianţilor cu amănuntul. El îşi are originea în Statele Unite ale Americii, datînd încă din anii primului război mondial. În Europa a fost preluat ca sistem de organizare, după cel de-al doilea război mondial, în preajma anilor '50.

Existenţa sistemului de asociere sub forma "lanţurilor voluntare" este legat, aşa după cum reiese şi din definirea sa, direct de situaţia comercianţilor cu ridicata, care, pentru a se salva, au recurs la gruparea propriilor forţe, dar în cadrul cărora au atras şi pe cei mai dinamici clienţi din rîndul comercianţilor cu amănuntul. Aceasta a făcut ca asemenea asociaţii să aibă multe puncte comune cu grupările comercianţilor cu amănuntul pe planul managerial, cu toate că statutul lor juridic este diferit.

Caracteristica generală a sistemului de asociere sub forma lanţurilor voluntare constă în faptul că mai mulţi comercianţi cu ridicata, numiţi "capetele lanţului", se grupează între ei, după care atrag în grupul format o parte din comercianţii cu amănuntul. După constituirea grupării se trece la organizarea sistemului de coordonare a funcţiilor activităţii specifice comerţului cu ridicata şi cu amănuntul, fiecărui comerciant aderent garantîndu-i-se independenţa juridică şi financiară.

Ţinînd seama de sistemul de organizare şi de regimul obligaţiilor pretinse de grupare şi asumate de aderenţi, se disting:

• lanţuri grosiste, care grupează aderenţii săi după diverse forme de organizare;
• centrale de cumpărare, care pot fi o emanaţie a comercianţilor cu ridicata, prin intermediul cărora să se poată trata direct cu producătorii, sau pot fi avute în vedere ca un intermediar între comercianţii cu ridicata şi diverse "super centrale", la care sunt afiliate centrale mici sau de putere medie.

Din punct de vedere funcţional, atît lanţurile grosiste, cît şi centralele de cumpărare, în cele mai frecvente cazuri, sunt asociaţii ce acţionează sub forma societăţii cu capital variabil, asumîndu-şi diverse atribuţii şi responsabilităţi, în strînsă colaborare cu detailiştii aderenţi.

Între principalele funcţii, atribuţii, principii de organizare şi de acţiune, pot fi amintite următoarele:

• realizarea activităţii de comerţ cu ridicata, aceasta presupunînd integrarea tuturor funcţiilor şi sarcinilor ce revin comerţului cu ridicata, ca domeniu important al circulaţiei mărfurilor;
• asigurarea libertăţii de cumpărare pentru aderenţii din rîndul comercianţilor. Ca şi în cazul asociaţiilor de detailişti analizate anterior, şi în cadrul lanţurilor voluntare detailiştii se pot adresa şi altor surse de aprovizionare, neexistînd nici o obligaţie cu privire la cumpărări exclusive prin intermediul canalului de distribuţie format din lanţul respectiv;
• asigurarea libertăţii comercianţilor cu amănuntul de a se retrage în orice moment din cadrul lanţului, ca urmare a unor nemulţumiri sau a găsirii unor soluţii avantajoase de aprovizionare;
• crearea unor exclusivităţi rezervate fiecărui comerciant cu ridicata, în sectoare bine determinate, atît pentru recrutarea diverşilor detailişti, cît şi pentru aprovizionarea unora dintre aceştia;
• remunerarea serviciilor financiare furnizate de asociere, pe baza cifrei de afaceri realizate de către comercianţii cu ridicata, în favoarea lanţurilor de comercianţi cu amănuntul;
• utilizarea unei mărci comune pentru produsele comercializate, toate asociaţiile din cadrul aceluiaşi lanţ voluntar putînd exploata aceeaşi marcă, dacă aceasta avantajează sau răspunde intereselor fiecărui aderent.

Cu privire la avantajele şi inconvenientele pe care lanţurile voluntare le prezintă, se ridică un aspect similar cu cel analizat în cadrul asociaţiilor comercianţilor cu amănuntul, respectiv asigurarea unei structurări a problematicii în funcţie de poziţia fiecărei categorii de aderenţi.

Avantaje şi inconveniente pentru comerţul cu ridicata. Specialiştii subliniază faptul că în cazul lanţurilor voluntare, comercianţii cu ridicata sunt cei care se bucură numai de avantaje. Se are în vedere că cea mai mare parte din timp, pînă la apariţia sistemului "lanţurilor voluntare" respective, comercianţii trebuiau să facă faţă unei duble concurenţe, cea a comerţului integrat şi cea a grupărilor de cumpărare sau a altor tipuri de asociaţii ale comercianţilor cu amănuntul.

Or, aşa după cum s-a mai arătat, singura lor şansă de supravieţuire a fost asocierea în astfel de lanţuri. Noua formulă nu numai că le-a permis să supravieţuiască, ci a făcut să trăiască mai bine, să desfăşoare o activitate mult mai profitabilă, sistemul respectiv de asociere le-a permis obţinerea unor preţuri mai joase, raţionalizarea activităţilor desfăşurate şi creşterea substanţială a productivităţii personalului utilizat, prin adoptarea unor metode moderne de gestiune, precum şi asigurarea unor posibilităţi de investiţii în vederea modernizării de ansamblu a activităţii fiecărei firme sau pentru angajarea unui personal de specialitate capabil să promoveze procese manageriale adecvate.

Avantaje şi inconveniente pentru comercianţii cu amănuntul. În general, în cazul "lanţurilor voluntare", comercianţii cu amănuntul aderenţi beneficiază de avantaje similare cu cele ale aderenţilor la "grupările de cumpărare" sau la "cooperativele" detailiştilor.

Se au în vedere: preţurile de cumpărare mai joase, lărgirea gamei de produse ce formează sortimentul comercializat, perfecţionarea metodelor de vînzare, formarea şi pregătirea personalului, modernizarea magazinelor, facilitarea investiţiilor prin intermediul societăţilor de finanţare pe termen lung, garantarea creditelor, facilităţile administrative cu privire la comandarea, obţinerea şi recepţia diferitelor partizi de mărfuri ce formează obiectul tranzacţiilor comerciale etc.

La toate acestea se adaugă avantajele utilizării mărcilor comune de distribuţie, care permit comercianţilor cu amănuntul din cadrul lanţului respectiv să participe şi să beneficieze de rezultatele organizării unor operaţiuni comune de promovare şi publicitate la nivel local, zonal sau naţional. În ceea ce priveşte inconvenientele, în principal, apar două aspecte: renunţarea treptată, din comoditate, de către comercianţii cu amănuntul la o parte din autonomia lor; o oarecare dificultate în ceea ce priveşte respectarea regulilor stabilite în vederea asigurării realizării intereselor de ansamblu ale asociaţiei.

Avantajele şi inconvenientele pe care le prezintă, pentru producători sunt identice cu cele pe care le prezintă "grupările de cumpărare" sau "cooperativele" de detailişti. Este vorba de dezavantajele generate de colaborarea cu agenţii economici puternici, care absorb producţia în mod ritmic, în cantităţi mari şi în condiţii avantajoase pentru organizarea şi dezvoltarea producţiei. Inconvenientul principal: riscul de a se trezi blocaţi prin pierderea unor asemenea clienţi, ca urmare a orientării lor către alţi producători, prezenţi în cadrul pieţei, cu produse concurente.

Cu privire la condiţiile ce trebuie asigurate pentru a putea funcţiona sistemul lanţurilor voluntare şi a deveni eficiente, se ridică două aspecte.

Primul are în vedere că o asemenea asociere, pentru a putea desfăşura o anumită activitate, are nevoie de un set de condiţii cadru, identic cu cele analizate în cazul asociaţiilor din comerţul cu amănuntul. Asemenea condiţii trebuie asigurate prin statutul de organizare sau prin înţelegerile de grupare şi respectate de către toţi membrii aderenţi - fie comercianţi cu ridicata, fie comercianţi cu amănuntul.

Cel de-al doilea aspect încearcă să evidenţieze faptul că grosiştii au nevoie de un sistem foarte elastic de grupare şi regrupare în timp, pentru a obţine cele mai bune condiţii din partea furnizorilor, interesaţi de livrarea unor cantităţi de produse din ce în ce mai mari.

Aceasta face ca în cadrul lanţurilor voluntare comercianţii cu ridicata să promoveze o aşa-zisă politică de promovare permanentă, vizînd creşterea vînzărilor prin modernizarea structurilor de distribuţie a proceselor manageriale, gestiunea stocurilor şi participarea la promovarea vînzărilor pe ansamblul grupării. Promovarea unei asemenea politici face ca, în frecvente cazuri, diferite lanţuri voluntare să se asocieze între ele, devenind lanţuri regionale, naţionale şi, în ultimele decenii, trecîndu-se chiar la realizarea unor lanţuri internaţionale.

Asemenea lanţuri creează centrale de cumpărare comune, care acţionează în diferite zone sau procedează chiar la regruparea cumpărărilor diferiţilor comercianţi cu ridicata şi a zonelor de exclusivitate ale acestora.