Tendinţe în evoluţia comerţului cu ridicata pe plan mondial

Antrenat într-un proces de distribuire care, în mod progresiv, aşa cum s-a mai arătat, a devenit un sector economic foarte dinamic, comerţul cu ridicata a cunoscut şi va cunoaşte în continuare multiple transformări, apărînd astfel o serie de trăsături bine conturate cu privire la viitoarea sa evoluţie.

Respectivele tendinţe pot fi împărţite în trei mari categorii:

• o primă grupă cuprinde diferite aspecte prin care se încearcă consolidarea actualelor poziţii de intermediar ale comerţul cu ridicata;
• o a doua categorie are în vedere preocupările pentru căutarea unor noi soluţii cu privire la perfecţionarea circulaţiei mărfurilor cu ridicata şi asigurarea unei fluidităţi raţionale a fluxului de produse de la producător către consumator;
• o a treia tendinţă se referă la crearea unor mari întreprinderi de comerţul cu ridicata, capabile a prelua fluxul de mărfuri generat de amplele modificări ce vor interveni în economia mondială.

În ceea ce priveşte prima categorie de aspecte, referitoare la evoluţia comerţul cu ridicata, ele se materializează într-o tendinţă de menţinere a ciclului clasic al circuitelor lungi de distribuţie, în cadrul cărora intervin ca intermediari atît comerţul cu ridicata cît şi comerţul cu amănuntul, respectiv: Producător - Comerciant cu ridicata - Comerciant cu amănuntul - Consumator.

În legătură cu această tendinţă, se impun totuşi două observaţii generale, potrivit cărora respectiva tendinţă va deosebi evoluţiile viitoare ale comerţul cu ridicata faţă de cele anterioare.

• În primul rînd, se are în vedere că agenţii economici antrenaţi în activitatea de intermediere, militînd pentru menţinerea circuitului clasic de distribuţie, sunt preocupaţi, în acelaşi timp, de găsirea unor soluţii care să ducă la creşterea generală a capacităţii de adaptare a acestuia la o serie de situaţii ce apar în diferitele localităţi, zone sau ţări ale lumii. Au apărut, în principal, noile forme de acţiune,legături de integrare sau de asociere, fluxuri de mărfuri şi informaţii etc.

• În al doilea rînd, este vorba de preluarea, sub aspect juridic, a comerţului cu ridicata fie de către producători, fie de către comerţul cu amănuntul, activitatea în sine rămînînd însă în continuare. În ambele cazuri, apar fie noi societăţi comerciale integrate, care răspund unor activităţi paralele (producţie - comerţul cu ridicata; comerţul cu ridicata - comerţ cu amănuntul), fie mari lanţuri comerciale de magazine care au integrate şi activităţi de comerţ cu ridicata. Fenomenul, sub ambele forme de materializare, este întîlnit în majoritatea ţărilor lumii dezvoltate din punct de vedere economic. Amintim dintre acestea experienţa firmelor din Canada, SUA, Japonia, Anglia, Belgia, Franţa, Olanda, Suedia etc.

Referitor la cea de-a doua grupă de tendinţe ce se conturează în evoluţia comerţului cu ridicata în diferitele zone ale lumii, trebuie subliniat că fenomenele sunt mai complexe, evidenţiind o serie de probleme care prezintă un interes deosebit pentru ţările în curs de tranziţie la economia de piaţă, fiind vorba de soluţii care privesc atît perfecţionarea circulaţiei mărfurilor, cît şi o modernizare şi o fluidizare a procesului de aprovizionare.

Cele mai interesante probleme din acest domeniu sunt legate, în principal, de sistemele de funcţionare a activităţii, probleme care au strînse legături cu aspectele tratate mai sus referitoare la elasticizarea sistemelor de organizare.

Sub aspectul organizării, întreprinzătorii din cadrul comerţului cu ridicata simt nevoia să se grupeze în diverse asociaţii. Aceasta în scopul obţinerii celor mai bune condiţii de vînzare din partea furnizorilor interesaţi în livrări mai importante şi, dacă este cazul, pentru promovarea unei politici de grup, care să vizeze îmbunătăţirea vînzărilor printr-o modernizare a structurilor de distribuţie, a modalităţilor de gestionare a mărfurilor, o mai bună participare la promovarea produselor etc. Asemenea grupări asociate nu privesc decît comercializarea produselor nealimentare destinate aprovizionării marelui public, altul decît cel al utilizatorilor industriali şi asimilaţii acestora.

Alte soluţii interesante sunt legate de crearea unor mari societăţi comerciale care organizează fie magazine ce se ocupă cu vînzări de gros în lanţ, fie lanţuri de unităţi cu sucursale multiple, în cadrul cărora comerciantul cu ridicata se uneşte cu mici comercianţi cu amănuntul independenţi. Caracteristic pentru aceste lanţuri cu sucursale multiple apare faptul că încearcă să imite trăsăturile caracteristice ale supermagazinelor în lanţ, menţinînd în acelaşi timp avantajele comercianţilor cu amănuntul independenţi, precum şi pe cele tradiţionale ale comerţul cu ridicata.

Deosebit de interesantă apare şi experienţa din unele ţări cu privire la organizarea unor forme specializate în crearea de magazine - depozite cu ridicata - care îşi desfăşoară activitatea în sistemul de autoservire. Este vorba de apariţia aşa- zisului "comerţ de gros cu autoservire".

Acest tip de comerţ operează pe baza sistemului "cash and carry" avînd următoarele trăsături:

• mărfurile cumpărate de către comercianţii cu amănuntul se plătesc în numerar;
• nu se asigură transportul mărfurilor la magazinele cu amănuntul;
• desfăşurarea procesului de comercializare a mărfurilor nu necesită contracte sau comenzi prealabile, comercianţii cu amănuntul independenţi intrînd în aceste depozite după bunul lor plac, indicînd mărfurile necesare, comandînd şi plătind. Sistemul este larg practicat în SUA, Anglia, Franţa, Germania etc.

O altă soluţie privind perfecţionarea comerţului cu ridicata are în vedere crearea unor firme de comerţ cu ridicata, prin organizarea comercianţilor cu amănuntul independenţi sub forma unor cooperative. Un exemplu în acest sens îl poate constitui firma "Certified Grocess" din California, SUA, care a devenit una din cele mai puternice societăţi comerciale din lume ce realizează comerţ cu ridicata.

Tot în ceea ce priveşte perfecţionarea sistemelor de funcţionare a comerţul cu ridicata, o altă tendinţă, conturată în ultimele decenii şi care s-a dovedit deosebit de utilă, se referă la crearea unor firme specializate în organizarea unor depozite cu mica ridicată ce îşi desfăşoară activitatea pe baza a trei sisteme: cu autoservire, pe bază de mostre şi combinat.

În cadrul unor asemenea depozite, reprezentanţii comerţului cu amănuntul sau micii detailişti îşi cumpără mărfurile necesare în limita numerarului disponibil şi a mijloacelor de transport pe care le pot folosi. Sub aspectul sortimentului, asemenea unităţi comercializează atît mărfuri alimentare - în jur de 10 000 de articole - cît şi mărfuri nealimentare - pînă la 25 000 de articole. Un exemplu în acest sens îl constituie firma olandeză "Marco", care are organizate 42 de depozite-magazin şi "Dinko", care dispune de 18 magazine depozit ce comercializează în medie peste 3 000 de articole fiecare.

O soluţie apărută în cadrul comerţului japonez, care se conturează şi ea ca tendinţă, oferind diverse avantaje în fluidizarea fluxului de mărfuri, se referă la crearea unor mari întreprinderi comerciale strict specializate, organizate în cascadă (în trepte), preocupîndu-se de comercializarea anumitor produse sau de produsele anumitor producători. În cadrul acestui sistem de organizare, întreprinderile comerciale cu ridicata au un dublu rol: de reprezentante ale diferiţilor producători sau grupuri de producători şi de verigă intermediară în cadrul circuitelor de distribuţie, asigurînd aprovizionarea comerţului cu amănuntul.

Potrivit acestui sistem, în cadrul verigii comerţului cu ridicata se disting două tipuri de întreprinderi:

• întreprinderi comerciale cu ridicata principale, care se aprovizionează de la producători şi vînd numai către mari firme din comerţul cu amănuntul;
• întreprinderi comerciale secundare, care se aprovizionează de la cele principale, deci nu direct de la producători, şi vînd către micile firme din comerţul cu amănuntul;

Între cele două verigi ale comerţului cu ridicata japonez există, pe lîngă relaţiile de subordonare, şi o strînsă colaborare, reuşind să asigure prezenţa simultană a articolelor comercializate în cadrul întregii reţele comerciale cu amănuntul şi un sistem de apropiere deosebit de ridicat faţă de consumator. Aceasta deoarece marile unităţi, în virtutea principiilor gravitaţiei comerciale, atrag mari mase de vizitatori, iar micile unităţi, prin supleţea posibilităţilor de amplasare, sunt prezente în imediata apropiere a consumatorilor. De asemenea, acelaşi sistem de organizare în cascadă asigură o bună gestionare a stocurilor de mărfuri şi o valorificare profitabilă a fiecărui produs ce face parte din sortimentul comercializat.

O importantă tendinţă care se conturează în actuala perioadă, constă în apariţia unor întreprinderi comerciale cu ridicata a căror activitate se bazează pe depozite complet automatizate. Principalele probleme pe care le ridică organizarea unor astfel de întreprinderi se referă la automatizarea gestiunii stocurilor, schematizarea şi reglementarea fluxului mişcării mărfurilor, automatizarea pregătirii comenzilor, îmbunătăţirea secvenţială a circulaţiei mărfurilor cu amănuntul, structurarea, schematizarea şi automatizarea sistemului de service propriu proceselor de aprovizionare cu mărfuri în general şi comerţului cu ridicata în special.

Cea de-a treia tendinţă, aşa cum s-a mai arătat, are în vedere antrenarea comerţului cu ridicata în marile prefaceri ce vor avea loc în economia europeană. Evoluţia evenimentelor contemporane lasă să se întrevadă faptul că în Europa se vor produce două tipuri de modificări, respectiv:

• mişcări intraeuropene, acceptate de către instanţele europene de control
• expansiuni extraeuropene, către alte continente, în prelungirea orientărilor adoptate

De asemenea, sunt aşteptate evenimente noi pe teritoriul fostului Commonwealth britanic. În contextul unor asemenea modificări, în domeniul distribuţiei mărfurilor vor apărea noi tipuri de firme comerciale cu o mare putere de acoperire financiară.

Este vorba, în primul rînd, de aşa-zisele " întreprinderi de calibru mare", definite ca firme cu o activitate semnificativă pe propria piaţă, dar nu cu statut de lider, trebuind astfel să opteze între a fi credibile sau a fi înghiţite, întrucît structura lor de capital nu le pune la adăpost. În al doilea rînd, de aşa-zisele " întreprinderi de calibru gigant", definite ca lider pe propria piaţă naţională, frecvent prezente peste hotare, avînd obişnuinţă şi mare capacitate "digestivă".

Asemenea firme - din ambele categorii prezentate - pot îmbrăca forma unor întreprinderi integrate, desfăşurînd atît comerţ cu ridicata, cît şi comerţ cu amănuntul. Părerea noastră este că cele mai multe vor fi însă de tipul unor mari întreprinderi de comerţ cu ridicata, întrucît numai asemenea firme vor putea face faţă solicitărilor noului context în care urmează a se desfăşura distribuţia mărfurilor.

Argumentaţia are în vedere elemente deja cunoscute şi amintite în prima parte a acestui capitol. Avem în vedere că volumul tranzacţiilor comerciale se referă la partizi mari de mărfuri, iar eşalonarea comenzilor cuprinde şi perioade afectate de sezonalitate, cînd o parte din mărfurile ce formează obiectul tranzacţiilor comerciale trebuie stocate un timp mai îndelungat, intermediarul trebuind să dispună atît de fonduri proprii, cît şi de capacitatea de a contracta credite bancare pe termene mai mari, prin care să acopere plăţile către producţie şi multiplele cheltuieli de stocare.

La aceasta se adaugă faptul că marile firme de comerţ cu ridicata îşi aleg mai facil modalităţile de colaborare cele mai adecvate, uşor adaptabile, stabilind, de asemenea, operativ căile de comunicare lingvistică şi culturală necesare în orientarea comportamentului de cumpărare al diverşilor operatori de piaţă ce acţionează în diversele zone ale lumii.