Tipuri de firme comerciale

În practica social-economică, în relaţiile de piaţă se întâlnesc şi se confruntă o multitudine de forme ale structurii organizaţionale, de tipuri sub care există şi se manifestă firmele comerciale.

Ansamblul tipologic al firmelor comerciale apare ca o expresie a cercetării şi analizei firmelor prezente pe piaţă prin intermediul a diverse criterii şi unghiuri de abordare.

Deoarece un principiu al organizării activităţii comerciale este pluralismul formelor de proprietate, o primă şi importantă prezentare a tipologiei firmelor comerciale se bazează pe forma de proprietate aflată la baza constituirii acestora. Din acest punct de vedere tipurile cunoscute sunt:

Firma publică

Firma publică, care este constituită pe baza proprietăţii publice şi are ca principale forme de manifestare Regia Autonomă, Societatea Naţională, Compania Naţională etc. Raţiunea acestor firme derivă din diverse considerente.

În primul rând ele sunt un mijloc de garantare a interesului general, de exercitare a unui control direct al statului asupra activităţilor care interesează siguranţa naţională sau a unor sectoare (bănci, grupuri industriale) în scopul facilitării transpunerii în practică a deciziilor economice şi politice ale statului, statul având calitatea de antreprenor. Uneori raţiunea acestui tip de firmă izvorăşte din lipsa iniţiativei private în anumite sectoare ale economiei (de exemplu exploatările carbonifere).

În acelaşi timp un asemenea tip de firmă reprezintă un mijloc de procurare a unor importante resurse, dacă acestea sunt obiectul unui monopol de stat. Firma publică funcţionează pe baza gestiunii economice şi autonomiei financiare, pe diferite arii teritoriale: naţională, interjudeţeană, interregională, zonală, municipală, orăşenească.

Firma privată

Firma privată este constituită pe baza proprietăţii private şi se manifestă prin intermediul: firmelor individuale, firmelor unipersonale cu răspundere limitată (cu statut de societate), firmelor societare şi a firmelor economiei sociale (cooperative, mutualităţi, asociaţii).

În firma individuală nu există o separare a patrimoniului în patrimoniul firmei (afacerii) şi patrimoniul (averea) persoanei fizice. Riscurile sunt suportate de ansamblul patrimoniului proprietarului. Resursele sunt limitate, iar existenţa, durata afacerii depinde de viaţa proprietarului şi mai rar a familiei acestuia. Conducerea este autocratică. Prin definiţie este o firmă, concepută şi utilizată pentru maximizarea venitului proprietarului. Caracterul individual (singular) al proprietăţii face dificilă procurarea de capital suplimentar şi limitează dimensiunile afacerii. Riscul este ridicat.

Firma unipersonală cu răspundere limitată, creată din 1985 în Franţa iar, după 1989, la noi ca o variantă a societăţii cu răspundere limitată (când există un singur asociat) are un singur proprietar ce dispune de un patrimoniu al afacerii separat de patrimoniul personal (de aici şi răspunderea limitată la patrimoniul afacerii). Are la bază libera iniţiativă în limitele responsabilităţii întreprinzătorului.

Firma societară are o existenţă autonomă, distinctă de aceea a asociaţiilor, acţionarilor proprietari. Capitalul, prin statut, este divizat în părţi sociale sau acţiuni. Poate înfiinţa filiale şi sucursale. Sucursala este definită ca "punct de vânzare proprietate a societăţii" sau ca "întreprindere comercială care ţine de un sediu central fără a dispune de personalitate juridică". Filiala are personalitate juridică şi dispune de o anumită independenţă. Societatea-mamă deţine peste 50% din capitalul social al filialei şi exercită un control direct asupra politicii comerciale. Totuşi, filiala nu este subordonată total societăţii-mamă.

Firmele unităţi ale economiei sociale (cooperative, mutualităţi, asociaţii) au drept caracteristici responsabilitatea, democraţia economică, solidaritatea, demnitatea, libertatea, ajutorul reciproc. La constituirea lor se îmbină elemente ale proprietăţii particulare private, cu trăsături specifice proprietăţii de grup.

Proprietatea cooperatistă, ca una din formele de manifestare expresă a proprietăţii, se regăseşte în constituţiile multor state precum Franţa, Grecia, Italia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Peru etc. În aceste constituţii proprietatea cooperatistă se prezintă ca o formă a proprietăţii private. În ţara noastră posibilitatea existenţei proprietăţii cooperatiste şi a unor structuri constituite pe baza ei se poate deduce din formularea constituţională "posibilitatea existenţei mai multor forme de proprietate".

Această situaţie a generat unele reduceri din atributele proprietăţii pentru proprietarii asociaţi în structuri cooperatiste. Structurile bazate pe proprietateacooperatistă în spiritul sistemului cooperatist de activitate apar sub forma societăţilor cooperative.

În România, în actuala etapă, există două sisteme cooperatiste: sistemul corporaţiei de consum şi sistemul corporaţiei meşteşugăreşti. În general, pentru ambele sisteme prin efectul Declaraţiei Alianţei Cooperatiste Internaţionale privind identitatea cooperatistă promulgată în anul 1995 sunt comune:

• definirea cooperativei drept o "asociaţie autonomă de persoane reunite în mod voluntar, în scopul satisfacerii nevoilor şi aspiraţiilor lor de natură economică, socială, culturală, prin intermediul unei instituţii deţinută în comun şi controlată în mod democratic;
• principiile organizării şi funcţionării structurilor organizaţiilor cooperatiste: asocierea liber consimţită; caracterul individual al asocierii; constituirea şi dezvoltarea patrimoniului cooperatist compus din capitalul social şi capitalul de rezervă; caracterul personal al titlurilor nominative de valoare; organizarea şi conducerea democratică a organizaţiei cooperatiste; prioritatea muncii asupra capitalului; continuitatea mişcării cooperatiste.
• constituirea unor fonduri specifice mişcării cooperatiste pentru: finanţarea producţiei, a investiţiilor (productive, social-culturale, sportive, construcţii de locuinţe); participarea la beneficii pentru munca prestată şi părţile sociale depuse; finanţarea acţiunilor sociale, culturale, sportive; finanţarea persoanelor handicapate (în cooperaţia meşteşugărească); dispoziţia preşedintelui cooperativei pentru stimulare, premiere şi reprezentare.

În sistemul cooperaţiei de consum se regăsesc cooperativa de consum (Consumcoop) şi cooperativa de credit

Cooperativa de consum

Cooperativa de consum este o asociaţie de persoane fizice constituită în mod liber fără discriminare de naţionalitate, limbă, religie, avere, sex, apartenenţă politică sau origine socială. Numărul minim al membrilor fondatori care semnează actul constitutiv este de 15.

Capitalul social se formează din părţi sociale, fiecare parte socială având aceeaşi valoare. Membrii asociaţi deţin cel puţin o parte socială. Activitatea se desfăşoară, atît în mediul rural, cât şi în cel urban, pe raza unei singure localităţi sau a mai multora. Organizarea activităţii unei cooperative de consum se efectuează în spiritul legii cooperaţiei de consum, a statutului cadru aprobat de Congresul Cooperaţiei de consum şi de credit, şi a statutului aprobat de adunarea generală a membrilor fondatori.

Membrii unei asemenea structuri trebuie să îndeplinească anumite cerinţe - de vârstă, de posedare a capacităţii de exerciţiu, de domiciliu, de participaţiune, de exprimare a voinţei şi acordului de asociere.

În obiectul de activitate al cooperativei de consum se regăsesc:

• activităţi de comercializare cu ridicata,
• cu amănuntul şi prin alimentaţia publică a bunurilor de consum şi a unor materiale necesare exploatărilor agricole, gospodăriilor individuale etc.;
• activităţi de turism intern şi internaţional, de prestări servicii hoteliere;
• activităţi de producţie, prestări servicii;
• activităţi de achiziţionare şi valorificare a numeroase produse preluate de la populaţie ori agenţi economici;
• activităţi de comerţ exterior prin relaţii în cadrul sistemului internaţional cooperatist, dar şi în afara acestora;
• executări de investiţii în interes propriu şi pentru terţi;
• alte diverse activităţi, precum: pregătirea profesională a personalului, acţiuni cultural educative, sponsorizarea a diferite manifestări culturale, sportive, ştiinţifice, programe-acţiuni de reclamă şi publicitate.

De remarcat dreptul şi capacitatea de participare a societăţilor cooperatiste la capitalul altor societăţi comerciale, dreptul de asociere şi cooperare în sistemul cooperaţiei cu alte unităţi cooperatiste din ţară şi străinătate, dar şi cu persoane fizice şi juridice din afara sistemului.

Cooperativa de credit

Cooperativa de credit se bazează pe aceleaşi principii specifice cooperaţiei. Numărul minim al membrilor fondatori este de 100, cu un număr minim al părţilor sociale subscrise stabilit prin statutul-cadru şi statutul cooperativei de credit. Întreaga ei activitate se desfăşoară în spiritul asigurării, apărării şi prosperităţii membrilor cooperatori.

Atrage şi fructifică economiile băneşti ale membrilor cooperatori (în principal) şi a altor persoane din arealul de activitate. Oferă posibilitatea păstrării disponibilităţilor băneşti ale persoanelor fizice şi juridice în conturi deschise la cererea acestora. De asemenea, oferă şi efectuarea operaţiunilor în cont şi a operaţiunilor de schimb valutar, de prestări servicii bancare, de operaţiuni cu caracter financiar-bancar efectuate în mandat.

Cooperativa de credit poate contracta împrumuturi de la bănci comerciale sau acorda împrumuturi membrilor cooperativei pentru susţinerea producţiei agricole şi a cumpărării unor componente din sisteme de măsuri, a îngrăşămintelor etc.

Membrii ambelor tipuri de cooperative se bucură de dreptul primirii unor dividende în funcţie de vărsămintele făcute la capitalul social şi de rezultatele economice financiare ale cooperativei, în condiţiile legii.

În sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti, specific cooperării sau asocierii pentru activităţi de producţie şi prestări de servicii se regăsesc:

• cooperativa meşteşugărească
• societatea cooperativă meşteşugărească
• societatea cooperatistă pe acţiuni

În perspectivă se propune a se înfiinţa consorţiul cooperativ meşteşugăresc şi corporaţia cooperativă. Toate acestea se prezintă sub forma unor asocieri voluntare constituite în concordanţă cu principiile mişcării cooperatiste internaţionale, care se organizează şi funcţionează conform statutului propriu aprobat de adunarea generală a membrilor ei, statut concordant cu prevederile statutului- cadru adoptat de Congresul Cooperaţiei Meşteşugăreşti.

Membrii asociaţi au calitatea de membru cooperator şi pe aceea de lucrător într-una din activităţile cooperativei. Patrimoniul acestor asocieri se formează din părţi sociale obligatorii şi părţi sociale voluntare. Părţile sociale obligatorii au o dimensiune valorică stabilită de adunarea generală. Părţile sociale voluntare sunt egale cu diferenţa dintre suma nominalizată pe cooperatori şi salariaţi şi mărimea valorică a părţii sociale obligatorii.

Libretele nominale de părţi sociale nu se transmit; ele se lichidează la plecarea cooperatorului sau prin deschiderea succesiunii de către moştenitori în urma decesului cooperatorului. Membrii cooperatori, pentru părţile sociale subscrise, beneficiază de dobânzi conform hotărîrii adunării generale. În plus, mai pot primi o cotă parte din beneficiul realizat pentru munca depusă.

Obiectul de activitate al cooperativei meşteşugăreşti se poate sintetiza în următoarele principale activităţi: producerea şi comercializarea de mărfuri (alimentare, nealimentare, obiecte de artizanat, de cult); activităţi de producţie specifice persoanelor handicapate; activităţi de producere a unor bunuri şi executare de lucrări prin cooperare cu alte întreprinderi şi în favoarea acestora; lucrări de comandă şi prestări servicii pentru populaţie şi alţi beneficiari din ţară şi străinătate; achiziţionări, recondiţionări şi valori foarte mari de bunuri; import export, schimb de marfă, cooperări internaţionale.

Eterogenitatea este evidentă. Profilul şi amplasarea teritorială a cooperativei au capacitatea de a limita această eterogenitate, de a susţine specializarea.

Firma mixtă, care reflectă asocierea mai multor întreprinzători, persoane fizice sau juridice, în calitate de proprietari publici sau privaţi, interni ori din străinătate (ca plasament de capital). Proprietatea aparţine asociaţilor în proporţia stabilită prin contract.

Răspunderea depinde de forma constituirii juridice a firmei. Se înfiinţează în propria ţară sau în alte ţări. De aceea, crearea unei asemenea firme pretinde o temeinică documentare asupra viitorilor parteneri, legislaţiei interne şi internaţionale, o atenţie deosebită în clauzarea contractului şi întocmirea statutului (ceea ce este permis într-o ţară, s-ar putea să fie interzis în străinătate şi invers).

După forma juridică de constituire se desprind două mari tipuri: firma independentă (individuală, asociaţie familială) şi firma societară.

În timp ce la firma independentă predomină proprietatea particulară, la firma societară domină proprietatea privată a asociaţilor, acţionarilor, precum şi variante de proprietate mixtă. Din punctul de vedere al conţinutului activităţilor desfăşurate, al relaţiilor juridice generate, societatea, ca structură organizatorică, poate fi civilă sau comercială.

Caracterul societar, natura societară a afacerii, a firmei - ca una din formele de existenţă a firmei - derivă dintr-o comuniune economică, adică dintr-o reuniune a mai multor persoane, în general fizice, numite asociaţi sau acţionari. Aceştia contribuie la formarea unui fond social, capital social comun în scopul desfăşurării unei anumite activităţi şi împărţirii rezultatelor obţinute. Societatea este o persoană (juridică de obicei) colectivă, instituită printr-un contract.

Ea reuneşte mai multe persoane (fizice, juridice) care convin să pună în comun valori, bunuri, pricepere în scop lucrativ. Bunurile aduse formează un patrimoniu separat de patrimoniul fiecărui participant. Patrimoniul destinat exploatării în comun aparţine societăţii şi este subiect de drepturi şi obligaţii. O categorie aparte a acestui gen de organizare a activităţii este societatea comercială.

Societatea comercială este reuniunea de persoane fizice şi juridice în calitate de asociaţi ori acţionari, care prin părţi sociale, respectiv acţiuni participă la constituirea unui capital social în scopul desfăşurării unei activităţi concordante cu cerinţele legale referitoare la actele de comerţ şi la împărţirea rezultatelor obţinute.

În sfera de cuprindere a societăţii comerciale se regăsesc:

1. persoanele juridice societare care participă la un act subiectiv de comerţ sau dacă faptele de comerţ în care se angajează nu sunt de natură civilă;
2. firmele societare care întrunesc următoarele elemente esenţiale:

• coordonarea factorilor de producţie;
• destinarea producţiei către vânzare;
• asumarea riscului afacerii;
• înfăptuirea unor operaţii de interpunere;
• desfăşurarea activităţii de furnitură, spectacole publice, comisionariat, intermediere - consultanţă proprie agenţiilor şi oficiilor de afaceri;
• transporturi; asigurări, construcţii;
• fabricare, manufacturare, imprimerie;
• editare;
• vânzare a obiectelor de artă, a cărţilor;
• activităţii de vânzare efectuate de depozite;
• intermedierea între producţie şi consum, ca activitate specifică atît comercianţilor cu ridicata, cât şi celor cu amănuntul;
• activitatea băncilor;
• acţiunile interpuşilor - în calitate de persoane juridice.

Din punct de vedere al formei juridice de constituire, firma comercială poate fi:

• societate în nume colectiv;
• societate în comandită simplă sau pe acţiuni;
• societate cu răspundere limitată;
• societate unipersonală cu răspundere limitată;
• societate pe acţiuni (uneori denumite şi anonime);
• societate cooperativă;
• societate cooperativă pe acţiuni.

Societatea în nume colectiv este o firmă în care predomină elementul personal, asocierea unor persoane care s-au acceptat reciproc şi-şi recunosc diverse calităţi individuale. Aportul la constituirea capitalului social se face sub forma părţilor sociale. Ca formă de organizare, se recomandă întreprinderilor, firmelor, asocierilor familiale şi celor de mici dimensiuni.

Societatea în comandită

A comandita înseamnă a participa cu o sumă de bani la o întreprindere (firmă) şi a asuma răspunderea faţă de creditori pentru eventualele pierderi. Persoana asociată care comanditează (finanţează) afacerea şi răspunde în limita capitalului adus (aportului) se numeşte comanditar. Persoana sau întreprinderea care se asociază, la câştig şi la pierdere, cu comanditarul şi răspunde nelimitat faţă de creditori pentru capitalul societăţii se numeşte comanditat.

La constituire, aportul se face sub forma părţilor sociale, în cazul comanditei simple, şi a acţiunilor, pentru comandita pe acţiuni. Numărul acţiunilor vândute către comanditari este hotărît de comanditaţi. Este un gen de societate preferat şi indicat persoanelor active, care au experienţă şi un simţ comercial, al afacerii. Lipsa de fonduri proprii le măreşte angajarea, dorinţa de afirmare. }i în acest caz utilizarea acestui tip circumscrie firma mică şi mijlocie. 

Societatea cu răspundere limitată este regăsită sub două variante: constituită fără contract, de către un singur asociat, şi prin contract, caz în care, în ţara noastră, numărul maxim de asociaţi este de 50, capitalul social minim de 10 milioane de lei, iar partea socială în bani este de minim 100 000 de lei. Aportul în natură este limitat la maxim 60% din capitalul social pentru a proteja capacitatea de plată, lichidităţile firmei. 

Societatea pe acţiuni, proprie firmelor mari, urmăreşte atragerea în circuitul economic a economiilor, a disponibilului, în general. Transmisibilitatea acţiunilor prin bursa de valori ori alte instituţii financiar-bancare asigură o permanentă schimbare a acţionarilor, mai cu seamă a micilor acţionari. Prin circulaţia acţiunilor se ajunge şi la o anume concentrare cu influenţe asupra conducerii şi evoluţiei firmei. De regulă, constituirea capitalului social se face prin subscripţie publică.

Aceasta nu exclude posibilitatea achiziţionării acţiunilor de către persoanele fizice sau juridice asociate în constituirea unui asemenea tip de firmă (constituirea simultană). Prin lege se stabilesc unele restricţii, precum: numărul minim al membrilor, interzicerea negocierii acţiunilor depuse ca garanţie de către administratori şi cenzori pe durata mandatului lor, criteriile condiţionate pentru calitatea de membru fondator etc.

Sistemul societăţilor pe acţiuni în economia reală se manifestă prin: societate pe acţiuni (generic definită şi caracterizată mai sus), holding, superholding, grup, consorţiu, societate naţională, companie naţională, companie, corporaţie, corporaţie cooperatistă, bursă, societate de gestiune, societate multinaţională, lanţ de concesiune.

Holdingul este o societate pe acţiuni rezultată dintr-un şir de asocieri în vederea înfiinţării unei noi structuri independente, într-un sistem piramidal. Prin transferarea titlurilor de garanţie, firma nou creată dispune de un capital suficient pentru deţinerea pachetului de acţiuni necesar exercitării controlului asupra firmelor combinate într-o asemenea structură. Firma holding îşi poate schimba capitalul de bază propriu, pe acţiuni originale ale posesorilor, sau poate cumpăra acţiunile de care are nevoie.

Superholdingul este expresia unei structuri piramidale de proporţii uriaşe, prin gruparea mai multor firme holding. Firma rezultată poate controla un imperiu de afaceri, deşi va poseda un capital redus.

Grupul reprezintă o persoană juridică rezultată din reunirea mai multor societăţi comerciale prin participaţia la capitalul social cu o anumită cotă de acţiuni. Legăturile dintre societăţile participante la formarea grupului se concretizează într-un scop comun susţinut prin participaţie.

Participaţia poate fi simplă, reciprocă, piramidală ori în cascade. În componenţa unui grup se pot regăsi reunite şi societăţi cu activităţi diferite (ex: producţie de bunuri alimentare, alimentaţia publică, comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul, activităţi imobiliare). În esenţă, grupul este un ansamblu de societăţi aparent autonome, reunite sub o conducere economică centralizată asumată de una sau mai multe din societăţile constitutive ale ansamblului.

Consorţiul este o formă de cooperare între întreprinderi, o calitate organizatorică ce reuneşte mai multe întreprinderi într-o administraţie, gestiune pe termen lung asupra gamei (gamelor) de produse. Se regăseşte şi în domeniul bancar, reprezentând înţelegeri între grupuri bancare pentru plasarea unor împrumuturi publice sau particulare, interne sau externe. Consorţiul bancar este o grupare noninstituţională de bănci care îşi împart realizarea unui credit în beneficiul unei anumite operaţiuni sau al unui anumit client. 

Societatea naţională şi compania naţională sunt două ipostaze ale societăţii pe acţiuni apărute în urma restructurării regiilor autonome. Asemenea societăţi pot reflecta fenomene de integrare (verticală sau orizontală), de concentrare a capitalurilor, de specializare. În anumite proporţii statul, prin capitalul public poate fi un participant la constituirea capitalului lor social. 

Compania, de regulă, corespunde ca denumire unei societăţi pe acţiuni cu o mare tradiţie în lumea afacerilor (de exemplu, Compania Indiilor Orientale). Întotdeauna, însă, prin denumire ea este un garant al calităţii produselor oferite, serviciilor prestate, un purtător de imagine. 

Corporaţia reprezintă forma de organizare cea mai înaltă în economia SUA, manifestându-se sub forma corporaţiei private şi a corporaţiei publice.

În vederea constituirii unei corporaţii private organizatorii unei activităţi economice încheie cu guvernul un document oficial denumit statut de încorporare. Corporaţia este compusă dintr-un număr de cel puţin trei acţionari care sunt posesori legali. Statul împuterniceşte corporaţia ca entitate legală (persoană juridică) separată şi distinctă de persoanele care deţin acţiunile.

Are ca avantaje transferabilitatea acţiunilor fără consimţămîntul tuturor posesorilor, uşurinţa dobândirii unor titluri fundamentale pentru extinderea activităţii; nici decesul, nici transferul de interese nu afectează viaţa firmei; răspunderea este limitată de mărimea investiţiei, acumularea unui volum mare de capitaluri. Deşi în SUA corporaţia nu este specifică comerţului, Ph. Kotler consideră drept corporaţii în comerţul cu amănuntul lanţurile corporative de magazine şi conglomeratul de comercializare.

Bursa, în ţara noastră, este o societate comercială pe acţiuni constituită conform prevederilor din Legea privind organizarea societăţilor comerciale şi din Legea de înfiinţare şi organizare a bursei (de mărfuri şi, respectiv, de valori). În bursa de mărfuri membrii fondatori dispun de un anumit număr de agenţi de bursă (brokeri, jobberi etc.) în funcţie de mărimea aportului la capitalul social.

Societatea de gestiune este o societate creată în scopul conducerii uneia sau a mai multor societăţi sau diverse firme.

Societatea multinaţională reprezintă un grup de întreprinderi situate în mai multe teritorii naţionale, dar care au o conducere unică.

Lanţul de concesiune (business format, franciză, franchising) este un tip aparte de structură în care se regăseşte atît forma juridică de societate cu răspundere limitată, cât şi aceea de societate pe acţiuni. Printr-o asemenea structură se promovează concesiunea ca metodă de distribuire a produselor şi serviciilor. Firma concedentă îşi împrumută marca şi sistemul de afaceri unui (unor) concesionar(i). În schimbul siguranţei, instruirii şi puterii de piaţă asigurate de marca concesionată, firma concesionară renunţă la o parte din independenţa ei economică, supunîndu-se la numeroase controale şi proceduri stabilite de concedent.

În sistemul de concesiune "bussines format" concedentul stabileşte pentru concesionar un plan complet pentru conducerea şi exploatarea afacerii, o adevărată matrice necesară tuturor deciziilor de conducere. Eficienţa sistemului este confirmată de faptul că peste o treime din vânzările cu amănuntul realizate în SUA se obţin prin firmele care au optat pentru o astfel de asociere.

Societatea cooperatistă pe acţiuni se organizează pe baza contractului de societate şi a statutului propriu, aprobat de adunarea generală a membrilor ei şi elaborat în consens cu legile şi statutul cadru adoptat de Congresul cooperaţiei meşteşugăreşti. Membrii ei pot fi acţionari, care primesc dividende şi salariaţi care primesc salariu. Acţiunile sunt nominale şi nominative de valori stabilite prin contract şi statut. Fondurile societăţii cooperatiste pe acţiuni sunt: capitalul social, fondul de rezervă, fondul de educaţie şi promovare precum şi alte fonduri prevăzute prin reglementările legale.

Din realitatea economiei noastre naţionale se desprinde orientarea netă a întreprinzătorilor spre crearea de societăţi cu răspundere limitată (peste 90% din numărul total al societăţilor comerciale). Reducerea substanţială a ponderilor deţinute de această formă juridică a firmei în total capital social, precum şi în cifra de afaceri denotă redusa capacitate financiar-economică a celei mai mari părţi din societăţile cu răspundere limitată.

Principiului specializării are în vedere îndeosebi conţinutul relaţiilor de schimb, generând o grupare funcţională a firmelor, respectiv:

• firme pentru comerţul cu amănuntul;
• firme pentru comerţul cu ridicata;
• firme pentru efectuarea unei activităţi integrate de comerţ (integrarea comerţului cu ridicata şi cu amănuntul; integrarea comerţului exterior cu cel interior;
• integrare activităţi de producţie cu cea de distribuţie);
• firmă pentru activităţi de comerţ

Criteriul merceologic sau al obiectului comercializat poate fi considerat un criteriu ce accentuează principiul specializării, având însă în vedere marfa, produsele comercializate.

Potrivit acestui criteriu, tipologia firmelor comerciale este dată de următoarea structură:

• firme strict specializate, care se constituie pentru comercializarea unei grupe de mărfuri (şi foarte rar a unui produs, a unei linii de produse);
• firme specializate (firme pentru comercializarea mărfurilor alimentare;
• firme pentru comercializarea mărfurilor nealimentare;
• firme pentru activitatea de alimentaţie publică (restauraţie);
• firme pentru comercializarea valutei; firme pentru activităţi hoteliere, etc.);
• firme mixte unde se comercializează mărfuri alimentare, nealimentare şi se desfăşoară activităţi de alimentaţie publică;
• firme universale - corespund unor magazine sau unei reţele de magazine universale.