Firma şi emblema comercială

Termenul “firmă”, de origine germană (“Firma” sau “Handelsfirma”), echivalent cu termenul “nume comercial”, de origine franceză (“nom comercial”), este folosit în mai multe accepţiuni.

Firma sau numele comercial al comerciantului persoană fizică se compune din numele comerciantului, iar firma sau numele comercial al societăţii comerciale constă dintr-o denumire proprie.

Dar termenul “firmă” se foloseşte şi în înţelesul de entitate comercială, întreprindere, societate, în general organizaţie comercială, industrială, de prestări servicii.

Aşadar, termenul “firmă” înseamnă denumirea societăţii, societatea însăşi, dar şi suportul material al afişării denumirii societăţii.

Regimul juridic al firmei şi emblemei comerciale este stabilit prin prevederile Legii Registrului Comerţului, Legii privind societăţile comerciale, iar protecţia firmei şi a emblemei comerciale este asigurată prin prevederi ale Codului penal şi ale Legii de combatere a concurenţei neloiale.

Cadrul legal intern este întregit de dispoziţiile convenţiei de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale. Potrivit prevederilor Convenţiei, numele comercial este protejat în toate ţările participante la Convenţie, fără obligaţia de depunere sau de înregistrare, indiferent dacă face parte dintr-o marcă de fabrică sau de comerţ.

Firma este, potrivit legii, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează. Înmatricularea firmei în Registrul comerţului înainte de începerea activităţii este obligatorie prin prevederea legii. Firma, constând din denumire, este la latitudinea comerciantului, cu unele restricţii, şi sub condiţia de a nu se încălca drepturile altor persoane. Firma trebuie urmată de indicarea formei juridice a societăţii (SRL, SA etc), care permite o diferenţiere a societăţilor. Alte elemente care pot diferenţia societăţi cu aceeaşi denumire sunt sediul şi obiectul de activitate.

Emblema este, semnul sau denumirea care deosebeşte o întreprindere de alta de acelaşi gen (“shop-sign” în terminologia engleză).

Emblemele sunt figurative (forme geometrice, plante, animale etc), verbale (denumiri, cuvinte, litere, cifre etc.), sau complexe (combinaţii ale primelor două). Firma este obligatorie, dar emblema este facultativă.

Funcţiile firmei sunt de identificare a comerciantutlui şi de individualizare a lui în raport cu alţi comercianţi, funcţia de semnare a angajamentelor (semnătura socială), funcţia de raliere a clientelei (funcţia concurenţială), funcţia de credit.

Funcţiile emblemei sunt de întregire a funcţiilor firmei, de potenţare a lor.

Cerinţele comerciale faţă de firmă şi emblemă

Pentru persoanele individuale şi asociaţiile de persoane, firma este constituită obligatoriu din numele civil al comerciantului/asociaţilor, căruia i se poate alătura eventual o denumire; mai practică, în acest caz, este adoptarea unei embleme.

Pentru societăţi comerciale (SA, SRL etc.) firma constă dintr-o denumire. Aceasta trebuie să fie uşor de pronunţat şi de memorat, simplă, concisă, expresivă. Poate să indice sau să sugereze obiectul de activitate (de exemplu “Balanţa”), poate fi o denumire de fantezie (“Adesgo”), nume de persoane (”Carmen”), nume mitologice (“Apollo”), denumiri geografice (“Arădeanca”), sigle, litere, cifre (“1001SRL”, “IMEP”) etc. Aceleaşi cerinţe sunt valabile şi pentru emblemă.

Este recomandabil să existe o relaţie între firmă, emblemă şi obiectul de activitate, relaţie care măreşte forţa de atracţie a clientelei.

Comerciantul pote avea o singură firmă constând din acelaşi nume al comerciantului şi respectiv din aceeaşi denumire a societăţii comerciale. Aceasta este unicitatea firmei.

Condiţiile de validitate a firmei şi emblemei, condiţii pe care acestea trebuie să le îndeplinească pentru a fi înregistrate la Registrul Comerţului sunt următoarele:

Disponibilitatea , adică să nu aparţină altui comerciant prin înregistrarea anterioară în Registrul Comerţului. Aceasta este o aplicare a principiului priorităţii. Dreptul de folosinţă exclusivă asupra firmei şi emblemei se dobândeşte prin înscriere în registrul comerţului.

Firma şi emblema trebuie să fie noi în raport cu cele existente, dar, spre deosebire de invenţii, noutatea nu trebuie să fie absolută. Noutatea trebuie să existe doar în raport cu firmele concurente care au acelaşi obiect de activitate (aplicare a regulii specialităţii) şi acţionează în aceeaşi arie geografică (regula teritorialităţii).

Fac excepţie de la aceste reguli firmele notorii sau de mare renume, în sensul că denumirile care le compun nu pot fi folosite de alţi comercianţi decât titularii lor, chiar dacă nu există riscul confiziei. Astfel de exemple sunt Fiat, Mercedes, Ford, IBM, Dior, Channel, Hilton, Bayer etc. Desigur, pentru o protecţie mai sigură, firmele de renume sunt protejate şi prin înregistrare ca mărci.

Pentru embleme Legea Registrului Comerţului prevede în mod expres că ele trebuie să se deosebească de emblemele înscrise în acelaşi Registru al Comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea. Pentru firme nu există o asemenea dispoziţie, ci se stipulează că orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente.

Distinctivitatea , adică ori ce firmă sau emblemă nouă trebuie să se deosebească de cele existente. De asemenea, nu trebuie să fie generică, de genul “Pâine” sau “Magazin alimentar”.

Liceitatea (să fie licită), adică nici o firmă nu poate cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public. De asemenea nu poate încălca o dispoziţie imperativă a legii, ordinea publică, bunele moravuri şi, în general, limitele concurenţei loiale.

Condiţiile de formă sunt în principal următoarele:

• firmele şi emblemele trbuie scrise în primul rând în limba română;
• emblemele trebuie însoţite vizibil de firma comerciantului, deoarece emblema este un element complementar al firmei şi folosită singură poate deveni un element înşelător pentru public.

Încadrarea firmei şi emblemei în categoria drepturilor de proprietate industrială

Firma şi emblema comercială fac parte din categoria drepturilor de proprietate industrială şi constituie împreună cu mărcile de fabrică, de comerţ şi de servicii principalele semne distinctive comerciale.

Pentru a deosebi rolul diferitelor categorii de drepturi de proprietate industrială, se pot face precizările care urmează. Mărcile deosebesc produsele sau serviciile unui comerciant de cele similare ale altor comercianţi, firmele deosebesc un comerciant de altul, emblemele deosebesc o întreprindere de alta de acelaşi gen, indicaţiile geografice identifică un produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate dacă o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinante pot fi atribuite acestei regiuni geografice.

Marca, firma şi emblema au o funcţie comună – funcţia identitară. Din această cauză, dispoziţiile legale aplicate mărcilor, care beneficiază de cea mai elaborată reglementare a semnelor distinctive comerciale, pot fi extrapolate şi pentru firmă şi emblemă.

Protecţia indicaţiilor geografice

Indicaţia geografică este denumirea care serveşte pentru identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate, în cazul în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi atribuite în mod esenţial acestei origini geografice.

Protecţia indicaţiilor geografice se realizează prin înregistrarea la organismul naţional de resort (în România, OSIM), sau conform cu prevederile convenţiilor internaţionale.

Înregistrarea unei indicaţii geografice poate fi solicitată de asociaţiile de producători care desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică respectivă, pentru produsele obţinute în condiţiile definiţiei de mai sus.

Potrivit legislaţiei româneşti, sunt excluse de la înregistrare ca indicaţii geografice denumirile generice ale produselor, indicaţiile susceptibile de a induce în eroare cumpărătorul/consumatorul în ceea ce priveşte produsul respectiv, indicaţiile care contravin bunelor moravuri sau ordinii publice.

Dreptul de utilizare a indicaţiei geografice se acordă solicitantului pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de reînnoire nelimitată, dacă sunt menţinute condiţiile care au permis obţinerea acestui drept. Drepturile asupra indicaţiilor geografice sunt netransmisibile.

Ca şi în cazul mărcilor, utilizarea indicaţiilor geografice în mod neloial, cu scopul de inducere în eroare a consumatorilor, se consideră concurenţă neloială şi se pedepseşte potrivit legii.

Producătorii autorizaţi să utilizeze o indicaţie geografică pentru vinuri sau pentru băuturi spirtoase pot interzice folosirea acestei indicaţii de către alţi producători pentru produse care nu sunt originare din locul indicat, chiar dacă originea reală este indicată pe produs, sau dacă indicaţia geografică este utilizată în traducere ori est însoţită de expresii ca “de tipul” sau altele similare.