Metodologia decelării falsificării mărfurilor

Falsificarea este operaţia de modificare a valorii de întrebuinţare a unui produs în mod fraudulos. Falsificarea este sancţionată de lege. Produsele alimentare sunt cele care se pretează, în general, cel mai bine pentru falsificare.

Potrivit normelor legale de igienă pentru produsele alimentare, se consideră falsificare adaosul oricărei substanţe naturale sau sintetice în scopul mascării unor defecte ale produselor, modificării sau conferirii unor proprietăţi pe care produsul nu le justifică prin compoziţia sa.

Un număr de factori favorizează falsurile şi anume:

• uşurinţa tehnică de realizare a falsului;
• posibilitatea câştigului ilicit;
• lacune în normativele tehnice şi tehnologice precum şi în reglementările privind calitatea produselor;
• dificultatea tehnică de punere în evidenţă a falsului;
• lipsa de organizare şi controlul insuficient al calităţii.

În privinţa facilităţii tehnice de realizare a falsului se poate remarca faptul că falsificatorul cu cunoştinţe profesionale mai puţine produce riscuri mai mari de nocivizare a produsului fabricat, dar şi posibilitatea de decelare a falsului este mai bună.

Direcţiile principale de falsificare a produselor alimentare sunt:

• îndepărtarea din produs a unor componente naturale;
• menţinerea tuturor componentelor specifice ale produsului, dar într-o proporţie anormală;
• introducerea în produs a unui sau a unor componente care nu sunt nici specifice nici normale;
• substituirea unor componente naturale cu altele sau cu componente artificiale, contrar reglementărilor legale;
• comercializarea unui înlocuitor drept produs natural;
• falsificarea completă prin asocierea unor componente chimice asemănătoare celor din produsul natural;
• remanierea sau reconditionarea produselor degradate sau viciate pentru mascarea defectelor.

Substituirea de materii prime, semifabricate şi de produse finite se încadrează tot între falsificări.

Exemple de posibile falsificări sunt date în continuare.

Falsificări de materii prime

Carnea şi peştele se pot falsifica mai greu şi falsurile sunt mai uşor de pus în evidenţă în cazul cărnii prin probe organoleptice şi histologice. Activitatea frauduloasă devine tentantă dacă se face pe baza unor cunoştinţe profesionale temeinice, în mod rafinat şi în cantităţi foarte mari.

Falsificări şi substituiri frauduloase apar, însă, la tocături, prin creşterea în raport cu prevederile din normative a proporţiei de material făinos (orez, făină, pâine) şi prin substituirea unei părţi din carne cu slănină, osânză sau subproduse de abator mai ieftine.

Grăsimile sunt substituite în funcţie de nivelul preţurilor, de exemplu untul cu margarină sau cu ulei vegetal. O formă specifică a falsului este folosirea repetată a grăsimilor colectate de la prăjire, care au proprietăţi fizice şi chimice modificate, devenind chiar dăunătoare sănătăţii datorită degradărilor termice.

Laptele şi brânzeturile sunt cel mai des obiect al substituirii din produsele culinare, dar şi diluarea laptelui cu apă şi prezentarea unui sort de brânzeturi drept altul sunt forme frecvente de falsificare.

Vinurile sunt falsificate în principal prin diluare cu apă, cupajare ilicită de vinuri din soiuri bune cu vinuri comune sau degradate, recondiţionarea unor vinuri degradate.

Cafeaua şi ceaiul se falsifică rar ca materii prime, ele fiind controlate de importator. În alimentaţia publică se falsifică prin utilizarea ceaiului sau cafelei epuizate, fals uşor de pus în evidenţă prin metode organoleptice şi de laborator.

Mierea de albine se falsifică cu zahăr care este de trei ori mai ieftin dar tehnicile de decelare a falsurilor sunt precise.

Falsificări de semifabricate culinare

Se pot aminti şi în această categorie falsurile din tocăturile de carne. Se mai practică modificări de raporturi în compoziţia semifabricatelor, în defavoarea componentelor valoroase (carne, caşcaval)

Falsificări de produse finite

La mărfurile industriale, falsurile sunt, în general, mai greu de practicat deoarece sunt mai uşor de constatat prin examinarea sumară a produsului şi datorită influenţei negative a falsului asupra proprietăţilor produsului. De asemenea, manoperele frauduloase sunt costisitoare pentru făptaş. La această categorie de produse, falsurile care aduc atingere dreptului de proprietate industrială, de exemplu folosirea fără drept a unor mărci, este frecventă.

In cazul produselor alimentare finite, posibilităţile de falsificare sunt, în general, mai mari decât la produsele industriale, sau decât la materiile prime şi chiar la semifabricatele alimentare. La falsificarea produselor alimentare este posibilă obţinerea unor venituri ilicite cu riscuri mici ale falsifiatorului, de aceea expertiza trebuie să acorde atenţia cuvenită acestor falsuri:

• sustragerea de carne din produse
• înlocuirea ei cu materii făinoase şi crupe
• sustragerea de ouă destinate fabricării pastelor făinoase
• produse de cofetărie cu substituiri de materii prime şi semifabricate etc.

La produsele culinare apar şi forme specifice de falsificare, ca nerespectarea raportului dintre partea solidă şi partea lichidă, a raportului dintre blat, cremă şi glazură la produsele de cofetărie etc.

Înlocuitorii de produse alimentare şi utilizarea lor legală

Înlocuitorii sau surogatele sunt produse alimentare fabricate din materii prime şi auxiliare ieftine şi care imită caracteristicile generale ale produselor native pe care le substituie. Inlocuitorii conţin componente şi unele substanţe care au efect psihosenzorial asemănător cu produsele native substituite şi imprimă produsului specificitate.

Margarina este primul înlocuitor, apărut în secolul XIX şi era destinată înlocuirii untului de vacă. În prezent, datorită caracteristicilor sale, extinderii producţiei şi consumului, succesului la cumpărători, margarina a devenit o grupă sortimentală distinctă.

Alte exemple de surogate apărute ulterior sunt cele de cafea şi cacao, laptele şi brânzeturile vegetale, preparatele filate şi texturate de soia asemănătoare preparatelor de carne, mierea artificială.

Înlocuitorii de produse alimentare se pot folosi legal, dar trebuie supuşi aprobărilor legale şi trebuie declaraţi şi marcaţi cu menţiuni şi semne distinctive. Dacă la fabricarea unor produse se folosesc înlocuitori, aceştia trebuiesc declaraţi atât în actele de omologare, cât şi pe etichetele produselor.

În această categorie sunt incluşi şi diferiţi adjuvanţi sintetici care, de asemenea, trebuie declaraţi în actele de omologare şi pe eticheta sau ambalajul produsului. Astfel sunt, de exemplu, coloranţii şi aromatizanţii sintetici.