Metodologia efectuării expertizei merceologice

Admiterea şi dispunerea expertizei este atributul organului judiciar pentru expertiza judiciară şi al unui organ administrativ pentru expertiza extrajudiciară. Pentru ca expertiza să fie admisibilă ca mijloc de probă, aceasta trebuie să fie necesară, adică să existe necesitatea consultării unui specialist pentru dovedirea unor împrejurări şi, pe de altă parte, expertiza trebuie să fie concludentă, adică să poată elucida anumite împrejurări care să uşureze soluţionarea corectă a cauzei.

Expertiza judiciară are un caracter facultativ, ceea ce înseamnă că organul judiciar este acela care apreciază dacă în speţa respectivă efectuarea expertizei este necesară şi concludentă, deci admisibilă.

Dispunerea efectuării expertizei şi stabilirea obiectivelor acesteia este punctul de plecare în derularea expertizei.

Odată expertiza admisă şi dispusă, principalele etape care se parcurg în cursul ei sunt acceptarea expertizei, pregătirea expertizei, investigarea obiectului expertizei, întocmirea raportului de expertiză şi analiza acestui raport şi, dacă este cazul, efectuarea suplimentului de expertiză, sau a unei noi expertize.

Acceptarea expertizei

Acceptarea expertizei este etapa în care expertul primeşte de la organul care l-a desemnat obiectivele expertizei. Cu această ocazie ia cunoştinţă de actele existente la dosar, poate cere explicaţii suplimentare şi să facă obiecţii cu privire la termenul care i-a fost fixat.

Pregătirea expertizei

Expertul trebuie, în această etapă, să aprofundeze obiectivele expertizei şi să înţeleagă corect sensul problemelor pe care trebuie să le rezolve. Pregătirea se realizează printr-o documentare rapidă şi cuprinzătoare. Pentru a orienta investigaţiile într-o direcţie corectă, expertul trebuie să studieze documentele litigiului, stabilind pe baza lor punctele de reper necesare începerii investigaţiilor. Pregătirea corectă contribuie la alegerea căii celei mai potrivite pentru derularea expertizei şi la evitarea unor investigaţii colaterale, consumatoare de timp şi efort.

Principalele faze ale documentării din etapa de pregătire sunt redate în continuare.

a) Cunoaşterea istoricului litigiului şi stabilirea cronologiei faptelor

În această etapă expertul se informează din documente cu privire la modul, împrejurările, locul şi momentul în care au avut loc evenimentele care au produs vicierea în cauză a calităţii produselor. Pe baza informaţiilor cuprinse în documentele studiate, expertul stabileşte cronologia evenimentelor şi precizează etapele din circulaţia tehnică sau din fabricaţia produselor respective care sunt susceptibile a fi la originea vicierii calităţii, urmînd ca acestea să facă obiectul prioritar al investigaţiei obiectului expertizei.

În scopul cunoaşterii istoricului litigiului, expertul studiază documentele litigiului existente la dosar. Principalele documente pe care expertul le foloseşte în această etapă sunt cererea de actionare în litigiu de către reclamant şi documentele pe care se sprijină cererea, întîmpinarea părţii reclamate şi documentele pe care se sprijină, procesele verbale ale şedinţelor anterioare, documentele depuse ulterior la dosar.

Cunoaşterea istoricului litigiului şi a cronologiei faptelor îi permite expertului nu numai să localizeze momentul şi locul în care s-au produs vicierile în cauză ale produselor, ci şi să stabilească un plan de desfăşurare în continuare a expertizei.

Pe baza informaţiilor pe care le obţine în cursul documentării, expertul poate să depăşească sfera iniţială a obiectivelor care i-au fost stabilite de instanţă, dar numai în cazul unei necesităţi stringente şi numai cu acordul instanţei.

b) Studierea documentelor operative

Documente operative ale căror studiu este necesar în expertizarea mărfurilor sunt:

• documentele contractuale ale relaţiei dintre furnizor şi beneficiar şi anume contractul şi anexele la contract cum sunt graficele de livrări, precum şi corespondenta legată de derularea contractelor;
• documentele de livrare-primire şi anume avize de expediere, facturi, procese-verbale de recepţie, procese verbale de custodie, dacă e cazul;
• documente de transport cum sunt scrisoarea de trăsură, scrisoarea de transport, conosamentul, foaia de parcurs, buletinul de mesagerie etc;
• documentele care atestă calitatea produsului sau lotului de produse - certificatul de calitate şi cel de conformitate, buletine de analiză, certificatele de stare sanitară, sanitar-veterinară şi fitosanitară etc.

Principalele informaţii care rezultă din studiul documentelor operative sunt:

• existenţa sau absenţa tuturor documentelor care trebuie să însoţească marfa şi existenţa tuturor menţiunilor obligatorii pe aceste documente;
• locul şi timpul diferitelor etape ale vieţii produsului ca momentul fabricării, al expedierii, al sosirii la destinaţie, al manipulărilor pe parcurs, al efectuării de analize etc;
• condiţiile şi itinerarul mişcării mărfii pînă la constatarea vicierii;
• starea calitativă şi cantitativă a mărfii pe parcursul fabricaţiei şi a circulaţiei.

c) Studierea actelor şi documentelor care reglementează calitatea mărfurilor care fac obiectul litigiului

Măsura în care mărfurile care fac obiectul litigiului satisfac cerinţele de calitate convenite prin contract rezultă prin comparare atît cu prevederile contractuale în privinta calităţii cît şi cu actele normative privind calitatea mărfurilor. Între acestea se consultă în primul rînd standardele, dar şi caiete de sarcini tehnice pentru unele produse din comerţul internaţional, certificate de conformitate de tip, respectiv de omologare. De asemenea se studiază, după caz, normative de specialitate care reglementează aspecte specifice de calitate: normative sanitare, sanitar-veterinare, fitosanitare, de protecţie a mediului, de protecţie a securităţii consumatorului etc;

In acest context se mai iau în consideraţie prescripţiile privind marca de fabrică, marca de calitate şi mostrele etalon.

d) Documentarea bibliografica

Documentarea bibliografică crează o imagine privind modul în care problema în cauză este tratată în literatura de specialitate, oferă analogii şi posibilităţi de comparare şi ajută la evitarea unor interpretări eronate. Documentarea bibliografică se impune şi în expertizele care cuprind şi investigaţii experimentale.

Drept material bibliografic se folosesc lucrări ştiinţifice universal recunoscute ca tratate, enciclopedii, monografii, studii şi cercetări. 

Investigarea obiectului expertizei

Investigarea obiectului expertizei este etapa în care se stabilesc faptele şi împrejurările care au produs vicierea mărfii. Acţiunea se desfăşoară după un plan de acţiune, într-o succesiune logică a acţiunilor.

Expertiza se extinde pe întreaga circulaţie tehnică a mărfii. Circulaţia tehnică cuprinde perioada de mişcare a mărfii din momentul preluării de la furnizor pînă la vînzarea către consumator. Timpul de derulare a circulaţiei tehnice poate fi de cîteva ore sau de cîţiva ani. În acest timp au loc operaţiuni tehnice ca transportul, depozitarea, păstrarea, sortarea, preambalarea, porţionarea, debitarea mărfii, care toate pot afecta calitatea ei.

Operaţiunile tehnice se desfăşoară într-o verigă sau în mai multe verigi, expertizei revenindu-i sarcina să găsească şi să cerceteze veriga probabilă de apariţie a vicierii mărfii. Investigaţia decurge în sens invers în raport cu sensul cirulaţiei tehnice şi porneşte de la momentul depistării vicierii produsului. Schema de investigare pînă la sursa vicierii, pentru o circulaţie tehnică completă a mărfurilor, se prezintă în principiu astfel:

Comerţ cu amănuntul → Transport → Comerţ cu ridicata →

→ Transport → Depozitare → Transport → ... →Transport → Producţie.

Astfel se procedează şi în cazul produselor care se obţin printr-un lanţ de fabricaţii în care produsul unei intreprinderi este materie primă pentru următoarea, aşa cum este, de exemplu, şirul de produse grîu, făină, paste făinoase. La apariţia unor vicieri ale produsului finit al ultimei fabricaţii, expertiza va porni de la aceasta şi va continua, dacă nu s-a găsit sursa vicierii, cu tehnologia ultimei fabricaţii, cu materia ei primă, cu tehnologia penultimei fabricaţii etc., pînă la găsirea locului, momentului şi cauzei deprecierii calitative.

Pe parcursul investigării circulaţiei tehnice a mărfii, poate fi necesară colaborarea cu experţi de altă specialitate, de exemplu expertul contabil sau expertul sanitar. Totuşi, planul pe care şi-l întocmeşte expertul trebuie să cuprindă numai probleme pe care le rezolvă personal, iar aprecierile sale trebuie să se bazeze exclusiv pe constatări personale. De asemenea, informaţiile furnizate de persoanele care au participat la operaţii legate de circulaţia tehnică a mărfii trebuie limitate ca importanţă de garanţia obiectivităţii lor.

Şi în această etapă, expertiza impune verificări de documente cum sunt evidenţe primare, evidenţe contabile, registre de fabricaţie, registre de analize etc. Verificările documentelor care însoţesc marfa premerg, de obicei, verificările tehnice şi cele de teren, ele permiţînd stabilirea cu aproximaţie a locului vicierii.

Investigaţiile pe teren furnizează date şi informaţii cu forţă probantă deosebită, de accea sunt surse de documentare din cele mai importante.

In cadrul investigaţiilor pe teren se verifică acte originale, se observă locul unde s-a produs vicierea produsului, se prelevează probe şi se efectuează analiza acestora, se execută simulări şi reconstituiri, se culeg declaraţii ale persoanelor implicate în producerea sau circulaţia mărfurilor în cauză.

Investigarea pe teren a obiectivului expertizei cuprinde următoarele etape:

a) Procedura investigaţiilor

Procedura investigaţiilor se referă la modul în care se stabileşte contactul dintre expert şi părţi şi constă în convocarea scrisă a părţilor, termenul de comunicare şi existenţa împuternicirilor atît pentru expert cît şi pentru delegaţii părţilor. Convocările verbale nu au valabilitate.

Prin convocarea scrisă, expertul invită împuterniciţii părţilor pentru ca aceştia să colaboreze cu expertul la investigaţiile pe teren. Invitaţia precizează locul, data, ora şi durata investigaţiilor. Expertul poate solicita părţilor să-i transmită documente sau copii ale acestora, necesare în cursul investigaţiilor.

b) Investigaţia propriu zisă

Investigaţia se referă la diferite aspecte, funcţie de etapa vieţii mărfii care se supune cercetării sau de locul unde se presupune că îşi are originea vicierea calităţii.

În cazul unei intreprinderi producătoare se verifică:

• documentele privind cantitatea şi calitatea materiei prime;
• registrul de fabricaţie şi cel de analize;
• balanţa de materiale;
• documentele privind asigurarea calităţii şi în cadrul acesteia modul de efectuare a controlului de calitate.

In cazul unei intreprinderi comerciale se verifică:

• actele de recepţie şi registrul de analize;
• registrul de stare calitativă a mărfurilor depozitate;
• documente operative.

În toate cazurile, convorbirile expertului cu persoane care au participat la efectuarea unor operaţii sau au fost martori la acestea se consemnează sub formă de minute semnate de partcipanţi sau sub formă de declaraţii scrise. De asemenea, dacă este cazul, se recoltează probe împreună cu reprezentanţii părţilor, probe care se supun analizei.

c) Consemnarea rezultatelor investigatiei pe teren

După încheierea investigaţiilor pe teren, consemnarea rezultatelor se face într-un document semnat de toţi participanţii. În document se consemnează locul, data şi durata investigaţiei, participanţii şi calitatea lor, conţinutul investigaţiilor, opiniile împuterniciţilor părţilor faţă de cele constatate, obligaţiile părţilor de a furniza la un termen a unor informaţii sau a unor acte. In document nu se consemnează opinia, interpretarea sau concluziile, nici chiar parţiale, ale expertului. În această fază a expertizei ele ar fi premature.

La documentul încheiat se anexează toate materialele solicitate de către expert precum şi un opis al acestora.

Elaborarea raportului de expertiză

Rezultatele investigaţiilor se concretizează în raportul de expertiză care se înaintează în termenul stabilit organului care a dispus efectuarea expertizei.

Raportul de expertiză nu se rezumă la enumerarea concluziilor la care s-a ajuns, ci în raport se redau pe scurt, dar complet, şi etapele parcurse pînă la concluzii, metodele de cercetare utilizate, constatările şi modul de interpretare a datelor obţinute.

Raportul de expertiză trebuie să fie lipsit de echivoc şi să nu conţină trimiteri la lucrări în afara dosarului. Deşi expertul este liber în formarea opiniei sale, raportul său nu poate reflecta păreri arbitrare şi trebuie să se încadreze în prevederile actelor normative care reglementează domeniul în cauză. Expertul este răspunzător pentru datele cuprinse în raport. De aceea, de exemplu, analizele de laborator trebuie să fie efectuate pe un număr cît mai mare de probe, de laboratoare autorizate în acest scop, dotate cu aparate şi metode de precizie adecvată.

Expertiza trebuie astfel condusă şi raportul de expertiză trebuie astfel conceput şi formulat, încît acesta să aibă o ţinută corespunzătoare, să fie clar şi concis. Afirmaţiile expertului cuprinse în raport trebuie bine argumentate şi exemplificate şi ele nu trebuie să conţină date neconcordante sau în contradicţie.

Elaborarea raportului de expertiză se face cu respectarea unor reguli de formă, de procedură şi de conţinut.

a) Reguli procedurale şi de formă

Raportul de expertiză se redactează în mai multe exemplare dactilografiate (tehnoredactate), fiecare semnat şi parafat de expert pe fiecare pagină şi la final, din care primul se depune la instanţă sau organul care a dispus expertiza şi cîte un exemplar la părţile în litigiu. In raportul de expertiză nu se admit greşeli, corecturi sau ştersături.

Raportul de experiză trebuie depus în termenul fixat de instanţă, care este de regulă cu cel puţin 5 zile înaite de data judecării litigiului respectiv.

Pînă în momentul predării lui, raportul de expertiză are caracter secret.

b) Reguli de conţinut

Raportul de expertiză este un act redactat pe secţiuni. Respectarea structurii pe secţiuni şi a conţinutului acestora asigură claritatea expunerii şi accesibilitatea documentului pentru toţi cei interesaţi. Secţiunile raportului şi conţinutul lor este dat în continuare.

Preambulul cuprinde numele şi prenumele expertului, profesia şi calificarea sa, adresa, instanţa sau organul care l-a numit şi numărul dosarului.

Scurt istoric al litigiului cuprinde numele sau denumirea părţilor - reclamantul şi pîrîtul - cu adresele exacte, succesiunea cronologică a principalelor elemente, punctele de reper ale litigiului. În această secţiune mai sunt cuprinse daunele şi perioada cînd s-au constatat aceste daune, precum şi interpretarea părţilor în raport cu problemele litigiului. Se precizează dacă s-au mai efectuat expertize privind cazul respectiv.

Obiectul expertizei este secţiunea în care se redau ad literam obiectivele stabilite de instanţă, formulări imprecise oferind ocazia ca părţile să conteste raportul, pe considerentul că s-ar baza pe constatări neconcludente, sau chiar pe o cercetare efectuată într-o direcţie greşită.

Procedura investigaţiilor se referă la numele şi calitatea împuterniciţilor, felul documentelor de împuternicire, legalitatea invitării părţilor, felul investigaţiilor efectuate de faţă cu părţile şi modul în care au fost consemnate sub semnătura expertului rezultatele acestor investigaţii (minută, proces-verbal etc.).

Constatările expertizei redau datele din dosarul litigiului şi rezultatele investigaţiilor expertului. Datele neconcordante care provin din diferite surse se consemnează ca atare, se analizează comparativ şi se stabileşte astfel veridicitatea lor. Rezultatele se expun în ordinea apariţiei lor, se descriu exact şi se interpretează. Se acordă atenţie stabilirii cu exactitate a cauzelor care au generat vicierea mărfii, scopul de fapt al expertizei. De asemenea trebuie interpretate eventualele anomalii care apar pe parcursul expertizei şi trebuie să se dea soluţii pentru preîntîmpinarea repetării lor. Prin cele de mai sus, această secţiune este una din cele mai importante din raportul de expertiză.

Concluziile raportului de expertiză cuprind răspunsurile concise la obiectivele impuse de instanţă. Între concluzii se consemnează răspunderile tehnice legate de vicierea în cauză, stabilite în cursul investigaţiei, dar nu se atacă aspectul juridic al problemei. Concluziile trebuie să fie obiective şi corecte, cerinţe care se realizează pe baza cunoştinţelor profesionale, a probităţii morale şi profesionale şi a independenţei în raport cu părţile a expertului şi pe baza respectării drepturilor părţilor în legătură cu desfăşurarea expertizei.

Anexele raportului de expertiză constau din documente care se pot ataşa raportului pentru a susţine concluziile formulate. Anexele sunt cuprinse obligatoriu într-un borderou şi pot fi documente şi acte suplimentare depuse de părţi, buletine de analiză, breviare de calcul, fotografii şi fotocopii, probe ale căror conţinut nu a putut fi integrat în raport, planuri ale unor depozite, scheme de amplasare a mărfii etc. Borderoul de anexe trebuie să existe şi în copiile raportului de expertiză remise părţilor în litigiu.

Analiza raportului de expertizã

După ce raportul de expertiză este pus la dispoziţia părţilor în litigiu, acesta este analizat de specialiştii părţilor din punct de vedere juridic, merceologic, economic, contabil, astfel încît să existe elementele necesare formulării eventualelor obiecţiuni în faţa instanţei.

Analiza merceologică, în special a secţiunilor privind constatările şi concluziile, efectuată de economistul de comerţ, specialistul fiecărei părţi în domeniul circulaţiei tehnice a mărfurilor, stabileşte măsura în care autorul raportului de expertiză a procedat corect şi complet pentru elucidarea obiectivelor trasate de instanţă. Dacă în urma studierii, de către instanţă sau de către părţi, a raportului de expertiză, apar neclarităţi, se pot cere clarificări suplimentare pe care expertul le poate furniza verbal sau în scris, sub formă de „completare la raportul de expertiză". Dacă apar obiecţiuni al uneia sau ale ambelor părţi în litigiu, instanţa îl obligă pe expert să analizeze obiecţiunile şi să răspundă în scris, sub formă de „note scrise".

Efectuarea suplimentului de expertiză

Uneori, după depunerea raportului de expertiză, părţile sau instanţa pot constata apariţia de noi probleme ale litigiului, care impun investigaţii suplimentare din partea expertului. În astfel de situaţii instanţa poate ordona obiective suplimentare pentru expertiză.

Efecuarea unei noi expertize

In cazul în care raportul de expertiză este controversat sau expertiza a fost anulată ca urmare a încălcării unor dispoziţii legale de către expert, se poate dispune efectuarea unei noi expertize. Noua expertiză are aceleaşi obiective ca şi expertiza iniţială şi este efectuată, de regulă, de alt expert (experţi).

Raportul de expertiză care se întocmeşte în urma noii investigaţii are structura şi conţinutul descrise anterior, cu precizarea că suplimentar se ia poziţie faţă de raportul iniţial de expertiză.