Necesitatea şi rolul analizei financiare ca metodă de cunoaştere în procesul decizional

Analiza financiară ajută la identificarea activităţii nesatisfăcătoare a întreprinderii şi la stabilirea măsurilor care vor influenţa rezultatele în viitor. Prin cunoaşterea postfaptică, curentă şi previzională a activităţii agenţilor economici a rezultatelor interne şi a cauzelor care le-au generat, analiza contribuie la cunoaşterea continuă a eficienţei utilizării resurselor umane, materiale şi financiare.

Deoarece obiectivul principal al unei întreprinderi îl constituie maximizarea valorii patrimoniului, eficienţa cu care a fost folosit capitalul investit constituie obiectivul central al diagnosticului financiar.

Obiectivele de bază ale analizei financiare le constituie:

  1. descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne
  2. diagnoza şi reglarea activităţii întreprinderii
  3. întărirea autonomiei economico-financiare
  4. creşterea eficienţei economice
  5. fundamentarea deciziilor financiare
  6. informarea întreprinderii cu cerinţele standardelor şi cu nivelul concurenţei pe diferite pieţe.

Indeplinind o dublă funcţie de diagnoză şi reglare, analiza economico-financiară constituie un instrument indispensabil al conducerii eficiente a activităţii întreprinderii.

Analiza financiară fundamentează întreaga politică economico-financiară viitoare a întreprinderii, constituie o condiţie cheie pentru elaborarea şi aplicarea unor decizii raţionale, stă la baza efectuării de expertize şi negocieri vizînd estimarea valorii întreprinderii în cazul privatizării, reorganizării sau vînzării activelor.

Analiza financiară îndeplineşte următoarele funcţii:

  1. de informare
  2. de evaluare a potenţialului tehnico-economic
  3. de realizare a gestiunii eficiente a patrimoniului întreprinderii
  4. de realizare a relaţiilor cu mediul extern

Reieşind din cele expuse rolul analizei economico-financiare poate fi sistematizat astfel:

  • analiza financiară reprezintă un mijloc indispensabil în elaborarea unor planuri reale, temeinice fundamentate din p. de v. ştiinţific;
  • analiza financiară în acelaşi timp este un instrument operativ de cunoaştere şi de reglare a procesului îndeplinirii planului;
  • analizei financiare îi revine rolul de a contribui la asigurarea unui echilibru permanent la îmbunătăţirea rezultatelor economico-financiare.

Sursele de date şi organizarea muncii de analiză

La nivelul agentului economic sistemul de informare necesar analizei se formează din 2 mari categorii de surse:

Sursele interne care reflectă funcţia propriu-zisă a întreprinderii, stările acesteia în anumite momente şi este asigurată de sistemele de evidenţă contabilă. Sursa principală necesară analizei financiare o constituie raportul financiar care este alcătuit din :

  • bilanţul contabil, care furnizează conducerii întreprinderii elementele de bază necesare pentru selectarea direcţiilor de dezvoltare, modelelor de optimizare a procesului de producţie şi de desfacere politicii financiare, investiţionale şi de creditare. Bilanţul contabil creează condiţii de analiză a proceselor şi fenomenelor din sfera de interes a agenţilor economici sub aspect dialectic pentru determinarea relaţiei dintre cauze şi efecte în vederea luării măsurilor de reglare şi de stabilire a unor norme.
  • raportul privind rezultatele financiare, care evidenţiază veniturile şi cheltuielile pentru o anumită perioadă de timp, grupate în funcţie de natura lor precum şi rezultatul exerciţiului concretizat în profit sau pierdere. Scopul urmărit de acest raport este de a prezenta rezultatul unei afaceri comparînd venitul obţinut în decursul unei perioade cu cheltuielile efectuate pentru obţinerea profitului, oferind posibilităţi de a urmări în evoluţie sarcinile stabilite pentru întreprindere şi de a furniza informaţii necesare pentru luarea deciziilor.
  • raportul privind fluxul mijloacelor băneşti sintetizează tranzacţiile în numerar pentru o anumită perioadă de timp. Este destinat să arate modul în care activităţile întreprinderii au afectat lichiditatea şi solvabilitatea acestuia, relaţia dintre fluxurile de numerar din activitatea operaţională, investiţională şi financiară. Acest raport oferă informaţii necesare analizei surselor de încasări şi plăţi în numerar.
  • raportul privind fluxul capitalului propriu furnizează informaţii privind structura capitalului propriu;
  • anexele raportului financiar

Surse externe sunt necesare orientării activităţii întreprinderii şi adaptării ei la schimbările ce pot avea loc brusc în mediul economic şi ajută la dimensionarea unor noi obiective strategice.

Informaţiile externe în funcţie de natura domeniului la care se referă pot fi structurate astfel:

  • tehnologice
  • economico-financiare
  • juridice
  • fiscale

Informaţiile utilizate trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:

  • utilitatea
  • profunzimea
  • vechimea informaţiei
  • costul
  • executarea informaţiei

În practica cotidiană munca de analiză economico-financiară necesară procesului managerial trebuie să parcurgă următoarele etape:

  1. stabilirea tematicii, care conţine principalele aspecte şi probleme ale activităţii economico-financiare supuse investigării.
  2. culegerea şi sistematizarea informaţiei economico-financiare
  3. prelucrarea şi studierea datelor
  4. formularea concluziilor, pe baza cărora se vor stabili şi se vor lua măsuri ce vor permite îmbunătăţirea rezultatelor activităţii economico-financiare.

Sistemul de indicatori utilizaţi în analiza financiară a întreprinderii

Pe baza informaţiei furnizate de rapoartele financiare se poate determina sistemul de indicatori necesar evaluării activităţii întreprinderii şi luării deciziilor corespunzătoare.

Indicatorii economico-financiari îndeplinesc următoarele funcţii:

  • de analiză şi sinteză
  • de estimare
  • de reflectare, cunoaştere şi măsurare
  • de comparare
  • de comandă
  • de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei parametrilor utilizaţi
  • de pîrghie economico-financiară

Analiza financiară cuprinde următoarele categorii de indicatori:

Indicatori ai rezultatelor economico-financiare care sunt orientaţi spre studiul performanţelor şi evaluarea lor în perioade viitoare.

Principalii indicatori care reflectă rezultatele activităţii desfăşurate sunt:

  • volumul vînzărilor
  • profitul brut
  • rezultatele din activitatea operaţională
  • rezultatele din activitatea financiară
  • rezultatele din activitatea investiţională
  • rezultatele din activitatea excepţională
  • profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare
  • profitul net

Indicatorii eficienţei utilizării potenţialului tehnico-economic şi financiar care permit de a aprecia rezultatele obţinute în raport cu activitatea întreprinderii şi cu mijloacele economice şi financiare utilizate, măsoară gradul în care utilizarea diverselor resurse aduce profit. Aceşti indicatori sunt:

  • rata rentabilităţii economice
  • rata rentabilităţii veniturilor
  • rata rentabilităţii financiare
  • rata rentabilităţii faţă de resursele consumate

Indicatorii gestiunii activelor care arată cît de eficient întreprinderea sau firma utilizează activele sale. Aceşti indicatori sunt:

  • nr. de rotaţii a activelor curente
  • perioada medie de încasare
  • nr. de rotaţii a stocurilor
  • nr. de rotaţii a activului total

Pentru ca în cadrul întreprinderii să fie apreciată corect situaţia economico-financiară este necesar de a se studia următoarele aspecte:

  • situaţia generală a casieriei
  • situaţia asigurării cu disponibilităţile băneşti
  • situaţia solvabilităţii (a capacităţii de plată)
  • situaţia autonomiei financiare
  • situaţia asigurării cu fondul de rulment

Indicatorii rentabilităţii

Funcţionarea întreprinderii depinde de capacitatea de a produce profit care poate fi obţinut cu ajutorul indicatorilor rentabilităţii , care sunt:

  • rentabilitatea producţiei realizate = rezultatele de la realizarea producţiei / volumul producţiei realizate - arată ce parte din fiecare leu încasat a fost cheltuită pentru acoperirea cheltuielilor directe.
  • rentabilitatea netă = profit net / volumul producţiei realizate - caracterizează capacitatea întreprinderii de a genera profit din total volumul producţiei realizate.
  • rentabilitatea activelor = profit net / valoarea medie a activelor - reflectă eficacitatea utilizării capitalului de către întreprindere.
  • rentabilitatea financiară = profit net / valoarea medie a capitalului propriu - reflectă bunăstarea acţionarilor.

Indicatorii rentabilitătii Tabelul 1.

Indicatorii 2016
Rentabilitatea vînzărilor 29,76%
Rentabilitatea netă -228,6%
Rentabilitatea activelor -133,72%
Rata rentabilităţii faţă de resursele consumate 5,6%
   

în urma rezultatelor obţinute observăm o situaţie critică în întreprinderea dată, din motiv că s-a înregistrat pierderea în anul 2016 în mărime de 278116. Această situaţie este rezltatul unui management incorect în cadrul întreprinderii în procesul gestionării atît a activelor cît şi a pasivelor acesteia. Sunt necesare măsuri pentru combaterea situaţiei date şi anume unele strategii în domeniul creşterii cifrei de afaceri.

Indicatorii lichidităţii şi solvabilităţii

în cazul cînd o întreprindere solicită unele credite de la bancă sau împrumuturi de la clienţi este necesar de a aprecia capacitatea de plată a întreprinderii date. Indicatorii ce caracterizează strategia întreprinderii din punct de vedere a capacităţii de plată sunt indicatorii lichidităţii. Aceşti indicatori cuprind:

L absolută (lichiditatea de gradul I) = mijloace băneşti / datorii pe termen scurt < 0,2

Acest indicator arată în ce măsură întreprinderea poate să-şi achite datoriile pe termen scurt din contul mijloacelor băneşti.

L intermediară (de gradul II) = (mijloace băneşti+investiţii pe termen scurt+creanţe pe termen scurt) / datorii pe termen scurt < 0,7-0,8

De asemenea în calculul acestui indicator sunt cointeresaţi creditorii. El ne arată ce parte din datoriile pe TS pot fi achitate din contul mijloacelor băneşti, hîrtii de valoare, creanţelor care vor fi plătite de către întreprindere.

L curentă (de gradul III sau coeficientul total de achitare)  = total active curente / datorii pe termen scurt < 1 - 2,5,

Acest indicatori ne arată dacă întreprinderea dispune de suficiente mijloace pentru a-şi achita obligaţiunile în perioada raportată. în calculul acestui indicator sunt cointeresaţi de obicei acţionari.

Aceşti indicatori ai lichidităţii permit de a face concluzii generale privind capacitatea de plată a întreprinderii şi de asemenea permit avantajul că pot fi calculaţi atît de utilizatorii interni cît şi exteriori deoarece informaţiile sunt furnizate de bilanţul contabil.

Indicatorii lichidităţii Tabelul 2.

Indicatorii 2015 2016
Lichiditatea absolută 0,0003 0,004
Lichiditatea imediată 0,001 0,008
Lichiditatea curentă 0,03 0,19

În baza datelor bilanţului contabil se înregistrează o situaţie favorabilă, din punct de vedere al disponibilităţilor mijloacel băneşti, această fiind capabilă să-şi onoreze obligaţiunile de plată faţă de creditor într-un timp destul de scurt, avînd în vedere rezultatele obţinute în tabelul de mai sus.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile sale pe TL şi pe TS.

Coeficientul solvabilitatii = Valoarea reala a patrimoniu lui / datorii totale

În cazul cînd coeficientul < 1, întreprinderea nu mai poate primi împrumuturi şi situaţia ei economico-financiară poate fi dezastruoasă.

Indicatorii de gestionare a activelor

Analiza activelor prevede examinarea mărimii, componenţei şi corelaţiei între diferitele elemente patrimoniale aflate la dispoziţia firmei.

Analiza modificărilor structurale se efectuează prin calculul următorilor indicatori:

Rata imobilizarilor = active pe TL / total active

La aprecierea acestui indicator este necesar de ţinut cont de nivelul de însuşire al capacităţii de producţie.

Rata activelor curente = active curente/ total active sau 1 - rata imobilizării

Modificările structurale ale patrimoniului în valoarea activelor curente se explică prin depăşirea ritmului creşterii activelor pe TL.

Rata patrimoniului cu destinatie de productie = mijloace fixe + stoc de marfur si materiale / total active

Această rată reflectă ponderea patrimoniului întreprinderii care poate fi direct utilizată pentru fabricarea producţiei, prestarea serviciilor şi executării lucrărilor.

Dacă acest indicator < 0,5 atunci se consideră o situaţie patrimonială periculoasă.

Coeficientul compozitiei tehnice a intreprinderii = mijloace fixe + stoc de marfur si materiale / total active

Indicatorii de gestionare a activelor Tabelul 3.

Indicatorii 2015 2016
Rata imobilizărilor 0,80 0,20
Rata activelor curente 0,20 0,80
Rata patrimoniului cu destinaţie de producţie 1,45 1,13
Coeficientul compoziţiei tehnice a întreprinderii 6,46 0,46

 

In baza datelor din tabelul de mai sus, obţinute în baza bilanţului contabil a întreprinderii, observăm că în anul 2016 situaţia patrimonială este considerată periculoasă potrivit coeficientului compoziţiei tehnice a întreprinderii.

Share on


Echipa conspecte.com, crede cu adevărat că studenții care studiază devin următoarea generație de aventurieri și lideri cu gândire globală - și dorim ca cât mai mulți dintre voi să o facă!