Organizarea circulaţiei băneşti la întreprindere

Necesitatea deţinerii de numerar

Desfăşurarea proceselor economico-financiare din întreprinedere presupune existenţa a două categorii de fluxuri: fluxuri reale şi fluxuri financiare. Fluxurile reale se referă la transformările materiale pe care capitalul sub formă de cative fizice le înregistrează în procesul utilizării lui, de la stocurile de materie primă pînă la cele de produse finite.

Fluxurile financiare se referă la utilizarea mijloacelor băneşti în cadrul procesului economic, inclusiv în derularea schimburilor prin intermediul banilor. Deci, circulaţia bănească apare din momentul în care un bun se impune servit de monedă.

Motivaţia deţinerii, în permanenţă, de către întreprinderi a mijloacelor băneşti se datorează unor cauze şi împrejurări, printre care menţionăm:

• Asigurarea activităţii curente: plata furnizorilor, plata salriilor, plata dividendelor, achitarea dobânzilor, achitarea impozitelor etc.
• Pentru a putea beneficia de avantajele oferite de anumite împrejurări conjuncturale favorabile: rabaturi acordate de furnizori, achiziţii de bunuri şi servicii la preţuri avantajoase, investiţii profitabile etc,
• Pentru efectuarea unor plăţi neprevăzute: apariţia unor comenzi de producţie suplimentare,
• Pentru a avea acces la anumite înlesniri acordate din partea băncilor şi pentru a beneficia de punctaje bune în cazul în care întreprinderea doreşte să contracteze credite bancare,
• Din considerente de precauţie, având în vedere caracterul imprevizibil al intrărilor şi ieşirilor de numerar. întreprinderile stabile din punct de vedere financiar tind să-şi formeze solduri de precauţie sub formă de valori mobiliare foarte lichide şi cu grad mic de risc.

Numerarul este, în acelaşi timp, un element neproductiv, deţinerea şi neutilizarea lui sunt nerentabile, motiv pentru care el trebuie bine gestionat.

Intreprinderile mari, dinamice preferă să deţină active uşor lichide, rapid negociabile decât numerar în casă sau în cont. Şi totuşi, determinarea soldului minim de mijloace băneşti pe care, pe de o parte, ar asigura capacitatea de plată a întreprinderii în cazul apariţiei unor dereglări în regimul încasărilor, ori ar face posibilă efectuarea unor plăţi neprevăzute, pe de altă parte, reprezintă o practică atât în cadrul economiilor dezvoltate, cât şi în a celor aflate în procesul de tranziţie.

Atât existenţa unui sold de numerar mai mare decât cel strict necesar, cât şi lipsa de numerar implică atât avantaje,cât şi dezavantaje pentru întreprindere, prezentate în tabelul 1.

Avantajele şi dezavantajele deţinerii numerarului Tabelul 1.

Sold de numerar mare

Conţinutul şi obiectivele trezoreriei

Numerarul intră şi iese, dintr-o întreprindere în mod continuu. Nivelul acestuia depinde de mai mulţi factori: tipul de activitate, durata ciclului de producţie, mărimea întreprinderii etc.

Întrucât încasările şi plăţile sunt operaţiuni cotidiene, iar asigurarea echilibrului financiar necesită asigurarea unei egalităţi între încasări şi plăţi, este necesar să se organizeze, la nivel de întreprindere, un departament aparte cu funcţii de evidenţă a acestor operaţiuni numit trezorerie (casierie).

Trezoreria este definită ca ansamblul de activităţi şi operaţiuni, efectuate de un aparat specializat, referitoare la gestiunea încasărilor şi plăţilor, astfel încât să fie asigurată, în permanenţă, o armonie corespuzătoare între cele două categorii de operaţiuni. într-o accepţie globală, trezoreria se poate defini ca diferenţă dintre activele curente şi datoriile pe termen scurt.

Trezoreria = Active curente - Datorii pe termen scurt = Fondul de rulment,

ori

Trezoreria = Incasări băneşti - Plăţi curente

Potrivit datelor din bilanţul financiar, mărimea acestui indicator este următoarea:

Trezoreria = 683 094 - 679 500 = 3594 (lei).

Este prezentat in raportul privind fluxul mijloacelor băneşti este prezentat.

Conţinutul trezoreriei poate fi analizat din două puncte de vedere şi anume:

• Organizatoric, ca reprezentând un departament al direcţie financiare, căreia îi revin sarcini şi atribuţii, are personal de specialitate şi funcţionează după reguli bine stabilite.
• Structural, în funcţie de lementele patrimoniale, componente ale acesteia. Din punct de vedere, trezoreria poate fi definită ca ansamblul disponibilităţilor aflate în conturi bancare curente sau în casă.

Obiectivul principal al trezoreriei întreprinderii este optimizarea permanentă a raportului dintre încasările şi plăţile băneşti, astfel încât aceasta să-şi poată realiza, în condiţii de raţionalitate şi eficienţă, obiectivul său de activitate.

Sarcinile trezoreriei, ce converg spre realizarea obiectivului propus, se concretizaează în :

• accelerarea încasărilor şi evaluarea variantelor de investire pe termen scurt a excedentului de trezorerie
• aprecierea şi evaluarea diferitelor surse de finanţare pe termen scurt, care să asigure o rentabilitate a fondurilor investite
• alegerea mijloacelor de plată adaptate nevoilor întreprinderii
• elaborarea bugetului de trezorerie.

Gestiunea încasărilor încasările reflectă mişcările de resurse băneşti care asigură alimentarea curentă a conturilor de disponibilităţi.

Gestiunea încasărilor cuprinde ansamblul de metode şi tehnici, mijloace şi instrumente prin intermediul cărora se asigură derularea, în condiţii optime, a tuturor fluxurilor băneşti ce converg spre întreprindere, urmărindu-se obiectivul de asigurare a echilibrului dintre încasări şi plăţi pe inttervale determinate.

Gestiunea încasărilor presupune studierea surselor de provinienţă. în acest context acestea pot fi:

Încasări generate de activitatea operaţională, care sunt reprezentate de:

• Contravaloarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor vândute clienţilor, cu plata imediată sau prin virament,
• Avansurile primite de la clienţi,

Alte înacsări băneşti, provenite din:

• vânzarea altor active curente, decât produse finite,
• arenda curentă,
• sub formă de amenzi, penalităţi,
• recuperarea prejudiciului material,
• restituirea sumelor din buget,
• restituirea sumelor de la titularii de avans, etc.

Cunoaşterea volumui de încasări din activitatea operaţională permite să facem judecăţi despre acumularea unui volum suficient de mijloace băneşti necesar menţinerii nivelului de producţie al întreprinderii şi despre achitarea datoriilor curente.

Încasări generate de activitatea investiţională includ:

• Încasări din vânzarea activelor pe termen lung,
• Dividende din investiţii financiare pe termen lung,
• Dobânzi primite din credute acordate,
• Suma avansurilor încasate pentru activele pe teren lung destinate vânzarii,
• Rambursarea creditelor şi împrumuturilor pe termen lung de către terţi
• Alte încasări băneşti.

Informaţia privind fluxul de intrări de mijloace băneşti din acest gen de activitate reflectă capacitatea întreprinderii de a genera venituri din investiţii pe termen lung, din investirea în mijloace fixe, procurarea titlurilor de valoare pe termen lung.

Încasări generate de activitatea financiară

Studiul asupra încasărilor ocazionate de activitatea financiară oferă informaţie asupra modificărilor produse în mărimea capitalului propriu şi în componenţa datoriilor pe termen lung. Acestea sunt reprezentate de:

• Sume de bani obţinute din emisiunea de noi acţiuni,
• Sume din contractarea creditelor bancare pe termen scurt sau lung, din emisiuni de obligaţiuni,
• Sume sub formă de redevenţe financiare,
• Sume provenite din subvenţii, sponsorizări, donaţii, premii, ajutoare etc.

în vederea formulării unor concluzii pertinente cu privire la structura veniturilor, volumul lor total şi pe surse de provinienţă, acesta se compară cu nivelul anului precedent, ori cu perioadele precedente pentru a se vedea modificările ce intervin de la o perioadă la alta, pentru a identifica cauzele ce provoacă schimbările în direcţia reducerii încasărilor şi pentru luarea de măsuri adecvate privind accelerarea încasărilor şi reducerea volumui fondurilor ce stau neutralizate.

Accelerarea încasărilor s-ar putea realiza prin alegerea unor modalităţi convenabile de plată, facturarea operativă a loturilor de mărfuri expediate clienţilor etc.

în practica ţărilor cu economie de piaţă, s-a constatat că, în toatalul încasărilor cea mai mare pondere o reprezintă creanţele faţă de clienţi. De aceea în cadrul acţiunilor referitoare la gestiunea încasărilor, locul central îl ocupă gestiunea clienţilor.

Durata medie a încasărilor unui client reprezintă raportul dintre soldul mediu al creanţelor şi volumul vânzărilor.

Drec = (Sdcr/ VV)x 360.

Durata medie de încasare a creanţelor este raportul dintre creanţele totale şi volumul vânzărilor anuale.

Dcr = (Creanţe totale/ VVan)x 360.

Durata medie de achitare a plăţilor

Dap = (Sdobl/VV)x 360

Pentru a facilitacunoaşterea încasărilor sub aspectele prezentate, este necesară implementarea, la nivelul fiecărei întreprinderi, a unui sistem informativ capabil să furnizeze, la timpul oportun şi cu costuri minime, toate datele necesare analizei complexe a încasărilor.

Gestiunea plăţilor

A doua faţetă a gestiunii trezoreriei o constituie administrarea tuturor ieşirilor de numerar, astfel încât întreprinderea să-şi păstreze şi să îmbunătăţească în timp poziţia deţinută în raporturile, instituite pe diverse planuri cu terţii.

Gestiunea plăţilor implică cunoaşterea modului în care se ordonează în timp toate datoriile băneşti, astfel încât să fie posibilă şi o mai bună corelare a încasărilor.

Din punct de vedere al conţinutului lor economic, plăţile se ordonează în trei grupe:

1) Plăţi generate de activitatea operaţională, în cadrul cărora se includ:

• sumele, reprezentând contravaloarea bunurilor, mărfurilor, serviciilor cumpărate de la furnizori,
• avansurile acordate furnizorilor în vederea unor livrări ce se vor face în viitor,
• plata salariilor şi contribuţiilor pentru asigurările sociale,
• plata dobânzilor pentru creditele bancare,
• alte plăţi de mijloace băneşti din activitatea operaţională,
• plata arendei curente,
• achitarea impozitelor cu excepţia impozitului pe venit,
• achitarea amenzilor, penalităţilor, despăgubirilor,
• plata cheltuielilor aferente vânzărilor altor active curente decât produsele fineite,
• vărsarea primelor de asigurare a averii şi a angajaţilor,
• investiţii pe termen scurt,
• achitarea serviciilor şi cheltuielilor comerciale, generale şi administrative, etc.

2) Plăţile generate de activitatea investiţională reflectă nivelul cheltuielilor care vor genera fluxuri de mijloace băneşti în viitor şi sunt legate de:

• procurarea activelor pe termen lung,
• procuarea obligaţiunilor,
• acordarea creditelor şi împrumuturilor pe termen lung,
• alte plăţi.

3) Plăţile ocazionate de realizarea activităţii financiare se referă la:

• restituirea creditelor şi împrumuturilor,
• răscumpărarea acţiunilor proprii,
• ratele plătite către locator în cazul leasingului financiar,
• plata dividendelor,
• alte plăţi.

Administrarea plăţilor implică cunoaşterea modului cum se ordonează în timp toate datoriile băneşti, astfel încât să fie posibilă şi o mai bună corelare a încasărilor. în acest cintext se calculează 2 indicatori:

Durata medie de efectuare a plăţilor , exprimată în zile:

D= (Soldul mediu al obligaţiunilor/ Volumul vânzărilor) x 360

Ritmicitatea plăţilor

X((p_i x z_i)/ p_i ) 

p_i indică fiecare plată făcută în intervalul considerat,

z_i - numărul de zile dintre două plăţi consecutive.

Cunoaşterea duratei de încasare a creanţelor ca şi a celei de achitare a plăţilor permit să prefigurăm judecăţi asupra modului cum sunt sincronizate, în decursul unei perioade de timp, încasările şi plăţile în care este conceput şi cum se desfăşoară procesul de rotaţie al capitalului.

Cel puţin sub aspect teoretic, la nivelul fiecărei întreprinderi, mărimea încasărilor determinate de comercialzarea bunurilor şi serviciilor trebuie să fie superioară plăţilor prilejuite de achiziţionarea factorilor de producţie necesari, fapt ce determină existenţa echilibrului financiar şi a rentabilităţii.

Gestiunea bugetului

Bugetul de trezorerie răspunde la următoarele întrebări:

• De ce resurse financiare va dispune întreprinderea la sfîrşitul perioadei planificate?
• Dacă va putea întreprinderea să efectueze plăţile în termenele stabilite şi să acopere cheltuielile necesare desfăşurării activităţii ritmice pe parctrsul anului?
• Care va fi necesarul de mijloace financiare împrumutate pentru acoperirea deficitului de capital bănesc şi care vor fi sursele de obţinere a lor?

Scopul previziunii trezoreriei este:

• Asigurarea că în perioada de vîrf a plăţilor se va dispune de suficiente lichidităţi, pentru a nu crea dificultăţi partenerilor economici şi sociali;
• Satisfacerea tuturor obligaţiilor de plată asumate contractual, cât şi a celor către fondurile publice de resurse băneşti, reglementate prin lege;
• Folosirea raţională, oportună şi eficientă a resurselor băneşti;
• Stabilirea unor termene de plată a datoriilor suficient de mari, prin contractele încheiate cu partenerii de afaceri, pentru ca unitatea să aibă răgazul necesar găsirii şi negocierii resurselor de finanţare cu costuri minime;
• Crearea unei reputaţii bune pentru toţi creditorii;

Expoaltarea unor premise favorabile valorificării avantajoase a surplusului de disponibilităţi.

Elaborarea bugetului trezoreriei este ultima etapă a procesului bugetar la nivel de întreprindere, reprezentând rezultanta, sub formă de fluxuri băneşti, a previziunilor efectuate de întreprindere cu privire la politica comercială, de producţie şi aprovizionare, de personal şi a salariaţilor, la politica de investiţii pe termen lung etc.

Elaborarea bugetului de trezorerie presupune:

Previziunea fluxului de trezorerie(determinarea mărimii încasărilor, care se efectuează în funcţie de rezultate), termenul de încasare şi ponderea lor. Esenţalul este determinarea fluxurilor reale bazîndu-se pe principiul raţionalităţii, care presupune că cheltuielile legate de executarea bugetului să nu depăşească avantajele care se vor obţine.

Previziunea plăţilor (compararea încasărilor cu plăţi) a cheltuielilor anuale şi eşalonarea în timp a plăţilor aferente acestor cheltuieli.

Documentele de evidenţă a plăţilor sunt :

• Bugetul de investiţii
• Legislaţia fiscală
• Contractele de împrumut
• Resursele materiale
• Salarii şi asigurări sociale.

Măsurile de combatere a deficitului bugetar:

• Acordarea rabatului comercial pentru plata imediată a vânzărilor,
• Oferirea unui discount pentru plăţi anticipate
• Reducerea volumului vânzărilor de credite pentru clienţii rău platnici,
• Renunţarea la plăţi nerentabile,
• Amînarea plăţii dividendelor.

In situaţia în care la întreprindere se înregistrează excedet de trezorerie, se caută modalităţi eficiente de plasare a acestuia, din care unle pot fi:

• Investiţii în titluri financiare pe termen scurt,
• Depozite bancare pe termenn scurt,
• Plasamente în produse ale pieţei
• Răscumpărarea propriilor acţiuni
• Achitarea înainte de scadenţă a plăţilor către creanţieri
• Achitarea în avans a unor mărfuri
• Alte investiţii.