Responsabilităţile operaţionale ale gestiunii financiare

Principalele sarcini ale gestiunii financiare a întreprinderii pot fi analizate pe cele trei faze ale ciclului financiar fundamental desfăşurat în întreprindere: analiza financiară, decizia financiară şi controlul de gestiune. Prima fază, analiza financiară are ca obiectiv identificarea potenţialului de degajare a fluxurilor monatare reale (cash flow-uri) ca acţiune internă, iar ca acţiuni externe se urmăreşte echilibrul financiar şi performanţele întreprinderii evidenţiate la nivelul soldurilor interne de gestiune, capacităţii de autofinanţare etc.

Analiza financiară urmăreşte de asemenea stabilirea unui diagnostic financiar al rentabilităţii şi al riscului pe baza documentelor contabile de sinteză: bilanţul, contul profit şi pierderi, anexele la bilanţ.

A doua fază a ciclului financiar presupune formularea deciziilor financiare. Decizia financiară este procesul raţional de alegere a unei linii de acţiune pe baza analizei mai multor soluţii posibile în vederea realizării obiectivului de maximizare a valorii întreprinderii. La nivelul întreprinderii se pot identifica trei mari categorii de decizii: decizii de investiţii, decizii de finanţare şi decizii de repartizare a profitului.

Deciziile de investiţii au influenţă directă asupra structurii activelor întreprinderii, respectiv asupra gradului lor de lichiditate. Obiectul deciziei de investiţii îl reprezintă selecţia elementelor de activ utilizând drept criterii rentabilitatea şi lichiditatea.

Deciziile de finanţare au influenţă directă asupra structurii pasivelor, modificând gradul de exigibilitate al acestora şi costul mediu al capitalului. Deciziile de finanţare urmaresc selectarea surselor de finanţare optime pentru întreprindere şi stabilirea celui mai corect raport între sursele interne rezultate din autofinanţare şi din dezinvestirea de active fixe şi circulante, pe de o parte, şi sursele externe respectiv atragerea de capitaluri din afara întreprinderii, pe de altă parte. Criteriul pe care se bazează stabilirea structurii financiare a întreprinderii este realizarea celui mai redus cost al capitalurilor în condiţiile unui grad rezonabil şi controlabil de îndatorare a întreprinderii.

Deciziile de repartizare a profitului net au implicaţii directe asupra investiţiilor şi a capacităţii de autofinanţare a întreprinderii. Pe de o parte reinvestirea profitului net conduce la creşterea autonomiei financiare, la îmbunătăţirea structurii financiare a capitalurilor întreprinderii, reprezentând totodată un factor de creştere a valorii întreprinderii. Pe de altă parte, distribuirea de dividende crează imaginea unei întreprinderi rentabile, conduce la creşterea încrederii publicului în întreprindere şi, ca urmare, la creşterea valorii acesteia de piaţă.

Aceste trei categorii de decizii fac obiectul gestiunii financiare pe termen lung, a activelor şi pasivelor permanente. Gestiunea financiara pe termen lung stă la baza stabilirii unei strategii financiare de creştere şi consolidare a valorii întreprinderii.

Gestiunea financiară pe termen scurt are ca obiectiv asigurarea echilibrului financiar între nevoile de capitaluri circulante şi de trezorerie pe de o parte şi sursele de capitaluri circulante (proprii, temporare, credite de trezorerie şi de scont) pe de altă parte. Gestiunea financiară pe termen scurt urmareşte optimizarea gestiunii stocurilor, a creanţelor-clienţi, a soldurilor de trezorerie în vederea creşterii rentabilităţii şi lichidităţii lor, în condiţiile de diminuare a riscului. Se urmăreşte, de asemenea relaxarea scadenţelor datoriilor de exploatare şi reducerea costului creditelor pe termen scurt.

Analiza financiară constituie şi baza de fundamentare a bugetelor întreprinderii. Sistemul de bugete al întreprinderii se realizează într-o structură ierarhică pornind de la cele de orientare generală (planul strategic pe 3-5 ani), continuând cu cele anuale specifice diferitelor activităţi economice ale întreprinderii şi încheind cu cele operaţionale (bugetul de trezorerie). A treia fază a ciclului financiar al întreprinderii presupune controlul de gestiune prin care se urmăreşte identificarea abaterilor realizărilor faţă de prevederile bugetare sau faţă de proiectele iniţiale şi de corectare a acestor abateri.