Accizele şi taxele locale

Aspecte fiscale privind accizele armonizate şi nearmonizate

Accizele armonizate sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului următoarelor produse:

• a) alcool şi băuturi alcoolice;
• b) tutun prelucrat;
• c) produse energetice şi electricitate.

Accizele nearmonizate sunt taxe speciale percepute asupra următoarelor produse:

• produse din tutun, care prin încălzire, emit un aerosol ce poate fi inhalat, fără a avea loc combustia;
• lichidele cu conţinut de nicotină destinate inhalării fără a avea loc combustia amestecului.

Produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul:

• a) producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracţiei acestora, pe teritoriul Uniunii Europene;
• b) importului acestora pe teritoriul Uniunii Europene.

Accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum şi în statul membru în care se face eliberarea pentru consum.

Condiţiile de exigibilitate şi nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile în statul membru în care are loc eliberarea pentru consum.

Eliberarea pentru consum reprezintă:

• a) ieşirea produselor accizabile, inclusiv neregulamentară, dintr-un regim suspensiv de accize;
• b) deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol;
• c) producerea de produse accizabile, inclusiv neregulamentară, în afara unui regim suspensiv de accize;
• d) importul de produse accizabile, chiar şi neregulamentar, cu excepţia cazului în care produsele accizabile sunt plasate, imediat după import, în regim suspensiv de accize;
• e) utilizarea de produse accizabile în interiorul antrepozitului fiscal altfel decât ca materie primă.

Eliberare pentru consum se consideră şi deţinerea în scopuri comerciale de către un comerciant de produse accizabile, care au fost eliberate în consum în alt stat membru sau au fost importate în alt stat membru şi pentru care accizele nu au fost percepute în România.

Accizele sunt venituri la bugetul de stat. Termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care accizele devin exigibile, cu excepţia cazurilor pentru care codul fiscal prevede în mod expres alt termen de plată.

Orice plătitor de accize are obligaţia de a depune lunar la autoritatea competentă o declaraţie de accize, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă. Destinatarul înregistrat care primeşte doar ocazional produse accizabile are obligaţia de a depune declaraţia de accize pentru fiecare operaţiune în parte. Declaraţiile de accize se depun la autoritatea competentă, de către plătitorii de accize, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia.

Începând cu data de 1 ianuarie 2016, cursul de schimb valutar lei/euro nu mai are nicio relevanţă în determinarea accizelor datorate bugetului de stat, nivelurile de accize fiind stabilite în lei pe unitate de măsură.

În relaţiile cu parteneri din state membre, produsele accizabile achiziţionate de către o firmă din România sunt considerate a fi eliberate în consum în statul membru în care au fost produse. Pentru astfel de produse eliberate în consum într-un stat membru, dar utilizate în scopuri comerciale în România, acciza se datorează în România de către comerciantul din România care le recepţionează.

Între furnizorul din statul membru şi cumpărătorul din România, astfel de produse circula pe baza documentului de însoţire simplificat întocmit de către furnizor în trei exemplare:

• primul exemplar rămâne la expeditor;
• exemplarele 2 si 3 însoţesc produsele accizabile pe timpul transportului până la primitor.

Taxele locale

Impozitele şi taxele locale sunt după cum urmează:

• impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri;
• impozitul pe teren şi taxa pe teren;
• impozitul pe mijloacele de transport;
• taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
• taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
• impozitul pe spectacole;
• taxele speciale;
• alte taxe locale.

Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire , exceptând cazurile menţionate de Codul fiscal la art. 456.

Codul fiscal stabileşte care sunt clădirile pentru care nu se datorează impozit. Dintre acestea menţionăm:

1. clădirile proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice, altele decât cele desfăşurate în relaţie cu persoane juridice de drept public;

2. clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

3. clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial în România şi componentelor locale ale acestora, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

4. clădirile care constituie patrimoniul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

5. clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

6. clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice şi nuclearo-electrice, staţiilor şi posturilor de transformare, precum şi staţiilor de conexiuni;

7. clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

8. clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora;

9. clădirile funerare din cimitire şi crematorii;

10. clădirile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii;

11. clădirile care constituie patrimoniul Academiei Române, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

12. clădirile retrocedate potrivit art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

13. clădirile care sunt afectate activităţilor hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice, oceanografice, de îmbunătăţiri funciare şi de intervenţii la apărarea împotriva inundaţiilor, precum şi clădirile din porturi şi cele afectate canalelor navigabile şi staţiilor de pompare aferente canalelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

14. clădirile care, prin natura lor, fac corp comun cu poduri, viaducte, apeducte, diguri, baraje şi tuneluri şi care sunt utilizate pentru exploatarea acestor construcţii, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte activităţi economice;

15. construcţiile speciale situate în subteran, indiferent de folosinţa acestora şi turnurile de extracţie;

16. clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri şi/sau pătule pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru alte activităţi economice;

17. clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în lipsă de moştenitori legali sau testamentari;

18. clădirile utilizate pentru activităţi social-umanitare de către asociaţii, fundaţii şi culte, potrivit hotărârii consiliului local.

De la 1 ianuarie 2016, impozitarea clădirilor se face în funcţie de scopul utilizării clădirii. Până la data menţionată impozitarea se determina în funcţie de statutul proprietarului (persoană fizică sau persoană juridică).

Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice ² , impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% - 0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii. Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Pentru proprietăţile nerezidenţiale ³ , adică cele folosite în activităţi economice, cota de impozitare este cuprinsă între 0,2% şi 1,3% şi se aplică asupra valorii impozabile a clădirii, dacă aceste clădiri sunt reevaluate, construite sau achiziţionate în ultimii 3 ani. În cazul în care clădirea nu a fost reevaluată în ultimii trei ani sau a fost dobândită anterior unei perioade de trei ani, cota de impozitare este de 5% din valoarea statistică a construcţiei.

Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/m ² , stabilită în Codul fiscal. Valoarea impozabilă se va ajusta în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea cu un coeficient de corecţie. La valoarea impozabilă se acordă o reducere în funcţie de anul terminării construcţiei.

În cazul clădirilor la care au fost executate lucrări de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal, anul terminării se actualizează, astfel că acesta se consideră ca fiind cel în care au fost terminate aceste ultime lucrări. Anul terminării se actualizează în condiţiile în care, la terminarea lucrărilor de renovare majoră, valoarea clădirii creşte cu cel puţin 50% faţă de valoarea acesteia la data începerii lucrărilor de renovare.

În anul 2016, valoarea metrului pătrat de construcţie este de 1 000 lei / m ^2, pentru o clădire dotată cu instalaţii de apă, canalizare, instalaţii electrice şi încălzire, cu pereţi din cadre de beton sau cu pereţi din cărămidă arsă. Pentru aceeaşi suprafaţă, în anul 2015, valoarea era de 935 lei / m². Observăm o creştere cu 6,95 % a valorii impozabile a clădirilor.

Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafeţele podurilor care nu sunt utilizate ca locuinţă şi suprafeţele scărilor şi traseelor neacoperite. Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu un coeficient de transformare care este de 1,4 de la 1 ianuarie 2016.

Indicele de majorare a valorii construcţiei pentru măsurarea la exterior este 1,4 care corespunde unui procent de 40%. Acest indice valabil în anul 2016 este mai mare decât cel de 1,2 aplicabil în 2015, când procentul era de 20%.

Exemplu de calcul al impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice :

O persoană fizică deţine un apartament cu suprafaţa utilă de 80 mp, situat la etajul 2 al unei bloc cu 5 etaje şi 18 apartamente, construit în 1975. Clădirea este cu pereţi din beton armat, are toate instalaţiile (apă, canalizare, energie electrică şi termică) şi este situată în zona A a unei localităţi de rang 0.

Impozitul pe clădiri (Ic): Ic = 0,1 x (Vi – Vi x Ran)

Valoarea impozabilă a clădirii (Vi): Vi = (Scd x vi) x (R – rd)

Scd = suprafaţa construită desfăşurată, exprimată în mp. Aceasta se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,40.

Scd = 80 mp x 1,40 = 112 mp

vi = valoarea impozabilă corespunzătoare clădirilor cu pereţi de beton armat şi instalaţii

vi = 1 000 lei / mp, conform Codului fiscal, art. 457 (2)

R = coeficientul de corecţie în funcţie de rangul localităţii şi zona unde este amplasată clădirea, prevăzut la art. 457 (6) din codul fiscal

R = 2,60 (pentru zona A din localitate de rang 0

rd = reducerea de 0,10 aplicată coeficientului de corecţie (R), în cazul unui apartament situat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, conform art. 457 (7) din Codul fiscal

Ran = reducerea aplicată la valoarea impozabilă a clădirii, în funcţie de anul terminării acesteia, cu 10%, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 30 de ani şi 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă, conform art. 457 (8) din Codul fiscal.

Vi = (Scd x vi) x (R – rd)=(112 mp x 1000 lei /mp) x (2,60 -0,10)=112 000 x 2,50 = 280 lei

Ic = 0,1 x (Vi – Vi x Ran) = 0,1 x ( 280 lei – 280 lei x 0.10) = 0,1 x 252 = 25,2 lei.

Impozitul şi taxa pe teren

Impozitul şi taxa pe teren se stabileşte anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren, în mod diferenţiat, în intravilanul localităţilor, pe ranguri de localităţi şi zone, iar în extravilanul localităţilor, pe ranguri de localităţi şi categorii de folosinţă a terenurilor pe zone. Impozitul este datorat de contribuabilii care deţin terenuri în municipii, oraşe şi comune.

Încadrarea terenurilor pe zone şi categorii de folosinţă, în intravilan şi extravilan, se face de către Consiliile locale în funcţie de:

• poziţia terenurilor faţă de centrul localităţii,
• reţelele edilitare;
• alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.

Pentru terenurile dobândite în cursul anului, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite, proporţional cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal.

În situaţia în care în cursul anului se modifică rangul localităţii, impozitul pe teren se modifică corespunzător noii încadrări, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit modificarea.

Pentru terenurile proprietate publică şi privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, aflate în administrarea sau în folosinţa regiilor autonome, a societăţilor comerciale şi a altor persoane juridice, utilizate în alte scopuri decât pentru agricultură şi silvicultură, acestea datorează taxa pe teren, care se stabileşte în aceleaşi condiţii ca şi impozitul pe teren. Excepţie fac terenurile ocupate de drumuri şi căi ferate pentru care contribuabilii datorează o taxă pe teren care se stabileşte anual, în lei/km. Unităţile de transport feroviar sunt scutite de taxă pe teren.

Impozitul/taxa pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.

Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Taxa asupra mijloacelor de transport

Taxa asupra mijloacelor de transport este datorată de contribuabilii care deţin mijloace de transport cu tracţiune mecanică şi înregistrate în România. Această taxă se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a mijloacelor de transport.

Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:

• a) autoturismele, motocicletele cu ataş şi mototriciclurile care aparţin persoanelor cu handicap locomotor şi care sunt adaptate handicapului acestora;
• b) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;
• c) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;
• d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localităţi, dacă tariful de transport este stabilit în condiţii de transport public;
• e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare.

Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează începând cu data de întâi a lunii în care au fost dobândite, iar în cazul înstrăinării mijloacelor de transport taxa nu se mai calculează începând cu data de întâi a lunii în care s-a produs înstrăinarea.

Impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv.

Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificaţie de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Taxe pentru serviciile de stat

Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construcţii şi altor avize asemănătoare este diferenţiată în funcţie de valoarea construcţiei sau a instalaţiei, de suprafaţa terenurilor ocupate şi se plătesc înainte de eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor. Dovada plăţii taxei se păstrează la structura specializată a autorităţii administraţiei publice locale care a eliberat documentul respectiv.

Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma stabilită de consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau consiliul judeţean, după caz, în limitele prevăzute de Codul fiscal.

Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se stabileşte de consiliul local şi este între 0 şi 7 lei inclusiv pentru fiecare mp de suprafaţă ocupată de construcţie.

Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru amplasarea corpurilor şi a panourilor de afişaj, a firmelor şi reclamelor se stabileşte de consiliul local .

Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, totală sau parţială, a unei construcţii este egală cu 0,1% din valoarea impozabilă a construcţiei, stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri. În cazul desfiinţării parţiale a unei construcţii, taxa pentru eliberarea autorizaţiei se modifică astfel încât să reflecte porţiunea din construcţie care urmează a fi demolată.

Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă se stabileşte de consiliul local şi este între 0 şi 8 lei inclusiv.

Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construcţii şi altor avize asemănătoare sunt supuse următoarelor reguli:

• a) taxa datorată se stabileşte pe baza valorii lucrărilor de construcţie declarate de persoana care solicită avizul şi se plăteşte înainte de emiterea avizului;
• b) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizaţia respectivă, persoana care a obţinut autorizaţia trebuie să depună o declaraţie privind valoarea lucrărilor de construcţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale;
• c) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care se depune situaţia finală privind valoarea lucrărilor de construcţii, compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale are obligaţia de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcţie;
• d) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale a emis valoarea stabilită pentru taxă, trebuie plătită orice sumă suplimentară datorată de către persoana care a primit autorizaţia sau orice sumă care trebuie rambursată de autoritatea administraţiei publice locale.

Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii pentru desfăşurarea unei activităţi economice este stabilită de către consiliul local: în mediul rural, între 0 şi 13 lei inclusiv; în mediul urban, între 0 şi 69 lei inclusiv.

Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor nu se datorează pentru:

• a) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire pentru lăcaş de cult sau construcţie anexă;
• b) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparţin domeniului public al statului;
• c) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, pentru lucrările de interes public judeţean sau local;
• d) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul construcţiei este o instituţie publică;
• e) autorizaţie de construire pentru autostrăzile şi căile ferate atribuite prin concesionare, conform legii.

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate este datorată de contribuabilii care beneficiază de serviciul de reclamă şi publicitate şi care sunt obligaţi să încheie contracte în acest sens.

Orice persoană care utilizează un panou, afişaj sau o structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate datorează plata taxei anuale către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, în raza căreia/căruia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă. La nivelul municipiului Bucureşti, această taxă revine bugetului local al sectorului în raza căruia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă.

Valoarea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se calculează anual, prin înmulţirea numărului de metri pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local.

Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate şi taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică instituţiilor publice, cu excepţia cazurilor când acestea fac reclamă unor activităţi economice.

Impozitul pe spectacole

Impozitul pe spectacole este datorat de contribuabilii care organizează manifestări artistice, competiţii sportive, activităţi artistice şi distractive. Acest impozit nu este datorat de instituţiile publice. Nu se datorează impozit pe spectacole organizate în scopuri umanitare.

Pentru manifestările artistice şi competiţiile sportive impozitul pe spectacole se stabileşte asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor şi a biletelor de intrare, prin aplicarea cotelor prevăzute în Codul fiscal.

Pentru activităţile artistice şi distractive de videotecă şi discotecă impozitul pe spectacole se stabileşte în funcţie de suprafaţa incintei în care se desfăşoară spectacolul, pe zi de funcţionare în cazul videotecilor.

Biletele de intrare la manifestările artistice şi sportive trebuie înregistrate la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei locale în a căror rază teritorială îşi au sediul contribuabilii. Tarifele se afişează la casele de vânzare a biletelor şi la locul de desfăşurare a spectacolelor.

Plătitorii de impozit pe spectacole au obligaţia să depună o declaraţie sau un decont de impunere care să conţină suprafaţa incintei, precum şi zilele în care se desfăşoară spectacolul, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei în care se realizează venitul.

Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 15 inclusiv alunii următoare celei în care se realizează venitul la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se desfăşoară spectacolul.

Taxa hotelieră

Taxa hotelieră se datorează de către persoanele fizice şi se determină pe baza cotei stabilită, aplicată la tarifele de cazare practicate de unităţile hoteliere. Taxa hotelieră se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, odată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate şi se varsă la bugetul local în primele 10 zile ale fiecărei luni pentru luna precedentă.

Taxa hotelieră nu se aplică pentru:

• a) persoanele fizice în vârstă de până la 18 ani inclusiv;
• b) persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat ori persoanele invalide de gradul I sau II;
• c) pensionarii sau studenţii;
• d) persoanele fizice aflate pe durata satisfacerii stagiului militar;
• e) veteranii de război;
• f) văduvele de război sau văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit;

Alte taxe locale

În exercitarea contribuţiilor ce le revin în administrarea domeniului public şi privat, Consiliile locale sau judeţene, pot institui taxe zilnice:

• utilizarea temporară a locurilor publice;
• vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură şi arheologie;
• deţinerea în proprietate sau în folosinţă de utilaje destinate să funcţioneze în scopul obţinerii de venit.