Managementul Serviciilor

Organizaţiile de servicii au un grad de unicitate care justifică o abordare specială a managementului dincolo de adaptările simple ale tehnicilor de management din sectorul productiv. Caracteristicile distinctive ale serviciilor sugerează lărgirea abordării sistemice pentru a include şi consumatorul ca participant la procesul de servire. Consumatorul (după cum se poate vedea şi în figură) este considerat „input”, care în urma procesului de servire se transformă în „output” cu un anumit grad de satisfacţie.

Operaţiile zilnice din servicii reprezintă permanente provocări deoarece obiectivele organizaţiei, nevoile clienţilor şi furnizorul (provider-ul) de servicii trebuie gândite, administrate simultan, în cadrul unui mediu într-o continuă schimbare.

În domeniul administraţiei publice termenul de management se întâlneşte în sec. al XIX – lea, cu un accent pe problemele serviciilor poliţiei, probleme navale şi militare, în sfera politicului şi ziaristicii. În secolul XX acest concept s-a extins în toate domeniile de activitate.

Pornind de la scopul sau menirea „serviciului”, termenul de serviciu public defineşte acea activitate utilă, destinată satisfacerii unei nevoi sociale. Serviciul public este utilizat şi în sensul de organizaţie sau organism social, dar şi în sens funcţional, de activitate desfăşurată.

Industrializarea şi dezvoltarea puternică a diferitelor ramuri producătoare de bunuri (manufacturieră) au făcut ca întreprinderile să atingă niveluri de calitate foarte ridicate, procente foarte mici la rebuturi etc. În servicii este însă mult mai dificil să se atingă un nivel uniform al calităţii, datorită multitudinii de factori care intervin în procesul de servire. Calitatea poate fi afectată de personalul din servicii, de echipamente, sistemul de producţie, client.