Sistemul muscular

Muşchii sunt organe contractile care prin scurtare produc mişcare. Amplitudinea mişcării este în funcţie de gradul de mobilitate al articulaţiei asupra căreia acţionează muşchiul şi de lungimea fibrei musculare.

În contracţia maximă, fibra se scurtează la jumătatea lungimii pe care o are în stare de relaxare maximă. Travaliul depus de un muşchi este în raport cu numărul fibrelor ce-l alcătuiesc; cu cât numărul acestor fibre este mai mare cu atât forţa lui creşte.

Forma muşchilor este variată: fusiformă, circulară, care poartă şi denumirea de orbiculară, la muşchii care se găsesc în jurul orificiilor orbitare, nazale, bucal şi sfincter, la cei care închid o cavitate a unui organ (sfincterul piloric, etc). Pot avea şi alte forme geometrice: trapezoidală, triunghiulară, dreptunghiulară, etc.

După dimensiunea care predomină muşchii pot fi, ca şi în cazul oaselor: lungi, laţi şi scurţi.

După numărul capetelor de fixare pot fi: cu un singur capăt, cu două capete (biceps), cu trei capete (triceps), cu patru capete (cvadriceps).

La un muşchi scheletic se distinge o parte cărnoasă numităpântec (corpul muşchiului) şi două extremităţi: una prin care se fixează de osul imobil în timpul contracţiei numită origine şi alta prin care se prinde de osul mobil numită inserţie.

Originea şi inserţia se realizează prin intermediul tendoanelor, formaţii alcătuite din ţesut conjunctiv fibros, albe-sidefii, cilindrice sau turtite (aponevroze). Unele tendoane, care au tendinţa ca în timpul contracţiei să se îndepărteze de planul osos, sunt menţinute pe loc prin teci fibroase prinse de os ca, de exemplu, tendoanele muşchilor care îndoaie degetele pe palmă (muşchii flexori ai degetelor). Sunt muşchi care se prind numai cu un capăt pe os, iar cu celălalt pe tegument; ei se numesc muşchi cutanaţi (muşchii mimicii).

Miofibrilele formează componenta fundamentală a fibrei musculare, electronomicroscopic fiind formate din microfilamente contractile, care reprezintă structuri proteice bine organizate, paralele atât între ele cât şi cu axul celulei. Ele se numesc: miozină (cele mai groase) şi actină (cele mai subţiri) şi realizează aspectul striat transversal caracteristic.

În timpul contracţiei musculare au loc procese biochimice complexe care determină glisarea microfilamentelor de actină printre cele de miozină şi scurtarea fibrelor musculare, iar în relaxarea musculară îndepartarea lor.

Muşchii striaţi din punct de vedere morfofuncţional reprezintă componenta activă a aparatului locomotor, întrucât imprimă mişcările caracteristice segmentelor corpului omenesc.

Activitate musculară, dinamică, este dată de contracţiile musculare. Contracţia musculară este de trei tipuri:

Contracţia izometrică - atunci când lungimea muşchiului rămâne neschimbată, dar tensiunea creşte foarte mult. În timpul contracţiei izometrice muşchiul nu prestează lucru mecanic extern, toată energia chimică se pierde sub formă de căldură şi lucru mecanic intern. Exemplu de contracţie izometrică este aceea de susţinere a posturii corpului.

Contracţia izotonică - atunci când lungimea muşchiului variază, iar tensiunea rămâne constantă. Muşchii prestează lucru mecanic extern şi mişcare. Aceste contracţii sunt caracteristice majorităţii muşchilor scheletici.

Contracţie auxotonică - atunci când variază şi lungimea şi tensiunea muşchiului. În timpul unei activităţi obişnuite, fiecare muşchi trece prin faze izometrice, izotonice şi auxotonice. Începutul oricărei contracţii musculare, în special când trebuie să deplasăm greutăţi, este izometric.

Proprietăţile muşchilor

Contractilitatea este proprietatea specifică a muşchiuIui şi reprezintă capacitatea de a dezvolta tensiune intre capetele sale sau de a se scurta. Baza anatomică a contractilităţii este sarcomerul, iar baza moleculară, proteinele contractile.

Excitabilitatea se datoreşte proprietăţilor membranei celulare (permeabilitate selectivă, conductanţa ionică, polarizare electrică). Muşchii răspund la un stimul printr-un potenţial de acţiune propagat, urmat de contracţia caracteristică.

Extensibilitatea este proprietatea muşchiului de a se alungi pasiv sub acţiunea unei forţe exterioare. Substratul anatomic al extensibilităţii il reprezintă fibrele conjunctive şi elastice din muşchi.

Elasticitatea este proprietatea specifică muşchilor de a se deforma sub acţiunea unei forţe şi de a reveni pasiv la forma de repaos cand forţa a incetat să acţioneze. Baza anatomică a acestei proprietăţi o reprezintă fibrele elastice din structura perimisiumului intern. Elasticitatea joacă un rol foarte mare la muşchii ce prestează lucru mecanic, in special atunci cand trebuie invinsă inerţia. Interpunerea unei structuri elastice intre forţă (muşchiul) şi rezistenţă (obiectul ce trebuie deplasat) amortizează creşterile prea mari de tensiune in muşchi şi asigură deplasarea continuă, uniformă a obiectului. Forţa musculară depinde de proprietăţile morfofuncţionale ale muşchilor şi intensitatea stimulilor.

Tonusul muscular este o stare de semicontracţie permanentă, caracteristică muşchilor ce au inervaţia motorie şi senzitivă intactă (controlat de sistemul nervos central). Dupa denervare, tonusul muşchilor scheletici dispare. Tonusul muscular este de natură reflexă.

Principalele grupe de muşchi scheletici

Muşchii scheletici reprezintă peste 40% din greutatea corpului. Numărul muşchilor scheletici este de peste 500.

După regiunile corpului, muşchii sunt grupaţi în: muşchii capului, muşchii gâtului, muşchii trunchiului şi muşchii membrelor.

Muşchii capului

Sunt reprezentaţi de muşchii mimicii, muşchii masticatori, muşchii limbii şi muşchii extrinseci ai globilor oculari.

a) Muşchii mimicii au rol în determinarea expresiei feţei (mimica) şi sunt următorii:

• muşchiul frontal
• muşchiul occipital
• muşchii grupaţi în jurul orificiilor nazale, orbitale şi auditive.

b) Muşchii masticatori intervin în actul masticaţiei (proces mecanic de mărunţire şi fragmentare a alimentelor) şi sunt următorii:

• muşchii maseteri
• muşchii temporali.

c) Muşchii limbii.

d) Muşchii extrinseci ai globilor oculari.

Sunt 4 drepţi şi 2 oblici:

• muşchii drept superior şi drept inferior
• muşchii drept intern şi drept extern
• muşchii oblic superior şi oblic inferior.

Muşchii gâtului

Au rol în mişcările capului şi sunt reprezentaţi de următorii muşchi:

• muşchiul pielosul gâtului
• muşchii sternocleidomastoidieni.

Figura 1. Mușchii superficiali – fața anterioară a corpului

Muşchii trunchiului

Sunt reprezentaţi de muşchii spatelui şi cefei, muşchii toracelui şi abdomenului.

a) muşchii spatelui şi cefei:

• muşchii trapezi
• muşchii dorsali.

b) muşchii toracelui:

• muşchii pectorali
• muşchii dinţaţi
• muşchii intercostali
• diafragmul (muşchiul respirator care separă cavitatea toracică de cea abdominală).

c) muşchii abdomenului:

• muşchii drepţi abdominali
• muşchii oblici interni
• muşchii oblici externi.

Figura 2 . Mușchii superficiali – fața posterioară a corpului

Muşchii membrelor

Sunt reprezentaţi de muşchii membrelor superioare şi cei al membrelor inferioare.

A. Muşchii membrelor superioare

a) muşchii umărului: deltoidul.

b) muşchii braţului: biceps şi triceps brahial.

c) muşchii antebraţului:

• muşchii flexori şi extensori ai degetelor
• muşchii pronatori şi supinatori ai antebraţului.

Pronaţia este răsucirea antebraţului şi mâinii către interior astfel încât degetul mare se apropie de corp. Supinaţia este răsucirea antebraţului şi mâinii către exterior astfel încât degetul mare se îndepartează de corp.

d) muşchii mâinii: muşchii flexori şi extensori ai degetelor.

B. Muşchii membrelor inferioare

a) muşchii articulaţiei coxo-femurale: - fesierii.

b) muşchii coapsei:

• muşchii croitor (cel mai lung muşchi al corpului) şi cvadriceps femural (pe partea anterioară a coapsei)
• muşchii biceps femural (pe partea posterioară a coapsei).

c) muşchii gambei:

• muşchii triceps sural alcătuiţi din muşchii gemeni (gastrocnemieni) şi solear
• muşchii flexori şi extensori ai degetelor
• muşchii pronatori şi supinatori a piciorului.

d) muşchii plantei (laba piciorului): - muşchii flexori şi extensori ai degetelor.