Modul economic de gandire

Fiecare ştiinţă are un limbaj propriu şi un mod de gandire propriu. Economia nu face excepţie de la această realitate. De exemplu, economiştii utilizează concepte proprii: ofertă şi cerere, elasticitate, avantaj comparativ, surplus al consumatorului, pierdere socială.

Economia ca ştiinţă

Economiştii încearcă să abordeze analizele lor cu obiectivitatea specifică ştiinţei: formulează o teorie, culeg date şi apoi analizează datele pentru a verifica dacă teoria formulată se susţine sau este respinsă. Esenţa ştiinţei este metoda ştiinţifică – dezvoltarea neutră a unor teorii care explică modul în care funcţionează lumea şi testarea acestor teorii. Metoda ştiinţifică: observare, formularea teoriei şi reluarea observării

Exemplul 1:

Un economist dintr-o anumită ţară observă că preţurile cresc rapid. Plecand de la această observare, el încearcă să elaboreze o teorie a inflaţiei. Teoria ar putea presupune că inflaţia apare atunci cand autorităţile măresc prea rapid cantitatea de bani din economie. (Acesta este şi unul dintre cele 10 principii ale economiei).

Pentru a testa această teorie, economistul poate culege şi analiza date cu privire la preţuri şi la cantitatea de bani din mai multe ţări. În cazul în care nu ar exista nici o legătură între ritmul de creştere al preţurilor şi creşterea cantităţii de bani, economistul ar începe să aibă îndoieli cu privire la validitatea teoriei sale. Dacă, însă, creşterea preţurilor şi creşterea cantităţii de bani sunt semnificativ corelate – aşa cum în realitate este cazul – economistul ar deveni mult mai încrezător în validitatea teoriei lui.

Spre deosebire de alte ştiinţe, în Economie experimentele sunt foarte greu de realizat. De exemplu, un economist care studiază inflaţia nu are posibilitatea să manipuleze politica monetară a unei ţări doar pentru a genera date utile studiului său. În mod obişnuit, economiştii trebuie să foloseasă datele care sunt disponibile. Pentru economişti, evoluţiile întalnite de-a lungul timpului – şi care sunt surprinse de istorie – sunt cel mai bun înlocuitor al experimentelor.

Rolul ipotezelor

Ipotezele uşurează înţelegerea realităţii.

Exemplul 2:

Pentru studierea efectelor comerţului internaţional să considerăm că în lume există doar două ţări şi două produse. Desigur, lumea reală este mult mai complexă. Dar, odată înţelese efectele comerţului internaţional pentru doar două ţări şi două produse – într-o lume imaginară – aceste efecte pot fi mult mai uşor înţelese în contextul unei lumi mult mai complexe. Arta gandirii ştiinţifice constă în selectarea ipotezelor utilizate pentru a explica un fenomen. Întotdeauna utilizarea unor ipoteze diferite conduce la concluzii diferite în studierea aceleiaşi probleme.

Exemplul 3:

Ce se întamplă în economie atunci cand autorităţile alterează cantitatea de bani din economie? (care este răspunsul preţurilor?)

Plecand de la faptul că multe preţuri din economie se modifică în mod aleator, pentru studierea efectelor pe termen scurt ale unei asemenea politici, se pot formula două ipoteze:

• Prima ipoteză: mişcarea preţurilor nu este semnificativă.
• A doua ipoteză: preţurile sunt rigide.

Pentru studierea efectelor pe termen lung ale acestei politici, se poate formula o altă ipoteză: preţurile sunt flexibile.

Modele economice în mod frecvent, modelele economice constau în grafice şi ecuaţii; ele omit, în mod deliberat, multe detalii pentru a permite concentrarea atenţiei asupra aspectelor considerate importante.

• Model O reprezentare simplificată a modului în care se desfăşoară anumite fapte economice.
• Previziune condiţională O predicţie asupra viitorului evenimentelor economice, formulată adesea astfel: „Dacă A, atunci B, celelalte condiţii rămanand neschimbate”.
• Modelul fluxului circular
• Fluxul circular Un model simplificat al economiei care arată fluxurile monetare şi de bunuri dintre gospodării şi firme.

Figura 1 Modelul fluxului circular

Această diagramă este o reprezentare simplificată a modului de organizare a economiei. Milioane de gospodării şi firme decid individual. Gospodăriile şi firmele interacţionează pe pieţele bunurilor şi serviciilor – unde firmele vand şi gospodăriile cumpără – şi pe pieţe factorilor – unde gospodăriile sunt vanzători şi firmele sunt cumpărători. Săgeţile dinspre exterior reprezintă fluxul de lei, iar săgeţile dinspre interior reprezintă fluxul de bunuri şi servicii.

Figura 2 Frontiera posibilităţilor de producţie

Frontiera posibilităţilor de producţie - un grafic care arată combinaţiile posibile de bunuri care pot fi produse într-o economie în condiţii date de înzestrare cu factori de producţie şi tehnologie.

Figura 3 Expansiunea frontierei posibilităţilor de producţie

Microeconomie şi macroeconomie

Domeniul de cercetare al Economiei este divizat în două sub-domenii: Microeconomie şi Macroeconomie.

• Microeconomie Studiul alegerilor şi acţiunilor agenţilor economici (gospodării, firme, guvern etc.).

De exemplu, un microeconomist ar putea studia efectele controlului chiriilor asupra pieţei imobiliare din Bucureşti, impactul concurenţei firmelor străine asupra industriei alimentare din Romania, sau efectele învăţămantului obligatoriu asupra veniturilor lucrătorilor.

• Macroeconomie Studiul fenomenelor economice generale, incluzand inflaţia, şomajul şi creşterea economică.

De exemplu, un macroeconomist ar putea studia efectele împrumuturilor contractate de guvern asupra ratelor dobanzii, modificarea ratei şomajului sau diferite politici de creştere a standardului de viaţă.

Economistul şI decizia de politică economică

Economie pozitivă şi economie normativă: 

• Economie pozitivă O abordare a ştiinţei economice care operează cu afirmaţii despre faptele economice şi despre legăturile dintre ele. Exemplu: „Legislaţia salariului minim generează şomaj.”
• Economie normativă O abordare a ştiinţei economice concentrată pe elaborarea de judecăţi de valoare în legătură cu politici economice sau în legătură cu condiţiile economice (ce condiţii economice sunt bune sau rele). Exemplu: „Guvernul ar trebui să mărească bursele studenţilor.”

De ce există divergenţe între economişti

Economiştii pot să nu fie de acord în legătură cu validitatea teoriilor pozitive alternative care explică diverse fenomene. Economiştii pot avea credinţe în valori diferite şi, prin urmare, diferite concepţii normative asupra obiectivelor de politică economică.

Modelul avantajului comparativ

Avantaj comparativ Abilitatea de a produce un bun sau un serviciu cu un cost de oportunitate mai mic decat alt individ sau decat o altă ţară.

Principiul avantajului comparativ (exemplu)

SUA: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de tractoare pentru a produce cu un tractor mai mult înseamnă renunţarea la producerea a 50 perechi de pantofi.

Romania: deplasarea unui lucrător din producţia de pantofi în cea de tractoare pentru a produce cu un tractor mai mult (500 ore) înseamnă renunţarea la producerea a 100 perechi de pantofi.

Aşadar, Romania are un avantaj comparativ în producţia de pantofi. Presupunem că fiecare ţară produce iniţial 1 milion de tractoare pe an şi 100 milioane perechi de pantofi pe an. Apoi, fiecare ţară îşi modifică producţia în direcţia în care are un avantaj comparativ.

• SUA produc în plus 100.000 tractoare pe an, modificand astfel producţia de pantofi cu 10 milioane ore de muncă; producţia de pantofi scade cu 5 milioane perechi;
• Romania îşi măreşte producţia de pantofi cu 7 milioane perechi pe an, modificand astfel cu 35 milioane ore de muncă producţia de tractoare; producţia de tractoare scade cu 70.000 tractoare.

În urma acestor modificări, producţia anuală din ambele bunuri a crescut:

• În SUA, producţia de tractoare a crescut cu 100.000 bucăţi. În Romania producţia de tractoare a scăzut cu 70.000 de bucăţi. Caştigul total net este de 30.000 tractoare;
• În Romania, producţia de pantofi a crescut cu 7 milioane perechi. În SUA producţia de pantofi a scăzut cu 5 milioane perechi. Caştigul total net este de 2 milioane perechi de pantofi.

Caştiguri din comerţ (exemplu)

Stabiliţi o cale de negociere între cele două ţări pe marginea repartizării surplusului total de producţie (tractoare şi pantofi).

Interdependenţă şi caştiguri din schimb

Emil şi Mihai lucrează fiecare 40 de ore pe săptămană. Ei îşi pot aloca timpul pentru a cultiva cartofi, pentru a creşte animale sau, în diferite proporţii, pentru ambele activităţi. Emil şi Mihai au condiţii diferite şi, firesc, nu au aceeaşi pricepere şi îndemanare (vezi tabelul de mai jos).

Oportunităţile de producţie pentru Emil şi Mihai

Figura 4 Frontierele posibilităţilor de producţie pentru Emil şi Mihai

Frontierele posibilităţilor de producţie arată combinaţiile de carne şi cartofi pe care le pot produce Emil şi Mihai. Dacă Emil alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine (săptămanal) 4 kg de cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul pentru creşterea animalelor, obţine 2 kg de carne şi zero kg de cartofi. Dacă Emil îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi (20 de ore pentru fiecare), obţine 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne (punctul A pe frontiera posibilităţilor de producţie).

Dacă Mihai alocă toate cele 40 de ore pentru cultivarea cartofilor, obţine (săptămanal) 5 kg de cartofi şi zero kg de carne. Dacă alocă tot timpul pentru creşterea animalelor, obţine 40 kg de carne şi zero kg de cartofi. Dacă Mihai îşi împarte timpul în mod egal între cele două activităţi (20 de ore pentru fiecare), obţine 20 kg de carne şi 2,5 kg de cartofi (punctul B pe frontiera posibilităţilor de producţie).

Dacă Emil şi Mihai răman izolaţi unul faţă de celălalt, fiecare va consuma exact ceea ce produce. Bunăstarea lor poate să crească dacă fiecare se specializează într-o anume activitate şi intră în relaţii de schimb. După caţiva ani, în care cei doi consumă combinaţiile din punctele A şi B,

Mihai face o propunere:

Mihai: Emil, îţi propun o afacrere! Tu ar trebui să nu mai creşti animale şi să îţi aloci tot timpul cultivării cartofilor. în acest fel, dacă aloci 40 de ore pe săptămană cultivării cartofilor vei produce (săptăma­nal) 4 kg de cartofi. Dacă îmi dai mie un kilogram de cartofi îţi dau în schimb 3 kg de came. Astfel, vei putea consuma săptămanal 3 kg de cartofi şi 3 kg de came, mai bine decat situaţia de acum, cand consumi 2 kg de cartofi şi 1 kg de carne.

Emil: Pare o afacere bună pentru mine. Dar, nu înţeleg de ce îmi propui aşa ceva. Dacă afacerea este atat de bună pentru mine nu poate fi bună şi pentru tine...

Mihai: Este o afacere bună şi pentru mine! Dacă aloc 24 de ore pe săptămană pentru creşterea animalelor şi 16 ore pentru cultivarea cartofilor, obţin (săptămanal) 24 kg de came şi 2 kg de cartofi. După ce îţi dau ţie 3 kg de came în schimbul 1 kg de cartofi voi avea 21 kg of carne şi 3 kg de cartofi. în acest fel, voi avea cantităţi de carne şi cartofi mai mari decat am acum.

Figura 5 Creşterea oportunităţilor de consum datorită schimbului

Schimbul propus oferă ambilor posibilitatea de a dispune de cantităţi mai mari din ambele bunuri. Acest lucru nu ar fi fost posibil în condiţii de izolare. După schimb, Emil poate să consume combinaţia din punctul C, în loc de cea din punctul A, iar Mihai poate dispune de combinaţia din punctul D, în loc de cea din punctul B.

Costul unei activităţi poate fi privit şi dintr-o altă perspectivă: în loc să se compare inputurile necesare unei activităţi, se pot compara costurile de oportunitate.

Costul de oportunitate al cultivării cartofilor pentru Mihai:

Pentru a produce 1 kg de cartofi, Mihai are nevoie de 8 ore de muncă. Alocand 8 ore de muncă producerii unui kg de cartofi, Mihai alocă 8 ore mai puţin creşterii animalelor. Deoarece Mihai are nevoie de numai 1 oră pentru a produce 1 kg de carne, 8 ore de muncă generează 8 kg de came. Prin urmare, costul de oportunitate al producerii 1 kg de cartofi pentru Mihai este 8 kg de came.

Costul de oportunitate al cultivării cartofilor pentru Emil:

Pentru a produce 1 kg de cartofi, Emil are nevoie de 10 ore de muncă. Alocand 10 ore de muncă producerii unui kg de cartofi, Emil alocă 10 ore mai puţin creşterii animalelor. Deoarece Emil are nevoie de 20 ore pentru a produce 1 kg de carne, 10 ore de muncă generează 0,5 kg de came. Prin urmare, costul de oportunitate al producerii 1 kg de cartofi pentru Emil este 0,5 kg de carne.

Costurile de oportunitate ale producerii de cartofi şi carne

în acest exemplu, Emil are un cost de oportunitate mai mic în producerea cartofilor decat Mihai (0,5 kg de carne faţă de 8 kg de carne). Mihai are un cost de oportunitate mai mic decat Emil în producerea de carne (1/8 kg de cartofi, faţă de 2 kg de cartofi). Aşadar, Emil are un avantaj comparativ în producerea cartofilor şi Mihai are un avantaj comparativ în producerea cărnii. Ar fi imposibil ca o persoană să aibă un avantaj comparativ în producerea ambelor bunuri!