Bazele pieţei de capital

Totalitatea instrumentelor unei pieţe de capital formează categoria produselor bursiere. Din această categorie fac parte şi valorile mobiliare. Acestea reprezintă instrumente negociabile materializate sau înscrise în cont, care oferă deţinătorilor anumite drepturi asupra emitentului. Drepturile care izvorăsc din deţinerea de acţiuni sunt stabilite prin contractul de emisiune al acestora.

Piaţa de capital - concept, importanţă

Piaţa de capital reprezintă un ansamblu de relaţii de natură financiară prin care se realizează transferul de capitaluri de la investitori către utilizatori, prin intermediul unor instrumente, mecanisme şi operatori specifici. Aceste relaţii dau naştere universului financiar, componentă a universului economic dar şi în acelaşi timp sistem autonom organizat pe propriile sale pieţe în care schimbă active financiare şi monedă.

Introducerea la bursă a valorilor mobiliare

Bursa de valori permite stabilirea preţului la care se poate realiza maximul de tranzacţii cu valori mobiliare pe baza confruntării cererii cu oferta. Introducerea de noi acţiuni pe piaţa bursieră se realizează într-o singură tranşă în timp ce operaţia de introducere de obligaţiuni poate fi urmată de noi emisiuni, deci se poate realiza succesiv.

Operaţia de introducere de noi titluri pe piaţa bursieră se poate face după mai multe proceduri:

Caracteristicile iniţierii ofertelor publice

În categoria operaţiunilor de piaţă se includ ofertele publice de vânzare, de cumpărare şi de preluare, acestea din urmă fiind o formă specifică a ofertei de cumpărare. Transparenţa informaţiilor şi publicitatea reprezintă un element definitoriu pentru toate tipurile de ofertă publică.

Caracteristici ale obligaţiunilor

Obligaţiunea este un înscris care certifică deţinătorului său calitatea de creditor. Ea reprezintă un titlu de creanţă negociabil. Sunt titluri reprezentative ale unei creanţe asupra emitentului care poate fi statul, un organism public sau o societate comercială. Dau deţinătorului dreptul de încasare a unei dobânzi şi vor fi răscumpărate la scadenţă de către emitent, investitorul recuperându-şi capitalul avansat în schimbul obligaţiunilor.

Back to Top