Factorii de inducţie ai celulei canceroase

Celulele transformate sau tumorale apar în urma acţiunii unor factori cu incidenţă primară cum ar fi substanţe chimice, acţiunea cancerogenă a agenţilor fizici şi acţiunea de transformare cancerogenă a virusurilor. Aceşti factori acţionează la nivel molecular, mai ales asupra acizilor nucleici (ADN şi ARN), de unde şi noţiunea modernă de ’’cancer — boală moleculară”.

Matricea extracelulară este constituită dintr-o reţea de macromolecule bioactive, ce intervin în numeroase procese de integrare cum ar fi: în adezivitatea şi comunicarea intercelulară, în controlul creşterii, diferenţierii şi al homeostaziei celulare, în migrarea celulară din embriogeneză, în fagocitoză, în repararea tisulară ş.a.

Matricea extracelulară este localizată între celule şi capilarele sanguine, astfel că ea devine adevăratul mediu intern al organismelor.

Mişcarea celulelor

Mişcarea celulelor poate fi sub formă de mişcare intra-citoplasmatică, de tipul ciclozei, ce se petrece fără modificări de exterior ale suprafeţei celulare, fiind datorată fenomenelor de osmoză, de creştere, de secreţie sau de diviziune celulară. Mişcările externe cu ajutorul cililor şi flagelilor, decurg din proprietatea de iritabilitate a celulelor şi permit deplasarea celulei sau a produşilor cu care ea vine în contact. Mişcările externe pot fi amiboidale, vibratile, pulsatile şi de diapedeză.

Page 1 of 4

Back to Top